,,Balada unicornilor'', de Ledicia Costas

O altă carte interesantă, de data aceasta, de la editura Junior Polirom este ,,Balada unicornilor'', scrisă de Ledicia Costas, autoare de origine sud-americană, născută la Vigo și care de mică avea o înclinație spre vrăjitoare, fantome care au inspirat-o să scrie multe cărți cu această tematică. Cartea ,,Balada unicornilor'' a primit unele dintre cele mai prestigioase premii de literatură pentru copii, printre care Premio Lazarillo 2017, Premio Fervenzas Literaris 2018 și pRemio Kelvin 505 al Festivalului Celsius 232 pwntru cel mai original roman pentru copii în anul 2019. 

La Școala de Invenții și Meserii merg cei mai străluciți copii, în stare să inventeze case motorizate, pălării zburătoare, ba chiar și ochi mecanici și roboți extraordinari. Agata McLeod este una dintre cele mai bune eleve, dar sunt multe lucruri pe care nu le știe despre Școală...și despre propriul trecut. Ca să-și desăvârșească destinul, tânăra inventatoare va trebui să pornească într-o călătorie plină de primejdii spre începuturile lumii. Un roman de aventuri în care fantezia și știința se întrepătrund într-o confruntare necruțătoare, care aduce față în fașă corbi și unicorni. 

Învățăm? Ce plăcere!, de Brigitte Weninger

Azi, joi, 28 februarie 2019, vă propun ca lectură cartea autoarei Brigitte Weninger, intitulată ,,Învățăm? Ce plăcere!''. Înainte însă de a vă prezenta cartea, am să vă dau câteva date biografice despre autoare. Brigitte s-a născut în Kufstein, Austria. După ce a lucrat timp de 20 de ani ca educatoare, ea s-a dedicat scrisului. A publicat peste 50 de cărți, a fost tradusă în 30 de limbi și, de-a lungul timpului, a primit numeroase premii. Unele dintre cele mai de succes cărți ale sale sunt cele care îl au ca personaj pe simpaticul iepuraș Matei, care sunt și educative. Dintre cărțile cu Matei, acest iepuraș drăgălaș, citite cu deosebit interes și foarte îndrăgite de către cei mici, amintesc următoarele titluri: ,,Ajutor, Matei! O fantomă!'', ,,'Matei o iubește pe mami', ,,Matei, campion la fotbal'', ,,Paște Fericit, Matei!'', ,,De ce vă certați, Matei?'', ,,Crăciun fericit, Matei!''. 

Sim, șoricelul, știe deja să scrie și să citească. L-a învățat mama lui. Prietenii săi își doresc să poată învăța și ei aceste lucruri minunate. Așa că, împreună, creează o școală în pădure ca Sim să-i poată învăța tot ce știe. Puțin câte puțin, fiecare dintre ei contribuie ca profesor, deoarece realizează că mereu se poate învăța ceva de la cei din jur. Devine o adevărată plăcere pentru toți! Astfel, se transformă la rândul lor în elev și profesor, pentru beneficiul tuturor. Totuși, nu toată lumea crede că are ceva de împărtășit. Henri, ariciul, credea că nu știe ceva folositor ca să-i învețe pe prietenii săi. Însă ce se întâmplă în continuare demonstrează că și el are talente ascunse. 

Un lucru este sigur:odată ce au învățat ceva, nimeni nu le poate lua noul talent.

Sâmbăta când vine Sambo, de Paul Maar

Cartea ”Sâmbăta când vine Sambo” poartă semnătura de autor a lui Paul Maar, un scriitor german contemporan de literatură pentru copii, ale cărui poveşti despre Sambo au avut un mare succes în rândul copiilor, unele stând la baza unor ecranizări foarte cunoscute. Iniţial, cartea a apărut în limba germană în anul 1973 şi a fost tradusă în limba română în versiunea Humanitas Junior 2011 de către Alexandru Al. Şahighian. Este o carte care cuprinde şi ilustraţii asociate întâmplărilor din cele opt capitole care poartă numele zilelor săptămânii. Evenimentele se petrec pe parcursul a două săptămâni, despre prima săptămână relatându-se succint în primul capitol (”Sâmbătă - 5 mai”), iar restul întâmplărilor sunt redate pe larg pentru fiecare zi, în capitolele următoare. Cursul povestirii este marcat de coincidenţe care au loc între numele fiecărei zile şi evenimente care îi schimbă treptat şi complet viaţa personajului Gambrino Berebum, un funcţionar angajat la firma domnului Boubătrân şi care stă cu chirie la doamna Pătlăgica ( duminică joacă domino şi aude ştiri despre Republica Dominicană, luni primeşte în dar ridichi-de-lună, marţi mănâncă marţipan, miercuri îi ajunge un colet de la Miercurea-Ciuc, ş.a.m.d., sâmbătă întâlneşte un Sambo). Sambo aduce în viaţa temătorului Gambrino Berebum (sau dnului Bramburino, cum îi spune gazda batjocoritoare) normalitatea sau libertatea de exprimare. Este vorba de acea libertate de exprimare specifică copiilor, libertate căreia regulile sociale încă nu i-au denaturat esenţa, astfel încât cuvintele să fie măsurate şi răsmăsurate (chiar înghiţite!) până la a-şi pierde total funcţia (aceea de a exprima gânduri şi sentimente, de a susţine argumente şi atitudini, de a servi ca mijloc real de comunicare a sinelui). Teama de a-şi pierde slujba şi locuinţa unde stă cu chirie îl fac pe Gambrino să tacă şi să înghită mereu agresiunile de tot soiul care vin dinspre Boubătrân şi Pătlăgica. Sambo devine copilul lui pentru o săptămână şi, prin versuri, replici şi întâmplări meşteşugite cu puţină magie, reuşeşte să pună început schimbării de atitudine a ”tăticuţului”. Cartea este savuroasă. Scriitorul jonglează cu stereotipurile sociale şi de mentalitate ale adultului, făcându-le praf prin prestaţia personajului Sambo, care nu este nici om, nici animal, ci o ”bâzdâganie”. Pentru copii, cartea ar putea fi semnalul că pot pune întrebări şi da replici adulţilor, este perfect normal. Chiar dacă stilul dur al lui Sambo nu este modelul, ci modul autorului de a sublinia antiteza între curajul lui Sambo şi teama paralizantă a lui Gambrino. Deci, o doză de încredere şi aprobare pentru curiozitatea copiilor, aprobare pe care şi Gambrino i-o acordă în final ”copilului” său. Pentru adulţi, este o palmă răsunătoare pe amândoi obrajii. Adulţii, care pleacă prea des urechea la funcţia interlocutorului, nu la tonul şi cuvintele lui. Adulţii, care văd uneori în şcoală doar locul unde disciplina, care nu învinge acasă, devine triumfătoare prin orice mijloace asupra copilului mult prea curios şi îndrăzneţ (profesorul din carte poartă numele sugestiv de Dnul Trosc). Adulţii, care se gândesc foarte mult la locul de muncă, amânând îndelung împlinirea dorinţei copilului de a petrece timp cu el. Adulţii, care se plâng mereu de tonul vocii copiilor şi îşi doresc adesea mai multă cuminţenie şi ascultare, iar când o obţin regretă că acel ”ceva” magic al copilului (simbolizat de petele albastre ale lui Sambo) dispare. Maar oferă, în paralel, câteva idei. Zile petrecute împreună atunci când copilul şi le doreşte, a-i lăsa pe copii să ne ajute în stilul lor, a-i ajuta să-şi aleagă scoala potrivită, a reacţiona când altii ne calcă în picioare şi ne nedreptăţesc pentru a-i învăta şi pe ei să o facă. Altfel spus, să nu-i reducem la tăcere şi să petrecem timp de calitate cu ei. În final, singurul lucru pe care Gambrino şi-l mai doreşte este ca Sambo să nu mai plece niciodată. Cartea este complexă. Merită citită cel puţin pentru umor (care este extraordinar: nume, situaţii, etc) şi cele câteva gânduri vechi şi noi pe care ni le (re)activează.