23 aprilie - ,,Ziua Bibliotecarului''. Profesia de bibliotecar

 

,,Fiecare bibliotecar este, într-o oarecare măsură, un arhitect. Acesta îşi construieşte colecţia sub forma unui labirint în interiorul căruia cititorul trebuie să îşi croiască un drum, să se descopere pe sine însuşi şi să trăiască''. 

                                                                                         citat din Michel Melot

Regăsindu-se printre profesiile cele mai bogate în semnificații, cu o încărcătură emoțională, culturală și enciclopedică aparte, profesia de bibliotecar vorbește despre dedicare, despre vocație și despre energia creativă a oamenilor cărții. Întrucât legătura care se stabilește între bibliotecari și utilizatorii serviciilor de bibliotecă este unică și deosebit de importantă, această profesie se bucură atât de respect, cât și de empatia diferitelor categorii de public. 

Considerată de mulți o adevărată citadelă a cărților, biblioteca are valențe complexe. Pe de o parte, bibliotecarii sunt profesioniști cu diverse specializări care lucrează cu dedicare pentru comunități cultivate, iar pe de altă parte, caracterul universal al cunoștințelor prezente în biblioteci face ca bibliotecarii să fie percepuți ca ,,magicieni'' ai informației. 

Astfel, începând cu anul 2005, comunitatea bibliotecară sărbătorește în fiecare an, pe data de 23 aprilie ,,Ziua Bibliotecarului''. Totodată, în această zi, se sărbătorește și ,,Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor'' și se comemorează, de asemenea, dispariția lui William Shakespeare și al lui Miguel de Cervantes, personalități recunoscute ale culturii universale. 

Acesta este și un bun prilej de a face cunoscut în societate, rolul bibliotecilor și, prin excelență, al bibliotecarului. La început, bibliotecarul avea de partea sa numai coridoarele nesfârșite de titluri din timpuri străvechi până-n prezent. Treptat, el s-a adaptat la era tehnologiei și la revoluția informației, învățând diferite programe de calculator, pentru a crea baze de date din ce în ce mai complexe. 

Utilizatorii sunt diverși, prin personalitatea lor, asemenea și nevoile și pretențiile sale. Bibliotecarul este unul singur, el se distribuie fără să se împartă, asemenea luminii solare, zi de zi și nicio zi nu-i seamănă alteia. Profesia sa nu se rezumă doar la lucrul cu publicul, el a început să-și dezvolte abilitățile profesionale în direcția scrierii de proiecte, a intermedierii între parteneri, atunci când o acțiune sau un proiect presupune, implicarea mai multor specialiști. Bibliotecarul îmbină, în munca pe care o desfășoară, profesionalism a activității zilnice și e chemat să anticipeze noi servicii de bibliotecă. Pentru a veni în întâmpinarea profesiei sale, bibliotecarul cultivă relațiile existente la locul de muncă, prin conjugarea intereselor, viziunilor și personalităților diverse ale echipei din cadrul unui departament în ceea ce privește îndeplinirea sarcinilor cotidiene de serviciu. Atunci când personalitatea bibliotecarilor se completează, când fiecare are deschiderea necesară de a oferi echipei talentul și experiența sa și, mai cu seamă, atunci când jocul fragil al personalităților este gestionat cu bunăvoință și prietenie, lucrul în echipă devine cu adevărat ziditor. 

Suntem ființe sociale și, indiferent de statutul socio-profesional al fiecăruia dintre noi, ocupăm, în mod individual și alături de colegi, un loc bine definit în comunitate. În această mare familie socială, bibliotecarul ocupă acel loc pe care însuși îl dorește și, dorindu-l, își dă bună măsură a faptelor sale, venind în întâmpinarea nevoilor prezente și anticipări ale utilizatorilor serviciilor de bibliotecă. 

Surse: www.bjvrancea.ro/marturii-si-marturisiri-despre-bibliotecar

           https://anpbr.org.ro

  

Dor de Eminescu

 

Mihai Eminescu – să ne amintim cu drag și dor de ,,Luceafărul poeziei românești’’

,,Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuală stă la nivelul culturii europene de astăzi. Cu neobișnuita lui stăruință de a ceti, de a studia, de a cunoaște, el își înzestra fără preget memoria cu operile însemnate din literatura antică și modernă. Cunoscător al filozofiei, în special al lui Platon, Kant și Schopenhauer, și nu mai puțin al credințelor religioase, mai ales al celei creștine și buddaiste, admirator al Vedelor, pasionat pentru toate operile poetice din toate timpurile, posedând știința celor publicate până astăzi din istoria și limba română, el afla în comoara ideilor astfel culese materialul concret de unde să-și formeze înalta abstracțiune care în poeziile lui ne deschide așa de des orizontul fără margini al gândirii omenești.’’ (Titu Maiorescu)

Poet, prozator și publicist, personalitate copleșitoare (G. Călinescu), Mihai Eminescu a sintetizat în creația sa literară izvoarele folclorului național, lirica germană și europeană, filozofia modernă asupra timpului și vieții. Temele majore ale gândirii umane (infinitul, trecerea timpului, moartea, nașterea, dragostea, natura, etc) sunt puse în ,,țesătura’’ liricii sale cu inspirația artistică a romanticilor. Prima ediție a poeziilor lui Eminescu, a consacrat antum geniul liric al creatorului literaturii române de vizibilitate universală. ,,Până la Eminescu, poezia română a fost: imagine la Alecsandri, sunet la Bolintineanu, idee la Alexandrescu, temă la I. H. Rădulescu. Cu Eminescu ea primește dimensiunea gândirii poetice într-o sinteză originală pe care am putea-o numi ,,miracolul eminescian’’, nu pentru că s-ar fi ivit fără o cauză, ci pentru că până la el literatura română a avut doar poeți, el este însă Poetul. (Eugen Todoran)

Un domeniu explorat mai puțin de publicul larg îl reprezintă proza, unde excepționale construcții sunt: Geniu pustiu, Cezara, Sărmanul Dionis, ș.a.

Spațiul edenic din ,,Călin – file din poveste’’ are același animism zoologic și aceeași geografie fizică tributară ținuturilor paradisiace:,,El dădu de un izvor de apă vie și dulce, care se repezea cu mult zgomot din fundul unei peșteri ...Deodată văzu ca o zare de senin, dar îi păru că îi scapă. Văzând că ea nu piere, el s-apropie și văzu o bortă cât ai băga mâna, care corespundea undeva ...se uită la ea ... văzu tufișuri mari și-i veni un miros adormitor, greu de înlăturat; nu numai un bolovan păru că se mișcă. El îl urni – bolovanul se-ntoarse ca-n țâțâni și lăsă o mică intrare, pe care o putea trece târându-se. El intră repede ... și când își întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămase încremenit de frumusețea priveliștei.’’ E în insula lui Euthanasius ,,gândi el uimit, și pășea încet, minunându-se la fiecare pas. Până și insectele erau îmblânzite în acest rai. Fluturii curioși, albaștri, auriți, roșii îi acoperiră părul lung și negru, încât capul lui părea presărat cu flori. Aerul acestei insule era plin de sărbători murmuitoare ale albinelor, bondarilor, fluturilor ... Albinele înconjioară bâzâind pe unul și tânărul împărat al raiului. ‘’

Pe aceeași consubstanțialitate a universului și a umanului se bazează și crearea unui microcosmos, cel al ființei, doar istoric efemere: ,,Tu ești o vioară în care sunt închise toate cântările, numai ele trebuiesc trezite de o mână măiastră. ‘’

Surse kantiene, idealismul german, schopenhauerianul ,,lumea ca vis’’ (pe plan filozofic) sunt diluate literar, formula dogmatic-filozofică a raționamentului fiind așezată alături de influențele metempsihozei, ale reîncarnărilor succesive ale sufletului, de teoriile husserliene și bergsoniene asupra cunoașterii timpului.

Cadrul – canon romantic al prozei fantastice – vehiculează motive și teme literare specifice: visul, umbra, evadarea din real, călătoria trasmundană, demonismul, nemurirea, armonia absolută.

G. Călinescu citește într-un registru ,,Sărmanul Dionis’’, refuzând caracterul ei de nuvelă fantastică, ,,în felul celor de la Poe la Hoffmann’’, argumentul stând în existența ,,unei enigme care să se dezlege până la fine. Dar ea n-are o enigmă, ci rămâne enigmă de la început până la sfârșit. De altminteri, Eminescu însuși, întrebat de junimiști dacă Dionis visează sau nu, a răspuns ironic: Da și nu. (...) Cititorul rămâne nedumerit, dacă privește lucrurile sub specia epică, dar dacă nu uită că materia povestirii aparține poeziei, înțelege că sub un lanț de viziuni se ascunde un simbol nerezolvabil, difuz. ‘’ (G. Călinescu)

Din vasta operă eminesciană mai fac parte și scrierile politice transpuse mare parte în formulă gazetărească, dar a căror valabilitate transcende efemerul apariției cotidiene.

De asemenea, viața lui externă e simplu de povestit, și nu credem că în tot decursul ei să fi avut vreo întîmplare din afară o înrîurire mai însemnată asupra lui. Ce a fost și ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului său înnăscut, care era prea puternic în a sa proprie ființă încît să-l fi abătut vreun contact cu lumea de la drumul său firesc. Ar fi fost crescut Eminescu în România sau în Franța, și nu în Austria și în Germania; ar fi moștenit sau ar fi agonisit el mai multă sau mai puțină avere; ar fi fost așezat în ierarhia statului la o poziție mai înaltă; ar fi întîlnit în viața lui sentimentală orice alte figuri omenești – Eminescu rămînea același, soarta lui nu s-ar fi schimbat.

Ce om era Eminescu?

Îl am și acum înaintea ochilor: chip frumos și blînd, fire mistică, străină, de lume, zămislită parcă-n alte plaiuri. Ce frunte măreață și încărcată de gînduri! Ce privire adîncă și visătoare izvorîtă din cea mai nobilă inimă omenească! Ce absolută și complectă desinteresare de tot ce e în legătură cu partea materială a vieții! Ai fi zis că plutea într-o atmosferă suprapămîntească. Lui nu i-a fost scris să se bucure de viață lungă. Intelectul îi surpă fizicul. Nervii lui, din cale-afară simțitori, vibrau ca o harpă eoliană la orice adiere a vîntului.

Sufletul lui, un vulcan în veșnică activitate, îl consumă zilele văzînd cu ochii, așa că flacăra geniului lui care a pîlpîit de la început prea de tot puternic, a trebuit să se stingă curînd, cum i s-a stins și amorul descris de el în următoarele nemuritoare versuri:

,,Era un vis misterios/Și blînd din cale-afară,/Și prea era de tot frumos,/De-a trebuit să piară.’’

Eminescu a fost o minune a naturii iute trecătoare; un meteor căzut din cer care prin fulgerătoarea sa dungă de foc, a revărsat o nouă și necunoscută pînă atunci lumină, asupra literaturii noastre românești. (N. Gane)

surse: ,,Ei l-au văzut pe Eminescu'', editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989
           ,,100 Cei mai mari scriitori ai lumii'', Burt, Daniel, editura Lider, București, 2005

Ziua iubitorilor bibliotecilor (cititori, bibliotecari și șoareci ) :)), Literă și simbol (prof. Lupșe Anita Laura)

                                                       

   ,,Dacă ai o grădină și o bibliotecă, ai tot ceea ce îți trebuie''.
                                                                                                                 (Marcus Tullius Cicero)

Pe 14 februarie se sărbătorește pe lângă Valentine's Day și Ziua Internațională a iubitorilor de biblioteci (cititori, bibliotecari și șoareci 😂) așa cum este notată în calendarul cultural. În această zi, trebuie să ne arătăm dragostea pentru toți iubitorii de biblioteci. Astfel, se pune întrebarea: ,,de ce unii oameni iubesc bibliotecile?'' Pentru că bibliotecile au un farmec aparte. Azi putem găsi o carte căutând în baza de date computerizată după autor, titlu și să mergem direct la raft, să luăm cartea, s-o înregistrăm în fișa de cititori și să plecăm. E liniște, doar din când în când se mai aude foșnetul ușor al paginilor întoarse. Uneori, cineva mai scapă pe jos un obiect mai greu și toți cei prezenți în sală tresar, smulși ca din visare, dar nimeni nu comentează nimic.
Cum își arată dragostea pentru biblioteci cei care le iubesc? Cei care au tradiții vechi în a dona bani sau cărți diferitelor instituții de cultură, donează bani bibliotecilor locale sau cărți. Alții merg la bibliotecă în această zi și împrumută cărți la sala de lectură sau vizionează filme, ascultă muzică, etc. - e un mod prin care, mărind numărul ,,vizitatorilor'' se justifică existența bibliotecilor în comunitatea respectivă. Deși se spune că trăim în ,,era Internetului'', nu tot ce este stocat digital poate fi accesat în rețeaua publică, în sensul că bibliotecile dețin o mare cantitate de date ,,digitalizate'', informații pe care nu le găsim oriunde online. Totodată, bibliotecile oferă asistență cititorilor în a găsi informații din cele mai diverse și rare în orice domeniu, informații care se poate să nu fie găsite într-o carte cumpărată sau online. Această zi este și una potrivită pentru a-i încuraja să treacă pragul unei biblioteci pe cei care nu sunt obișnuiți să o facă - unii neștiind că se află o bibliotecă în localitatea lor de reședință.
O bibliotecă e mai mult decât un spațiu unde găsești informații. Biblioteca este un univers care conține mii de universuri. Bibliotecile sunt ca un sanctuar, o oază de liniște, departe de agitația vieții cotidiene, oferind un loc în care pot fi acumulate noi cunoștințe despre lume și viață, unde sunt oameni care se aseamănă. Biblioteca mai este un loc unde se întâlnesc membri unei comunități, un loc unde pot împărtăși gânduri și idei, unde pot afla lucruri noi. Pentru acestea și pentru multe altele, unii oameni iubesc bibliotecile.
Tot pe 14 februarie sărbătorim și Ziua Îndrăgostiților. De ce să nu arătăm puțină dragoste și bibliotecilor, în această zi a iubirii? De ce n-ar petrece și îndrăgostiții o oră-două, într-o bibliotecă locală, consultând măcar titlurile romanelor în care sunt descrise mari iubiri?

La mulți ani tuturor celor care iubesc bibliotecile! Mai puțin șoriceilor! :)) 

 LITERĂ ȘI SIMBOL

Cartea reprezintă un mijloc de comunicare, inclusiv în domeniul artei muzicale, din mai multe puncte de vedere. Elevii doritori pot avea acces la informații utile și interesante despre viața compozitorilor, ale căror lucrări muzicale le stau în față pe partiturile cu notația muzicală nonverbală specifică, stănd în opoziție totală cu aceasta, dar completându-se reciproc ca modalitate informațională: literă și simbol.

Fiecare pagină de carte are un rol specific în formarea și devenirea personalității copilului indiferent de vârstă iar elevii Liceului de Arte din Oradea sunt beneficiarii reali în ceea ce privește complementaritatea artelor literare și muzicale, astfel există de mulți ani o colaborare fructuoasă între instituția Bibliotecii Județene ,,Gheorghe Șincai” respectiv instituția Liceului de Arte din Oradea, legătură care se manifestă prin diferite manifestări culturale și artistice prin munca educațională depusă de cadrul didactic LUPȘE ANITA LAURA – profesor de Vioară la Liceul de Arte Oradea, care ani la rând manifestă un interes deosebit pentru dezvoltarea interpretativă a elevilor săi pe scena atât de primitoare a aulei bibliotecii, prezentând totodată oferta educațională valoroasă și unică pe care LICEUL DE ARTE ORADEA o reprezintă la nivel local și județean.

Majoritatea elevilor din catedra profesoarei LUPȘE ANITA LAURA sunt înzestrați cu un talent deosebit și sunt obișnuiți cu antrenamentul muncii asidue pe care-l necesită studiul complex al intrumentului viorii. Aceștia funcționează aidoma unei pepiniere, fiind membrii importanți ai Orchestrei Liceului de Arte Oradea, orchestră care mereu cântă și încântă cu elanul tinereții repertorii muzicale deosebit de pretențioase pentru o vârstă școlară, fiind prezenți la majoritatea evenimentelor organizate de ,,Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai”.

Acești elevi deosebiți au reușit să interpreteze lucrări muzicale ca: Rapsodia română de George Enescu, Dansurile populare românești de Bela Bartok, Pizzicato Polca de Johann Strauss, Oda bucuriei de L. van Beethoven, Piese celebre de Grigoraș Dinicu, Valsul celebru nr.2 de Shostakovici etc, toate acestea sub bagheta dirijorală a d-nei Profesor NAGY VIOLA. Toate succesele și reușitele sonore atât de ample s-au manifestat în aplauzele auditoriului care s-a strâns într-un număr semnificativ în aula bibliotecii, susținând și hrănind întotdeauna formația orchestrală prin aplauzele lor recunoscătoare.

Putem concluziona așadar o similitudine ce există între modul de abordare a unei cărți – literă, respectiv parcurgerea unei partituri muzicale – simbol – în ciuda faptului că cele două ,,texte” sunt notate cu caractere diferite, dar ființa care este capabilă de curiozitatea, chemarea și răbdarea necesară de a le parcurge în întregime: da Capo al Fine, are într-adevăr câștig de cauză reală, pentru că și una și alta va deveni parte integrantă valoroasă spirituală a ființei sale unice.

 Autor: Prof. LUPȘE Anita Laura    (Liceul de Arte Oradea Jud. Bihor)

Aniversările culturale ale lunii decembrie

Luna decembrie, luna cadourilor este, de asemenea și o lună bogată în evenimente culturale. Astfel, această lună continuă seria aniversărilor culturale cu alți mari scriitori, atât din literatura română, cât și universală, precum: I.Al. Brătescu-Voinești, Alphonse Daudet, Al. Mitru și Ion Creangă.

Primul dintre cei aniversați, I. Al. Brătescu-Voinești, s-a născut la 1 ianuarie, la Târgoviște și moare la 14 decembrie, la București. Tatăl său, Alexandru era mic boier, fiu de pitar, iar mama, Alexandrina, fiica pașoptistului Ion Voinescu I. Copilăria și-o petrece în orașul natal și la moșia de la Brătești, fiind îndrăgostit de natură și devenind un pasionat al pescuitului. Va urma cursurile școlii primare de la Târgoviște, clasele gimnaziale la București, iar mai târziu se va înscrie la Facultatea de Medicină, pe care va fi nevoit s-o abandoneze și se înscrie la Facultatea de Drept. Va îndeplini funcția de magistrat la București, Pitești, Craiova, Ploiești și Târgoviște.
În 1903 îi apare volumul ,,Nuvele și schițe''. Mai publică volumele: ,,În lumea dreptății'', ,,Întuneric și lumină''. Mai scrie povestirile: ,,Puiul'', ,,Două surori'', ,,Moartea lui Castor'', ,,Nicușor'', ,,Niculăiță Minciună'', ,,Privighetoarea'', etc.
Între 1916-1918, participă la primul război mondial, având gradul de căpitan și comisar oficial. Mai târziu, tipărește volumul ,,Rătăcire'', care cuprinde schițe, povestiri și reflecții politice.






Alphonse Daudet, cel de-al doilea scriitor aniversat în această lună, s-a născut în 13 mai 1840, la Nimes, în Franța. Tatăl său se numea Vincent Daudet și avea o țesătorie, făcând negoț cu mătăsuri, iar mama sa se numea Adeline Daudet. A urmat cursurile instituției Canivet din Nimes, apoi pe cele ale liceului Ampere din Lyon. În noiembrie 1857, Alphonse se mută la Paris la fratele său mai mare, Ernest Daudet, un cunoscut istoric francez. În anii 1860-1865, a întreprins câteva călătorii în Corsica, Sardinia, Proventa, Algeria și a publicat povestiri în ,,Le monde illustre'' și în ,,Le Figaro''.
Binecunoscutele opere pentru copii: ,,Piciul'', ,,Aventurile adevărate ale lui Tartarin din Tarascon'', ,,Tartarin în Alpi'', ,,Tartarin din Tarascon: Port Tarascon''.
Moare la 16 decembrie, la Paris.






Un alt mare scriitor aniversat în luna decembrie, Alexandru Mitru s-a născut la 6 noiembrie 1914, la Craiova și a murit pe 19 decembrie 1989, la București, fiind de-a lungul carierei sale un renumit prozator român, autor de literatură pentru copii și tineret. A studiat la Școala Primară, Liceul Carol I și Liceul Frații Buzești, din Craiova. De asemenea, a lucrat ca profesor de limba română la Liceul ,,Gheorghe Lazăr'' din București. Printre scrierile sale se numără ,,Legendele Olimpului'', vol. I (Zeii) și II (Eroii), volumul de povești ,,Căciula fermecată''. 
Legendele Olimpului este un ciclu de povestiri inspirate din miturile grecilor, împărțită fiind în două volume: ,,Zeii'' descrie panteonul grecesc, iar partea a doua ,,Eroii'', relatează biografiile eroilor legendari ai acestui popor.
A doua mare lucrare importantă ,,Din marile legende ale lumii'', o antologie din miturile celebre ale omenirii (Ghilgameș, Cneazul Igor, Roland, Siegfried și Crimhilda, Cidul, Guillaume d'Orange, Gudrun, viteazul în piele de tigru, Arthur și Cavalerii Mesei Rotunde, Tristan și Isolda), cum ar fi povestea lui Tristan și al Isoldei, povestea lui Rodrigo Diaz de Bivar, supranumit Cidul și nu în ultimul rând, o povestire a uneia dintre cele mai cunoscute și pe larg analizate teme, epopeea viteazului Ghilgameș. A mai scris, printre altele și ,,Povești lui Păcală și Tândală'' , unde este pusă în evidență viața țăranului român.


Ultimul sărbătorit care încheie seria aniversărilor culturale pe luna aceasta este marele povestitor, mult îndrăgit de copii, Ion Creangă, care s-a născut la 1 martie 1837, la Humulești, ca fiu al lui Ștefan a Petrei Ciubotarul și al Smarandei Creangă, născută Jurașcu, fiica stolnicului Jurașcu din Joldești. Începe școala de pe lângă biserica din satul său natal, din Humulești, unde copiii erau învățați de dascălul satului. Mai târziu este trimis la bunicul din partea mamei, la David Creangă care îl va înscrie la școala din Broșteni, iar în 1853 va fi înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț, sub numele de Ștefănescu Ion. Acolo îl are ca profesor pe Isaia Teodorescu (Popa Duhul). Mama sa îl va înscrie, de asemenea și la Școala Catihetică din Fălticeni, dorința mamei fiind ca fiul ei să devină mare preot. Școala din Fălticeni se desființează, așa că Ion Creangă pleacă la Iași și se înscrie la cursul inferior al Seminarului Teologic din Iași. După ce va termina acest seminar, Creangă se va întoarce acasă, la locurile natale. Se însoară, mai târziu, la Iași cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu, de la biserica Patruzeci de Sfinți din Iași, devenind diacon al acestei biserici. În 1875 îl cunoaște pe Mihai Eminescu de care va lega o strânsă prietenie, care îl va și îndemna, de altfel să-și aștearnă pe hârtie poveștile și amintirile.
Colaborează la diferite ziare și reviste, citind în cadrul acestor reuniuni cu prietenii săi numeroase povești, povestiri cu haz și reușind să-i impresioneze pe cei prezenți acolo. Prietenul său, Mihai Eminescu moare, el fiind foarte afectat de moartea acestuia, fapt care va determina și moartea sa în bojdeuca sa de la Țicău. Rămâne nemuritor, însă, prin opera pe care ne-a lăsat-o.
Opera sa este vastă și cuprinde: povești ,,Capra cu trei iezi'', ,,Dănilă Prepeleac'', ,,Fata babei și fata moșneagului'', ,,Povetsea porcului'', ,,Povestea lui Harap-Alb'', ,,Povestea lui Stan Pățitul'', ,,Ivan Turbincă'', ,,Povestea unui om leneș'', ,,Punguța cu doi bani'', ,,Soacra cu trei nurori''; povestiri: ,,Acul și barosul'', ,,Inul și cămeșa'', ,,Cinci pâni'', ,,Moș Ion Roată și Unirea'', ,,Ion Roată și Cuza-Vodă'', ,,Prostia omenească'', ,,Ursul păcălit de vulpe''; nuvele:,,Moș Nichifor Coțcariul'', ,,Popa Duhul''; roman autobiografic: ,,Amintiri din copilărie''.

Aniversările culturale ale lunii noiembrie

Luna noiembrie debutează cu aniversarea altor mari scriitori din literatura română, precum: Mihail Sadoveanu, Mihail Drumeș, Liviu Rebreanu și Nina Cassian.

Primul scriitor care deschide seria celor sărbătoriți în această lună este Mihail Sadoveanu care s-a născut în 5 noiembrie, la Pașcani, fiind fiul unor răzeși din Moldova și a fost de-a lungul vieții un renumit scriitor. nuvelist, povestitor, romancier, academician și om politic român.
Sadoveanu urmează școala primară la Pașcani, fiind elevul învățătorului Busuioc, pe care scriitorul l-a evocat cu duioșie și afecțiune în schița ,,Domnu' Trandafir''. Își continuă studiile la Gimnaziul ,,Alecu Donici'', din Fălticeni, urmând mai apoi și Liceul Național din Iași. În 1900 se înscrie la Facultatea de Drept din București. Este încorporat și face armata în apropriere de Târgu Ocna, perioadă care l-a inspirat să scrie ,,Amintirile căprarului Gheorghiță''.
Mai târziu, în 1910 va fi numit director al Teatrului Național din Iași. Tot prin această perioadă, îi apare și romanul istoric ,,Neamul Șoimăreștilor''. Opera sa este destul de vastă și cuprinde: romane istorice: ,,Șoimii'', ,,Creanga de aur'', ,,Frații Jderi:,,Ucenicia lui Ionuț'', ,,Izvorul alb'', ,,Oamenii Măriei Sale'', ,,Nicoară Potcoavă''; romane sociale: ,,Baltagul'', ,,Însemnările lui Neculai Manea'', ,,Mitrea Cocor''; opere închinate naturii: ,,Împărăția apelor'', ,,Valea Frumoasei'', ,,Țara de dincolo de negură'', ,,Poveștile de la Bradu Strâmb''; povestiri: ,,Domnu'Trandafir'', ,,Hanu-Ancuței'', ,,Dumbrava minunată'', ,,Hultanul'', ,,Cozma Răcoare'', ,,Un om năcăjit'', ,,În pădurea Petrișorului''.
În 1961 se stinge din viață la București, pe 19 octombrie ,,stând liniștit
la masa de lucru și vrând să scrie ceva.'' Este înmormântat la cimitirul Bellu.

Un alt scriitor aniversat în această lună este Mihail Drumeș care s-a născut în 26 noiembrie în Ohrid, Macedonia, remarcându-se de-a lungul vieții sale ca dramaturg, nuvelist, realizator de proză scurtă și romancier român. Va urma școala primară din Balș, după care va urma cursul secundar la Gimnaziul ,,Ioniță Asan'' din Caracal, iar apoi Colegiul ,,Carol I'' din Craiova.
Urmează, de asemenea, Facultatea de Litere și Filozofie din București. Debutează cu volumul de proze ,,Capcana''. În 1938 îi apare un roman de succes ,,Scrisoare de dragoste''. Mai târziu, prin 1946 îi apare în două volume romanul ,,Elevul Dima dintr-a șaptea''. Publică volumul ,,Povestiri despre cutezători''ce cuprinde istorii romanțate pentru copii despre inventatori, despre pionierii aerului. Va publica, totodată, primul volum din seria de proze istorice pentru copii ,,Povestea neamului românesc. De la început și până în zilele noastre:pagini din trecut, volum I, II. 
Mihail Drumeș se stinge din viață pe 27 februarie, fiind înmormântat la București.



Următorul sărbătorit din seria aniversărilor culturale pe această lună este Liviu Rebreanu care s-a născut pe în 27 noiembrie în comuna Târlișua, jud. Bistrița-Năsăud fiind recunoscut ca romancier, dramaturg și un consacrat academician român.
A urmat școala primară la Mieu, apoi Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud. Scrie și o poezie, adresată fiicei unui coșar, de care, de altfel, se va și îndrăgosti.
Rebreanu a adus problematica țărănimii în centru atenției lumii literare, prin romanul setei de pământ ,,Ion'', având ca subtitlu ,,Blestemul pământului, blestemul iubirii'', care, mai apoi a dat naștere uneia dintre primele noastre capodopere ale analizei psihologice. Romanul ,,Răscoala'' este supranumit de George Călinescu ,,roman al gloatei''.
Un alt roman ,,Pădurea spânzuraților'' a fost inspirat de un incident autobiografic, fratele său, locotenent, fiind condamnat la moarte și executat pentru o tentativă de a dezerta din armata Austro-ungară și a trece în tranșeele românilor în timpul primului război mondial.
Pe 4 aprilie, Liviu Rebreanu fiind grav bolnav, se retrage în satul argeșean Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul, iar la 1 septembrie 1944, la Valea Mare a încetat din viață la vârsta de 59 de ani.


Nina Cassian, încheie seria aniversărilor culturale pe această lună. A fost o renumită poetă,
prozatoare, traducătoare și compozitoare română, de origine evreiască. Nina Cassian s-a născut în 27 noiembrie la Galați. Va urma școala primară și primele clase liceale la Brașov, bacalaureatul la București, unde, de asemenea, urmează, din anul 1940, cursuri de actorie. A făcut studii de filologie, neterminate, la Universitatea din București. Și-a început cariera lietrară, sub pseudonimul Maria Veniamin. A scris și câteva cărți pentru copii, cele mai cunoscute fiind cărțile ,,Nică fără frică'', ,,Între noi copiii'', ,,Prințul Miorlau'', Curcubeu'', etc.
În 1985 s-a stabilit în SUA, unde a continuat să publice proză și poezie. Poemele sale au apărut în revistele americane ,,The New Yorker'', ,,New England Review''.
A fost distinsă cu Premiul de Stat în 1950, Premiul Uniunii Scriitorilor din România în 1969 și cu ,,Leul literar'', acordat de New York Library.
Poeta se îmbolnăvește și moare pe 15 aprilie 2014. 

Aniversările culturale ale lunii octombrie

În luna octombrie, aniversăm alți mari scriitori din literatura română, precum: Eusebiu Camilar, Ștefan Octavian Iosif.

Primul dintre cei sărbătoriți în această este Eusebiu Camilar, care s-a născut pe 7 octombrie 1910 în satul Udești (județul Suceava) ca fiu al unor țărani săraci: tatăl, Ion și mama, Natalia, născută Motrici. La 1 ianuarie 1917, Eusebiu Camilar a urmat cursurile Școlii primare din Udești. În 1924, urmează cursurile Liceului ,,Ștefan cel Mare'' din Suceava, iar după terminarea liceului, se va înscrie la Universitatea din Iași. Mai târziu, Camilar o va cunoaște pe frumoasa Magda Isanos cu care se va și căsători. Prin 1937, Eusebiu publică primul volum: ,,Chemarea cumpenelor''. Pe timpul celui de-al doilea război mondial, prin 1940 familia Magdei Isanos se refugiază de la Chișinău la Iași, apoi loa București. În 8 iulie 1941 se naște fiica lor, Elisabeta care va fi o scriitoare desăvârșită, ducând mai departe tradiția din familia ei. 

Prin 1942, Camilar publică volumul ,,Cordun''. La 1 ianuarie 1950, publică volumul ,,Negura'' care este unul dintre primele romane românești despre cel de-al doilea război mondial. Cinci ani mai târziu, Eusebiu este ales membru al Academiei Române. În 27 august 1965 scriitorul Eusebiu Camilar se îmbolnăvește și moare, la vârsta de 55 de ani. Va fi înmormântat la cimitirul Bellu. 

Alt mare scriitor aniversat în această lună este Ștefan Octavian Iosif, care s-a născut la 11 octombrie 1875 la Brașov, fiind al cincilea copil al profesorului Ștefan Iosif și al Paraschivei, născută Mihălțeanu. Prin 1885, Ștefan Octavian Iosif va fi înscris la ,,Gimnaziul mare public român'', dovedind niște aptitudini deosebite la învățarea limbilor străine: latina, maghiara, germana, franceza. În 1889, în toamnă, profesorul Ștefan Iosif se mută cu familia la Sibiu, unde Octavian Iosif va fi înscris în clasa a V-a a liceului maghiar.
Mai târziu, prin 1892, în mai, Iosif Debutează la Revista școalei din Craiova, cu o poezie originală ,,Izvorul''.
În timpul verii, Ștefan Octavian Iosif se află la Iași, unde îl va cunoaște pe Ioan Păun-Pincio de care va lega o strânsă prietenie. Pe 3 ianuarie, Iosif va lua parte la înmormântarea prietenului său pe care o va evoca în poezia ,,Elegie''. Poetul își definitivează bacalaureatul, după care se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie din București, însă nu urmează cursurile și nu se prezintă la examen.
În 1900, Iosif pleacă la Paris unde-l va cunoaște pe Dimitrie Anghel care îi va deveni, de asemenea, prieten apropiat. Paralel cu crearea a numeroase poezii originale, traduce intens din Heine. Scrierile lui apar în ,,Convorbiri literare'', ,,Pagini lietrare'', ,,Curierul literar''. Primăvara și vara, Iosif și le petrece în Bavaria, la Munchen și la Neuburg pe Dunăre, unde-și continuă activitatea literară. Ștefan Octavian Iosif devine redactor al revistei ,,Sămănătorul''. Mai târziu, în septembrie, Iosif este numit custode al Bibliotecii Fundației Universitare. La Bibliotecă, poetul o cunoaște pe Natalia Negru cu care, de altfel, se și logodește. Apoi, la stăruințele logodnicei, se înscrie la Facultatea de litere și filosofie. În iulie, poetul se căsătorește cu Natalia și se instalează în locuința ce i se asigură la muzeul ,,Theodor Aman''. În 1905 apare, în volum, poemul ,,Din zile mari''. Poetul își tipărește al șaselea volum de poezii originale ,,Credințe'' și publică în colaborare cu Dimitrie Anghel, culegerea de traduceri din Henrik Ibsen, ,,Poezii''.
În seara zilei de 21 iunie, Ștefan Octavian Iosif se simte rău și se intrenează la spitalul Colțea, unde moare spre zorii zilei de 22 iunie. A doua zi, duminică 23 iunie, e înmormântat la cimitirul Bellu. 

Aniversările culturale ale lunii iulie

În luna iulie, seria evenimentelor culturale continuă cu aniversarea altor mari scriitori din literatura română și universală, precum: Jean de la Fontaine, Tudor Arghezi și Hector Malot.

Primul care deschide poarta evenimentelor culturale din această lună este renumitul fabulist francez Jean de la Fontaine care s-a născut la Chateau-Thierry pe data de 8 iulie 1621. Tatăl lui avea o slujbă de mâtre des eaux et forets în ducatul Chateau-Thierry, astfel încât putem să presupunem că viitorul fabulist s-a bucurat de o copilărie fericită și îmbelșugată. 

La vârsta de 20 de ani a intrat într-o congregație religioasă, pe care a părăsit-o curând. În 1647 a preluat slujba tatălui său și s-a însurat, dar căsnicia n-a fost una fericită. Studiază cu aviditate operele anticilor și citește scrierile autorilor francezi, italieni, spanioli. La 30 de ani va publica prima sa lucrare, o traducere în versuri din Terențiu. Abia în 1668 apar primele șase cărți ale fabulelor. Originalitatea fabulelor sale au fost recunoscute de marile spirite ale veacului său. Primii săi admiratori au fost Moliere, Doamna de Sevigne, La Bruyere.

Dintre cele mai cunoscute fabule ale lui La Fontaine se numără: Vulpea și strugurii, Corbul și vulpea, Greierele și furnica, Porumbelul și furnica, Lupul și mielul, Dreptatea Leului, Lupul și barza, Iepurele și broaștele, Cocoșul și vulpoiul, Calul și măgarul, Lupul și câinele, Leul și șoricelul. 

Ultimii doi ani ai vieții și i-a petrecut între Academia franceză și biserică, între scrierea psalmilor și cea a fabulelor. 

La sfârșitul anului 1692, fabulistul se îmbolnăvește grav și se apropie mai mult de biserică. Astfel, La Fontaine se stinge din viață la 13 februarie 1695. 

Un alt sărbătorit al acestei luni este marele scriitor român Tudor Arghezi care s-a născut la 21 mai 1880, la București. Cu acest prilej se împlinesc 50 de ani de la moartea scriitorului și poetului român. Este fiul lui Nae Teodorescu și al Mariei. Tudor Arghezi a fost călugăr, diacon, bijutier și ziarist. 

Între 1887 1891 urmează Școala primară ,,Petrache Poenaru'', apoi cursurile Gimnaziului ,,Cantemir-Vodă''. De la vârsta de 11 ani este nevoit să se întrețină singur, dând meditații. La 16 ani s-a angajat custode la o expoziție de pictură. Despre primele scrieri ale adolescentului poet, Al. Macedonski spunea: ,,Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și în străinătate, ca o culme a poeticii și a artei.'' Se spune că la 19 ani cel care avea să devină poetul Tudor Arghezi a trăit prima dramă a vieții sale. Iubita de care era îndrăgostit a murit și tânărul tulburat a încercat să-și caute alinarea îndreptându-se către Dumnezeu. Călugăr fiind, Arghezi n-a întrerupt nici activitatea literară și nici pe cea publicistică. A mai lucrat ca bijutier și ceasornicar în Elveția. 

Primul său volum de versuri ,,Cuvinte potrivite'' este primit de criticii vremii cu elogii. Se spune că unii critici au vorbit despre poetul român de la Eminescu încoace.''

Opera sa cuprinde volumele: ,,Cuvinte potrivite'', ,,Icoane de lemn'', tablete; ,,Flori de mucigai'', poezii; ,,Tablete din Țara de Kuty'', povestiri swiftiene; ,,Cărticica de seară'', Cimitirul Buna-Vestire'', roman parabolic; ,,Versuri alese'', ,,Bilete de papagal'', ,,Prisaca'', ,,Cântare omului'', ,,O furnică'', ,,Testament''.

S-a stins din viață la 14 iulie 1967 și a fost înmormântat cu funeralii naționale.

Ultimul sărbătorit care încheie seria evenimentelor culturale din acestă lună este scriitorul francez Hector-Henri Malot care s-a născut la 20 mai 1830, la Bouille-sous-Bois, Franța. Cu această ocazie se sărbătoresc 110 ani de la moartea acestuia. 

A studiat dreptul la Rouen și Paris, după care practică un timp notariatul, domeniul de activitate al tatălui său. A mai colaborat cu articole și încercări literare la diverse publicații, iar pasiunea pentru arta scrisului îl determină să lase dreptul și să-și dedice întreaga carieră literaturii. 

Hector-Henri Malot scrie și editează în totalitate peste 70 de romane, fiind comparat din punct de vedere al productivității cu Al. Dumas. Capodopera sa este însă romanul ,,Singur pe lume'' (Sans famille), pentru care a fost premiat de Academia Franceză.

Printre alte lucrări publicate de Malot se numără și următoarele: Un beau-frere, Une belle-mere, Romain Kalbris, Une Bonne affaire, Pages choisies. 

La 17 iulie Hector Malot se stinge din viață la Fontenay-sous-Bois.

   

Aniversările culturale ale lunii mai

În luna mai, seria evenimentelor culturale a debutat cu aniversarea altor mari scriitori din literatura română, precum: George Topîrceanu și George Bacovia.

Printre cei care deschid poarta evenimentelor culturale din această lună se numără și George Topîrceanu, care s-a născut pe 20 martie 1886, la București și a murit în 7 mai 1937, la Iași. Cu acest prilej, sărbătorim 80 de ani de la moartea poetului român, prozatorului, memorialistului și publicistului. Este fiul lui Ion Topîrceanu, meșter cojocar și al Paraschivei, țesătoare de covoare. A avut, de asemenea, două surori: Ralița și Alexandrina. Începe școala primară la București, unde învață timp de doi ani. În 1898, la îndemnul învățătorului Ion Grigorescu, Topîrceanu se înscrie la Liceul ,,Matei Basarab'' din București. Își petrece vacanțele alături de părinți, la Nămăiești, fiind pasionat de drumeții montane și de vânătoare. În 1905, tot la Nămăiești o întâlnește pe Victoria Iuga, cu patru ani mai mare decât el cu care se va și căsători. Prin anul 1906, în iunie susține examenul de absolvire la Liceul ,,Sfântul Sava'', după care se va înscrie la Facultatea de Drept. Doi ani mai târziu, se va înscrie și la Facultatea de Litere pe care n-o va absolvi nici pe aceasta. Din relatările contemporanilor săi aflăm că Topîrceanu era un tânăr mereu pus pe glume și jovial, care ,,cântă până noaptea târziu cu vocea lui frumoasă de tenor liric.'' Publică versuri în revistele ,,Sămănătorul'', ,,Ramuri'', ,,Neamul românesc literar''. În 1912 se împrietenește cu Mihail Sadoveanu care pe atunci era director al Teatrului Național din Iași. În 1916, Topârceanu debutează editorial cu două volume: ,,Balade vesele și triste'', precum și ,,Parodii originale.'' Este laureat al Premiului Național de Poezie. În mai este numit în funcția de director al Teatrului Național de la Chișinău. Începe, totodată, colaborarea la revista ,,Adevărul literar și artistic''. În volumul ,,Balade vesele și triste'' sunt cuprinse pentru prima oară poezii, precum: ,,Rapsodii de primăvară'', ,,Acceleratul'' sau ,,Balada unui greier mic'' și volumul ,,Migdale amare.'' În februarie, Topîrceanu călătorește la Viena alături de Otilia Cazimir. Pe 7 mai se stinge din viață la Iași, bolnav de cancer la ficat. 

Următorul aniversat din această lună este George Bacovia care s-a născut pe 4 septembrie 1881, la Bacău și a murit în 28 mai 1957, la București. Astfel, se sărbătoresc 60 de ani de la moartea poetului simbolist român. Este fiul lui Dimitrie Vasiliu, descendent al unei familii răzășești din preajma Romanului și al Zoiței Vasiliu, fiica pârcălabului Ioan Langa din Păuceștii Romanului. 

Între 1889 - 1894, urmează cursurile Școlii de băieți nr. 1 din orașul natal, Bacău: ,,De acest oraș, de această casă, va spune el la maturitate, îmi sunt legate toate amintirile mele din copilărie, ca și din viața adultă''. De asemenea, Bacovia va urma și gimnaziul ,,Principele Ferdinand'' din Bacău. Este preocupat de gimnastică, patinaj, desen, muzică și literatură. Tot din acești ani, datează și primele sale poezii: ,,Plouă'', ,,Rar'', ,,Sonet'', ,,Tablou de iarnă'', ,,Nevroze'', ,,Și toate''. Între 1903- 1904 urmează doi ani la Facultatea de Drept din București, perioadă în care frecventează cenaclul lui Al. Macedonski, ,,Literatorul'', unde citește din propriile creații. Fiind respins la unele examene, Bacovia se retrage de la Facultate și se reîntoarce în casa părintească din Bacău. În 1907, se înscrie în anul I la Facultatea de Drept din Iași, unde vine doar pentru a-și susține examenele. Obține licența în Drept și se înscrie în baroul avocaților din Bacău, fără însă a o profesa vreodată. Mai târziu, prin 1916 apare volumul de poezii ,,Plumb'', care, de altfel este și volumul său de debut. 

Printre alte poezii publicate se numără și: ,,Stanțe burgheze'', ,,Scântei galbene'', ,,Cu voi ...'', ,,Comedii în fond.''

Se stinge din viață în ziua de 22 mai în locuința sa din București.     

Aniversările culturale ale lunii martie

Și în această lună, ca în fiecare lună, seria evenimentelor culturale continuă cu aniversarea altor mari reprezentanți ai literaturii române, precum: Ion Creangă, Mircea Eliade și Gheorghe Tomozei. 

Primul scriitor aniversat în această lună este marele clasic al literaturii române pentru copii Ion Creangă. El s-a născut la 1 martie 1837, la Humulești, fiind primul copil al lui Ștefan a Petrei Ciubotariul și al Smarandei Creangă. Cu acest prilej, sărbătorim 180 de ani de la nașterea scriitorului, povestitorului, clasic al literaturii române, pedagog. Urmează școala catihetică din Fălticeni, iar mai târziu prin 1863, Ion Creangă se înscrie la Școala Normală din Iași, avându-l ca director pe Titu Maiorescu. Un an mai târziu, Creangă devine institutor. Preocupat de dezvoltarea învățământului, Ion Creangă a contribuit la elaborarea unor manuale școlare, precum: ,,Metodă nouă de scriere și cetire'', ,,Învățământul copiilor'', ,,Povățuitorul la cetire prin metoda fonetică'', ,,Geografia județului Iași''. 

În 1875, Creangă îl cunoaște și leagă o strânsă prietenie de Mihai Eminescu, el fiind cel pe care-l va îndemna să-și aștearnă pe hârtie ,,Poveștile'' și ,,Amintirile''. 

Va publica în revista ,,Convorbiri literare'': ,,Soacra cu trei nurori'', ,,Capra cu trei iezi iezi'', ,,Moș Nechifor Coțcariul'', ,,Povestea lui Stan Pățitul'', ,,Ivan Turbincă'' , ,,Povestea lui Harap Alb''.

Între 1881-1882, Creangă publică primele două părți din ,,Amintiri din copilărie''. În 1887 îl vizitează pe Mihai Eminescu, care se afla la Mănăstirea Neamț. La 31 decembrie 1889 se stinge din viață în casa lui din Țincău-Iași. Va fi înmormântat la cimitirul Eternitatea din aceeași localitate. 

Un alt sărbătorit al acestei luni este Mircea Eliade care s-a născut pe 13 martie 1907, la București și a murit pe 22 aprilie 1986, la Chicago. Cu această ocazie se sărbătoresc 110 de ani de la nașterea istoricului religiilor, scriitorului de ficțiune, filozofului și profesorului român. A fost fiul lui Gheorghe Eliade și al Ioanei Eliade, născută Stoenescu. Va urma cursurile Liceului ,,Spiru Haret'', unde, după primul an este amenințat cu repetența din cauza corigențelor la limba română, franceză și germană. Citește mult și din domenii variate, învață persana și sanscrita, lucrează la ,,romanul adolescentului miop'' și publică povestirea fantastică ,,Cum am descoperit piatra filozofală''. 

Din 1925, Eliade urmează Facultatea de Litere și Filozofie din București. În 1927 face o călătorie în Italia și-l vizitează pe Giovanni Papini, iar în 1928 revine pentru trei luni la Roma, de unde trimite o cerere de bursă pentru studii de filozofia orientală în India, primind o invitație de a studia cu ilustrul filozof indian Dasgupta. După susținerea tezei de licență la București, Eliade pleacă în India, la Universitatea din Calcutta, unde studiază sanscrita și filozofia hindusă, locuind o vreme în casa profesorului Dasgupta, unde o cunoaște pe fiica acestuia, Maitreyi. Mircea Eliade moare la Chicago, pe 22 aprilie 1986.

Următorul scriitor aniversat în luna martie este Gheorghe Tomozei, care s-a născut pe 29 aprilie 1936, la București și a murit la 31 martie 1997, București. Astfel, se împlinesc 20 de ani de la moartea poetului și eseistului român. A fost fiul Franței Stăncescu din satul Puchini. A urmat liceul ,,Nicolae Bălcescu'' din Târgoviște, iar apoi cursurile Școlii de literatură ,,Mihai Eminescu'', avându-i colegi pe Fănuș Neagu și Nicolae Labiș. A debutat în revista ,,Tânărul scriitor'' cu poezie, iar în 1957 cu volumul ,,Pasărea albastră''. A fost, de asemenea, și redactor la revista ,,Cinema'', ,,Tânărul scriitor'', ,,Argeș' și la ,,Almanahul Scriitorilor''. În memoria prietenilor săi, Tomozei a publicat volumul de amintiri și albume memorabile, precum ,,Urmele poetului Labiș''. 

Gheorghe Tomozei s-a stins din viață la viață 31 martie 1997, în urma unui atac cerebral.   

Aniversările culturale ale lunii ianuarie

Luna ianuarie a acestui an este destul de bogată în evenimente culturale. Astfel, această lună debutează cu aniversarea unor personalităţi de seamă din cultura română, precum: Ion Heliade-Rădulescu, Ionel Teodoreanu, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale.

Primul sărbătorit în această lună este Ion Heliade - Rădulescu. El s-a născut la  ianuarie 1802, la Târgovişte şi a murit pe 27 aprilie 1872, în Bucureşti, fiind fiul Eufrosinei şi al lui Ilie Rădulescu (căpitan). În 1811, Heliade se pregăteşte în particular cu dascălul Alexe, de la care va învăţa greaca. Între anii 1813 - 1815 revine la Bucureşti unde îşi continuă studiile de greacă, beneficiind de sprijinul călugărului Naum Râmniceanu. Între anii 1815 - 1818, Heliade urmează cursurile Şcolii greceşti de la Schitu Măgureanu. Aici i se va spune pentru prima dată ,,Eliad'' sau ,,Eliade'' (numele grecizat al tatălui).
De asemenea, nefiind de acord cu atitudinea grecilor faţă de români, el se va muta la şcoala românească de la Sf. Sava, condusă de Gh. Lazăr, unde se va remarca drept ca profesor de aritmetică şi geometrie.
În 1828, tipăreşte la Sibiu ,,Gramatica românească'', iar un an mai târziu, va edita primul ziar apărut în Ţara Românească ,,Curierul românesc''. Totodată, în 1831 îi apare lucrarea ,,Regulile sau gramatica poeziei'', în 1833 participă, alături de I. Câmpineanu, la fondarea Societăţii filarmonice.
Între anii 1835 - 1836 editează ,,Gazeta Teatrului Naţional''. Apare şi primul volum de scrieri ,,Culegere din scrierile lui I. Eliad de proze şi poezie''.
Opera sa cuprinde: proză, poezie (,,Epigramă'', ,,Cântarea dimineţii'', ,,O noapte pe ruinele Târgoviştii'', ,,Calul, vulpea, lupul'', ,,Epitafe'', ,,Zburătorul'', ,,Mihaida'').

Un alt sărbătorit al acestei luni este Ionel Teodoreanu, care s-a născut pe  ianuarie 1897, la Iaşi şi a murit în 3 februarie 1954, la Bucureşti), el fiind al doilea dintre cei trei fii ai avocatului Osvald Teodoreanu; fiul mai mare Alexandru va deveni scriitor, iar mezinul, Laurentziu - Gabriel (Puiuţ), aviator. Părinţii săi fac parte din elita personalităţilor ieşene: tatăl, Osvald Teodoreanu, un avocat renputat, iar mama, Sofia Teodoreanu (născută Muzicescu), este profesoară de pian la Conservatorul din Iaşi.
Între anii 1904 - 1906, I. Teodoreanu se va înscrie la Şcoala primară germană Pitar -Moş din Bucureşti. În 1907, Teodoreanu Hipolit Ion, cum i se mai spunea, revine la Iaşi unde termină cursurile şcolii primare. Între 1908 - 1916, Teodoreanu ca elev al Liceului Naţional din Iaşi manifestă un interes deosebit pentru disciplinele sportive.
În 1918, în perioada refugiului, tânărul Teodoreanu o cunoaşte la Iaşi, pe Maria - Ştefana Lupaşcu - ,,Lily'', cu care se va şi căsători, doi ani mai târziu. Fiică a juristului şi diplomatului Ştefan Lupaşcu şi al Mariei Mazurier, franţuzoaică, Maria - Ştefana va deveni o subtilă prozatoare şi traducătoare prolifică sub numele de Ştefana Velisar - Teodoreanu.
Debutează în revista ,,Însemnări literare'' din Iaşi cu poemele în proză ,,jucării pentru Lily''. La 15 februarie, la Iaşi, scriitorul se va căsători cu Maria - Ştefana Lupaşcu.
Opera scriitorului cuprinde: proză (,,Uliţa copilăriei''); romane (,,La Medeleni'', în 3 volume: primul volum ,,Hotarul nestatornic'', al doilea volum ,,Drumuri'', iar al treilea volum ,,Între vânturi''); ,,Turnul Milenei'', ,,Bal mascat'', ,,Golia'' (vol. I - II), ,,Crăciunul de la Silvestri'', ,,Lorelei'', ,,Arca lui Noe'' (vol. I - II), volumul ,,În casa bunicilor'', ce cuprinde 3 capitole: ,,În casa bunicilor'', ,,Curcubeul din sipet'' şi ,,Octave''; binecunoscutul roman pentru cei mici ,,Prăvale - Baba''.
La numai 28 de zile de la împlinirea vârstei de 57 de ani, Ionel Teodoreanu îşi dă subit sfârşitul, în urma unei sincope cardiace.

O altă mare personalitate importantă din această lună este marele ,,Luceafăr'' al poeziei româneşti cum a fost supranumit Mihai Eminescu.
Mihai eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Ipoteşti şi a murit în 15 iunie 1889, la Bucureşti), fiind al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici şi al Ralucăi Juraşcu, fiica stolnicului Juraşcu din Joldeşti.
În 1860, Eminescu va urma liceul german din Cernăuţi, Ober Gymnasium, unde îl va avea ca profesor de română pe Aron Pumnul, autorul crestomaţiei de texte româneşti în 4 volume ,,Lepturariu românesc''. Va rămâne repetent în clasa a II-a. În 1866, debutează cu poezia ,,La mormântul lui Aron Pumnul'', inclusă în volumaşul ,,Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti''. Un al doilea debut are loc în februarie, în revista ,,Familia'' a lui Iosif Vulcan, scoasă la Pesta, cu poezia ,,De-aş avea''.
În revista ,,Familia'' îi apar, totodată poeziile ,,Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie'', şi ,,La Heliade''. În 1870, apare în ,,Convorbiri literare'', revista din Ia;i a grupului ,,Junimea'', poezia ,,Venere şi Madonă'', mai apar tot acolo şi ,,Epigonii'' şi basmul ,,Făt-Frumos din lacrimă''. Tot în revista ,,Convorbiri literare'' publică poeziile ,,Înger de pază'' şi  ,,Noaptea''.
În octombrie se va înscrie la Facultatea de Drept din Viena. De asemenea, la Viena o va cunoaşte pe Veronica Micle căreia îi va dedica cele mai multe din poeziile sale. Citeşte, totodată, la ,,Junimea'', nuvela fantastică ,,Sărmanul Dionis'' şi poemele ,,Egipetul'', ,,Înger şi demon'' şi ,,Floare albastră''. Tot în ,,Convorbiri literare'' îi apar poeziile ,,Melancolie'', ,,Crăiasa din poveşti'', ,,Lacul'', ,,Dorinţa'', ,,Călin (file din poveste)'', ,,De câte ori, iubito'', ,,Rugăciunea unui dac'', ,,Atât de fragedă'', ,,Freamăt de codru'', ,,Revedere'', ,,Despărţire'', ,,O, mamă'', ,,Scrisoarea I, II, III''. Este numit redactor-şef la ziarul ,,Timpul''. La ,,Junimea'' citeşte poemul ,,Luceafărul''. Alte poezii publicate în revista ,,Familia'' sunt: ,,S-a dus amorul'', ,,Ce e amoru?'', ,,Pe lângă plopii fără soţ'', ,,Şi dacă...''.
Mai târziu va fi numit în funcţia de bibliotecar la Biblioteca Centrală din Iaşi.
Tot în ,,Convorbiri literare'' apar şi poeziile ,,Sara pe deal'', ,,La steaua''. Boala revine către sfârşitul anului, fiind internat la ospiciul Mănăstirii Neamţ. În anul 1887, ieşind după câteva luni de la Mănăstirea Neamţ, se mută la Botoşani, în grija surorii sale Harieta.
În 1888, în aprilie se reîntoarce la Bucureşti, alături de Veronica Micle. În februarie 1889, e internat din nou la ospiciul Mărcuţa şi apoi la Caritas. Se stinge din viaţă pe 15 iunie, la Ospiciul Caritas.

Un alt scriitor important sărbătorit în această lună este Ion Luca Caragiale care s-a născut la 30 ianuarie 1852, în Haimanale, judeţul Prahova şi a murit în 9 iunie 1912, la Berlin, fiind fiul lui Luca Caragiale şi al elenei.
În 1860 - 1864, Caragiale urmează clasele primare la Şcoala domnească din oraş, iar în 1864 îşi face studiile gimnaziale la Gimnaziul ,,Sfinţii Petru şi Pavel''. Va ocupa şi funcţia de sufleor şi copist de roluri la Teatrul Naţional. În 1879 are loc premiera piesei ,, O noapte furtunoasă'', pe scena Teatrului Naţional. Citeşte la ,,Junimea'' a doua sa comedie ,,Conul Leonida faţă cu Reacţiunea''. De asemenea, citeşte în cadrul ,,Junimii'', cu mare succes, piesa ,,O scrisoare pierdută''.
În 1885 i se decernează un premiu pentru comedia ,,D'ale carnavalului''. În acest an i se naşte fiul său natural, Mateiu, viitorul autor al romanului ,,Craii de curtea veche''.
În 1890, la 3 februarie are loc premiera dramei ,,Năpasta'', în 1892 îi apare volumul de proză ,,Note şi schiţe'', nuvelele ,,Păcat'', ,,O făclie de Paşti'', ,,La hanul lui Mânjoală'', ,,Kir Ianulea'', ,,Abu-Hassan'', ,,Calul dracului''. ,,În vreme de război''.
În 1901, în luna octombrie apare volumul ,,Momente şi schiţe''. Călătoreşte cu familia în Italia, Franţa, Germania, unde se şi stabileşte, la Berlin. De asemenea, desfăşoară o bogată activitate publicistică, scriind foiletoane, schiţe, povestiri.
În 1912, pe 8 iunie, moare subit şi este înmormântat provizoriu în capela cimitirului preotestant Schonberger Friedhof în prezenţa familiei. La 27 noiembrie, Caragiale este reînhumat la Bellu, lângă Eminescu şi Coşbuc.

Aniversările culturale ale lunii septembrie (II)

Seria aniversărilor culturale ale lunii septembrie continuă cu alți mari scriitori, atât din literatura română, cât și universală, precum: George Coșbuc, Herman Melville și Gellu Naum.

George Coșbuc, s-a născut pe 20 septembrie 1866, în Hordou, Bistrița-Năsăud și a murit în 9 mai 1918, la București. A fost al optulea din cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei. Poetul și-a început studiile la școala primară din Hordou, în toamna anului 1871, dar pe care este nevoit să le întrerupă după clasa I din motive de sănătate. Mai târziu, prin anul 1884 își va susține examenul de bacalaureat, după ce trece bacalaureatul, în toamnă se va înscrie la Facultatea de Filozofie și Litere a Universității maghiare din Cluj-Napoca. 

Va publica la revista din Gherla ,,Cărțile săteanului român'', continuă să tipărească în revista ,,Tribuna'' povești și basme versificate (Fulger, Brâul Cosânzenii, Tulnic și Lioara). Leagă la Sibiu, o strânsă prietenie cu Ioan Slavici, alături de care va publica în revista Tribuna poemul ,,Nunta Zamfirei''. Spre anul 1889, în redacția revistei Tribuna încep să se desființeze anumite posturi, printre care și cea a lui Coșbuc, însă la rugămintea prietenului său, Ioan Slavici, Coșbuc va fi chemat de Titu Maiorescu la București, oferindu-i un post în redacția revistei ,,Junimea''. Aici, va publica la Convorbiri literare poemele ,,La oglindă'', alte trei poezii, între care și ,,Rea de plată''.. Va continua să publice la Tribuna Pe lângă boi, Trei Doamne și toți trei, Cântec. 

La 9 mai 1918, poetul se stinge din viață la București. Astfel, țara pierde un mare poet ,,în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru ....''.

Herman Melville, s-a născut pe 1 august 1819, la New York și a murit pe 28 septembrie 1891. A fost de-a lungul vieții un mare scriitor și eseist american, cunoscut mai ales pentru romanul său care l-a făcut celebru și pe ecrane ,,Moby Dick''. Tatăl său, Allan Gansevoort Melville era scoțian, iar mama sa, Maria, era olandeză. De mic, Herman era pasionat de aventură, pasiune pe care a dobândit-o ascultând povestirile tatălui său despre valuri marine monstuoase, înalte cât un munte, despre catarge de corăbii care se rupeau ca surcelele în bătaia furtunilor. După moartea tatălui său, familia se mută la Lansingburg, unde el va studia la Albany Classical School. Câțiva ani ăți asigură existența dând lecții particulare ca meditator. Prin 1 ianuarie 1841, Herman părăsește portul New Bedford și pornește spre Oceanul Pacific. Impresiile din călătoria efectuată constituie tema povestirilor ,,Taipi'' și ,,Omoo''.

În 1847, Melville se căsătorește la Boston cu Elizabeth Shaw. Între timp îi apare romanul ,,Moby Dick''. Mai târziu va lucra ca agent vamal al orașului New York. Melville moare pe 28 septembrie, după o boală de câteva luni, fiind înmormântat în cimitirul Woodlawn din cartierul Bronx. 

Gellu Naum, un alt sărbătorit al acestei luni, s-a născut pe 1 august 1915, la București și a murit pe 29 septembrie 2001, București. Este fiul poetului Andrei Naum și al Mariei Naum.

Între 1933 - '37 urmează cursurile Universității din București, unde studiază filozofia. În 1938, va pleca la Paris, unde își continuă studiile de filozofie la Sorbona. 

Între 1950 - 1953, va preda lecții de filozofie la Institutul Agronomic, iar mai apoi își va câștiga existența din traduceri (Diderot, Stendhal, Hugo, Dumas, Jules Verne, Prevert, Kafka, Beckett).

Se retrage, totodată, la Comana, împreună cu soția sa, Lyggia cu care se căsătorise prin 1946 și care va deveni personajul emblematic al volumului ,,Zenobia''.

Opera sa este tradusă în principalele limbi de circulație internațională. la edituri prestigioase. 

Se stinge din viață la 29 septembrie 2001, dispariția sa fiind resimțită ca o mare pierdere pentru poezie. 

Aniversările culturale ale lunii septembrie

Luna septembrie continuă seria aniversărilor culturale ale altor mari scriitori din literatura română și universală. Printre primii sărbătoriți ai lunii septembrie se numără și: George Bacovia, Roald Dahl și James Fenimore Cooper. 

George Bacovia s-a născut pe 4 septembrie 1881, la Bacău și a decedat la 22 mai 1957. Este fiul lui Dimitrie Vasiliu și al Zoiței Vasiliu, fiica pârcălabului Ioan Langa din Păuceștii Romanului. Numele, sau mai exact, pseudonimul ce stă deasupra poeziei bacoviene, vine de la numele roman al Bacăului, care se zicea Bacovia. Primii ani ai copilăriei și-i petrece în orașul natal. Între anii 1889 - 1894, urmează cursurile Școlii de băieți nr. 1 din Bacău. Va avea o serie de preocupări precum: gimnastica, patinajul, desenul, muzica și literatura. Este un adept al simbolismului francez, el citindu-i pe Verlaine, Baudelaire, Rimbaud, Rollinat. Tot acum debutează cu primele sale poezii: ,,Plouă'', ,,Rar'', ,,Sonet'', ,,Tablou de iarnă'', ,,Nevroză''. 

Între anii 1903 - 1904, Bacovia urmează doi ani la Facultatea de Drept din București, răstimp în care frecventează și cenaclul lui Al. Macedonski ,,Literatorul''. Se retrage de la acestă Facultate și se înscrie în primul an la Facultatea de Drept din Iași. În 1911 obține licența în Drept și se înscrie în baroul avocaților din Bacău. De asemenea, în 1912 va ocupa și un post de profesor suplinitor în Bacău, apoi ca și copist la prefectura orașului. 

În 1916 îi apare volumul ,,Plumb''. Alte volume: ,,Scântei galbene'', ,,Cu voi'', ,,Comedii în fond'', ,,Opere'', ,,Stanțe burgheze.''

George Bacovia se stinge din viață la 22 mai, fiind înmormântat în București.

Un alt sărbătorit al acestei luni este un renumit scriitor de talie internațională - Roald Dahl, care s-a născut pe 13 septembrie 1916 în Țara Galilor, provenit fiind din părinți norvegieni. Numele său este asociat cu marele explorator norvegian Roald Amundsen. După moartea tatălui său, Roald petrece numeroase vacanțe în Norvegia, la bunici, el vorbind fluent și limba norvegiană. 

După ce și-a desăvârșit studiile în Anglia, Roald a plecat în Africa, unde a lucrat la Compania Shell. În 1939 se înscrie în Royal Air Force, unde devine pilot, dar suferă un accident în Nordul Africii, în urma unei aterizări forțate. În 1953 se căsătorește cu actrița americană Patricia Neal, cu care va avea 5 copii: Olivia, Tessa, Theo, Ophelia și Lucy. În 1983 divorțează și se recăsătorește cu Felicity Ann d 'Abreu Crosland. 

Este considerat astăzi unul dintre cei mai populari scriitori pentru copii. Dintre lucrările sale amintim: ,,Charlie și fabrica de ciocolată'', ,,Charlie și marele ascensor de sticlă'', ,,Fantasticul Domn Vulpe'', ,,James și Piersica Uriașă'', ,,Matilda'', ,,Uriașul cel Prietenos'', ,,Vrăjitoarele''. A primit, de asemenea, premiul Whitbread. Roald Dahl a murit în 1990, la vârsta de 74 de ani. 

Un alt scriitor de talie internațională, sărbătorit în această lună este James Fenimore Cooper, născut pe 15 septembrie 1789 la Burlington, SUA, fiind prin excelență, scriitorul american ale cărui romane istorice au fost inspirate din viața indienilor din regiunea Marilor Lacuri. 

Scriitorul și-a trăit o mare din viață în Cooperstown, New York. Cooper a fost întreaga sa viață membru al Bisericii Episcopale. Opera sa cuprinde romanele: ,,Călăuza '', ,,Preria'', ,,Pionierii'', ,,Ultimul mohican'', ,,Vânătorul de cerbi''.

Alături de ,,Povestirile lui Ciorap de Piele'', romanul ,,Ultimul mohican'' redă cu farmec și har obiceiurile, tradițiile și modul de a trăi al Pieilor Roșii, din timpul colonizării Americii de către francezi și englezi. Astfel, observăm faptul că acest scriitor dovedește o cunoaștere profundă nu numai a modului de existență al indienilor, ci și a sufletului acestora, de care se apropie cu înțelegere și gingășie, mai ales prin intermediul personajului Ochi de Șoim, un cercetaș englez. Valorile pentru care luptă mohicanii - dreptate, curaj, dragoste și respect - îi transformă pe aceștia din sălbatici, în purtători ai idealurilor unei civilizații cel puțin egale celei în numele căreia coloniștii invadează America. 

Uncas, ultimul mohican, ne poartă din aventură în aventură cu entuziasmul lui tineresc, dar și cu curajul lui deosebit, făcându-ne să-l urmărim, pagină cu pagină, cu sufletul la gură. 

Aniversările culturale ale lunii august

Luna august vine cu alte mari aniversări ale unor scriitori români precum: Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Bogdan Petriceicu Haşdeu. Cu acest prilej, am organizat expoziţii ale acestor scriitori.

Vasile Alecsandri, primul dintre sărbătoriţi s-a născut pe 21 iulie 1821, la Bacău şi a murit în 22 august 1890 la Mirceşti, jud. Iaşi, fiind fiul medelnicerului Vasile Alecsandri şi-al Elenei Cozoni. De-a lungul vieţii sale, Alecsandri a fost un mare poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, personalitate marcantă a Moldovei şi-apoi a României, de-a lungul întregului secol al XIX-lea. A studiat cu un dascăl grec, iar apoi cu unul maramureşean Gherman Vaida. Totodată, Vasile Alecsandri a legat o mare prietenie de Mihail Kogălniceanu şi Matei Milo, pentru care a scris ,,Chiriţele''. În 1837 a urmat Facultatea de Inginerie. De asemenea, în 1838 îi apar primele încercări literare în limba franceză: ,,Zunarilla'', ,,Marie'', ,,Les brigands'', ,,Le petit rameau'', ,,Serata''. Împreună cu Costache Negruzzi a făcut o călătorie în Italia, prilej cu care va scrie ,,Buchetiera de la Florenţa''. În 1848, împreună cu Kogălniceanu şi Ion Ghica, Alecsandri scoate revista ,,Propăşirea'', în care va publica versuri ce vor fi incluse în ciclul ,,Doine şi lăcrămioare''. un an mai târziu, el o va cunoaşte pe Elena, sora prietenului Costache Negruzzi de care se va îndrăgosti şi căreia îi va dedica poezia ,,Steluţa'', iar apoi întreg ciclul de poezii ,,Lăcrămioare''. 

De asemenea, în 1854 apare sub conducerea sa revista ,,România literară'', revistă la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, Alecu Russo, dar şi muntenii Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Al. Odobescu. În 1859, Alecsandri este numit de domnitorul Al. Ioan Cuza ministru al afacerilor externe, fiind trimis în Franţa, Anglia şi Piemont. Primeşte, de asemenea, Premiul Academiei pentru Literatură în 1881. În ceea ce priveşte opera sa, amintesc aici: ,,volumul de poezie ,,Pasteluri'', ,,Poezii populare. Balade (Cântice bătrâneşti)'', ,,Doine şi lăcrămioare''; volum de teatru - Chiriţele (Chiriţa în Iaşi,,'', ,,Chiriţa în provinţie'', ,,Chiriţa în voiagiu'', ,,Chiriţa în balon'';  proză (,,Istoria unui galbîn'', ,,Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florenţa'', ,,Borsec'', ,,Balta-Albă'', ,,Călătorie în Africa'', ,,Vasile Porojan''; drame (,,Cetatea Neamţului sau Sobieschi şi plăieşii romîni'', ,,Despot - Vodă'', ,,Fântâna Blanduziei'', ,,Ovidiu'').

Se va stinge din viaţă la 22 august, fiind înmormântat la conacul său de la Mirceşti.   

                                                                            

Următorul scriitor sărbătorit este Costache Negruzzi, care s-a născut în 1808, în satul Hermeziu, jud. Iaşi şi a murit în 24 august 1868. A fost un mare om politic şi scriitor român din perioada paşoptistă. Costache a fost fiul lui Dinu Negruzzi, ajuns boier în rang de paharnic şi al Sofiei Hermeziu. 

A studiat greaca cu unul din dascălii greci, iar să citească româneşte a învăţat singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum ne mărturisea el într-un articol intitulat ,,Cum am învăţat româneşte. 

Între timp, tatăl său moare, iar el intră copist la visterie. Totodată, Negruzzi studiază istoria şi scoate la lumină poemul ,,Aprodul Purice''. În 1840 Costache e ales primar al oraşului Iaşi. În ce priveşte opera sa, amintim: ,,Alexandru Lăpuşneanul'', ,,Amintiri din juneţe'', anecdota istorică în versuri, articole, broşuri, impresii din călătorie, melodii irlandeze, ,,Negru pe alb. Scrisori la un prieten'', nuvele (,,Fiziologia provincialului'', ,,Toderică'', ,,Zăbavile mele din Basarabia'', piese de teatru (,,Doi ţărani şi cinci cârlani'', ,,Muza de la Burdujani''), a scris şi câteva poezii (,,Apolog'', ,,Melancolie'', ,,Fabula'', ,,Marşul lui Dragoş'', ,,Potopul'', ,,Lupu şi mielu'', ,,Cocoşu şi puica'', ,,Potârnichea şi rândunica''), povestire (,,O alergare de cai''), fragmente istorice ,,Sobieski şi românii''. 

Costache Negruzzi se stinge din viaţă la 24 august 1868, fiind înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeştii Vechi

Un alt scriitor aniversat în această lună este Bogdan Petriceicu Haşdeu, care s-a născut pe 26 februarie 1838, la Cristeşti, Hotin şi a murit în 25 august 1907, la Câmpina. De-a lungul vieţii sale, Haşdeu a fost un scriitor şi filolog român din familia Hâjdău, academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric şi om politic. 

B. P. Haşdeu a fost recunoscut drept cea mai mare personalitate a culturii române din toate timpurile. Haşdeu a studiat la Universitatea din Harkov. În 1858 se mută la Iaşi unde va lucra ca profesor la un liceu şi bibliotecar al Universităţii, donând bibliotecii universitare 4000 de volume. În acest timp, Haşdeu a pus bazele mai multor publicaţii, între care şi revista ,,Din Moldova'', în care a publicat poezii lirice, fabule, nuvele, critice. În 1877, a fost ales membru al Academiei Române ca un omagiu al întregii sale opere de până atunci, dar şi ca recunoaştere a spiritului său enciclopedist. 

După moartea fiicei sale, Iulia, în 1888 el a început să practice spiritismul şi drept urmare a acestui fapt, el a construit Castelul Iulia Haşdeu de la Câmpina. 

Opera sa cuprinde: fragmente epice şi dramatice (,,Arbore'', ,,Domniţa Ruxandra'', ,,Domniţa Voichiţa'', ,,Răzvan şi Vidra'', ,,Omul de flori''; basme populare româneşti; legende (,,Facerea ceriului şi al pământului'', ,,Facerea lumii, a omului şi a animalelor'', ,,Luceferii: Serilă, Mezilă şi Zorilă'', ,,Soarele şi Luna'', ,,Baba Dochia'', ,,Cain şi Abel în Lună'', ,,Moara şi via''; snoave (,,Stăpânul ceur şi argatul'', ,,Ţiganul la plug'', ,,Popa şi ţiganii'').