miercuri, 31 octombrie 2018

Invitație la lectură


Cartea pe care vă recomand s-o citiți azi, 31 octombrie 2018 se numește ,,Peștele-Curcubeu'', scrisă de Marcus Pfister, un mare și îndrăgit autor elvețian și, totodată un mare ilustrator al cărților frumos ilustrate pentru copii. Cărțile lui au fost traduse în peste 50 de limbi și au primit numeroase premii. Marcus locuiește în prezent la Berna, Elveția, împreună cu familia sa.
Peștele-curcubeu trăia departe, în largul mării și era cunoscut drept cel mai frumos pește din ocean, deoarece solzii lui erau foarte strălucitori și toți ceilalți pești îl priveau cu admirație. Ei chiar îl chemau să meargă la joacă cu ei, dar peștele-curcubeu nici nu-i băga în seamă. Într-o bună zi, un pește albastru, care înota în urma lui, i-a cerut să-i dea și lui un solz, dar acesta îl refuză. Peștișorul albastru, îngrozit a alergat la ceilalți pești și le-a spus ce a pățit, iar de atunci toți peștii din ocean îi întorceau spatele, rămânând singur și nefericit. Ba mai mult, Peștele-curcubeu i s-a plâns unei stele-de-Mare, iar aceasta l-a îndemnat să meargă să ceară ajutor caracatiței Octopus. Caracatița i-a spus că atâta timp cât el nu va dărui niciun solz celorlalți pești, va fi tot singur și nefericit. Până la urmă, peștele-curcubeu ascultă sfatul caracatiței și dărui câte un solz fiecărui pește. Și astfel, peștele-curcubeu a ajuns să fie din nou admirat de toți peștii din ocean și a trăit fericit alături de ceilalți pești din ocean.
Vă doresc lectură plăcută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu