marți, 18 ianuarie 2011

Premierea participanţilor la concursul ,,Maratonul lecturii'', ediţia a III-a 2010









Moment de mare bucurie ieri, la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai", unde a avut loc decernarea premiilor acordate în cadrul celei de-a III-a ediţii a concursului de lectură "Maratonul lecturii". La această ediţie s-au înscris în jur de 100 de concurenţi, din care 70 au intrat în finală, în funcţie de cărţile citite. Astfel, cei care au citit peste 50 de cărţi au primit titlul de "regele" şi "regina" lecturii. Este vorba de elevul Andrei Răzvan Ciobanu, de la Colegiul Naţional "Iosif Vulcan" din Oradea, cu 53 de cărţi citite, respectiv de eleva Emilia Pop, de la Liceul de Artă din Oradea, cu 50 de cărţi citite.Concursul a fost organizat de Secţia pentru Tineret şi Copii a Bibliotecii Judeţene, prin Mariana Barna, şefa Secţiei, şi Adelina Boga, Simona Popa şi Mariana Buda, bibliotecare în cadrul instituţiei.


Ieri, la sediul central al Bibliotecii Judeţene, a avut loc premierea celor mai silitori elevi cititori. Astfel, între 25 şi 35 de cărţi citite, s-au acordat menţiuni, după cum urmează: menţiune I, pentru: elevele Ruxandra Bodog şi Teodora Bodog, de la Şcoala cu clasele I-VIII "Oltea Doamna". Tot menţiune I au obţinut şi elevele Andrada Tiutiu, de la Liceul Teologic Baptist "Emanuel", şi Maria Cristina Barna, de la Şcoala cu clasele I-VIII "Octavian Goga". Menţiune II au obţinut elevele Andrada Marian, de la Şcoala "Octavian Goga", şi Alexandra Stîngă, de la Colegiul Naţional "Iosif Vulcan". Menţiune III a obţinut eleva Emanuela Pantiş, de la Şcoala "Octavian Goga". La secţiunea română, premiul II, cu 46 de cărţi citite, a fost acordat elevului Daniel Bala, de la Liceul Teologic Baptist "Emanuel" (rege al concursului "Maratonul lecturii" în ediţia a II-a a anului 2009). Premiul III a fost acordat elevilor care au citit între 42 şi 45 de cărţi. Este vorba de: Ruxandra Gâdei, de la Şcoala nr. 11, Vanesa Diacon, de la Şcoala "Nicolae Bălcescu", Patricia Scorţe, de la Şcoala "Dacia", respectiv de Adriana Mudura, de la Şcoala "Octavian Goga". Premiul I a fost acordat elevilor care au avut peste 50 de cărţi citite. Astfel, Andrei Răzvan Ciobanu, de la Colegiul Naţional "Iosif Vulcan" ("rege al lecturii" în 2008), a fost desemnat "regele lecturii" şi la această ediţie, cu 53 de cărţi citite, iar Emilia Pop, de la Liceul de Artă, a fost desemnată "regina lecturii", cu 50 de cărţi citite. La secţiunea maghiară, premiul III a fost obţinut de eleva Kiss Bianca, de la Liceul Teologic Baptist "Emanuel", premiul II, de către Szekely Alexandra, de la Şcoala "Andrei Mureşanu" (Filiala "Dacia"), precum şi de Bernath Kitti-Henrietta, de la Şcoala "Nicolae Bălcescu". Premiul I, la secţiunea maghiară, a revenit elevei Anamaria Demjen, de la Şcoala "Octavian Goga".



"Maratonul lecturii" este un concurs organizat de Secţia pentru Tineret şi Copii a Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" Oradea, la care s-au alăturat Filialele "Dacia" şi "Ioşia". Lansarea concursului a avut loc în anul 2008, fiind destinat elevilor cu vârste între 8 şi 14 ani. Concursul se desfăşoară pe două secţiuni, română şi maghiară. Ediţia a III-a a început în luna februarie 2010 şi a ţinut până la finele lui decembrie 2010. Pe parcursul anului calendaristic, copiii au împrumutat din cărţile propuse de bibliotecari. După lecturare şi predarea cărţilor, aceştia au răspuns la întrebările de control, fiind recompensaţi cu puncte pentru fiecare carte citită.


sursa: Crişana, 17 ianuarie 2011


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu