Sir Arthur Conan Doyle (1859-1930) a fost un romancier englez, autor de cărți de ficțiune și non-ficțiune, povestiri științifico-fantastice, romane polițiste, de dragoste și istorice, piese de teatru și este creatorul personajului Sherlock Holmes.
Câinele din Baskerville, în engleză The Hound of the Baskerville, apare în 1902 și este unul din cele patru romane polițiste avându-l ca personaj principal pe Sherlock Holmes. Volumul este scris după ce Doyle se întoarce dintr-un stagiu ca doctor voluntar în Africa de Sud și după ce își omorâse detectivul într-o scriere anterioară. Ca să revină la el, își plasează acțiunea romanului înaintea publicării scrierii cu pricina. Inspirația o găsește în legenda câinelui diabolic și a moșierului blestemat.
Unele dintre fapte și descrieri au și ele surse de inspirație, altele decât imaginația autorului, surse cât se poate de reale - geografia părții de vest a Angliei, conacul Cromer Hall ș.a..
Povestea derulată de-a lungul romanului este o împletire între evocarea legendei câinelui, viața și succesiunea seniorilor de la Baskerville Hall, acțiunile de urmărire desfășurate de Holmes și asistentul său, doctorul Watson, dar mai ales relevarea foarte precisă a punctului de vedere al lui Watson, în toate situațiile. Privitorul, povestitorul, cel care participă, constată, judecă, apreciază, derulează firul, stă de vorbă cu cititorul și prezintă convorbirile celorlalte personaje este acest doctor Watson, ucenicul și asistentul lui Sherlock Holmes.
Acțiunea este foarte măiestrit construită, nelăsând niciun moment de gol de interes al cititorului pentru ceea ce prezintă autorul.
Și acum să vedem care sunt faptele.
Doctorul Mortimer, care îl avea de pacient pe locatarul de la Baskerville Hall, un vechi conac din zona de câmpie cu mlaștini a comitatului Devon, apare într-o dimineață în biroul detectivului Sherlock Holmes, la scurtă vreme după moartea misterioasă a bogatului său pacient.
Primul capitol al cărții debutează cu încercările lui Watson de a traduce în informații despre om indiciile oferite de bastonul lui Mortimer. Da, este un doctor de la țară, pentru că bastonul este foarte folosit și zgâriat. Și are un câine, unul de talie medie, pentru că bastonul are și urme de dinți. Un aiurit, desigur, care își uită bastonul undeva unde venise cu un interes, dar nu lasă o carte de vizită.
Foarte curând se va proba că unele presupuneri sunt mai întemeiate decât altele, iar doctorul Mortimer le spune celor doi întreaga poveste a familiei de Baskerville, le vorbește despre înfricoșătoarea legătură a familiei cu blestemul câinelui din Baskerville și le cere sfatul cu privire la ultimul moștenitor al familiei care trebuia să ajungă în Anglia curând. Trebuia înștiințat despre legendă, trebuia avertizat în legătură cu modul cum a murit unchiul său, trebuia dus la conac sau plasat la Londra?
Pornind pe firul acestei povești, doctorul Watson ne prezintă întreaga situația de la conac, pentru că el îl însoțește acolo pe Henry de Baskerville, moștenitorul.
Așa aflăm că fiara există, că sătenii, puțini la număr, știu și ei anumite lucruri, că vecinii și slujitorii conacului au propriile interese în a pune pe fugă moștenitorul și că până și câmpia avea propriile-i secrete, ascunzând mlaștina, viețuitoare misterioase, colibe preistorice, locatari clandestini și pericole ce ies la iveală mai ales noaptea.
Watson face rapoarte complete către Holmes din care află și cititorul stadiul anchetei.
În final, făptașul este încolțit, ”plasele”, așa cum îi place să spună lui Sherlock Holmes, sunt întinse. Să vedem cum va cădea în ele.
N.B. Dat fiind că acțiunea și descrierile sunt capabile să producă multă emoție cititorului, dar și ca urmare ca unor impresii adunate de la cititori, facem și o recomandare de vârstă: 14 ani +
Lectură plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu