SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, interior 119 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

joi, 14 ianuarie 2021

Dor de Eminescu

 


Mihai Eminescu – să ne amintim cu drag și dor de ,,Luceafărul poeziei românești’’

,,Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuală stă la nivelul culturii europene de astăzi. Cu neobișnuita lui stăruință de a ceti, de a studia, de a cunoaște, el își înzestra fără preget memoria cu operile însemnate din literatura antică și modernă. Cunoscător al filozofiei, în special al lui Platon, Kant și Schopenhauer, și nu mai puțin al credințelor religioase, mai ales al celei creștine și buddaiste, admirator al Vedelor, pasionat pentru toate operile poetice din toate timpurile, posedând știința celor publicate până astăzi din istoria și limba română, el afla în comoara ideilor astfel culese materialul concret de unde să-și formeze înalta abstracțiune care în poeziile lui ne deschide așa de des orizontul fără margini al gândirii omenești.’’ (Titu Maiorescu)

Poet, prozator și publicist, personalitate copleșitoare (G. Călinescu), Mihai Eminescu a sintetizat în creația sa literară izvoarele folclorului național, lirica germană și europeană, filozofia modernă asupra timpului și vieții. Temele majore ale gândirii umane (infinitul, trecerea timpului, moartea, nașterea, dragostea, natura, etc) sunt puse în ,,țesătura’’ liricii sale cu inspirația artistică a romanticilor. Prima ediție a poeziilor lui Eminescu, a consacrat antum geniul liric al creatorului literaturii române de vizibilitate universală. ,,Până la Eminescu, poezia română a fost: imagine la Alecsandri, sunet la Bolintineanu, idee la Alexandrescu, temă la I. H. Rădulescu. Cu Eminescu ea primește dimensiunea gândirii poetice într-o sinteză originală pe care am putea-o numi ,,miracolul eminescian’’, nu pentru că s-ar fi ivit fără o cauză, ci pentru că până la el literatura română a avut doar poeți, el este însă Poetul. (Eugen Todoran)

Un domeniu explorat mai puțin de publicul larg îl reprezintă proza, unde excepționale construcții sunt: Geniu pustiu, Cezara, Sărmanul Dionis, ș.a.

Spațiul edenic din ,,Călin – file din poveste’’ are același animism zoologic și aceeași geografie fizică tributară ținuturilor paradisiace:,,El dădu de un izvor de apă vie și dulce, care se repezea cu mult zgomot din fundul unei peșteri ...Deodată văzu ca o zare de senin, dar îi păru că îi scapă. Văzând că ea nu piere, el s-apropie și văzu o bortă cât ai băga mâna, care corespundea undeva ...se uită la ea ... văzu tufișuri mari și-i veni un miros adormitor, greu de înlăturat; nu numai un bolovan păru că se mișcă. El îl urni – bolovanul se-ntoarse ca-n țâțâni și lăsă o mică intrare, pe care o putea trece târându-se. El intră repede ... și când își întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămase încremenit de frumusețea priveliștei.’’ E în insula lui Euthanasius ,,gândi el uimit, și pășea încet, minunându-se la fiecare pas. Până și insectele erau îmblânzite în acest rai. Fluturii curioși, albaștri, auriți, roșii îi acoperiră părul lung și negru, încât capul lui părea presărat cu flori. Aerul acestei insule era plin de sărbători murmuitoare ale albinelor, bondarilor, fluturilor ... Albinele înconjioară bâzâind pe unul și tânărul împărat al raiului. ‘’

Pe aceeași consubstanțialitate a universului și a umanului se bazează și crearea unui microcosmos, cel al ființei, doar istoric efemere: ,,Tu ești o vioară în care sunt închise toate cântările, numai ele trebuiesc trezite de o mână măiastră. ‘’

Surse kantiene, idealismul german, schopenhauerianul ,,lumea ca vis’’ (pe plan filozofic) sunt diluate literar, formula dogmatic-filozofică a raționamentului fiind așezată alături de influențele metempsihozei, ale reîncarnărilor succesive ale sufletului, de teoriile husserliene și bergsoniene asupra cunoașterii timpului.

Cadrul – canon romantic al prozei fantastice – vehiculează motive și teme literare specifice: visul, umbra, evadarea din real, călătoria trasmundană, demonismul, nemurirea, armonia absolută.

G. Călinescu citește într-un registru ,,Sărmanul Dionis’’, refuzând caracterul ei de nuvelă fantastică, ,,în felul celor de la Poe la Hoffmann’’, argumentul stând în existența ,,unei enigme care să se dezlege până la fine. Dar ea n-are o enigmă, ci rămâne enigmă de la început până la sfârșit. De altminteri, Eminescu însuși, întrebat de junimiști dacă Dionis visează sau nu, a răspuns ironic: Da și nu. (...) Cititorul rămâne nedumerit, dacă privește lucrurile sub specia epică, dar dacă nu uită că materia povestirii aparține poeziei, înțelege că sub un lanț de viziuni se ascunde un simbol nerezolvabil, difuz. ‘’ (G. Călinescu)

Din vasta operă eminesciană mai fac parte și scrierile politice transpuse mare parte în formulă gazetărească, dar a căror valabilitate transcende efemerul apariției cotidiene.

De asemenea, viața lui externă e simplu de povestit, și nu credem că în tot decursul ei să fi avut vreo întîmplare din afară o înrîurire mai însemnată asupra lui. Ce a fost și ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului său înnăscut, care era prea puternic în a sa proprie ființă încît să-l fi abătut vreun contact cu lumea de la drumul său firesc. Ar fi fost crescut Eminescu în România sau în Franța, și nu în Austria și în Germania; ar fi moștenit sau ar fi agonisit el mai multă sau mai puțină avere; ar fi fost așezat în ierarhia statului la o poziție mai înaltă; ar fi întîlnit în viața lui sentimentală orice alte figuri omenești – Eminescu rămînea același, soarta lui nu s-ar fi schimbat.

Ce om era Eminescu?

Îl am și acum înaintea ochilor: chip frumos și blînd, fire mistică, străină, de lume, zămislită parcă-n alte plaiuri. Ce frunte măreață și încărcată de gînduri! Ce privire adîncă și visătoare izvorîtă din cea mai nobilă inimă omenească! Ce absolută și complectă desinteresare de tot ce e în legătură cu partea materială a vieții! Ai fi zis că plutea într-o atmosferă suprapămîntească. Lui nu i-a fost scris să se bucure de viață lungă. Intelectul îi surpă fizicul. Nervii lui, din cale-afară simțitori, vibrau ca o harpă eoliană la orice adiere a vîntului.

Sufletul lui, un vulcan în veșnică activitate, îl consumă zilele văzînd cu ochii, așa că flacăra geniului lui care a pîlpîit de la început prea de tot puternic, a trebuit să se stingă curînd, cum i s-a stins și amorul descris de el în următoarele nemuritoare versuri:

,,Era un vis misterios/Și blînd din cale-afară,/Și prea era de tot frumos,/De-a trebuit să piară.’’

Eminescu a fost o minune a naturii iute trecătoare; un meteor căzut din cer care prin fulgerătoarea sa dungă de foc, a revărsat o nouă și necunoscută pînă atunci lumină, asupra literaturii noastre românești. (N. Gane)


surse: ,,Ei l-au văzut pe Eminescu'', editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989
           ,,100 Cei mai mari scriitori ai lumii'', Burt, Daniel, editura Lider, București, 2005


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu