Șoricel mititel, luna răsare, vine ora de culcare, de Sophie Schoenwald

Azi, 22 ianuarie 2022, vă propun ca lectură pentru cei mici cartea ,,Șoricel mititel, luna răsare, vine ora de culcare'', scrisă de autoarea de origine germană Sophie Schoenwald, născută în anul 1980 în Bavaria și care trăiește și lucrează în Koln. A studiat Știința Comunicării, îi plac animalele și călătoriile. Încă de copil îi plăcea să meargă în natură sau se scufunda în lectura unei cărți îndrăgite, pe care adesea o termina de citit noaptea târziu, sub pătură, la lumina lanternei. Pe atunci nici nu visa că într-o zi va scrie chiar ea cărți ilustrate cu povești despre animale. Așa a luat nașterea această frumoasă poveste de adormit micii șoricei somnoroși. 

În curând o să se facă întuneric și toți șoarecii se duc acasă. Numai șoricelul cel mai mititel nu are chef să se culce, mai vrea să se joace. Sunt atâtea lucruri noi de văzut! Dar când simte că i se închid ochii de somn, drumul spre pătuțul lui de acasă i se pare foarte lung. Oare o să reușească să găsească la alte animale un loc unde să poată să doarmă? 

Pentru a afla ce se va întâmpla în continuare cu șoricelul mititel, vă invit să lecturați cartea.

Lectură plăcută!

 

Mihai Eminescu (15.01.1850 - 15.06.1889)

 

Despre Eminescu

Mihai Eminescu, poetul nostru ,,nepereche'' sau cum l-au numit și alții ,,Luceafărul'' poeziei românești, reprezintă culmea strălucitoare a literaturii române.

Frumusețea și trăinicia operei sale se află în folclor în ,,izvorul pururea reîntineritor'', cum îl numea poetul, al creației populare. 

Opera sa reprezintă îmbinarea desăvârșită dintre gândirea și sensibilitatea poetului de geniu, precum și bogăția de simțire a creatorilor populari anonimi, ale căror producții le-a cules și le-a cercetat permanent cu o mare dragoste, cu un înflăcărat interes însetat de a vorbi tot ceea ce poporul nostru a creat de-a lungul secolelor. 

Citind poezia lui Mihai Eminescu, ne simțim în același timp departe și aproape, nostalgici și încântați de o minune.

Așa cum ne arată poetul, natura este o sursă permanentă de inspirație. Dragi copii, dacă vremea vă permite, faceți o plimbare printr-o zonă cu păduri și lacuri, luați cu voi și un volum de poezii de Eminescu și lăsați-vă cuprinși de farmecul naturii într-un cadru feeric îndrăgit de către poet. Poate fi o experiență de neuitat! 

În continuare, vom spicui din poeziile sale postume, mai puțin cunoscute nouă:

Doi aștri                                                                                                                                                                                                                                                  

,,Am văzut doi aștri,                                       

Strălucind albaștri                                

Sub o frunte-n vis;                                        

M-a-necat seninul                                     

Când privii divinul,                                            

Blândul lor surâs.                                             

                                                                          

Și mi-am zis în mine:                                         

,,Înger cu lumine                                        

De-un adânc noroc ...                                                            

Din a vieții tale                                                                                                 

Înflorită cale

Cum nu stai în loc?''                

Stelele-n cer                                                     Rugăciune 

Stelele-n cer                                          Crăiasă alegându-te  

Deasupra mărilor                                 Îngenunchem rugându-te, 

Ard depărtărilor,                                  Înalță-ne, ne mântuie

        Până ce pier.                                  Din valul ce ne bântuie

                                                                Fii scut de întărire

După un semn                                       Și zid de mântuire,                                 

Clătind catargele,                                 Privirea-ți adorată, 

Tremură largele,                                   Asupră-ne coboară, 

Vase de lemn;                                        O, maică prea curată, 

                                                                Și pururea fecioară,   

Niște cetăți                                                                    Marie!

Plutind pe marile                                 

Și mișcătoarele                                     Noi, cei din mila sfântului 

Pustietăți.                                              Umbră facem pământului, 

 Rugămu-ne-ndurărilor,

Stol de cocori                                          Luceafărului mărilor;

Apucă-ntinsele                                      Ascultă-a noastre plângeri,

Și necuprinsele                                      Regină peste îngeri,

            Drumuri de nori.                       Din neguri te arată,

Zboară ce pot                                        Lumină dulce clară,

Și-a lor întrecere,                                  O, maică preacurată,   

Vecinică trecere -                                  Și pururea fecioară,

Asta e tot...                                                                   Marie!

Floare de crâng,

Astfel viețile

Și tinerețile

Trec și se stâng.

.......

Nu e păcat

Ca să se lepede

Clipa cea repede

 Ce ni s-a dat?