Legenda lui Moș Crăciun

Moș Crăciun, acel bătrânel simpatic, îmbrăcat în costum roșu, cu obrăjiori roșii, barbă lungă și o burtică mare, se presupune că trăiește în Laponia, alături de soția sa, Crăciuneasa și de spiridușii care-l ajută să confecționeze jucării și să le împacheteze frumos, pentru a le duce copiilor cuminți și ascultători, cu sania trasă de reni. 

Sfântul Nicolae din Myra (Demre) reprezintă sursa primară de inspirație pentru Moș Crăciun. El a trăit în secolul al IV-lea și a fost un episcop creștin al provinciei Licia din Anatolia bizantină, fiind renumit pentru faptul că împărțea daruri oamenilor săraci. 

De asemenea, există tot felul de legende legate de existența acestui Moș Crăciun. Una din legende, ne spune că Fecioara Maria vrând să-l nască pe Pruncul Isus, îi cere lui Moș Ajun ajutor, dar acesta o refuză pe motiv că este sărac, însă i-a spus să meargă la fratele lui mai mic și mai bogat. Urmând sfatul lui Moș Ajun, Maria ajunge la casa lui Moș Crăciun unde soția acestuia, Crăciuneasa o primește, dar o trimite să nască în grajdul animalelor, deoarece soțul ei era un om rău și necredincios. Se spune, că soția lui ar fi ajutat-o pe Maria să nască, însă, când Moș Crăciun a aflat acestea, s-ar fi înfuriat și i-ar fi tăiat mâinile soției sale. Fecioara Maria a vindecat-o însă, reușind să-i lipească mâinile la loc. Văzând acestea, Moș Crăciun ar fi devenit ,,primul creștin'', cerându-i iertare lui Dumnezeu pentru toate păcatele sale. A doua zi, acesta și-a împărțit averea copiilor săraci, iar de atunci, în fiecare an, în Ajunul Nașterii Domnului, Moș Crăciun merge cu sania trasă de reni la copii cu darurile mult așteptate. 

    O altă legendă spune că, demult, în vremuri neștiute, trăia la marginea unui oraș un bătrân care tot timpul anului făcea jucării pe care le vindea în Ajunul Crăciunului. Astfel, într-o seară, în timp ce se-ntorcea acasă după o zi în care stătuse să vândă jucării la târg, privirea i-a fost atrasă de ce a văzut prin fereastra unei case sărăcăcioase. Aici, erau trei copilași săraci, triști pentru că nu primiseră nicio jucărie. Copilașii vorbeau cu glas tare, iar Moș Crăciun auziseră că voiau măcar un soldățel de plumb cu care să se joace toți trei frații fără să se certe între ei. Și-atunci, bătrânelul Crăciun, uitându-se mai atent în sac, găsește pe fundul sacului un soldățel de plumb pe care, bucuros, l-a dăruit celor trei copii, reușind astfel să le îndeplinească celor trei frățiori dorința. Urmându-și fericit și liniștit drumul spre casă, Moș Crăciun întâlnește o căprioară rănită pe care a ajutat-o să se pună pe picioare. În semn de recunoștință, căprioara i-a spus moșului că-i va îndeplini orice dorință pentru bunătatea sa. Dorința moșului era aceea, să poată să dăruiască câte o jucărie fiecărui copil din lume, în special celor săraci. Astfel, căprioara i-a îndeplinit dorința. Hainele moșului s-au transformat în hainele roșii atât de bine cunoscute, iar în fața lui o sanie trasă de reni. Moș Crăciun s-a urcat în sanie și a trecut într-un tărâm plin de case frumos colorate și luminate, unde trăiau spiridușii care-l ajutau să facă și șă împacheteze cadourile pentru copii. 

Etnologii au identificat cuvântul ,,moș'' cu vârsta zeului Mithra, care era viu 365 sau 366 de zile, apoi îmbătrânea, murea și învia la începutul anului. Pe de altă parte, în zonele rurale în special, acest bătrân era văzut ca o ființă supranaturală, având de multe ori ca ocupație, păstoritul, îmbrăcat în costum popular. O altă versiune a legendei, spune că: ziua de naștere a lui Moș Crăciun era sărbătorită la solstițiul de iarnă, când soarele se face foarte mic, tot mai mic, ca apoi să se nască din nou. Așa credea lumea mai demult, că Moș Crăciun moare în fiecare iarnă și se naște iar și iar și că, odată cu el, chiar și soarele moare și reînvie sub forma unui copilaș. 

Mai există o legendă care ne vorbește despre un păstor bătrân, nimeni altul decât Moș Crăciun și a câinelui său credincios. La lăsarea serii, bătrânul își dorește să-și găsească un loc călduț în care să poată sta peste noapte. Mergând el prin noapte, câinele începe să-i vorbească. Îi spune că vede o stea extrem de luminoasă pe cer și-l îndeamnă s-o urmeze. Bătrânul păstor urmează steaua și în scurt timp, într-un pustiu, găsesc un grajd în care se afla o femeie și Pruncul Ei. Văzând acestea, păstorul (care era de fapt Moș Crăciun) învelește femeia și copilul cu blana de oaie pe care o avea pe el. Pentru a nu-i fi frig peste noapte, bătrânul se așează între oi, să se încălzească. Dis-de-dimineață, cum plecă din grajd, păstorul a fost înconjurat de o lumină albă și strălucitoare. Acesta își dă seama că a venit sfârșitul și ajunge în fața lui Dumnezeu. Pentru că i-a oferit Maicii Domnului și Pruncului haina ce-o avea pe el, Dumnezeu l-a răsplătit și l-a pus să fie cel care aduce bucurii în fiecare an. 

De asemenea, olandezii l-au adoptat pe Moș Crăciun și l-au denumit Sinter Klass. După ce l-au îmbrăcat cu o mantie verde cu glugă, olandezii l-au dus peste ocean în Statele Unite ale Americii, unde numele său a devenit Santa Claus. 

În anul 1820, scriitorul new-yorkez Clement Claude Moore l-a ,,înzestrat'' pe Santa Claus cu o sanie trasă de opt reni. Mai târziu, i s-a schimbat hainele verzi cu un costum roșu și o căciulă albă. În anul 1939, poetul Robert May a mai adăugat un personaj în povestea lui Moș Crăciun, pe renul Rudolf, al cărui nas roșu, luminos ghidează sania moșului.