vineri, 16 septembrie 2016

Aniversările culturale ale lunii septembrie

Luna septembrie continuă seria aniversărilor culturale ale altor mari scriitori din literatura română și universală. Printre primii sărbătoriți ai lunii septembrie se numără și: George Bacovia, Roald Dahl și James Fenimore Cooper. 


George Bacovia s-a născut pe 4 septembrie 1881, la Bacău și a decedat la 22 mai 1957. Este fiul lui Dimitrie Vasiliu și al Zoiței Vasiliu, fiica pârcălabului Ioan Langa din Păuceștii Romanului. Numele, sau mai exact, pseudonimul ce stă deasupra poeziei bacoviene, vine de la numele roman al Bacăului, care se zicea Bacovia. Primii ani ai copilăriei și-i petrece în orașul natal. Între anii 1889 - 1894, urmează cursurile Școlii de băieți nr. 1 din Bacău. Va avea o serie de preocupări precum: gimnastica, patinajul, desenul, muzica și literatura. Este un adept al simbolismului francez, el citindu-i pe Verlaine, Baudelaire, Rimbaud, Rollinat. Tot acum debutează cu primele sale poezii: ,,Plouă'', ,,Rar'', ,,Sonet'', ,,Tablou de iarnă'', ,,Nevroză''. 

Între anii 1903 - 1904, Bacovia urmează doi ani la Facultatea de Drept din București, răstimp în care frecventează și cenaclul lui Al. Macedonski ,,Literatorul''. Se retrage de la acestă Facultate și se înscrie în primul an la Facultatea de Drept din Iași. În 1911 obține licența în Drept și se înscrie în baroul avocaților din Bacău. De asemenea, în 1912 va ocupa și un post de profesor suplinitor în Bacău, apoi ca și copist la prefectura orașului. 
În 1916 îi apare volumul ,,Plumb''. Alte volume: ,,Scântei galbene'', ,,Cu voi'', ,,Comedii în fond'', ,,Opere'', ,,Stanțe burgheze.''
George Bacovia se stinge din viață la 22 mai, fiind înmormântat în București.



Un alt sărbătorit al acestei luni este un renumit scriitor de talie internațională - Roald Dahl, care s-a născut pe 13 septembrie 1916 în Țara Galilor, provenit fiind din părinți norvegieni. Numele său este asociat cu marele explorator norvegian Roald Amundsen. După moartea tatălui său, Roald petrece numeroase vacanțe în Norvegia, la bunici, el vorbind fluent și limba norvegiană. 
După ce și-a desăvârșit studiile în Anglia, Roald a plecat în Africa, unde a lucrat la Compania Shell. În 1939 se înscrie în Royal Air Force, unde devine pilot, dar suferă un accident în Nordul Africii, în urma unei aterizări forțate. În 1953 se căsătorește cu actrița americană Patricia Neal, cu care va avea 5 copii: Olivia, Tessa, Theo, Ophelia și Lucy. În 1983 divorțează și se recăsătorește cu Felicity Ann d 'Abreu Crosland. 
Este considerat astăzi unul dintre cei mai populari scriitori pentru copii. Dintre lucrările sale amintim: ,,Charlie și fabrica de ciocolată'', ,,Charlie și marele ascensor de sticlă'', ,,Fantasticul Domn Vulpe'', ,,James și Piersica Uriașă'', ,,Matilda'', ,,Uriașul cel Prietenos'', ,,Vrăjitoarele''. A primit, de asemenea, premiul Whitbread. Roald Dahl a murit în 1990, la vârsta de 74 de ani. 



Un alt scriitor de talie internațională, sărbătorit în această lună este James Fenimore Cooper, născut pe 15 septembrie 1789 la Burlington, SUA, fiind prin excelență, scriitorul american ale cărui romane istorice au fost inspirate din viața indienilor din regiunea Marilor Lacuri. 
Scriitorul și-a trăit o mare din viață în Cooperstown, New York. Cooper a fost întreaga sa viață membru al Bisericii Episcopale. Opera sa cuprinde romanele: ,,Călăuza '', ,,Preria'', ,,Pionierii'', ,,Ultimul mohican'', ,,Vânătorul de cerbi''.
Alături de ,,Povestirile lui Ciorap de Piele'', romanul ,,Ultimul mohican'' redă cu farmec și har obiceiurile, tradițiile și modul de a trăi al Pieilor Roșii, din timpul colonizării Americii de către francezi și englezi. Astfel, observăm faptul că acest scriitor dovedește o cunoaștere profundă nu numai a modului de existență al indienilor, ci și a sufletului acestora, de care se apropie cu înțelegere și gingășie, mai ales prin intermediul personajului Ochi de Șoim, un cercetaș englez. Valorile pentru care luptă mohicanii - dreptate, curaj, dragoste și respect - îi transformă pe aceștia din sălbatici, în purtători ai idealurilor unei civilizații cel puțin egale celei în numele căreia coloniștii invadează America. 
Uncas, ultimul mohican, ne poartă din aventură în aventură cu entuziasmul lui tineresc, dar și cu curajul lui deosebit, făcându-ne să-l urmărim, pagină cu pagină, cu sufletul la gură. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu