1 Martie. Mărțișorul - simbolul primăverii. Legenda ghiocelului

Iată că încet, încet se duce și luna februarie ... mai întoarcem o filă din calendar și ne pregătim să întâmpinăm cu bucurie nemărginită primăvara, anotimpul când natura se trezește la viață, copacii înmuguresc și apar mlădițe noi, iarba începe și ea să încolțească, apar și primii ghiocei, vestitorii primăverii, zambilele care sunt simbolul jocurilor sportive, narcisele și, nu în ultimul rând, toporașii de martie. Este, totodată, anotimpul când păsările migratoare se întorc din țările clade, care ne vor încânta auzul cu trilurile lor vesele, gâzele vor zumzăi și vor dansa în aer. Freamătul lor se va contopi cu freamătul naturii renăscute la viață.
An de an, de 1 Martie ne recăpătăm speranța, optimismul, credința în mai bine și sporul în toate. Acest triumf al reînvierii și renașterii naturii este invocat prin Mărțișorul pe care-l dăruim celor dragi, ca mic semn că ne dorim să le aducă fericire și noroc.
Semnificația mărțișorului a rămas aceeași de-a lungul timpului. Mărțișorul reprezintă, de asemenea, binele și bunăstarea, iar culorile alb și roșu simbolizează lupta dintre iarnă și primăvară. Astfel, sărbătoarea mărțișorului reprezintă victoria soarelui asupra iernii, precum și victoria primăverii asupra naturii. Mărțișorul e oferit ca simbol al sosirii primăverii.
În unele zone, copiii purtau mărțișorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine înseamnă că și copilului îi va merge bine în viață. În alte cazuri, mărțișorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb și curat ca florile acestor arbuști. Șnurul mărțișorului exprimă împletirea inseparabilă a două principii: roșul este atribuit vital femeii, iar albul este specific înțelepciunii bărbatului.

Legenda ghiocelului

Undeva departe în timp, când florile stăpâneau pământul, iar oamenii nici măcar nu erau gândiți, darămite făcuți, o floare mare și albă trebuia să anunțe venirea primăverii. Ăsta era rostul ei pe lume, hărăzit de Dumnezeu. Pe numele său, Floare-Albă-de-Primăvară, floarea aceasta era înaltă ca o gladiolă. Atunci când apărea, toată natura o vedea și știa că iarna trebuia să-și facă bagajele și să plece. Din acest motiv ea era ca un ghimpe în coasta iernii.
Supărată foc pe floarea zveltă, care anunța negreșit venirea primăverii, iarna s- a vorbit cu crivățul și au gândit o strategie. De cum va începe să răsară planta, crivățul să meargă repede la ea, dis-de-dimineață și să sufle asupra-i urgie. Floarea să cadă răpusă, fără să o vadă cineva, iar astfel, Iarna va poposi după bunul plac pe întreg întinsul naturii. Exact așa s-a întâmplat, an după an.
Bunul soare, paznicul Pământului, observă tărășenia și a fost nemulțumit de conspirația Florii-Albe-de-Primăvară. Așteptă momentul oportun, la cei mai devreme zori ai dimineții, și vorbi cu mândra floare. Află de la ea că și ea e nemulțumită că nu-și poate împlini menirea, de vestire a primăverii, și că ar da orice ca lucrurile să intre pe un făgaș normal. Soarele i se destăinui, că a avut multe nopți nedormite, gândindu-se la rezolvare. Oricât a întors problema pe toate părțile, rezolvarea era doar una. I-o împărtăși Florii-Albe, iar ea bucuroasă că-și va putea îndeplini destinul, acceptă! Soarele, cu razele-i magice, o transformă pe loc, într-o floricică plăpândă, ca un fulg de nea, dar puternică precum o pânză de păianjen. Și cum numele vechi nu i se mai potrivea, a botezat-o suav, precum îi era ființa: Ghiocel.
Dimineața veni, iar crivățul, ca de obicei, încercă să rupă floarea. Iute, cu trupul mititel, Ghiocelul se feri și se ascunde după zăpadă. Și o ținu așa până când crivățul se retrase obosit. Bucuros că a învins, Ghiocelul mititel scoase capul la lumină și strigă, cât îl ținu clopoțelul gingaș, că e vremea ca iarna să plece!
Și la fel face până în zilele noastre: stă pitit, iar când îi e lumea mai dragă iernii, o anunță că trebuie să plece!

 
      

Povestea lupului Hoinar, de Rosanne Parry

O altă recomandare pe care v-o propun spre lectură este cartea ,,Povestea lupului Hoinar'', scrisă de autoarea britanică Rosanne Parry. De mică, Rosanne a scris într-un chioșc aflat într-un copac din grădină și îi plăcea să cânte la vioară și să danseze. Ultimul ei roman, Povestea lupului hoinar, a produs senzație la nivel internațional, fiind vândut rapid în Marea Britanie, Germania, Franța, China, Japonia și o mulțime de alte țări.
Această poveste este inspirată de viața și călătoria unui lup adevărat, Oregon 7, care s-a născut în haita Imnaha din Munții Wallowa, în nord-estul Oregonului, SUA.
În septembrie 2011, la vârsta de aproximativ doi ani, Oregon 7, și-a părăsit teritoriul natal și a călătorit 1600 de km prin estul și sudul Oregonului, precum și nordul Californiei. Deși în drumul lui a întâlnit ferme de vite și de ovine, nu a ucis niciun animal domestic. Lupul și-a încheiat călătoria în munții Siskiyou, o regiune bogată în cerbi și elani.
Iute trăiește fericit în munți, cu haita lui: Mama și Tata, Ager, Năvală, Codiță și Cald. Dar o haită rivală le invadează teritoriul și Iute se trezește dintr-odată ...singur! Deși e doar un puiandru, se vede nevoit să plece în lumea mare, în căutarea unui nou cămin. Dar călătoriile lungi sunt pline de primejdii pentru un lup tânăr și singur ... asta presupune să treci cu bine de vânători, autostrăzi și incendii. În plus, dorul de părinți și frați nu e ușor de îndurat și, când singurul aliat e un corb, vânatul poate deveni o problemă serioasă. Cum poate supraviețui un lupușor?
Vă invit să citiți această carte interesantă și plină de aventuri.

Lectură plăcută!

Prințesa cerului, de Rino Alaimo

Azi, 18 februarie vă propun ca lectură pentru cei mici cartea ,,Prințesa cerului'', scrisă de Rino Alaimo, un cunoscut scriitor și ilustrator italian.
Într-un castel înălțat dincolo de nori, trăiește Luna, fiica regelui Umbră și a reginei Lumină. Părule ei, ca o semilună sclipitoare, luminează tot cerul.
 Invidios pe această strălucire care rezistă întunericului său, Umbră o capturează pe prințesă și o ascunde departe de palatul ei ... Va putea cineva s-o ajute să găsească drumul înapoi? Pentru a afla răspunsul la această întrebare, vă invit să pătrundeți în tainele acestei frumoase povești despre Prințesa Cerului.

Lectură plăcută!

Ziua iubitorilor bibliotecilor (cititori, bibliotecari și șoareci ) :)), Literă și simbol (prof. Lupșe Anita Laura)

                                                       

   ,,Dacă ai o grădină și o bibliotecă, ai tot ceea ce îți trebuie''.
                                                                                                                 (Marcus Tullius Cicero)

Pe 14 februarie se sărbătorește pe lângă Valentine's Day și Ziua Internațională a iubitorilor de biblioteci (cititori, bibliotecari și șoareci 😂) așa cum este notată în calendarul cultural. În această zi, trebuie să ne arătăm dragostea pentru toți iubitorii de biblioteci. Astfel, se pune întrebarea: ,,de ce unii oameni iubesc bibliotecile?'' Pentru că bibliotecile au un farmec aparte. Azi putem găsi o carte căutând în baza de date computerizată după autor, titlu și să mergem direct la raft, să luăm cartea, s-o înregistrăm în fișa de cititori și să plecăm. E liniște, doar din când în când se mai aude foșnetul ușor al paginilor întoarse. Uneori, cineva mai scapă pe jos un obiect mai greu și toți cei prezenți în sală tresar, smulși ca din visare, dar nimeni nu comentează nimic.
Cum își arată dragostea pentru biblioteci cei care le iubesc? Cei care au tradiții vechi în a dona bani sau cărți diferitelor instituții de cultură, donează bani bibliotecilor locale sau cărți. Alții merg la bibliotecă în această zi și împrumută cărți la sala de lectură sau vizionează filme, ascultă muzică, etc. - e un mod prin care, mărind numărul ,,vizitatorilor'' se justifică existența bibliotecilor în comunitatea respectivă. Deși se spune că trăim în ,,era Internetului'', nu tot ce este stocat digital poate fi accesat în rețeaua publică, în sensul că bibliotecile dețin o mare cantitate de date ,,digitalizate'', informații pe care nu le găsim oriunde online. Totodată, bibliotecile oferă asistență cititorilor în a găsi informații din cele mai diverse și rare în orice domeniu, informații care se poate să nu fie găsite într-o carte cumpărată sau online. Această zi este și una potrivită pentru a-i încuraja să treacă pragul unei biblioteci pe cei care nu sunt obișnuiți să o facă - unii neștiind că se află o bibliotecă în localitatea lor de reședință.
O bibliotecă e mai mult decât un spațiu unde găsești informații. Biblioteca este un univers care conține mii de universuri. Bibliotecile sunt ca un sanctuar, o oază de liniște, departe de agitația vieții cotidiene, oferind un loc în care pot fi acumulate noi cunoștințe despre lume și viață, unde sunt oameni care se aseamănă. Biblioteca mai este un loc unde se întâlnesc membri unei comunități, un loc unde pot împărtăși gânduri și idei, unde pot afla lucruri noi. Pentru acestea și pentru multe altele, unii oameni iubesc bibliotecile.
Tot pe 14 februarie sărbătorim și Ziua Îndrăgostiților. De ce să nu arătăm puțină dragoste și bibliotecilor, în această zi a iubirii? De ce n-ar petrece și îndrăgostiții o oră-două, într-o bibliotecă locală, consultând măcar titlurile romanelor în care sunt descrise mari iubiri?

La mulți ani tuturor celor care iubesc bibliotecile! Mai puțin șoriceilor! :)) 

 LITERĂ ȘI SIMBOL

Cartea reprezintă un mijloc de comunicare, inclusiv în domeniul artei muzicale, din mai multe puncte de vedere. Elevii doritori pot avea acces la informații utile și interesante despre viața compozitorilor, ale căror lucrări muzicale le stau în față pe partiturile cu notația muzicală nonverbală specifică, stănd în opoziție totală cu aceasta, dar completându-se reciproc ca modalitate informațională: literă și simbol.

Fiecare pagină de carte are un rol specific în formarea și devenirea personalității copilului indiferent de vârstă iar elevii Liceului de Arte din Oradea sunt beneficiarii reali în ceea ce privește complementaritatea artelor literare și muzicale, astfel există de mulți ani o colaborare fructuoasă între instituția Bibliotecii Județene ,,Gheorghe Șincai” respectiv instituția Liceului de Arte din Oradea, legătură care se manifestă prin diferite manifestări culturale și artistice prin munca educațională depusă de cadrul didactic LUPȘE ANITA LAURA – profesor de Vioară la Liceul de Arte Oradea, care ani la rând manifestă un interes deosebit pentru dezvoltarea interpretativă a elevilor săi pe scena atât de primitoare a aulei bibliotecii, prezentând totodată oferta educațională valoroasă și unică pe care LICEUL DE ARTE ORADEA o reprezintă la nivel local și județean.

Majoritatea elevilor din catedra profesoarei LUPȘE ANITA LAURA sunt înzestrați cu un talent deosebit și sunt obișnuiți cu antrenamentul muncii asidue pe care-l necesită studiul complex al intrumentului viorii. Aceștia funcționează aidoma unei pepiniere, fiind membrii importanți ai Orchestrei Liceului de Arte Oradea, orchestră care mereu cântă și încântă cu elanul tinereții repertorii muzicale deosebit de pretențioase pentru o vârstă școlară, fiind prezenți la majoritatea evenimentelor organizate de ,,Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai”.

Acești elevi deosebiți au reușit să interpreteze lucrări muzicale ca: Rapsodia română de George Enescu, Dansurile populare românești de Bela Bartok, Pizzicato Polca de Johann Strauss, Oda bucuriei de L. van Beethoven, Piese celebre de Grigoraș Dinicu, Valsul celebru nr.2 de Shostakovici etc, toate acestea sub bagheta dirijorală a d-nei Profesor NAGY VIOLA. Toate succesele și reușitele sonore atât de ample s-au manifestat în aplauzele auditoriului care s-a strâns într-un număr semnificativ în aula bibliotecii, susținând și hrănind întotdeauna formația orchestrală prin aplauzele lor recunoscătoare.

Putem concluziona așadar o similitudine ce există între modul de abordare a unei cărți – literă, respectiv parcurgerea unei partituri muzicale – simbol – în ciuda faptului că cele două ,,texte” sunt notate cu caractere diferite, dar ființa care este capabilă de curiozitatea, chemarea și răbdarea necesară de a le parcurge în întregime: da Capo al Fine, are într-adevăr câștig de cauză reală, pentru că și una și alta va deveni parte integrantă valoroasă spirituală a ființei sale unice.

 Autor: Prof. LUPȘE Anita Laura    (Liceul de Arte Oradea Jud. Bihor)