Prin urmare, sărbătoarea dragostei sau ziua îndrăgostiților la români era văzută ca fiind una de bun augur, deoarece se credea că aduce gospodarilor un an mai îmbelșugat, liniște, noroc în dragoste și prosperitate.
Legenda Dragobetelui spune că acesta s-a numit inițial Dragomir, cel ce simboliza zeul iubirii, fiind considerat copilul Babei Dochia. Totodată, toți aceia care participau la petrecere în această zi erau feriți de boli, fiind foarte sănătoși. De asemenea, se mai spune că apa de pe fragi avea proprietăți magice.
De la Dragobete, exista obiceiul de a se aprinde în toate zilele prin casă rădăcina de iarbă mare, iar dacă timpul era frumos, fetele și băieții, adunați în cete ieșeau la pădure hăulind și chiuind pentru a culege primele flori de primăvară, ghiocelul și brândușa de primăvară. Dacă vremea era mohorâtă în această zi, dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau, să petreacă, să lege prietenii, să se țină de jocuri și de ghidușii. Atât băieții, cât și fetele au datoria de-a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întregul an. Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care erau deja împreună trebuie să se sărute în această zi. Lucrările câmpului, țesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise în această zi. În schimb, curățenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor și prospețime. Nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri și supărări în lunile care vor urma. În unele zone ale țării, ajunul Dragobetelui este asemănător cu simbolistica nopții de Bobotează. Fetele tinere, curioase să-și afle ursitul, își pun busuioc sfințit sub pernă, având credința că Drgaobetele le va ajuta să găsească iubirea adevărată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu