SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, tasta 2 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

marți, 21 decembrie 2021

Cronicile Crăciunului, de John Townsend



Cu ocazia apropierii Crăciunului, vă propun spre lecturare o carte frumos ilustrată, pentru copii, a autorului american de autoajutorare, consultant de afaceri și psiholog John Townsend. El a scris de-a lungul vieții peste 300 de cărți pentru copii de toate vârstele. După mulți ani de predat și povestit la școală, are ambiție și vrea să devină următorul Moș Crăciun. Până acum nu a reușit nici să ridice o sanie de la sol, nici să-și crească o barbă mare și stufoasă. Dar niciodată nu e prea târziu!

Totodată, el dedică această carte tuturor copiilor care se află în spital de Crăciun.

În această carte, intitulată ,,Cronicile Crăciunului'', John Townsend ne amintește de renii pofticioși ai moșului, de spiridușii magici, de urșii polari prietenoși, tot felul de boroboațe și o sumedenie de aventuri hazlii!

Vă invit, dragi copii, să descoperiți în fiecare zi a acestei luni (decembrie) o aventură interesantă și plină de umor a lui Moș Crăciun și a prietenilor care îl ajută să ducă daruri celor care îl așteaptă nerăbdători. 

Lectură plăcută!


Crăciunul - sărbătoarea nașterii Domnului

 



Vine Crăciunul! Pentru cei mai mulți dintre noi, sărbătorile sunt un prilej de bucurie, întrucât Crăciunul este pentru copii cea mai așteptată sărbătoare. Și pe măsură ce creștem, îi descoperim sfințenia și veșnicia. Colindele, bradul cu steaua în vârf, steaua care nu se stinge niciodată, vestind marea bucurie și taina îmbelșugată: Nașterea Domnului nostru Isus Hristos. Și colindele care ne umplu inimile și ni-L aduc pe Pruncul Ceresc în casă. ,,O, ce veste minunată'' și ,,Florile dalbe'', binecunoscutele colinde ne umplu casele de lumină, de blândețe și pace. 

Sărbătoarea Nașterii Domnului - Crăciunul, este cea mai mare și mai frumoasă sărbătoare a creștinătății, de mare încărcătură sufletească, ce ne aduce în suflet multă bucurie prilejuită de atâtea datini și obiceiuri. Totuși, pentru copii, această sărbătoare vine cu o serie de nedumeriri și frământări din partea copiilor. De ce se numește Crăciun? Ce s-a întâmplat la Nașterea Domnului? De ce împodobim brăduți? De ce vine Moș Crăciun cu cadouri? De ce cântăm colinde? Și câte și mai câte ...

La serbările organizate în grădinițe și în școli, cu ocazia sărbătoririi Crăciunului, în costume specifice, copiii interpretează cu măiestrie și bucurie roluri din scenete ce au la bază obiceiuri și tradiții populare. Astfel, prin intermediul lor, copiii își amplifică trăirile afective, dau frâu liber imaginației, acestea constituind momente de neuitat din viața fiecăruia, copil și adult.   

Vom încerca să trecem în revistă numeroase tradiții românești (și sunt multe, căci vorba aceea, ,,câte bordeie, atâtea obiceie''), oferind locul de cinste Nașterii Domnului. Să ne bucurăm cu toții de această sărbătoare, începutul mântuirii noastre. Să ne bucurăm de frumoasele noastre obiceiuri care împodobesc sărbătoarea creștină nu atât material, cât și duhovnicește, prin evlavia și bucuria din care s-a născut. Și să nu uităm că, dacă noi împodobim sărbătoarea cu lumini și culori, decoruri și daruri, Dumnezeu o împodobește cu lumina Dumnezeirii și cu lumina îngerilor Săi, care înconjoară un Prunc Sfânt așezat într-o iesle săracă și o Mamă Fecioară ...


Surse: Pascu, Ana - Tradiții legate de nașterea Domnului: o poveste despre Pruncul - Dumnezeu, editura Meteor Publishing, București, 2017;

Bal, Delia - Crăciunul copiilor: între tradițional și modern, editura Grinta, Cluj-Napoca, 2007           

sâmbătă, 4 decembrie 2021

Recomandări de lectură

 














Dragi copii, mai sunt 20 de zile până la Crăciun, iar în întâmpinarea acestei frumoase și sfinte sărbători de iarnă, vă invit să citiți două cărți interesante, frumos ilustrate având ca tematică Crăciunul, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.

Prima carte, pe care am ales-o cu drag pentru voi, copiii se numește ,,Ne pregătim de Crăciun!'' și este scrisă de autoarea de origine germană Sandra Grimm, care de-a lungul vieții ei a scris povești colorate, lungi, amuzante, scurte, palpitante, frumoase care îți dau fiori, pentru copiii mici și mai măricei deopotrivă. Această carte cuprinde trei povești de Crăciun, ilustrate cu pricepere și migală, incluzând și o selecție de colinde cunoscute. Iată ingredientele secrete care îi pregătesc pe copii să intre în atmosfera magică a Sărbătorilor de iarnă! 

Mai e puțin și vine Crăciunul! Prințesa Maria e tare nerăbdătoare și deja a început pregătirile. În ajutor îi sar spiridușii. Însă vine și rândul ei să primească un cadou unic ... În fiecare dimineață Cristian așteaptă cu nerăbdare cadoul de la bunica. Însă Cristian are parte de o surpriză cu totul și cu totul specială....

Când se trezește într-o dimineață, Magda observă că totul strălucește în jur. Chiar și borcanul cu dulceață are sclipici! Magda are parte de o experiență unică. 




A doua carte, de data acesta pentru cei mari, se intitulează ,,Crăciunozaurul și vrăjitoarea iarnă'', scrisă de scriitorul britanic Tom Fletcher și este, totodată, dedicată părinților săi cărora le spune: ,,Vă mulțumesc că faceți mereu Crăciunul magic.'' Este o carte ce ne trimite într-o aventură captivantă și este, de asemenea, o celebrare a prieteniei și a dragostei pentru familie.

Magia este pe cale să pună din nou stăpânire pe viața lui William Trundle. Hai să ne întoarcem la Polul Nord, unde ne așteaptă:

Însăși William Trundle, cel care iubește dinozaurii.

Brenda Payne, care era obraznică din cale-afară, dar acum s-a cumințit.

Pamela Payne, mama Brendei, care i-a promis că se va strădui să-i placă Crăciunul, anul ăsta.

Bob Trundle, tatăl lui William, care iubește în continuare Crăciunul.

Crăciunozaurul - unicul și irepetabilul, cel aproape dispărut de pa fața pământului, zburătorul, mugitorul, prietenosul, cel mai grozav dinozaur, care trage mândru sania pentru ...

Moș Crăciun - cel mai magic masiv, cel mai masiv magic om din univers, omul care străbate lumea în lung și-n lat ducând cadouri în Ajunul Crăciunului, mulțumită unei vrăjitoare...

Spiridușii lui Moș Crăciun - cei cu vervă, cei cu vers, cei mai iuți din univers ...

Barry Payne - stați cu ochii pe tipul ăsta cu nasul pe sus, ar putea aduce necazuri în viitor ...

Vrăjitoarea Iarnă - mai bătrână decât timpul și totuși la fel de tânără ca ziua de mâine, glacială, misterioasă, magică, ea are puterea de a îngheța până și timpul.

Iar când William află că soarta Crăciunului atârnă de-un fir de păr, el și Crăciunozaurul trebuie să își riște viețile ca să-l salveze ...


Povestea lui Moș Crăciun, personajul îndrăgit al copiilor



Pentru cei mici, dar și pentru cei mari, personajul preferat și îndrăgit este nimeni altul decât Moș Crăciun. 
Povestea lui Moș Crăciun ne spune că acesta a trăit cu mult timp în urmă, într-un loc numit Asia Mică, iar numele său adevărat era Nicolae. Părinții lui Nicolae au murit când el era încă un adolescent. Drept moștenire, părinții i-au lăsat o avere impresionantă care, peste noapte, l-au transformat într-un tânăr foarte bogat. Rămas singur, Nicolae a plecat să locuiască împreună cu unchiul său care era preot. 
Într-o zi, Nicolae a auzit despre un om care-și pierduse toți banii și omul acela avea trei fiice de măritat, însă în acele vremuri, fiecare fată ajunsă la vârsta măritișului trebuia să aibă bani mulți pentru a se putea căsători. Dar problema era că tatăl și cele trei fete erau atât de săraci, încât nu aveau nici ce să mănânce. Fetele erau foarte triste, nu își puteau întemeia propriile lor familii, urmând să fie vândute ca sclave pentru a putea trăi. 
Cu o noapte înainte să fie vândută ca sclavă, fiica cea mare și-a spălat ciorapii și i-a pus în fața focului să se usuce. Apoi tatăl și celelalte trei surori s-au dus la culcare. Dimineața când s-a trezit, fiica cea mare a văzut un nod la ciorapi și, uitându-se mai cu băgare de seamă, a găsit un săculeț greu, plin cu bănuți de aur, suficienți pentru a-i scoate din sărăcia în care se aflau și de a-i asigura zestrea necesară pentru a se putea căsători. 
Dimineața următoare au găsit un alt săculeț cu bănuți de aur. Văzând toate astea, tatăl fetelor și-a pus în gând să stea treaz pentru a vedea cine le ajută pe fete. De oboseală, tatăl fetelor a ațipit, dar deodată, un clinchet ca și când un alt săculeț cu bani a căzut pe podea, l-a trezit. A sărit imediat și a fugit afară după el ,și ce să vezi .... era chiar Nicolae, tânărul care locuia cu unchiul său. Tatăl i-a mulțumit tânărului, iar acesta i-a zis să-i mulțumească Domnului că rugăciunile lui au fost ascultate. Și l-a rugat pe tatăl fetelor să nu spună nimănui despre întâlnirea cu el. 
Minunile nu s-au oprit. Nicolae a continuat să-și ajute semenii, dar întotdeauna o făcea în secret. Nu își dorea atenție sau mulțumiri. Anii au trecut, iar Nicolae a fost ales episcop, iar după cum bine știm, episcopii au grijă de semenii lor așa cum păstorii au grijă de oile lor. Așa și el, întotdeauna i-a ajutat pe cei săraci și i-a învățat pe oameni și pe copii să-l iubească pe Domnul și să aibă grijă unii de alții. 
Toată lumea l-a iubit pe Nicolae. Iar după ce a murit, poveștile despre binele și lucrurile bune pe care Nicolae le-a făcut, au ajuns în fiecare colțișor al lumii. Unele povestiri vorbeau despre grija lui deosebită pentru copii, pe care i-a ajutat și protejat atunci când aceștia se aflau în pericol, necaz, suferință. Astfel, putem spune că Nicolae este un exemplu de cum ar trebui să fim cu toții. De aceea, el a devenit sfânt. 
Aceasta a fost povestea lui Moș Nicolae, cel drag și bun. 


Sursa: https://unica.md/mama-si-copilul/povestea-lui-mos-craciun-pe-intelesul-copiilor/