marți, 11 ianuarie 2022

Mihai Eminescu (15.01.1850 - 15.06.1889)

 







Despre Eminescu

Mihai Eminescu, poetul nostru ,,nepereche'' sau cum l-au numit și alții ,,Luceafărul'' poeziei românești, reprezintă culmea strălucitoare a literaturii române.

Frumusețea și trăinicia operei sale se află în folclor în ,,izvorul pururea reîntineritor'', cum îl numea poetul, al creației populare. 

Opera sa reprezintă îmbinarea desăvârșită dintre gândirea și sensibilitatea poetului de geniu, precum și bogăția de simțire a creatorilor populari anonimi, ale căror producții le-a cules și le-a cercetat permanent cu o mare dragoste, cu un înflăcărat interes însetat de a vorbi tot ceea ce poporul nostru a creat de-a lungul secolelor. 

Citind poezia lui Mihai Eminescu, ne simțim în același timp departe și aproape, nostalgici și încântați de o minune.

Așa cum ne arată poetul, natura este o sursă permanentă de inspirație. Dragi copii, dacă vremea vă permite, faceți o plimbare printr-o zonă cu păduri și lacuri, luați cu voi și un volum de poezii de Eminescu și lăsați-vă cuprinși de farmecul naturii într-un cadru feeric îndrăgit de către poet. Poate fi o experiență de neuitat! 



În continuare, vom spicui din poeziile sale postume, mai puțin cunoscute nouă:

Doi aștri                                                                                                                                                                                                                                                  
,,Am văzut doi aștri,                                       
Strălucind albaștri                                
Sub o frunte-n vis;                                        
M-a-necat seninul                                     
Când privii divinul,                                            
Blândul lor surâs.                                             
                                                                          
Și mi-am zis în mine:                                         
,,Înger cu lumine                                        
De-un adânc noroc ...                                                            
Din a vieții tale                                                                                                 
Înflorită cale
Cum nu stai în loc?''                



Stelele-n cer                                                     Rugăciune 

Stelele-n cer                                          Crăiasă alegându-te  
Deasupra mărilor                                 Îngenunchem rugându-te, 
Ard depărtărilor,                                  Înalță-ne, ne mântuie
        Până ce pier.                                  Din valul ce ne bântuie
                                                                Fii scut de întărire
După un semn                                       Și zid de mântuire,                                 
Clătind catargele,                                 Privirea-ți adorată, 
Tremură largele,                                   Asupră-ne coboară, 
Vase de lemn;                                        O, maică prea curată, 
                                                                Și pururea fecioară,   
Niște cetăți                                                                    Marie!
Plutind pe marile                                 
Și mișcătoarele                                     Noi, cei din mila sfântului 
Pustietăți.                                              Umbră facem pământului, 
 Rugămu-ne-ndurărilor,
Stol de cocori                                          Luceafărului mărilor;
Apucă-ntinsele                                      Ascultă-a noastre plângeri,
Și necuprinsele                                      Regină peste îngeri,
            Drumuri de nori.                       Din neguri te arată,
Zboară ce pot                                        Lumină dulce clară,
Și-a lor întrecere,                                  O, maică preacurată,   
Vecinică trecere -                                  Și pururea fecioară,
Asta e tot...                                                                   Marie!

Floare de crâng,
Astfel viețile
Și tinerețile
Trec și se stâng.

.......

Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
 Ce ni s-a dat?


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu