Toate activitățile, vizitele din aceste două
săptămâni, adresate cu precădere elevilor, cadrelor didactice sunt incluse în
programul intitulat ,,Școala Altfel’’, al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea
competenței de învățare și a abilităților socio-emoționale în rândul copiilor
preșcolari/elevilor. Este o săptămână în care îți propui să fii mai bun.
Astfel, programul își propune implicarea elevilor și profesorilor în ceea ce
numim activități extrașcolare și extracurriculare – o săptămână de școală sau,
de vacanță altfel, care ar avea drept scop dezvoltarea polivalentă a elevilor
din sistemul preuniversitar. Timp de o săptămână, muzeele sunt luate cu asalt
de clase întregi de copii, teatrele și cinematografele, la fel, se fac vizite
la diverse obiective de cultură generală, concursuri sportive și de orientarea
turistică, excursii, drumeții, șezători literare, activități culturale,
tehnico-științifice, sportive, de voluntariat, de responsabilizare socială, de
implicare în societate, activități educaționale privind sănătatea, educație
ecologică, protecția mediului, educație rutieră, prevenirea incendiilor.
Totodată, această inițiativă poate constitui un
punct de plecare în valorificarea educației non-formale, ale cărei valori sunt
încă neexplorate suficient și neexploatate sub aspectul creativității. Am
observat în aceste vizite ale lor, copiii sunt veseli, dornici de a participa
la orice acțiune, de a experimenta sau exersa, profesorii fiind dispuși să
socializeze cu elevii lor, , prielnic pentru cunoașterea și fixarea unor
relații ,,poate mai umane’’
decât se pot stabili n cadrul unei ore de curs. ,,Școala Altfel’’ este o combinație de școală și de
timp petrecut într-un mod plăcut cu elevii fără a fi stresați de prezența
catalogului. Cadrele didactice vor putea să le cunoască trăirile, motivele
pentru care se implică în activitatea școlară și vor putea să corecteze acolo
unde este nevoie. Se stabilesc diferite punți între diferite cunoștințe, între
acestea și semnificația lor pentru viața noastră, între acestea și
posibilitățile interioare ale copilului. Putem face învățarea mai interesantă,
reflectând lumea reală, creând un mediu cu o varietate mai largă de stimuli și
condiții, determinând elevii să participe activ pe tot parcursul activităților
și făcând activitatea să devină o acțiune practică, cu o finalitate măsurabilă.
În acest fel, elevul devine ,,protagonistul’’ în rolul principal al acțiunii:
imaginează, construiește, cercetează, creează și transpune în practică,
găsindu-și singur mijloacele din ceea ce i se oferă, originalitatea constând în
aceea că nu preia modelul învățătorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu