Elefantul magicianului, de Kate DiCamillo

Sentimente vii, râsete și un impuls motivațional în direcția susținerii propriilor vise și dorințe, aș spune că sunt doar câteva  dintre bucuriile pe care le oferă lectura cărții lui DiCamillo. Cei care sunteți familiarizați cu scrisul acestei ambasadoare a literaturii pentru copii veți găsi în acest roman toate acele elemente care v-au fascinat în lecturile anterioare.
Dintre scrierile semnate de Kate DiCamillo amintesc Flora și Ulise: aventurile iluminate, Ramie Nigthingale, Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane și Povestea lui Desperaux.
Elefantul magicianului a apărut în 2009 (la noi, în 2017). Cartea spune povestea lui Peter. El este băiatul de zece ani (crescut de prietenul militar al tatălui său care murise pe front), cel care descoperă în adâncul său amintirea vagă, nesigură, a surorii sale născută firavă și rămasă și ea orfană, pe care o credea pierdută, mai ales că relatările tutorelui său o prezintă moartă la naștere.
Celălalt personaj impresionant este Leo Matienne, vecinul lui Peter și polițist local, omul care își pune întrebări (”ce ar dacă?”, ”oare este posibil?”, ”de ce ?”, etc.) și cel care îi va adopta pe cei doi copii, după ce se regăsesc.
Dar care este locul elefantului în povestea lui Peter? Ghicitoarea pe care Peter o consultă cu privire la soarta surorii lui, Adele, îi spune că elefantul îl va duce la aceasta. În aceeași seară, la opera din oraș, magicianul care deschidea spectacolul, în loc să ofere un buchet de crini unei doamne aristocrate aflată în rândurile din față, ”greșește” formula și-i așează în poală un elefant. Urmează arestarea lui și a elefantului și o rumoare nemaipomenită în întreg orașul. Pentru Peter este confirmarea faptului că ghicitoarea îi spusese adevărul, iar tutorele o minciună. Acum trebuie să ajungă la elefant, iar elefantul să-l ducă la sora lui.
Pentru a reuși acest lucru, mai mulți oameni din oraș se antrenează în aventura cu elefantul.
Citiți și aflați ce se va întâmpla cu elefantul, magicianul, aristocrata infirmă după accident, Peter și ceilalți. Cartea este fascinantă. Conține multă imaginație și multă emoție.
Lectură plăcută!

Am nevoie de pace, de Bana Alabed

S-ar putea să găsiți oarecum incomodă cartea pe care v-o supun atenției azi. Purtând un titlu atât de sugestiv pentru lumea în care trăim și pentru cel puțin un moment de mare impact din viața fiecăruia, ea este opera unei fetițe, Bana Alabed, și tratează tema refugiaților din Siria, o țară lovită de un cumplit război civil în ultimul deceniu, fapt care a dus la distrugerea a numeroase orașe și la uriașe dislocări de populație spre Turcia și Europa.

”Am nevoie de pace” este replica Banei după ce viața lor este complet dată peste cap de raidurile și bombardamentele guvernamentale. Cu bagajele gata făcute, familiile se refugiază în subsolurile blocurilor. Frigul, foamea, setea, teama și pericolul sunt peste tot. Oameni dragi mor și spitalele sunt bombardate pentru a nu putea fi tratați. 

Cu toate acestea, viața trebuie să continue. Se nasc încă doi frați. Bana își meșterește  parc și piscină în bucătărie, femeile din cartier încropesc o școală într-una dintre clădiri pentru ca educația copiilor să nu sufere și timpul să nu treacă fără folos. 

Pentru o perioadă de timp se așterne o relativă acalmie, dar echilibrul este fragil. Rețelele de socializare și limba engleză, pe care o învață alături de mama ei, o ajută pe fetiță să transmită informații către lumea întreagă. Uneori se întreabă dacă lumii îi pasă de soarta lor. De ce nu intervine nimeni? Oare nu îi crede nimeni? Și atunci face noi poze, colaje și filmulețe în care arată greutățile prin care trec familiile siriene.

Din loc în loc, în carte sunt inserate pasaje scrise de mama Banei, sub forma unor scrisori adresate acesteia, însă și nouă, ca atunci când explică că a avea copii în acele condiții nu e o prioritate, însă așa este viața, chiar dacă cineva ar putea spune că este o nesăbuință să aduci pe lume copii în vremuri de război.

Urmează plecarea în Turcia și exilul.

Vă invit să citiți o altfel de istorie. Lectură plăcută!

Kaștanka, de A. P. Cehov

Anton Pavlovici Cehov (1860-1904), prozator și dramaturg rus a cărui opere, printre care celebrele Livada cu vișini, Dramă la vânătoare, Salonul numărul 6, Cerere în căsătorie sau Unchiul Vania, au continuat să fie foarte apreciate de-a lungul timpului, piesele sale de teatru bucurându-se și azi de interesul oamenilor de teatru și al publicului. Autorul însuși nu și-ar fi putut imagina succesul ulterior al lucrărilor sale, dar iată că și Kaștanka, povestirea scrisă în 1887, beneficiază de o ediție nouă în 2018, apărută la editura Art în traducerea Antoanetei Olteanu, la mai bine de 130 de ani distanță.

Kaștanka este povestea unei cățelușe ce seamănă cu o vulpe. Ea trăiește alături de familia unui tâmplar, se bucură de rămășițele de mâncăruri primite, de atenția plină de cruzime a băiatului tâmplarului și de mirosul de lac și clei ce definește și dă identitate locului asimilat de ea cu ideea de acasă. 

Într-o zi, cățelușa se pierde de stăpânul ei cam bețivan, după o plimbare lungă prin oraș, pe la clienții acestuia. Așa ajunge în fața ușii unui circar, care o ia în casă, se comportă bine cu ea, o hrănește și o face parte a spectacolului său de la circ, alături de celelalte animale ale sale. Amintirile Kaștankăi despre viața la atelierul tâmplarului se îndepărtează, dar nu complet, astfel că în decursul primului spectacol la care ia parte, când tâmplarul și fiul său prezenți la reprezentație o strigă, cățelușa trece peste tot ce-i stătea în cale și ajunge în sală la cei doi, urmându-i apoi acasă. Poate că acesta ar fi principala semnificație a acestei povestiri, aceea că indiferent de greutățile și neplăcerile trăite în mediul de viață în anii de început, să împiedici sufletul să simtă legătura cu trecutul este un lucru imposibil. 

Vă doresc lectură plăcută!