marți, 26 februarie 2013

Concurs ,,Încondeiaşul’’

Secţia pentru copii şi tineret a Bibliotecii Judeţene ,,Gheorghe Sincai'' Oradea în parteneriat cu Asociaţia Kids Heaven din Iaşi organizează concursul ,,Încondeiaşul'', ediţia a III-a 2013, concurs naţional pentru şcolari si preşcolari (inclus in CAE/2013 la poziţia 9).
La acest concurs participanţii de gradiniţă şi clasele I-VIII vor avea de încondeiat ouă de lemn, acestea fiind puse la dispoziţie de către organizatori, deasemeni materiale informative cu privire la modelele de ouă încondeiate tradiţional cu semnificaţia elementelor decorative şi a sărbătorilor pascale. Încondeierea se poate realiza prin diferite tehnici, utilizând diferite instrumente de lucru la alegere.
Perioada de înscriere este 25 februarie - 15 martie 2013, la Secţia pentru copii şi tineret.  Data concursului este 3 aprilie 2013, concursul se poate desfaşura la clasă, evaluarea se va realiza la biblioteca. Toţi copiii primesc premii şi diplome, cadrele didactice implicate primesc diplome şi adeverinţe de evaluatori. Concursul se desfaşoară sub conceptul ,,Participă şi ajută'' şi urmareşte sensibilizarea copiilor prin implicarea lor în acţiuni umanitare, de adunare de fonduri necesare cadourilor de Paşti pentru copiii nevoiaşi.

Va aşteptăm!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu