marți, 17 aprilie 2018

Ziua Internțională a Planetei Pământ





Acest eveniment important ,,Ziua Internațională a Planetei Pământ''a fost fondată în SUA pe 22 aprilie 1970 de către senatorul Gaylord Nelson, când a avut loc una dintre primele manifestări ecologiste, la care au participat milioane de oameni, iar în 1990 a devenit o zi sărbătorită la nivel internațional, de către 141 de națiuni. Prin urmare, în 2009, ONU a desemnat ziua de 22 aprilie ,,Ziua Internațională a mamei Terra’’. Este un moment important în care noi, copiii și chiar adulții ne amintim unde trăim, ne apropiem de natură și încercăm să-i fim recunoscători. De asemenea, Ziua Internațională a Planetei Pământ, reprezintă lupta pe care o ducem zi de zi împotriva poluării și problemelor climaterice. Așadar, noi oamenii trebuie să știm să protejăm Pământul, întrucât este singura planetă despre care se știe că are viață. Pentru a supraviețui, organismele vii au nevoie de cantități potrivite de lumină și căldură de la Soare, precum și de hrană, apă și oxigen, realizate prin procese care au durat multe milioane de ani. Oamenii de știință măsoară trecutul îndepărtat al Pământului în timp geologic vechi.
Totodată, se știe că aproximativ 71% din suprafața Pământului este acoperită de ape sărate care se constituie în cinci oceane vaste și mai multe mări. Oceanele sunt foarte importante pentru viața pe Pământ și găzduiesc un mare număr de organisme vii. Oceanele influențează vremea și clima. Apele oceanelor și mărilor absorb căldura Soarelui, mai ales la tropice, iar apoi o răspândesc pe suprafața Pământului, sub formă de curenți.
Legat de vreme, putem spune cu certitudine că și aceasta are o influență deosebit de mare asupra Pământului și a locuitorilor acestuia. Astfel, vedem cum vremea se schimbă de-a lungul anului, aceste schimbări purtând numele de anotimpuri și există pentru că Pământul este înclinat în raport cu Soarele. În ianuarie, la începutul fiecărei rotații, emisfera sudică este înclinată spre Soare și, astfel, temperaturile cresc. În iunie însă, emisfera nordică este înclinată spre Soare, astfel că, acum, aici cresc temperaturile și în sud scad. Primăvara și toamna, emisferele sunt în aceeași măsură înclinate către Soare. Și clima are o influență asupra Pământului. Un tip de climă poate afecta o suprafață întinsă sau una restrânsă, locală, situație în care se numește microclimat. Un lucru este cert, și anume că, orașele tind să fie mai calde decât zonele care le înconjoară, pentru că cimentul absoarbe mai multă căldură decât vegetația. Solul orașelor tinde, de asemenea, să fie mai uscat, pentru că șoselele și pavajul nu permit apei să intre în solul de desubt. Mai mult ca oricând, omul a modificat mediul înconjurător în funcție de nevoile sale. Încă din vremurile străvechi, viața locuitorilor pe Pământ a fost influențată de caracteristicile mediului înconjurător. Prin urmare, ei au căutat zone protejate de pericole, în care să găsească apă și hrană. De multe ori se-ntâmplă, pentru a-și procura cele necesare traiului, oamenii ajung să defrișeze păduri întregi, ceea ce reprezintă un pericol imens pentru planeta noastră.
Oamenii folosesc totodată și diferite resurse naturale, cum ar fi: pietrele prețioase, care le folosesc în comercializare, metale folosite pentru construcții, diferiți combustibili care provin din pământ. Prin urmare, tragem concluzia, potrivit căreia, cândva, în viitor nu vor maui fi destule resurse de energie epuizabilă care să satisfacă nevoile populației. Refolosirea și reciclarea, metalelor și folosirea surselor combustibil inepuizabile, oriunde este posibil, sunt cele mai bune căi de a menține resursele Pământului cât mai mult timp posibil.
Astfel, în școli, grădinițe și alte instituții de cultură se organizează diferite proiecte și se aduc la cunoștință, luarea următoarelor măsuri pentru a proteja planeta Pământ:
1. să nu arunce deșeurile oriunde;
2. să nu tăiem flori, copaci, întrucât ele reprezintă o importantă sursă de oxigen;
3. să nu poluăm apa și aerul atât de indispensabile vieții;
4. să reciclăm tot ce folosim;
5. să nu împușcăm animale protejate prin lege;
6. să nu folosim lumina pe timpul zilei și nopții decât atât cât este necesar;
7. să păstrăm curățenia în jurul nostru;
8. să folosim ca mijloc de transport bicicleta, în locul autoturismelor, motocicletelor și a altor mijloace care poluează aerul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu