Aşa cum soarele încălzeşte pământul şi dă viaţă neîncetat fiinţelor, plantelor, aşa cum apa şi aerul hrănesc clipă de clipă tot ce creşte pe pământ, aşa şi lumina cărţii dă viaţă neîncetat oamenilor.
Cel ce renunţă la alte plăceri pentru a procura o carte, cel ce mângâie filele cu dragoste şi apără cu străşnicie o carte, cel ce aleargă să găsească o carte, cel ce respectă pe făuritorii de cărţi, acela se cultivă neîncetat pe el însuşi.
Cărţile - ficţiuni sau nu, instruiesc tinerii despre extraordinara capacitate şi aventură a spiritului uman, tinzând să cuprindă lumea ca literatură şi literatura ca lume. În cadrul legăturii omului cu lumea se situează şi legăturile sale cu cartea, dialogul cu eroii, situaţiile, imaginile, gândurile din cărţi, unele devenite chiar cărţi de căpătâi şi constituind adevărate evenimente ale existenţei noastre. Cărţile îşi au soarta lor, dar această soartă, când nu mai depinde de creator, depinde de cititor. În şcoală, soarta cărţilor depinde de profesor, elev şi bibliotecar. Acasă, însă, de părinţi şi copii.
Aşadar, se ştie foarte bine faptul că nimic nu poate oferi o mai plăcută desfătare decât cititul sau lectura unei cărţi. A-i învăţa pe copii să citească înseamnă a le deschide calea spre dezvoltarea intelectuală, a le oferi posibilitatea descoperirii unor idei, gânduri sau sentimente noi, capabile să-i facă mai buni, mai generoşi, cu o cultură mai vastă. De aceea, îndrumarea lecturii, stabilirea unor legături strânse cu cartea, devin elemente esenţiale în educarea tinerei generaţii. Pe măsură ce va citi mai multe cărţi, copilul îşi va desăvârşi arta de a citi, de a-şi alege cărţile potrivite, de a se întoarce mereu cu drag la paginile mirifice ale unor cărţi care l-au fermecat sau va dori să fie tot mai avid de cărţi noi, fiind mereu în preajma noilor apariţii editorile. Lectura va deveni în timp, pentru tânăr, un eveniment al cunoaşterii. Copilul trebuie obişnuit de mic cu cartea şi, pe măsură ce va creşte, va deveni mai dependent de lectură, deprinzându-se cu anumite tehnici de interpretare proprie, ghidat de părinţi, educator, învăţător, profesor sau bibliotecar. Se ştie foarte bine că arta de-a citi se dobândeşte în timp, fiind determinată de particularităţile de vârstă, de nivelul de dezvoltare al limbajului, de mediul familial, de mediul socio-cultural, dar şi de preferinţe. Perioada de formare a gustului pentru lectură coincide cu cea în care se pun bazele citirii: clasele II – IV.
Prima treaptă în definirea copilului ca cititor este asigurarea posibilităţii de a-şi însuşi tehnica citirii corecte, rapide, fluente şi conştiente. De asemenea, să-i obişnuiască pe copii să lucreze cu cartea, să se orienteze în textul citit, să utilizeze dicţionarele, etc.
Pentru a trezi interesul copiilor pentru lectură, educatorul sau bibliotecarul pot folosi o multitudine de forme şi metode: citirea expresivă a unor texte accesibile vârstei de către educator, audiţii ale unor CD-uri cu poveşti, poezii citite de actori consacraţi, citirea unui fragment interesant şi expunerea pe scurt a acelui fragment, expoziţii de carte, seri literare, jocuri literare (jocuri-ghicitori, jocul personajelor, al citatelor, etc), dramatizările, prezentarea unor DVD-uri după opere literare, vizionarea unor spectacole de păpuşi, teatru. Rolul cărţii în formarea şi definirea personalităţii tinerilor, considerăm că este definitoriu, deoarece dezvoltă sensibilitatea, spiritul de observaţie şi capacitatea de-a comunica, de a socializa cu cei din jur.
Clasicul francez La Bruyѐre spunea ,,o carte nu poate fi niciodată recomandată destul. A căuta cartea, a o citi este drumul cel mai scurt, cel mai sigur şi cel mai agreabil pentru orice gen de erudiţie; alegeţi cărţile de primă mână; mergeţi direct la sursă; citiţi-le în diverse ocazii; gândiţi-vă mai ales să le pătrundeţi sensurile; trageţi dumneavoastră înşivă concluziile. '' (Jean Bruyѐre - ,,De quelques usages’’).
Biblioteca joacă un rol important în educarea tinerilor prin procesul de modelare a deprinderilor şi abilităţilor creative, ce participă la formarea şi perfecţionarea capacităţilor intelectuale. O carte este o lume, atunci când este citită, iar o bibliotecă e un univers pentru cititorii ei. Fără cititori, biblioteca îşi pierde raţiunea de a fi. Maturizarea tinerilor nu este posibilă fără un dialog cultural cu lumea cărţilor şi a celor ce transmit şi sunt purtători de valori culturale. Formarea deprinderii de lectură este motivată de rolul pe care aceasta îl are în conturarea personalităţii copilului, a adolescentului şi a spiritului uman de-a lungul întregii vieţi. Cartea înseamnă să nu fii singur, cartea înseamnă să nu fii înfrânt, cartea te ajută să treci peste durere, cartea te apropie de oameni, ea nu te trădează niciodată - cartea e sfântă. Îndemnul lui Mihai Eminescu rămâne valabil şi astăzi: ,,Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filozofia vieţii.''
În acest ,,lăcaş sfânt'' al cărţii, vom continua cu o incursiune în literatura pentru copii şi tineret, ilustrând importanţa şi semnificaţia operei scriitorilor sărbătoriţi în luna noiembrie:
Pann, Anton (1797 - 4 noiembrie 1854), 156 de ani de la moarte.
Povestitorul este o manifestare frecventă în spaţiul istoric al culturii româneşti, aspiraţie spre cunoaştere şi comunicare, eposul lui popular fiind extrem de bogat şi de elocvent sub specia ,,darului de povestitor.''
,,Culegere de proverburi’’ sau ,,Povestea vorbii’’ (1847) şi ,,O şezătoare la ţară'' sau ,,Călătoria lui Moş Albu'', confirmă talentul naratorului. ,,Istorioarele'' lui Anton Pann reunesc savoarea şi plăcerea narării cu farmecul întâmplărilor totdeauna pilduitoare.
Macedonski, Alexandru (14 martie 1854 - 24 noiembrie 1920), 90 de ani de la moarte.
Macedonski a rămas cunoscut în literatură ca poet ,,al nopţilor'' şi ,,al rondelurilor'', prozator, dramaturg, şef de cenaclu literar, publicist român, de origine bulgară. Temele şi motivele operei, esenţial romantice, sunt trăite de un spirit absolut ,,vizionar'', dar mai ales ,,artist''.
Rebreanu, Liviu (27 noiembrie 1885 - 1 septembrie 1944), 125 de ani de la naştere.
Ctitor al romanului românesc modern, Liviu Rebreanu lărgeşte şi adânceşte observaţia asupra universului rural. Începuturile lui Liviu Rebreanu aparţin prozei scurte, nuvelele şi schiţele formând, de altfel, o parte însemnată a operei sale, citită foarte mult de copii.
Astfel, el scrie mai intâi ,,Ion'', acea impunătoare frescă rurală a vieţii transilvănene, care l-a aşezat în privinţa măiestriei obiective alături de un Balzac, un Thomas Hardy, Blasco Ibanez. Cu acest roman al său, de altfel, primul său roman ţărănesc, Liviu Rebreanu dă ,,cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii române.'' (E. Lovinescu)
Romanele sale au fost traduse în peste 20 de limbi de circulaţie internaţională: cehă, engleză, franceză, italiană, germană, turcă, suedeză, spaniolă, portugheză, finlandeză, greacă, sârbă, croată, arabă, chineză, croată.
Sadoveanu, Mihail (5 noiembrie 1880 - 19 octombrie 1961), 130 de ani de la naştere.
Scriitor de factură clasică, dintre cei mai mari pe care i-a dat literatura europeană, clasicismul lui Sadoveanu se ilustrează prin seninătatea concepţiei despre viaţă, pornită dintr-o înţelepciune milenară, care-i permite să judece dramele şi nefericirile omeneşti. Artist incomparabil, observator al universului fizic, ca şi al celui moral, Mihail Sadoveanu ilustrează în proză, ca şi Eminescu în poezie, Enescu în muzică, Brâncuşi în sculptură, dimensiunile şi adâncimea capacităţilor noastre creatoare. Astfel, opera sa este o adevărată epopee a poporului român, în ipostazele sale fundamentale. Printre cărţile cele mai cerute de copii se numără şi următoarele: ,,Baltagul'', ,,Fraţii Jderi'', ,,Locul unde nu s-a întâmplat nimic'', ,,Hanu’ Ancuţei'', ,,Ţara de dincolo de negură'', ,,Domnu' Trandafir''. ,,Dumbrava minunată''.
Vlahuţă, Alexandru (5 septembrie 1858 – 19 noiembrie 1919, (91 de ani de la moarte).
Scriitor român de seamă, creator a celei mai cunoscute opere ,,România pitorească’’. Opera sa mai cuprinde următoarele nuvele şi schiţe: ,,De-a baba oarba’’, ,, Socoteala’’, ,,Mogâldea’’, ,,Din alte vremi’’.
Vlahuţă nu e un creator şi opera lui e mai mult un reportaj scris curat, un album de ,,icoane şterse,’’de ,,file rupte’’, de impresii luate ,,din goana vieţii’’.
Periplul nostru cultural va continua pe această cale, la fiecare început de lună, promovând astfel opera şi biografia marilor noştri scriitori ai literaturii române şi universale.
Cel ce renunţă la alte plăceri pentru a procura o carte, cel ce mângâie filele cu dragoste şi apără cu străşnicie o carte, cel ce aleargă să găsească o carte, cel ce respectă pe făuritorii de cărţi, acela se cultivă neîncetat pe el însuşi.
Cărţile - ficţiuni sau nu, instruiesc tinerii despre extraordinara capacitate şi aventură a spiritului uman, tinzând să cuprindă lumea ca literatură şi literatura ca lume. În cadrul legăturii omului cu lumea se situează şi legăturile sale cu cartea, dialogul cu eroii, situaţiile, imaginile, gândurile din cărţi, unele devenite chiar cărţi de căpătâi şi constituind adevărate evenimente ale existenţei noastre. Cărţile îşi au soarta lor, dar această soartă, când nu mai depinde de creator, depinde de cititor. În şcoală, soarta cărţilor depinde de profesor, elev şi bibliotecar. Acasă, însă, de părinţi şi copii.
Aşadar, se ştie foarte bine faptul că nimic nu poate oferi o mai plăcută desfătare decât cititul sau lectura unei cărţi. A-i învăţa pe copii să citească înseamnă a le deschide calea spre dezvoltarea intelectuală, a le oferi posibilitatea descoperirii unor idei, gânduri sau sentimente noi, capabile să-i facă mai buni, mai generoşi, cu o cultură mai vastă. De aceea, îndrumarea lecturii, stabilirea unor legături strânse cu cartea, devin elemente esenţiale în educarea tinerei generaţii. Pe măsură ce va citi mai multe cărţi, copilul îşi va desăvârşi arta de a citi, de a-şi alege cărţile potrivite, de a se întoarce mereu cu drag la paginile mirifice ale unor cărţi care l-au fermecat sau va dori să fie tot mai avid de cărţi noi, fiind mereu în preajma noilor apariţii editorile. Lectura va deveni în timp, pentru tânăr, un eveniment al cunoaşterii. Copilul trebuie obişnuit de mic cu cartea şi, pe măsură ce va creşte, va deveni mai dependent de lectură, deprinzându-se cu anumite tehnici de interpretare proprie, ghidat de părinţi, educator, învăţător, profesor sau bibliotecar. Se ştie foarte bine că arta de-a citi se dobândeşte în timp, fiind determinată de particularităţile de vârstă, de nivelul de dezvoltare al limbajului, de mediul familial, de mediul socio-cultural, dar şi de preferinţe. Perioada de formare a gustului pentru lectură coincide cu cea în care se pun bazele citirii: clasele II – IV.
Prima treaptă în definirea copilului ca cititor este asigurarea posibilităţii de a-şi însuşi tehnica citirii corecte, rapide, fluente şi conştiente. De asemenea, să-i obişnuiască pe copii să lucreze cu cartea, să se orienteze în textul citit, să utilizeze dicţionarele, etc.
Pentru a trezi interesul copiilor pentru lectură, educatorul sau bibliotecarul pot folosi o multitudine de forme şi metode: citirea expresivă a unor texte accesibile vârstei de către educator, audiţii ale unor CD-uri cu poveşti, poezii citite de actori consacraţi, citirea unui fragment interesant şi expunerea pe scurt a acelui fragment, expoziţii de carte, seri literare, jocuri literare (jocuri-ghicitori, jocul personajelor, al citatelor, etc), dramatizările, prezentarea unor DVD-uri după opere literare, vizionarea unor spectacole de păpuşi, teatru. Rolul cărţii în formarea şi definirea personalităţii tinerilor, considerăm că este definitoriu, deoarece dezvoltă sensibilitatea, spiritul de observaţie şi capacitatea de-a comunica, de a socializa cu cei din jur.
Clasicul francez La Bruyѐre spunea ,,o carte nu poate fi niciodată recomandată destul. A căuta cartea, a o citi este drumul cel mai scurt, cel mai sigur şi cel mai agreabil pentru orice gen de erudiţie; alegeţi cărţile de primă mână; mergeţi direct la sursă; citiţi-le în diverse ocazii; gândiţi-vă mai ales să le pătrundeţi sensurile; trageţi dumneavoastră înşivă concluziile. '' (Jean Bruyѐre - ,,De quelques usages’’).
Biblioteca joacă un rol important în educarea tinerilor prin procesul de modelare a deprinderilor şi abilităţilor creative, ce participă la formarea şi perfecţionarea capacităţilor intelectuale. O carte este o lume, atunci când este citită, iar o bibliotecă e un univers pentru cititorii ei. Fără cititori, biblioteca îşi pierde raţiunea de a fi. Maturizarea tinerilor nu este posibilă fără un dialog cultural cu lumea cărţilor şi a celor ce transmit şi sunt purtători de valori culturale. Formarea deprinderii de lectură este motivată de rolul pe care aceasta îl are în conturarea personalităţii copilului, a adolescentului şi a spiritului uman de-a lungul întregii vieţi. Cartea înseamnă să nu fii singur, cartea înseamnă să nu fii înfrânt, cartea te ajută să treci peste durere, cartea te apropie de oameni, ea nu te trădează niciodată - cartea e sfântă. Îndemnul lui Mihai Eminescu rămâne valabil şi astăzi: ,,Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filozofia vieţii.''
În acest ,,lăcaş sfânt'' al cărţii, vom continua cu o incursiune în literatura pentru copii şi tineret, ilustrând importanţa şi semnificaţia operei scriitorilor sărbătoriţi în luna noiembrie:
Pann, Anton (1797 - 4 noiembrie 1854), 156 de ani de la moarte.
Povestitorul este o manifestare frecventă în spaţiul istoric al culturii româneşti, aspiraţie spre cunoaştere şi comunicare, eposul lui popular fiind extrem de bogat şi de elocvent sub specia ,,darului de povestitor.''
,,Culegere de proverburi’’ sau ,,Povestea vorbii’’ (1847) şi ,,O şezătoare la ţară'' sau ,,Călătoria lui Moş Albu'', confirmă talentul naratorului. ,,Istorioarele'' lui Anton Pann reunesc savoarea şi plăcerea narării cu farmecul întâmplărilor totdeauna pilduitoare.
Macedonski, Alexandru (14 martie 1854 - 24 noiembrie 1920), 90 de ani de la moarte.
Macedonski a rămas cunoscut în literatură ca poet ,,al nopţilor'' şi ,,al rondelurilor'', prozator, dramaturg, şef de cenaclu literar, publicist român, de origine bulgară. Temele şi motivele operei, esenţial romantice, sunt trăite de un spirit absolut ,,vizionar'', dar mai ales ,,artist''.
Rebreanu, Liviu (27 noiembrie 1885 - 1 septembrie 1944), 125 de ani de la naştere.
Ctitor al romanului românesc modern, Liviu Rebreanu lărgeşte şi adânceşte observaţia asupra universului rural. Începuturile lui Liviu Rebreanu aparţin prozei scurte, nuvelele şi schiţele formând, de altfel, o parte însemnată a operei sale, citită foarte mult de copii.
Astfel, el scrie mai intâi ,,Ion'', acea impunătoare frescă rurală a vieţii transilvănene, care l-a aşezat în privinţa măiestriei obiective alături de un Balzac, un Thomas Hardy, Blasco Ibanez. Cu acest roman al său, de altfel, primul său roman ţărănesc, Liviu Rebreanu dă ,,cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii române.'' (E. Lovinescu)
Romanele sale au fost traduse în peste 20 de limbi de circulaţie internaţională: cehă, engleză, franceză, italiană, germană, turcă, suedeză, spaniolă, portugheză, finlandeză, greacă, sârbă, croată, arabă, chineză, croată.
Sadoveanu, Mihail (5 noiembrie 1880 - 19 octombrie 1961), 130 de ani de la naştere.
Scriitor de factură clasică, dintre cei mai mari pe care i-a dat literatura europeană, clasicismul lui Sadoveanu se ilustrează prin seninătatea concepţiei despre viaţă, pornită dintr-o înţelepciune milenară, care-i permite să judece dramele şi nefericirile omeneşti. Artist incomparabil, observator al universului fizic, ca şi al celui moral, Mihail Sadoveanu ilustrează în proză, ca şi Eminescu în poezie, Enescu în muzică, Brâncuşi în sculptură, dimensiunile şi adâncimea capacităţilor noastre creatoare. Astfel, opera sa este o adevărată epopee a poporului român, în ipostazele sale fundamentale. Printre cărţile cele mai cerute de copii se numără şi următoarele: ,,Baltagul'', ,,Fraţii Jderi'', ,,Locul unde nu s-a întâmplat nimic'', ,,Hanu’ Ancuţei'', ,,Ţara de dincolo de negură'', ,,Domnu' Trandafir''. ,,Dumbrava minunată''.
Vlahuţă, Alexandru (5 septembrie 1858 – 19 noiembrie 1919, (91 de ani de la moarte).
Scriitor român de seamă, creator a celei mai cunoscute opere ,,România pitorească’’. Opera sa mai cuprinde următoarele nuvele şi schiţe: ,,De-a baba oarba’’, ,, Socoteala’’, ,,Mogâldea’’, ,,Din alte vremi’’.
Vlahuţă nu e un creator şi opera lui e mai mult un reportaj scris curat, un album de ,,icoane şterse,’’de ,,file rupte’’, de impresii luate ,,din goana vieţii’’.
Periplul nostru cultural va continua pe această cale, la fiecare început de lună, promovând astfel opera şi biografia marilor noştri scriitori ai literaturii române şi universale.
(Simy)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu