Originea sărbătorii, tradiții și obiceiuri
Halloween-ul este o sărbătoare de origine celtică, preluată azi de multe popoare din
lumea occidentală, răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul
imigranților irlandezi din SUA. De-a lungul secolelor, această sărbătoare s-a
răspândit și la alte civilizații. Astfel, în Imperiul Roman era Ziua Pomona, la
celți era festivalul Samhain, iar la creștini era Sărbătoarea Tuturor
Sfinților. Vechii celți credeau că, în acea zi, spiritele rele își făceau
apariția. Strămoșii familiei erau cinstiți și invitați acasă, în timp ce
spiritele rele erau gonite. De asemenea, în Scoția, rolul spiritelor era jucat
de tineri îmbrăcați în alb, cu fețele acoperite sau înnegrite. În anul 835,
Biserica Romano-Catolică a transformat ziua de 1 noiembrie într-o sărbătoare
creștină, numită Sărbătoarea Tuturor Sfinților, așa-numita ,,Hallowmas’’ sau ,,All Hallows’’. Cu
această ocazie, copiii erau mascați în vrăjitori, mumii sau alte personaje
înfricoșătoare și colindă din casă în casă, întrebând ,,Trick or Treat’’ (Păcăleală sau Dulciuri).
Referitor la tradiții și obiceiuri, sculptarea
dovleacului, acel ,,jack-o’-lantern’’, provine din obiceiul de modelare a unor napi sau dovleci pentru luminarea
sufletelor din purgatoriu.
Costumele de Halloween
înfățișează figuri supranaturale, monștri, schelete, fantome, vrăjitoare și
diavoli.
Totodată, imaginile
specifice acestei sărbători provin din obiceiurile naționale, din operele
literare de ficțiune gotică și horror sau din filmele horror clasice, precum
Frankenstein, Dracula, Mumia, etc. Elemente ale toamnei, cum ar fi: dovlecii,
cocenii de porumb și sperietorile de ciori sunt și ele omniprezente în casele
celor care sărbătoresc Halloween-ul.
Dintre temele folosite de
copii în compunerile lor despre
Halloween, se numără și tema morții. răului și ocultului, sau monștri
legendari.
Culorile reprezentative care
definesc această sărbătoare sunt: portocaliul și negrul
De Halloween sau ,,Mischef
Night’’, în unele părți ale Regatului Unit oamenii obișnuiesc
să-și scoată ușile din balamale. Legenda spune că pentru a fi feriți de
spiritele rele, ușa ar trebui aruncată într-un iaz.
Mâncăruri asociate Halloween-ului:
· * Barmbrack (o
prăjitură ușoară cu fructe, în care era introdus un inel, o monedă sau alte
,,surprize’’ , Irlanda)
· * Caramele (Marea
Britanie)
· * Măr
caramelizat/glazurat (Marea Britanie și Irlanda)
· * Porumb
caramelizat
· * Colcannon
(Irlanda)
· * Bomboane în
formă de cranii, dovleci, lilieci, viermi, etc.
· * Dovleac,
plăcintă de dovleac, pâine de dovleac
· * Semințe de
dovleac prăjite
· * Porumb dulce
prăjit
· * Prăjituri
Soul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu