1 Decembrie - Ziua Națională a României

Semnificația zilei de 1 Decembrie este pentru români foarte importantă. Ea reprezintă lupta românilor transilvăneni pentru Unitatea Națională, marcând totodată momentul creării României Mari. Așa cum zicea și un mare istoric român, Florin Constantiniu, ,,Marea Unire din 1918 a fost și va rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreția ei stă în faptul că desăvârșirea unității naționale constă în fapta istorică a întregii națiuni unite române, realizată într-un elan țâșnit cu putere din străfundurile conștiinței unității neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligență politică remarcabilă spre țelul dorit.''

Prin urmare, Unirea a fost de-a ,,lungul veacurilor, visul de aur al poporului român și ,,cheia de boltă a României, ca stat întreg, suveran și independent, unitar și indivizibil.'' Mircea cel Bătrân, ,,principele cel mai puternic și mai viteaz'' din secolul al XIV-lea, a vrut alianță cu Transilvania și Moldova, ca să-i poată înfrunta pe cotropitorii otomani sau tătari. Ștefan Vodă cel Mare, asemănat de popor cu ,,mîndrul soare'', a încercat de multe ori să unească pe români întru apărarea libertății lor. Mergând pe urma lor, Mihai Viteazul a înfăptuit Unirea de la 1600. El, ,,marele, neînfricatul leu al Răsăritului'', a fost șoimul care s-a putut numi, cu mândrie, domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei. Așa a devenit modelul și simbolul luptei pentru unitatea și libertatea română. Ideea de Unire s-a înscris, cu slovă de foc, în programul Revoluției de la 1848, acea ,,furtună a mântuirii'', care a netezit calea spre înfăptuirea Unirii din 24 ianuarie 1859. Atunci, Moldova și Țara Românească s-au îmbrățișat frățește, au șters hotarul de la Milcov și au format România. În fruntea luptei pentru desăvârșirea unității naționale românești s-au aflat românii de pretutindeni: Vasile Goldiș, Nicolae Iorga, Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Traian Vuia, Octavian Goga și mulți alții. 

Așadar, se poate spune că în istoria poporului român, ziua de 1 Decembrie 1918 a fost o zi epocală. O zi de luptă revoluționară a maselor populare din întreaga Transilvanie, din întreaga Românie. O zi de luptă și de biruință. O zi de sărbătoare: sărbătoarea împlinirii marelui ideal național. O zi a adevăratei și desăvârșitei Uniri românești. Întregul popor român a fremătat de bucurie. 

18 noiembrie 2016 - Ziua Porților Deschise la Biblioteca Județeană ”Gh. Șincai” Bihor/reloaded

     Cu ocazia Zilei Porților Deschise la Biblioteca Județeană ”Gh. Șincai” Bihor, eveniment care marchează 105 ani de existență a bibliotecii publice din Oradea și trecerea a 200 de ani de la moartea patronului spiritual al bibliotecii județene, Secția Împrumut pentru copii și tineret vă invită la atelierele de creație susținute de reprezentantul Dekormania, Beata Toth, împreună cu echipa ei de voluntari, desfășurate între orele 11-12 și 15-17.

       De la ora 13 în Ludotecă va avea loc vizionarea unui film despre dinozauri, dar și premierea câștigătorilor concursului ”Vă plac dinozaurii?”.
       Tot de la ora 13, la Mediatecă va avea loc o dezbatere pe tema muzicii rock la care participă tineri liceeni.

       Vă așteptăm!

Reloaded: poze
Sursa: https://ro-ro.facebook.com/bibliobihor/

Sâmbăta când vine Sambo, de Paul Maar

Cartea ”Sâmbăta când vine Sambo” poartă semnătura de autor a lui Paul Maar, un scriitor german contemporan de literatură pentru copii, ale cărui poveşti despre Sambo au avut un mare succes în rândul copiilor, unele stând la baza unor ecranizări foarte cunoscute. Iniţial, cartea a apărut în limba germană în anul 1973 şi a fost tradusă în limba română în versiunea Humanitas Junior 2011 de către Alexandru Al. Şahighian. Este o carte care cuprinde şi ilustraţii asociate întâmplărilor din cele opt capitole care poartă numele zilelor săptămânii. Evenimentele se petrec pe parcursul a două săptămâni, despre prima săptămână relatându-se succint în primul capitol (”Sâmbătă - 5 mai”), iar restul întâmplărilor sunt redate pe larg pentru fiecare zi, în capitolele următoare. Cursul povestirii este marcat de coincidenţe care au loc între numele fiecărei zile şi evenimente care îi schimbă treptat şi complet viaţa personajului Gambrino Berebum, un funcţionar angajat la firma domnului Boubătrân şi care stă cu chirie la doamna Pătlăgica ( duminică joacă domino şi aude ştiri despre Republica Dominicană, luni primeşte în dar ridichi-de-lună, marţi mănâncă marţipan, miercuri îi ajunge un colet de la Miercurea-Ciuc, ş.a.m.d., sâmbătă întâlneşte un Sambo). Sambo aduce în viaţa temătorului Gambrino Berebum (sau dnului Bramburino, cum îi spune gazda batjocoritoare) normalitatea sau libertatea de exprimare. Este vorba de acea libertate de exprimare specifică copiilor, libertate căreia regulile sociale încă nu i-au denaturat esenţa, astfel încât cuvintele să fie măsurate şi răsmăsurate (chiar înghiţite!) până la a-şi pierde total funcţia (aceea de a exprima gânduri şi sentimente, de a susţine argumente şi atitudini, de a servi ca mijloc real de comunicare a sinelui). Teama de a-şi pierde slujba şi locuinţa unde stă cu chirie îl fac pe Gambrino să tacă şi să înghită mereu agresiunile de tot soiul care vin dinspre Boubătrân şi Pătlăgica. Sambo devine copilul lui pentru o săptămână şi, prin versuri, replici şi întâmplări meşteşugite cu puţină magie, reuşeşte să pună început schimbării de atitudine a ”tăticuţului”. Cartea este savuroasă. Scriitorul jonglează cu stereotipurile sociale şi de mentalitate ale adultului, făcându-le praf prin prestaţia personajului Sambo, care nu este nici om, nici animal, ci o ”bâzdâganie”. Pentru copii, cartea ar putea fi semnalul că pot pune întrebări şi da replici adulţilor, este perfect normal. Chiar dacă stilul dur al lui Sambo nu este modelul, ci modul autorului de a sublinia antiteza între curajul lui Sambo şi teama paralizantă a lui Gambrino. Deci, o doză de încredere şi aprobare pentru curiozitatea copiilor, aprobare pe care şi Gambrino i-o acordă în final ”copilului” său. Pentru adulţi, este o palmă răsunătoare pe amândoi obrajii. Adulţii, care pleacă prea des urechea la funcţia interlocutorului, nu la tonul şi cuvintele lui. Adulţii, care văd uneori în şcoală doar locul unde disciplina, care nu învinge acasă, devine triumfătoare prin orice mijloace asupra copilului mult prea curios şi îndrăzneţ (profesorul din carte poartă numele sugestiv de Dnul Trosc). Adulţii, care se gândesc foarte mult la locul de muncă, amânând îndelung împlinirea dorinţei copilului de a petrece timp cu el. Adulţii, care se plâng mereu de tonul vocii copiilor şi îşi doresc adesea mai multă cuminţenie şi ascultare, iar când o obţin regretă că acel ”ceva” magic al copilului (simbolizat de petele albastre ale lui Sambo) dispare. Maar oferă, în paralel, câteva idei. Zile petrecute împreună atunci când copilul şi le doreşte, a-i lăsa pe copii să ne ajute în stilul lor, a-i ajuta să-şi aleagă scoala potrivită, a reacţiona când altii ne calcă în picioare şi ne nedreptăţesc pentru a-i învăta şi pe ei să o facă. Altfel spus, să nu-i reducem la tăcere şi să petrecem timp de calitate cu ei. În final, singurul lucru pe care Gambrino şi-l mai doreşte este ca Sambo să nu mai plece niciodată. Cartea este complexă. Merită citită cel puţin pentru umor (care este extraordinar: nume, situaţii, etc) şi cele câteva gânduri vechi şi noi pe care ni le (re)activează.

Polyanna sau Secretul mulţumirii

sursa: www.google.ro

Iată o carte din care putem afla un secret foarte, dar foaaarte valoros: CUM PUTEM SĂ FIM FERICIȚI ÎN FIECARE ZI CU TOT CEEA CE AVEM...(veți spune: ... şi dacă ar fi atât de simplu, ca o carte să ne ajute să descoperim bunătatea şi mulţumirea! ... și totuşi ... Pollyanna propune tuturor jocul învățat de la tatăl ei, un misionar creștin - jocul bucuriei). La sfârşitul acestei lecturi ne cuprinde sentimentul că trebuie să fim mai atenți la bucuria pe care o emană copiii din jurul nostru și să ne angajăm împreună cu ei, de fiecare dată, cu entuziasm,  în descoperirea și redescoperirea lumii. Să ne lăsăm molipsiți de entuziasmul lor.

Deci ”Pollyanna”  nu este doar o carte pentru și despre copii, ci și una din care adulții își pot recupera o parte din inocența, optimismul și lipsa de griji de altădată. Această poveste este  și expresia nevoii copiilor de a primi de la familie valori  pe care să se poată bizui toată viața.
Scrierea lui Eleanor H. Potter apare în 1913 și are o continuare - ”Pollyanna domnișoară” (1915). Cartea a fost tradusă în aproape toate limbile, a fost transformată în film și a avut un ecou deosebit.
Pollyanna este o fetiță de unsprezece ani care rămâne orfană și este trimisă să locuiască cu o mătușă, mătușa Polly, care nu este căsătorită, nu are copii și nici nu-și dorește să ocrotească o orfană decât în măsura în care acest lucru îi liniștește conștiința și o face să aibă sentimentul datoriei împlinite.
Personalul din casa mătușii, vecinii și întreaga comunitate află curând de jocul bucuriei și suportă o schimbare majoră la nivelul mentalității.
Lectură plăcută!