SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, tasta 2 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

miercuri, 20 octombrie 2021

Portret literar - Edmondo de Amicis, Silvia Kerim

 





Cine a fost Edmondo de Amicis?







Scriitorul italian, cunoscut pentru romanul ,,Cuore, inimă de copil’’, cartea copilăriei noastre, s-a născut pe 21 octombrie 1846, la Oneglia în Italia și s-a stins din viață pe data de 11 martie 1908, la Liguria, fiind de-a lungul vieții renumit scriitor de cărți pentru copii, jurnalist și pedagog italian. Avea 62 de ani, iar ultimii lui ani au fost marcați de moartea mamei sale și de conflictele avute cu soția sa. 

Edmondo de Amicis provine dintr-o familie de mici burghezi, tatăl fiind un funcționar. Studiază la Cuneo, apoi pleacă în 1862 în Turin, capitala regatului italian, pentru a-și urma studiile superioare. La 16 ani, intră la Academia Militară din Modena, devenind ofițer în armată. 



Cum a devenit De Amicis scriitor?

Mai târziu, stabilindu-se la Florența a scris primele schițe ce aveau ca model experiența sa de pe front. Părăsește definitiv armata în 1871 pentru a se consacra scrisului. Scrie numeroase cărți de călătorie, povestiri pentru copii și poezii. Cea mai importantă lucrare a sa este însă ,,Cuore, inimă de copil’’, o poveste sentimentală scrisă sub forma unui jurnal al unui școlar. Cartea a fost publicată în anul 1886 și tradusă în peste 200 de limbi. Cartea, bogată în valori morale, reutilizează miturile din jurul Renașterii italiene și face elogiul creației Italiei în deceniile anterioare.

,,Această carte e, mai cu seamă, închinată copiilor din școlile primare, care sunt în vârstă de la nouă până la treisprezece ani; ea s-ar putea intitula: Istoria unui an de școală, scrisă de un elev din clasa a III-a al unei școli orășenești din Italia.

Când spunem că e scrisă de un elev din clasa a III-a, nu voim să zicem că el a scris-o întocmai cum este aici tipărită. Dânsul însemna zi cu zi într-un caiet, după cum se pricepea, tot ce văzuse, simțise, cugetase: în școală și afară din școală; iar la sfârșitul anului, tatăl său scrie aceste pagini după notele lui, silindu-se a nu schimba nimic din gânduri, ci a păstra, pe cât se poate, cuvintele fiului său. 

Patru ani în urmă, acesta fiind în gimnaziu, își reciti manuscrisul și mai adăuga prin el câte ceva de la sine, folosindu-se de amintirile sale încă vii, despre persoanele și faptele din trecut. 

Acum, copii, citiți și voi această carte, și trag nădejde că veți fi mulțumiți, ba chiar cred că vă va fi de folos.’’






Prin ce se remarcă opera scriitorului?

Scriitorul nu și-a lăsat deoparte vocația de pedagog în niciunul dintre romanele scrise, nici măcar atunci când tema centrală era iubirea. 

Dintre alte opere amintim: ,,Viața militară’’, ,,Amintiri din Londra’’, ,,Romanul unui învățător’’, ,,Căruța tuturor’’. 

Scriitorul afirma cu tărie că ,,Educația unui popor se judecă după ținuta de pe stradă. Văzând grosolănia pe stradă ești sigur că o vei găsi ți în casă. Soarta multor oameni a atârnat de faptul că în casa părinților lor a fost sau nu o bibliotecă. Casa fără cărți e o casă fără demnitate. 

Iată un citat din cartea preferată a copilăriei sale – Cuore, inimă de copil- un volum inimitabil, plin de sfaturi bune care cultivă dragostea pentru părinți, pentru propria țară, pentru orice om necăjit.

,,Da, dragul meu Enrico, bine zicea mama, că ţi-e grea cartea! Văd că nu mergi la şcoală cu toată inima, cum mi-ar plăcea mie; şi-mi pare rău! Nu ştii cât de urâtă şi lungă ar fi toată ziua dacă n-ai merge la şcoală! După o săptămână, dezgustat de lenevia ta, n-ai să ştii ce să te faci de urât şi cum să te mai rogi de noi să te trimitem iar la şcoală. Toată lumea învaţă acum, fătul meu! Uită-te la meseriaşii care se duc la şcoală seara, după ce au muncit ziua întreagă; uită-te la femeile şi fetele din popor, care se duc să înveţe duminica, după ce au lucrat toată săptămâna; uită-te la soldaţii care-şi iau cărţile şi caietele în mână, când se întorc de la exerciţii zdrobiţi de osteneală. Gândeşte-te la copiii muţi, la cei orbi, căci şi ei învaţă. Puşcăriaşii chiar, sunt siliţi să înveţe, să citească şi să scrie. Închipuieşte-ţi că dimineaţa, când ieşi de acasă, aici, în oraşul tău, alţi treizeci de mii de băieţi se duc, ca şi tine, să se închidă, vreme de trei ceasuri, într-o clasă, ca să înveţe. Mai mult! Gândeşte-te la sumedenia de copii care, aproape în aceeaşi oră, merg la şcoală în toate ţările din lume. Urmăreşte-i cu închipuirea cum se duc, străbătând potecile satelor, străzile zgomotoase ale oraşelor, mergând de-a lungul mărilor şi al lacurilor, când sub arşiţa unui soare dogoritor, când prin negură; în bărci, prin ţările străbătute de canaturi; călări, prin câmpiile întinse; cu sania, prin ţinuturile troienite de zăpadă; prin văi şi pe dealuri; prin păduri şi pâraie, suindu-se pe cărările singuratice ale munţilor; singuri sau mai mulţi împreună, toţi cu cărţile în mână îmbrăcaţi în mii de feluri, vorbind mii de limbi; din cele din urmă şcoli ale Rusiei, ca şi pierdute prin zăpezi, până la şcolile Arabiei umbrite de palmieri. Mii şi milioane, toţi merg să înveţe, într-o sută de chipuri deosebite, cam aceleaşi lucruri. Închipuieşte-ţi acel furnicar de copii a o sută de popoare, acea nemărginită mişcare din care faci şi tu parte, şi gândeşte-te că, dacă ar înceta acea mişcare, omenirea ar recădea în barbarie, căci această mişcare e însuşi progresul, speranţa şi fala lumii! Înainte dar! Soldăţel al armatei celei mari! Cărţile sunt armele tale, clasa e escadronul tău, câmpul de bătaie e lumea întreagă şi izbânda e propăşirea omenirii. Ia seama, Enrico dragă, să n-ajungi un soldat netrebnic! Tatăl tău. 


Surse:

https://www.ziuaconstanta.ro/divertisment/stiati-ca/scriitorul-italian-edmondo-de-amicis-cunoscut-pentru-romanul-cuore-inima-de-copil-536572.html

https://www.facebook.com/bibliotecametropolitana.dimitrie.cantemir/posts/510856542419073/

Cuore, inimă de copil- colecția ,,Cărțile elevului smart’’, București, Cartex 2000, 2019





Cine a fost Silvia Kerim?












S-a născut la 21 octombrie, la București și se împlinesc 90 de ani de la nașterea prozatoarei române.

A fost și absolventa Facultății de Limba și Literatura Franceză. A debutat ca ziaristă la revista ,,Contemporanul’’, ,,România liberă’’, precum și la revista ,,Cinema’’ și prestigioasa revistă ,,Secolul 20’’.

A mai funcționat apoi la Radio România la Direcția Culturală, în redacția ,,Teatru la microfon pentru copii’’. A fost, de asemenea, șef al Secției Arte. A lucrat ca producător delegat la Casele de Filme din Cadrul Consiliului Culturii semnând în acestă calitate. A mai colaborat cu regizori ca: Mircea Daneliuc, Alexandru Tatos, Mircea Veroiu, Nicolae Corjos, Sergiu Nicolaescu. Ulterior, a lucrat la Anima Film, în funcția de redactor-șef al secției de scenarii. A creat serialul pentru copii ,,Căsuța cu povești’’ (scenariu și regie), difuzat la TVR1 și TVR2 în anii 1995-1996.



Cum a devenit Silvia Kerim scriitoare?

Silvia Kerim s-a mai remarcat de-a lungul vieții și ca autoarea musicalurilor pentru copii ,,Mary Poppins’’, ,,Frumoasa din pădurea adormită’’, ,,Micuța Doroty’’, ,,Gulliver’’, muzica, compusă de către Marius Țeicu. Totodată, ea scrie și cărți apreciate de memorialistică: ,,Ponica, o legendă’’, ,,Vedere din Parfumerie’’, ,,Fereastra de la Veneția’’, ,,Amintirea ca un parfum...’’.

Este autoarea a numeroase cărți pentru copii, premiate toate: ,,Bunica albă’’, ,,Poarta de sticlă’’, ,,Semnul de iarbă’’, ,,Povestiri depre Prietenii mei’’, ,,O poveste cu nouă povești’’, ,,Puf’’.

Din 1997 este redactor al revistei ,,Formula AS’’, unde publică săptămânal articole pe teme culturale (teatru, film, muzică).

Iată ce afirma autoarea în cartea sa renumită ,,Povestiri despre Prietenii mei’’:

,,Poveștile – adevărate sau imaginare – nu se sfârșesc niciodată. Nici poveștile din sufletul nostru nu se sfârșesc. Ele au continuări, cel mai adesea trandafirii, țesute din speranța că, pe undeva, într-un rai al animalelor – împărățit de Sfântul Petru – bietele necuvântătoare, lipsite unele de ocrotirea noastră sau victime ale neputinței noastre de a le prelungi viața, trăiesc acum fericite, cu sufletul aninat de dorul nostru. Un dor mereu viu, care le urmărește până dincolo de zare, ca un curcubeu incandescent ...’’


Prin ce distincții s-a făcut remarcată autoarea?

Autoarea Silvia Kerim a fost răsplătită cu premiile Uniunii Scriitorilor, ,,Premiul special al Președintelui’’ UNITER; este nominalizată de Ministerul Culturii pentru ,,Premiul Național al categoriei ARTE’’. De asemenea, deține Ordinul ,,Meritul Cultural – în grad de Cavaler’’, acordat de președintele României în anul 2004. 


Aprecieri critice:

,,Cea mai importantă creatoare de feerii din literatura română’’.

(Eugen Negrici)


Surse:

https://romania.wikia.org/wiki/Silvia_Kerim

,,Povestiri despre Prietenii mei’’, ediția a II-a, Silvia Kerim – București: Aramis Prinț, 2009



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu