CURAJOS CA UN LEU, de Rachel Bright și Jim Field

După ce acum două zile vă propuneam (pe contul nostru de Facebook https://www.facebook.com/sectiacopii/) cartea Anei Maria Brânză - „En Garde! Fetiţa cu masca tricoloră” - azi, vă invit să citiți o carte pentru copiii mai mici, cei ce au trecut de primii doi ani de viață și se confruntă cu fricile specifice vârstei. Bineînțeles, cartea nu se adresează doar lor, ci tuturor copiilor, dacă nu cumva chiar și nouă, adulților, cărora ne prinde bine să mai auzim câte o poveste motivațională, care să topească cvasi-instant o barieră creată adesea din idei ce își au originea în frici din trecutul nostru de copii, dar și în refuzuri, respingeri, eșecuri. 

Lucrul la care ne îndeamnă sportiva Ana Maria Brânză este să nu renunțăm când întâlnim primul obstacol (nici al doilea, ...), să nu ne mulțumim cu a face ce trebuie, să visăm și să ne extindem spre mai mult, spre acele orizonturi necunoscute ce ne fac să simțim frică și nesiguranță. Depășirea obstacolelor este posibilă cu multă muncă, curaj și dăruire. 

O carte excepțională, de mare inspirație, pe care v-o recomand cu căldură.

႘

”Curajos ca un leu”, la rândul ei o minunăție de scriere, este tot atât creația lui Rachel Bright ca text, cât este și a ilustratorului Jim Field, cel ce a reușit să pună în fantastic de frumoase imagini versurile autoarei. 

Din patru versuri:

”Într-un loc plin de praf,

Cu nisip mătăsos,

Se-nălța un bolovan

Falnic și stâncos.” 

și o imagine cu soarele care apune peste animale și câmpuri, în prim-planul imaginii fiind bolovanul ce servea drept casă pentru șoricel, iată-ne la marginea savanei.

Aici își trăiește viața un șoricel mic și conștient de puterea lui limitată comparativ cu un alt locatar al savanei, leul, regele animalelor, ascultat, temut și admirat de toți.

Șoricelul consideră că atuul principal al leului este răgetul său puternic și se hotărăște să-i ceară acestuia să-l învețe să ragă la fel de impresionant. Dar, surpriză!, leul se sperie de micuțul rozător.

Vă las să descoperiți singuri în carte cum se înțeleg până la urmă cei doi.

Subliniez doar ideea minunată a autoarei de a ne aminti că acționând avem toate șansele să aflăm că suntem mai curajoși decât credem și că alții au și ei fricile lor. 

Lectură plăcută, dar nu închei înainte de a vă spune și un proverb pe aceeași temă: ”Frica bate la ușă, curajul se duce să deschidă și nu era nimeni.” 

Crăciunul - povești despre Crăciun, istoria bradului de Crăciun, originile colindelor

Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, aduce an de an în familii obiceiuri precum colindatul și împodobirea bradului, sub care copiii, dar și cei mari, așteaptă cu nerăbdare darurile aduse de Moș Crăciun. Creștinii sărbătoresc pe 25 decembrie nașterea lui Isus din Nazaret. Astfel, în anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie, iar împăratul roman Aurelian a proclamat această dată ,,Natalis Solis Invicti'', festivalul nașterii invincibilului Soare. Numit inițial ,,festivalul nașterii'', sărbătoarea creștină care marca venirea pe lume a fiului lui Dumnezeu s-a răspândit pe tot continentul european. Prin urmare, în anul 432, Crăciunul era sărbătorit în Egipt, iar la sfârșitul secolului al VI-lea a ajuns și în Anglia. La sfârșitul secolului al VIII-lea, Crăciunul devenea o tradiție împământenită și în nordul Europei. Mai mult de un mileniu, creștinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstițiului de iarnă: în Franța până în anul 1564, în Rusia până în vremea țarului Petru cel Mare, iar în Țările Române până la sfârșitul secolului al XIX-lea. În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.
În epoca modernă însă, Crăciunul este asociat cu împodobirea bradului, mersul la biserică, mesele copioase în familie, dar și cu venirea lui Moș Crăciun, obiceiuri care astăzi sunt de nelipsit din aproape toate colțurile lumii și care se trag din lunga istorie a serbărilor luminii, împletite cu datini și tradiții, răspândite pe tot cuprinsul globului.
În ceea ce privește istoria bradului de Crăciun, putem spune că împodobirea bradului își are originile în Germania, la fel și simbolistica arborelui ,,cu cetina tot verde'', care era asociat din vremuri cu viața. În Antichitate, iarna era asociată cu moartea plantelor și, implicit, a vieții. Pentru că rămâneau mereu verzi, brazii și pinii erau considerați arbori sfinți. Tradiția de a decora casele și hambarele cu crengi de brad a fost integrată și după trecerea la creștinism, aceasta practicându-se de Anul Nou pentru a speria diavolii și pentru a-i ține departe de gospodărie. În Georgia, brazii de Crăciun se numeau Chichilaki și erau făcuți din crengi de nuci și ulmi, așezate sub forma unei piramide ce poate avea chiar și trei metri înălțime.
În Polonia a existat un vechi obicei păgân pentru zeul tunetului, Thor. Stejarul lui Thor era un copac sacru pentru multe triburi din regiune, după creștinarea lor, stejarul fiind înlocuit cu  bradul sau pinul, ale căror forme triunghiulare amintesc de Sfânta Treime. Primele indicii legate de decorarea unor brazi ar fi fost găsite în nordul Germaniei și pe teritoriul Lituaniei și Estoniei (Livoniei). Brazii erau împodobiți cu fructe, dulciuri și ghirlande pentru ucenici și copii, iar după reforma protestantă, astfel de brazi puteau fi văzuți în casele familiilor din înalta societate. O altă poveste spune că, în jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis atârnând în el mere roșii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea, însă, familiile creștine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe și dulciuri. Dar înainte de asta, în secolul al XII-lea, oamenii obișnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creștinătății.

Povestea suflătorului de sticlă și a primului glob

Renumitul glob de sticlă, ornament nelipsit din brazii de Crăciun, are o istorie de peste 150 de ani, care a început într-un mic orășel din Germania, Lauscha. La mijlocul secolului al XIX-lea, un suflător de sticlă, pe nume Hans Greiner avea să confecționeze primele globuri din sticlă. Pentru că era sărac, acesta a decis să-și facă propriile ornamente care au constat în mici globuri și ghirlande de sticlă. Primele globuri din sticlă aveau, de cele mai multe ori, forma unor nuci și a unor fructe.

Originile colindelor

Primele colinde au fost cântate în Europa, în urmă cu mii de ani, dar în acea perioadă ele aveau o cu totul altă însemnătate. Unul din cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care, în secolul al XVII-lea, a interzis colindele.
Cel mai vechi cântec creștin de Crăciun este ,,Jesus refulsit omnium'', compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc îi aparține lui Ritson și datează din 1410. În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunțat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat și că nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor și acompaniate la chitară. Una dintre ele era ,,Silent Night, Holy Night'', care în prezent este cântată în peste 180 de limbi străine de milioane de oameni.   

Recomandare de lectură ,,Ziua în care a nins''

Luna decembrie vine și ea cu multe noutăți pentru copii, printre care vă recomand și cartea ,,Ziua în care a nins'', de Ezra Jack Keats , un cunoscut scriitor și ilustrator de cărți pentru copii american, născut în Brooklyn. Această carte a scris-o inspirat fiind de fotografia unui copil, publicată în revista ,,Life''. ,,Am vrut să transmit bucuria resimțită de băiețel în acea zi'', a afirmat el. ,,E frig, pipăi zăpada și devii conștient de lucrurile care-i fascinează pe toți copiii. '' Cartea a fost distinsă cu Medalia Caldecott, cel mai important premiu oferit pentru cărțile ilustrate. De-a lungul vieții sale, Ezra a scris și ilustrat peste douăzeci de cărți pentru copii, care s-au bucurat de o primire călduroasă și au fost răsplătite cu numeroase premii. 

Revenind la carte, autorul se întreabă ,,ce poate fi mai plăcut decât să pătrunzi într-o lume peste care s-a așternut zăpada?'' Micuțul Peter arde de nerăbdare să-și îmbrace hăinuța de iarnă și să alerge afară. Câte îl așteaptă! Poate face un om de zăpadă, se poate cățăra pe troiene pentru a se afunda apoi în omăt, ba chiar poate imprima în zăpadă silueta unui înger. Iar când se lasă întunericul, în vreme ce Peter cutreieră tărâmul viselor, afară ninge neîncetat, pentru ca a doua zi băiețelul să se bucure din nou de zăpadă. Nicio carte n-a surprins mai bine magia și emoția primei ninsori decât Ziua în care a nins. Sper să vă placă această recomandare și vă invit la lectură. 

Lectură plăcută! 

Fetița căreia nu-i plăcea numele său, de Elif Shafak

Opera unei scriitoare turce cu adevărat prolifică și semnificativă în literatura contemporană, mai ales prin scrierile sale pentru publicul matur, cartea pe care v-o propun astăzi este ca o mică biblie pe cât de prețioasă sub raportul conținutului, pe atât de frumos ambalată.

Elif Shafak ne spune povestea unei fetițe căreia, într-adevăr, nu-i plăcea numele ei, care s-ar traduce Mușcată Curgătoare. Ne așteptăm ca pe seama numelui ei să se facă glume la școală și se fac. Asta o va transforma într-o fată puțin mai singuratică, dar nu doar asta, ci și felul ei de a fi și pasiunea pentru citit. 

Printre zilele petrecute la școală, unde matematică îi dă câteva bătăi de cap, momentele cu părinții (când i se amintește adesea să nu supere pe nimeni și nimic, să mănânce tot, să citească, să nu se uite la televizor, să nu iasă afară la joacă pentru că strada nu mai prezintă încredere ș.a.) și retragerea în lectură se petrec și alte câteva lucruri care fac ca viața Sakizei Surdunya să devină mai interesantă: fetița găsește în bibliotecă un glob pământesc din sticlă pe care se vede și un al optulea continent și, apoi, tatăl său se operează, situație în care ea este trimisă la bunici timp de o săptămână. 

De aici istorisirea intră ușor pe tărâmul fantasticului. Sakiz ia globul cu ea la bunici și constată că luminozitatea și aspectul lui se schimbă dacă nu este aproape de cărți. Și nu numai atât: dintr-o lume de departe, acel al optulea continent, apar la geamul ei doi frați, o fată și un băiat, care se ghidează după impulsurile transmise de glob. Acum Sakiz merge împreună cu ei într-o călătorie spre acel tărâm de departe și această călătorie este ca o lecție de viață foarte foarte importantă. Pe ce cale să mergi, ce alegeri să faci, cum să abordezi greutățile și ce atitudine să ai în fața celor ce-ți crează disconfort. ”Nu este atât de important ce gândesc alții despre tine ... Oamenii pot râde de cineva fără un motiv anume. Dar asta e treaba lor. Nu a ta. Tu trebuie să fii puternic și calm”. Fii prietenul tău și nu te abandona la greu.

După îndeplinirea misiunii alături de noii ei prieteni, Sakiz se întoarce în casa bunicilor ca și cum timpul n-ar fi trecut. Tatăl ei se vindecă, iar ea se întoarce la școală. Cui poate povesti toate aventurile trăite? Cât este vis și cât este realitate? Citiți și aflați.

Lectură plăcută!

Invitație la lectură

Cartea pe care vă recomand s-o citiți azi, 31 octombrie 2018 se numește ,,Peștele-Curcubeu'', scrisă de Marcus Pfister, un mare și îndrăgit autor elvețian și, totodată un mare ilustrator al cărților frumos ilustrate pentru copii. Cărțile lui au fost traduse în peste 50 de limbi și au primit numeroase premii. Marcus locuiește în prezent la Berna, Elveția, împreună cu familia sa.
Peștele-curcubeu trăia departe, în largul mării și era cunoscut drept cel mai frumos pește din ocean, deoarece solzii lui erau foarte strălucitori și toți ceilalți pești îl priveau cu admirație. Ei chiar îl chemau să meargă la joacă cu ei, dar peștele-curcubeu nici nu-i băga în seamă. Într-o bună zi, un pește albastru, care înota în urma lui, i-a cerut să-i dea și lui un solz, dar acesta îl refuză. Peștișorul albastru, îngrozit a alergat la ceilalți pești și le-a spus ce a pățit, iar de atunci toți peștii din ocean îi întorceau spatele, rămânând singur și nefericit. Ba mai mult, Peștele-curcubeu i s-a plâns unei stele-de-Mare, iar aceasta l-a îndemnat să meargă să ceară ajutor caracatiței Octopus. Caracatița i-a spus că atâta timp cât el nu va dărui niciun solz celorlalți pești, va fi tot singur și nefericit. Până la urmă, peștele-curcubeu ascultă sfatul caracatiței și dărui câte un solz fiecărui pește. Și astfel, peștele-curcubeu a ajuns să fie din nou admirat de toți peștii din ocean și a trăit fericit alături de ceilalți pești din ocean.
Vă doresc lectură plăcută!

Recomandare de lectură

Azi, 26 octombrie 2018, vă propun ca lectură o carte foarte drăguță pentru copii intitulată ,,Talentul lui Noli'' de Eve Tharlet, o autoare născută în Alsacia, dar crescută în Freiburg. Povestea talentatei Noll este următoarea. Toate gâsculițele se duc cu încântare la lecțiile de zbor și înot. Dar nu și Noli. Ei nici măcar nu îi place să înoate. Cine a mai auzit ca unei gâște să nu-i placă să înoate? Este puțin deznădăjduită, simte că nu este la fel de bună cum sunt celelalte gâsculițe, însă tot ce știe sigur este că îi place să analizeze fluturi, iar, când mama o întreabă ce vrea să se facă atunci când va fi mare, aceasta îi răspunde ,,cercetătoare de fluturi''. Avea însă o problemă. Cum să țină pasul cu un fluture, dacă nu poate nici să meargă la pas, nici să înoate? Ei bine, Noli găsește o soluție cu care reușește să impresioneze pe toată lumea! Prin urmare, în această carte nostimă și încurajatoare, mult iubita autoare și artistă Eve Tharlet ne învață că fiecare are propriul ritm.

Câinele din Baskerville, de Sir Arthur Conan Doyle

Sir Arthur Conan Doyle (1859-1930) a fost un romancier englez, autor de cărți de ficțiune și non-ficțiune, povestiri științifico-fantastice, romane polițiste, de dragoste și istorice, piese de teatru și este creatorul personajului Sherlock Holmes.

Câinele din Baskerville, în engleză The Hound of the Baskerville, apare în 1902 și este unul din cele patru romane polițiste avându-l ca personaj principal pe Sherlock Holmes. Volumul este scris după ce Doyle se întoarce dintr-un stagiu ca doctor voluntar în Africa de Sud și după ce își omorâse detectivul într-o scriere anterioară. Ca să revină la el, își plasează acțiunea romanului înaintea publicării scrierii cu pricina. Inspirația o găsește în legenda câinelui diabolic și a moșierului blestemat.

Unele dintre fapte și descrieri au și ele surse de inspirație, altele decât imaginația autorului, surse cât se poate de reale  - geografia părții de vest a Angliei, conacul Cromer Hall ș.a..

Povestea derulată de-a lungul romanului este o împletire între evocarea legendei câinelui, viața și succesiunea seniorilor de la Baskerville Hall, acțiunile de urmărire desfășurate de Holmes și asistentul său, doctorul Watson, dar mai ales relevarea foarte precisă a punctului de vedere al lui Watson, în toate situațiile. Privitorul, povestitorul, cel care participă, constată, judecă, apreciază, derulează firul, stă de vorbă cu cititorul și prezintă convorbirile celorlalte personaje este acest doctor Watson, ucenicul și asistentul lui Sherlock Holmes.

Acțiunea este foarte măiestrit construită, nelăsând niciun moment de gol de interes al cititorului pentru ceea ce prezintă autorul. 

Și acum să vedem care sunt faptele. 

Doctorul Mortimer, care îl avea de pacient pe locatarul de la Baskerville Hall, un vechi conac din zona de câmpie cu mlaștini a comitatului Devon, apare într-o dimineață în biroul detectivului Sherlock Holmes, la scurtă vreme după moartea misterioasă a bogatului său pacient. 

Primul capitol al cărții debutează cu încercările lui Watson de a traduce în informații despre om indiciile oferite de bastonul lui Mortimer. Da, este un doctor de la țară, pentru că bastonul este foarte folosit și zgâriat. Și are un câine, unul de talie medie, pentru că bastonul are și urme de dinți. Un aiurit, desigur, care își uită bastonul undeva unde venise cu un interes, dar nu lasă o carte de vizită.

Foarte curând se va proba că unele presupuneri sunt mai întemeiate decât altele, iar doctorul Mortimer le spune celor doi întreaga poveste a familiei de Baskerville, le vorbește despre înfricoșătoarea legătură a familiei cu blestemul câinelui din Baskerville și le cere sfatul cu privire la ultimul moștenitor al familiei care trebuia să ajungă în Anglia curând. Trebuia înștiințat despre legendă, trebuia avertizat în legătură cu modul cum a murit unchiul său, trebuia dus la conac sau plasat la Londra?

Pornind pe firul acestei povești, doctorul Watson ne prezintă întreaga situația de la conac, pentru că el îl însoțește acolo pe Henry de Baskerville, moștenitorul.

Așa aflăm că fiara există, că sătenii, puțini la număr, știu și ei anumite lucruri, că vecinii și slujitorii conacului au propriile interese în a pune pe fugă moștenitorul și că până și câmpia avea propriile-i secrete, ascunzând mlaștina, viețuitoare misterioase, colibe preistorice, locatari clandestini și pericole ce ies la iveală mai ales noaptea.

Watson face rapoarte complete către Holmes din care află și cititorul stadiul anchetei. 

În final, făptașul este încolțit, ”plasele”, așa cum îi place să spună lui Sherlock Holmes, sunt întinse. Să vedem cum va cădea în ele. 

N.B. Dat fiind că acțiunea și descrierile sunt capabile să producă multă emoție cititorului, dar și ca urmare ca unor impresii adunate de la cititori, facem și o recomandare de vârstă: 14 ani +

Lectură plăcută!

24 octombrie 2018 - vizite la bibliotecă

Astăzi ne-au vizitat copiii din clasa pregătitoare E de la Școala Gimnazială ”Dacia” Oradea și un grup de elevi din clasele a V-VIII-a de la școala din localitatea Chișcău. 

Îi felicităm pe acești minunați copii și pe educatorii și însoțitorii lor, profesori și părinți, pentru comportamentul încântător pe care l-au avut pe durata vizitei. 

Calm, curiozitate, răbdare, atenție și respect față de reguli, bună-cuviință, prospețime și o eleganță a purtărilor. 

Vă mulțumim! Și pentru că iubiți cărțile și cunoașterea! 

Invitație la lectură

Azi, 24 octombrie 2018, vă propun spre lectură o carte foarte drăguță intitulată ,,Umbrela prieteniei'' de Jackie Azua Kramer. Este o carte cu și despre animăluțe care trec printr-o serie de aventuri.
În timp ce Elefantul se plimbă liniștit cu umbrela sa verde, este oprit pe rând de Arici, de Motan, de Ursul brun și de Iepurele bătrân. Fiecare susține că umbrela este vaporul, cortul, mașina zburătoare ori bastonul său. Elefantul este foarte surprins - la urma urmei, este o umbrelă obișnuită, iar singurele ei aventuri sunt ieșirile în ploaie. Dar ...oare chiar așa să fie? Lucrurile nu sunt mereu ceea ce par a fi în această poveste fermecătoare și plină de fantezie, despre bucuria împărtășită alături de prieteni.
Vă doresc lectură plăcută!

,,Școala Altfel'' - rol și semnificație

Toate activitățile, vizitele din aceste două săptămâni, adresate cu precădere elevilor, cadrelor didactice sunt incluse în programul intitulat ,,Școala Altfel’’, al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socio-emoționale în rândul copiilor preșcolari/elevilor. Este o săptămână în care îți propui să fii mai bun. Astfel, programul își propune implicarea elevilor și profesorilor în ceea ce numim activități extrașcolare și extracurriculare – o săptămână de școală sau, de vacanță altfel, care ar avea drept scop dezvoltarea polivalentă a elevilor din sistemul preuniversitar. Timp de o săptămână, muzeele sunt luate cu asalt de clase întregi de copii, teatrele și cinematografele, la fel, se fac vizite la diverse obiective de cultură generală, concursuri sportive și de orientarea turistică, excursii, drumeții, șezători literare, activități culturale, tehnico-științifice, sportive, de voluntariat, de responsabilizare socială, de implicare în societate, activități educaționale privind sănătatea, educație ecologică, protecția mediului, educație rutieră, prevenirea incendiilor.

Totodată, această inițiativă poate constitui un punct de plecare în valorificarea educației non-formale, ale cărei valori sunt încă neexplorate suficient și neexploatate sub aspectul creativității. Am observat în aceste vizite ale lor, copiii sunt veseli, dornici de a participa la orice acțiune, de a experimenta sau exersa, profesorii fiind dispuși să socializeze cu elevii lor, , prielnic pentru cunoașterea și fixarea unor relații ,,poate mai umane’’ decât se pot stabili n cadrul unei ore de curs. ,,Școala Altfel’’ este o combinație de școală și de timp petrecut într-un mod plăcut cu elevii fără a fi stresați de prezența catalogului. Cadrele didactice vor putea să le cunoască trăirile, motivele pentru care se implică în activitatea școlară și vor putea să corecteze acolo unde este nevoie. Se stabilesc diferite punți între diferite cunoștințe, între acestea și semnificația lor pentru viața noastră, între acestea și posibilitățile interioare ale copilului. Putem face învățarea mai interesantă, reflectând lumea reală, creând un mediu cu o varietate mai largă de stimuli și condiții, determinând elevii să participe activ pe tot parcursul activităților și făcând activitatea să devină o acțiune practică, cu o finalitate măsurabilă. În acest fel, elevul devine ,,protagonistul’’ în rolul principal al acțiunii: imaginează, construiește, cercetează, creează și transpune în practică, găsindu-și singur mijloacele din ceea ce i se oferă, originalitatea constând în aceea că nu preia modelul învățătorului.  

Poze de la vizitele la bibliotecă cu ocazia săptămânii ”Școala Altfel” - 23 octombrie 2018

Elevii de la Școala Gimnazială ”Dacia” Oradea,

cei de la Școala Gimnazială ”Miron Pompiliu” din Ștei, 

de la școala din Tămășeu

și de la Liceul Teologic Greco-catolic ”Iuliu Maniu” Oradea.

Vizite la bibliotecă în Săptămâna ”Școala Altfel”

În săptămâna 22-26 octombrie și-au anunțat vizita la bibliotecă mai multe clase de elevi de la școli orădene și din județ. Astăzi, în prima zi, ne-au vizitat elevi ai Școlii Gimnaziale ”Szacsvay Imre” Oradea, ai Liceului Teologic Greco-Catolic ”Iuliu Maniu” Oradea și ai Școlii Gimnaziale ”Dimitrie Cantemir” Oradea. Mâine așteptăm copii din Ștei și Tămășeu.

Invitație la lectură

Azi, 19 octombrie 2018, vă recomand ca lectură cartea ,,Aventuri în jungla din Borneo'', o carte plină de aventuri, de peisaje mirifice pe care sunt sigură că vă va plăcea să le descoperiți. Nu cred să existe vreun copil care să nu viseze la expediții pline de aventuri prin tărâmuri încărcate de mister! Dacă unii consideră deja că epoca marilor descoperiri și aventuri a trecut și că doar poveștile bunicului mai pot împleti mister și legendă, eu le spun că, în ciuda tehnologiei și a sateliților, rămân foarte multe taine care-și așteaptă încă rezolvarea.
Aventurile lui Papi încep în jungla de nepătruns din Borneo și, din această primă carte a seriei, vom afla fapte uimitoare despre planeta pe care locuim. Vom trăi alături de fascinanții și inteligenții urangutani și vom descoperi, în adâncul junglei ecuatoriale, un secret păzit timp de veacuri la rând de descendenții unui popor pierdut în negura istoriei. Urmărind cu sufletul la gură desfășurarea evenimentelor, ne întrebăm oare câte astfel de taine mai stau încă ascunse în colțuri pierdute ale lumii?
Lectură plăcută!

Invitație la lectură

Azi, 17 octombrie 2018, vă recomand ca lectură o carte foarte îndrăgită de cei mai mulți copii și frumos ilustrată ,,Coco''. Acțiunea se petrece în orășelul Santa Cecilia din Mexic, în familia unui muzician și-a soției lui care a născut o fetiță pe nume Coco. Mama Imelda a învățat să facă pantofi și și-a deschis un atelier. Coco a crescut și și-a întemeiat la rândul ei o familie. Fiica lui Coco, Abuelita, îndepărta pe oricine pomenea de muzică în casa lor, însă știa un lucru, și anume că Miguel, nepotul ei iubea muzica la nebunie și avea chiar și un idol pe nume Ernesto de la Cruz, iar hitul lui ,,Nu mă uita'' era melodia preferată a lui Miguel. În ajunul Zilei Morților, Dia de los Muertos, Miguel luă hotărârea de a-și anunța rudele că vrea să devină muzician, dar Abuelita îi puse în mână fotografiile tuturor celor care au murit și-i spuse să le pună pe ofrenda ca spiritele lor să treacă înapoi pe Tărâmul celor Vii. Miguel văzu că rama în care stătea fotografia Mamei Imelda căzu pe podea și se făcu țăndări. Apoi, făcu o descoperire interesantă, văzu că bărbatul din fotografie ținea în mână chitara muzicianului Ernesto de la Cruz și astfel, ieși la iveală un secret că tatăl Mamei lui Coco a fost Ernesto de la Cruz.
Apoi, Miguel o luă spre cimitirul din Santa Cecilia unde urcă treptele spre cavoul stră-străbunicului său. Ajunse în locul unde se afla cavoul, luă chitara care era agățată pe perete și începu să zdrăngăne coardele. Dintr-odată, Miguel se simți foarte ciudat. El căzu într-un mormânt deschis și constată că doamna care se oferi să-l ajute era de fapt, un schelet. Astfel, Miguel ajunse împreună cu câinele său, Dante pe Tărâmul Morților, târât după ei, de rudele familiei Rivera. Acolo a mai aflat un alt secret: că Miguel fusese blestemat pentru că jefuise un mormânt, iar ca să se-ntoarcă printre cei vii, trebuia să obțină binecuvântarea spiritelor familiei sale înainte de răsăritul soarelui, altfel s-ar fi transformat pentru totdeauna în schelet. Scheletul Mamei Imelda luă o petală de crăițe și se întoarse spre Miguel spunându-i că-i dă binecuvântarea să meargă acasă, cu condiția să-i pună fotografia la loc pe ofrenda și să-i promită că nu mai cântă niciodată. În cele din urmă, Miguel a ajuns și la muzicianul lui preferat care-i spuse că Miguel e sortit să fie muzician ca și el. În final, în ciuda interdicției de a cânta, muzica a fost cea care a reușit să reunească întreaga familie. 
Lectură plăcută!

Când ți se pune pata, de Wendelin Van Draanen

Dintre volumele nou intrate la Secția pentru copii și tineret, am ales să vă povestesc despre cartea de dragoste pentru adolescenți ”Când ți se pune pata” (2001). 

Autoarea contemporană americană de origine olandeză, Wendelin Van Draanen, are mai multe cărți pentru tineri, ea fiind o fostă profesoară de liceu care preda matematică și informatică. 

Această poveste se petrece într-un oraș american, unde Bryce, un băiat de șapte ani, se mută împreună cu familia. Descrisă în puține cuvinte, familia lui constă într-o soră mai mare, Linette, o mamă drăguță și un tată pe care Bryce îl descoperă treptat ca fiind mai neprincipial și neconvingător decât și-ar fi dorit, lucru descoperit cu nemulțumire și puțină întârziere și de soția lui.

La sosire, Bryce este întâmpinat de o fetiță de vârsta lui, Julie. 

Familia ei locuiește vis-a-vis. 

Cei doi copii vor merge la aceeași școală și vor fi în aceeași clasă. Julie, impresionată de la bun început de ochii albaștri ai colegului său și de apropierea pe care o întrevede între ei în viitor, trece ușor peste rezerva arătată de Bryce, atât cât se cheamă rezervă, pentru că, citind capitolele dedicate lui observăm că trăirile nu sunt mai puțin intense, doar că sunt orientate defensiv în aproape toate situațiile. Julie, în schimb, trăiește angajat, luptă pentru a-și salva copacul preferat, se implică în proiecte interesante la școală, în general, ia atitudine activ față de tot. Inclusiv față de Bryce, dar asta se întâmplă numai până când aude că i-a aruncat mereu ouăle făcute cadou săptămânal și că nu-i ia apărarea când este acuzată că are un comportament ciudat fiindcă are un unchi cu un handicap.

Totuși, trecuți prin minciuni de copii și sincerități care maturizează, cei doi reușesc să se cunoască mai bine pentru a putea decide în legătură cu modul cum va arăta relația dintre ei în viitor.

Oricum, rolurile par să se fi inversat, inițiativa trece de partea lui Bryce, iar Juliei îi rămâne să fie circumspectă, derutată și în defensivă.

Sfârșitul cărții este deschis. Bryce îi plantează un sicomor în curte Juliei, semn că o apreciază și vrea să fie iertat și acceptat așa cum fusese dorit, chiar dacă momentul acela trecuse. Julie a aflat însă că nu este perfect. Dacă îl va accepta sau nu, ce explicații pentru comportamentul lui ni-l putem imagina dându-i Juliei, ce promisiuni i-ar face, ce examene ar avea de trecut ... depinde de imaginația fiecăruia.

Lectură plăcută!

Invitație la lectură

Azi, 9 octombrie 2018, vă propun ca o recomandare de lectură cartea ,,Erus și Valea Răbdării'', scrisă de Alec Blenche, consilier în nutriție și fondatorul site-ului Viața VerdeViu.ro. Este o carte foarte interesantă și plină de culori, care înfățișează călătoria unui băiețel pe nume Erus prin Valea Răbdării. El învață ce este răbdarea și multe alte lucruri importante într-o aventură cu rime, cântecele, mister, fructe, iepurași și alte personaje drăgălașe.
Călătoria sa este plină de învățăminte și povețe, dar și de momente hazlii și de pură bucurie. Descrisă și prin ilustrații de excepție, aventura lui Erus te transpune foarte ușor într-o lume de basm mirific, un univers al copilăriei și al imaginației. Astfel, se creează cadrul perfect în care copiii se pot identifica rapid cu personajele și pot învăța în felul lor câteva lucruri precum: importanța unei alimentații sănătoase, importanța familiei, importanța prieteniei și, nu în ultimul rând, cât de important este să poți să ai răbdare. Este, de asemenea, o carte pentru copii care merită să fie citită și de către adulți.
Totodată, țin să precizez faptul că această frumoasă carte cuprinde și trei cântecele frumoase: ,,Fructele'', ,,Pac și Mac'' și ,,Cântecul răbdării'', ce pot fi ascultate pe site-ul cărții, www.calatoriileluierus.ro
Să aveți o lectură cât mai plăcută!

Vizite la bibliotecă de Ziua Educației

Câteva clase de elevi din Oradea împreună cu diriginții și învățătorii lor au vizitat biblioteca cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, sărbătorită în fiecare an în data de 5 octombrie: 75 de elevi la Liceul Teoretic German ”Friedrich Schiller”, 27 de la Liceul Teologic Penticostal Betel, o clasă de la Liceul Greco-Catolic ”Iuliu Maniu” și 45 de copii din clasele a III-a și a IV-a de la Liceul cu program sportiv ”Bihorul” Oradea. 

În acest context, s-a subliniat importanța educației, atât în cadrul formal, cât și informal și nonformal, s-au vizitat secțiile bibliotecii, s-au studiat cărți și s-a discutat despre rolul bibliotecii în procesul de formare al elevilor, dar și în educația pe tot parcursul vieții. 

La mulți ani, EDUCAȚIE, prețioasă îndrumătoare pe drumurile pline de alegeri ale vieții! La mulți ani, tuturor celor care își aduc contribuția la luminarea omenirii!

Greierul de la metrou, de George Selden

Propunerea de lectură de astăzi este ”Greierul de la metrou”, carte scrisă de George Selden, un autor american contemporan, fiind prima din seria inspirată de chiar faptul că Selden a auzit într-o seară, pe când se întorcea acasă, un greier țârâind pe peronul metroului.

Așadar, subiectul principal este ajungerea unui greier în subteranul de la metrou, o poveste care este spusă făcându-se apel preponderent la vizual și auditiv, astfel încât suntem introduși în lumea metroului newyorkez fără să pierdem nimic din întinderile verzi ale Connecticut-ului, de unde vine greierul Chester. 

Când târâie de foame și singurătate, aflat sub un morman de hârtii și mizerii, Chester nu știe că în chioșcul de ziare de la metrou, chioșc care aparținea unei familii de italieni, se află Mario, fiul proprietarilor. Era rândul lui să țină afacerea deschisă până târziu, în speranța că vor vinde mai multe ziare și reviste. Mario îl aude, îl caută și decide să și-l facă animal de companie. Prima casă a greierului este o cutie de chibrituri, apoi Mario îi cumpără de la magazinul chinezesc o cușcă pe măsură. 

Chester are acum un acoperiș, hrană, un prieten, de fapt, mai mulți prieteni, pentru că la metrou mai trăiesc șoarecele Tucker și motanul Harry. Împreună cu ei, Chester petrece serile, ascultă radio, dansează, cântă și află lucruri despre New-york. Se mai întâmplă și mici neplăceri, ca incendierea chioșcului sau ronțăitul unei bancnote de doi dolari. 

De la radio, greierul învață melodii noi pe care le cântă cu ușurință. Promovat de un profesor de muzică, talentul muzical al lui Chester îi ajută pe proprietarii chioșcului să vândă mai mult. Mulțimi de oameni vin să-l asculte. Un greier cunoscător de arii de operă, muzică folclorică, rock sau romanțe nu este ceva obișnuit. Lui Chester i se face, însă, dor de casă, de pajiștile verzi și libertate, iar această viață îl întristează, motiv pentru care dă un ultim recital și pleacă spre Connecticut. Prietenii lui, Tucker și Harry, îi procură un bilet de tren spre casă.

Oare Mario va înțelege sentimentele prietenului său greier? Dar mama, care se obișnuise cu gândul că afacerea se stabilizase? Voi cum ați privi lucrurile?

Lectură plăcută!

Wolf Hollow, de Lauren Wolk

”La doisprezece ani am învățat să mint. Nu mă refer la micile gogoși pe care le toarnă orice copil. Vorbesc de minciuni cât se poate de adevărate, născute din temeri cât se poate de reale ...” - așa își începe romanul Lauren Wolk. Acesta va fi premiat cu Newbery Honor în 2017, considerat chiar cartea anului 2017 în cele mai multe topuri dedicate cărților pentru copii.

Voi enumera câteva motive pentru care consider că Wolf Hollow - în traducere, vâlceaua lupului - își merită poziția între cărțile pentru copii ale ultimilor ani:

1. Desigur, personajul principal este un copil, o fetiță, și încă una foarte inteligentă și curajoasă, care încearcă să descurce pe cât se poate ițele țesute în jurul venirii unei eleve noi în școala unde învăța. 

Noua colegă, Betty, personifică agresorul tipic, din școală sau de oriunde, care amenință, bate, jignește, urmărește, terorizează, atacă pe căi ocolite, pozează în victimă atunci când este luat la întrebări, dușmănește neobosit, cruzimea îi e prietenă, iar răutatea și minciuna călăuze de nădejde. 

Luată în vizor de această Betty, Anabelle, eroina noastră, îndură presiunea și atacurile acesteia până când cea mai bună prietenă a ei și unul dintre frații mai mici sunt răniți de o piatră aruncată și o sârmă pusă drept piedică în drum. Atunci realizează că are nevoie de ajutorul adulților.

2. Iată, deci, că una dintre temele principale ale cărții, este una de mare interes pentru copii: bullying-ul la școală. O altă temă în jurul căreia se țese acțiunea este familia. Familia Anabellei cuprinde trei generații: bunici, părinți și copii. Atmosfera din casă este una armonioasă, familia este unită și reușește să creadă în valorile în care și-au pus credința de generații, neînregistrând minciunile și situațiile complicate în care se bagă Anabelle drept încălcări flagrante ale codului familiei. Dimpotrivă, sprijinul primează și asta deoarece se vede că sunt convinși de trăinicia construcției familiale, a valorilor ce cimentează relația dintre membri și guvernează prestația socială a fiecăruia.

3. Conturează modele și anti-modele de comportament, oferind, în același timp, portretul unui om deosebit. Toby, veteranul traumatizat de experiența războiului, chiar dacă are ciudățenii nenumărate, este neîngrijit și fugar, rămâne totuși până la finalul cărții un personaj pozitiv prin excelență. Destinul lui este totuși dramatic. Dar viața are și această față, iar pentru copii nu este lipsit de sens să o cunoască prin intermediul literaturii.

O carte nu chiar ușoară, dar una foarte semnificativă.

Vă doresc lectură plăcută!

Invitație la lectură

Astăzi, 24 septembrie 2018, vă propun ca lectură o carte foarte îndrăgită de copii și nu numai, a autorului Arthur Miller intitulată ,,Păturica lui Jane''.
Astfel, de când s-a născut, Jane are o păturică roz, moale și călduroasă de care nu se poate despărți. Trebuie s-o aibă alături tot timpul: în brațele mamei, la masă, la joacă sau în pătuț, când doarme. Dar Jane treptat crește și zi după zi descoperă tot mai mult din lumea din jur, zi după zi, poate să facă tot mai multe lucruri. Dar nici păturica roz nu rămâne la fel. Puțin câte puțin, se face mai mică. Puțin câte puțin, se destramă. Ce se întâmplă cu lucrurile dragi pe care le lăsăm în urmă când creștem?
Sper să vă facă plăcere să răsfoiți paginile acestei cărți și să o citiți cu plăcere.
Lectură plăcută!

Cărți pentru tineri: ”Zâmbește!”, de Raina Telmeier și ”Julie din neamul lupilor”, de Jean Craighead George

 Astăzi vă propun două cărți câștigătoare. 

Romanul grafic ”Zâmbește!” a primit premiul Fisher, iar tulburătoarea poveste a Juliei a fost distinsă cu Medalia Newberry și a fost printre cărțile finaliste la Național Book Award, categoria literatură pentru copii.

”Zâmbește!”, o carte pe care o puteți parcurge în câteva ore, transpune în imagini trei ani din viața Rainei. La începutul cărții ea este în clasa a VI-a și are un accident banal, o căzătură pe stradă. Astfel își rupe doi dinți, iar de aici încep vizitele la dentiști, problemele de încredere la școală, lucruri care se adaugă obișnuitelor frământări specifice vârstei: integrarea în gașcă, primele simpatii pentru băieți, coșurile și problema aspectului fizic, etc. 

Până la urmă, la începutul liceului, acolo unde ne găsim la finalul cărții, toate aceste dileme par să-și fi găsit o soluție, iar Raina începe să-și contureze identitatea din elemente ce o reprezintă. Ea spune: ”Mi-am dat seama că am lăsat aspectul exterior să influențeze felul cum mă simt și asta influența felul cum mă vedeau ceilalți”, ”dar, concentrându-mă mai mult pe pasiunile mele, am descoperit lucruri despre mine care-mi plăceau”.

Despre o călătorie spre sine însăși, dar și despre o călătorie reală prin inima Alaskăi, este vorba și în romanul de aventuri al lui Jean Craighead. Aflată la o vârstă similară cu a Rainei, Julie sau Miyax, pe numele ei de eschimosă, este deja o cunoscătoare a mediului său. Știe lucruri despre semnele anotimpurilor, despre viața animalelor sălbatice, tradițiile poporului său sau supraviețuirea în condițiile climatice polare. Chiar dacă nu o copleșesc grijile adolescentului, ci are mai degrabă preocupări adulte, Julie are propriile-i frământări generate de fuga din casa prematurului ei soț și lupta pentru supraviețuire în sălbăticie. Prietenia cu lupii o ajută să iasă cu bine din situații dificile.  

Vă invit să trăim aventura alături de Julie. Vor exista momente în timpul lecturii când granița între realitate și întâmplările din volum se va estompa și aproape că  veți putea simți pericolele, provocările, bucuriile și trăirile eroinei. 

Pentru că se vorbește atât de mult în carte despre prietena americancă cu care coresponda, ne așteptăm cumva ca Julie să ajungă într-adevăr la aceasta. Apoi, dacă asta nu se întâmplă, petrecând atâta timp cu lupii și iubind atât de mult natura, putem spera că-și va croi un destin în lumea dragă ei, însă decizia din final ne duce cu gândul la un singur lucru: adaptare.

Lectură plăcută!

Trandafirii din Mexic, de Pam Muñoz Ryan

Romanul Trandafirii din Mexic (apărut în anul 2000) este, probabil, cea mai cunoscută lucrare destinată tinerilor semnată de scriitoarea americană de origine mexicană, Pam Muñoz Ryan. Aceasta a mai publicat, începând cu 1994, cărți precum One Hundred Is a Family, Echo, The Dreamer, Riding Freedom sau When Marian Sang, fiind premiată în repetate rânduri pentru activitatea sa de scriitor.

Totodată, romanul pe care vi-l propun la rubrica de <<recomandări de lectură>> a fost adaptat pentru teatru și piesa s-a jucat în mai multe orașe din Statele Unite ale Americii. 

Așa se face că povestea Esperanzei, o fetiță de doisprezece ani care trăia fericită cu familia ei bogată în Mexic, ajunge să fie cunoscută multor oameni.

Unii se vor fi regăsit în ea pentru că Esperanza emigrează în Statele Unite ale Americii și trece prin situații dificile asociate cu schimbările din viața ei. Din micuța domnișoară bogată ea devine o campesina (țărancă) cu mâini muncite și griji mult peste nivelul vârstei ei.

Dar cum s-au petrecut lucrurile? 

Familia Esperanzei deținea o fermă mare, o casă impunătoare, o plantație de viță-de-vie, o grădină de trandafiri minunată, avea servitori și o viață care curgea lin, an cu an, între zilele de naștere ale fetei, vorbele pline de înțelepciune ale bunicii (Abuelita), recolte, petreceri, prieteni, afaceri. Toate acestea până în momentul când tatăl, capul familiei, este ucis. Frații acestuia, unchii Esperanzei, sunt dornici să-și treacă moștenirea pe numele lor, fără a ține cont prea mult de soarta adevăratelor moștenitoare: Esperanza și mama ei, Ramona.

Ca să le forțeze mâna și să le reducă posibilitățile de supraviețuire în condiții decente, ferma este incendiată de oamenii celor doi și chiar se flutură ideea unui incendiu viitor la casele slujitorilor. După cântărirea situației, servitorii cei mai apropiați, Esperanza și mama ei hotărăsc să emigreze în America. Această călătorie va fi pasul spre un nou început. Și aici narațiunea este presărată, ca și pe parcursul întregii cărți, cu scene emoționante, cu învățături valoroase, cu întâmplări care au darul de a trezi în sufletul cititorului sentimentul de unitate și dragoste față de familie și cei care ne sunt apropiați întocmai ca familia, de speranță, dar și minunate elanuri motivaționale. 

Povestea spusă de Pam Muñoz Ryan este pusă în contextul realităților istorice legate de migrația mexicanilor în SUA la începuturile secolului XX, este presărată cu cuvinte în limba spaniolă și obiceiuri mexicane, este captivantă și se citește foarte ușor.

Lectură plăcută!

Invitație la lectură

Azi, 3 august 2018, vă propun ca lectură cartea ,,Cei șapte Papă-Lapte'', de Mary Ann Hoberman, o scriitoare de origine americană foarte îndrăgită de cei mici. În cele ce urmează am să vă prezint pe scurt această carte. Când e vorba de mâncare cei șapte copii ai familiei Peters are felul său preferat. Peter vrea doar lapte, nici prea cald, nici prea rece - doar el știe cum. Lucy vrea numai limonadă de casă - doar se face foarte ușor, nu? Pentru Jack doar piureul de mere e bun, iar să curețe câteva kilograme zilnic chiar nu e mare lucru pentru domnul Peters. Gemenele preferă ouăle - unele le vrea fierte, cealaltă prăjite, iar dacă doamna Peters le încurcă, au ele grijă să-i dea de înțeles cum e corect. Lui Jack, grișul cu lapte i se pare nemaipomenit - poți să-l împarți și cu pisica, iar pentru Mary Lou, pâinea făcută în casă - zi de zi - e tot ce poate fi mai bun. Însă, nu-i de mirare că doamna Peters, deși ajutată din plin de de domnul Peters, ajunge într-o zi la capătul răbdării. Din fericire, e chiar în ajunul zilei ei de naștere, așa că toți copiii îi pregătesc un cadou care se va dovedi o surpriză salvatoare pentru toată familia.
Astfel, cartea aceasta ne vorbește despre viața de familie așa cum e ea în realitate, cu copii frumoși și buni, dar uneori capricioși și neînțelegători, și cu părinți care fac tot ce pot de dimineața până seara, dar uneori ajung la limită. Nici copiii, nici părinții nu trebuie să fie perfecți, ne spune aceasta carte în versuri calde și ritmate - trebuie să ne acceptăm unii pe alții, cu iubire și înțelegere, așa cum suntem.