SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, tasta 2 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

marți, 8 noiembrie 2011

Vizite, înscrieri şi alte activităţi

07.11.2011, Grup Şcolar Industrial Popeşti, clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, profesor Ianoştiac Mihaela - prezentarea bibliotecii

03.11.2011 Grădiniţa ,,Casa Minunată'', grupa mare, educatoare Ioana Corha şi Lavinia Matiuţa - Joc ,,De-a biblioteca''


28,10.2011 - Grădiniţa ,,Căsuţa lui Winnie'', grupa mijlocie, educatoare Ioana Druţa şi Monica Cărăşel - vizită


25.10.2011 - Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă ,,Orizont'', clasa a V-a, prof. Brehoi Lenuţa şi Hexan Laura - ,,În lumea cărţii''- lectură


19.10.2011 - Colegiul Naţional ,,Emanuil Gojdu'', clasa a IX-a C, prof. Puşcaşiu Dana - prezentarea bibliotecii


13.10.2011 - Colegiul Naţional ,,Iosif Vulcan'', clasa a VII-a A, prof. Krenek Claudia - prezentarea mijloacelor de informare din bibliotecă


11.10.2011 - Liceul Teologic Penticostal ,,Betel'', clasa a V-a, prof. Centea Ligia - o oră în bibliotecă


10.10.2011 - Colegiul Naţional ,,Iosif Vulcan'', clasele a V-a A şi a IX-a A, profesori Krenek Claudia şi Beltechi Lioara - vizită, înscrieri şi împrumut carte

miercuri, 2 noiembrie 2011

Aniversările culturale ale lunii noiembrie


În luna noiembrie, imediat după ce am sărbătorit cu mic cu mare ,,Halloween-ul'', sărbătoarea creştină a tuturor sfinţilor, urmează să amintim şi aniversarea unor personalităţi de seamă din diferite domenii culturale: Gheorghe Şincai, Andrei Mureşanu, Mihail Drumeş.

Şincai, Gheorghe s-a născut la 28 februarie 1754, la Râciu de Câmpie, judeţul Mureş şi a murit la 2 noiembrie 1816. Şincai, patronul spiritual al Bibliotecii Judeţene ,,Gheorghe Şincai'' din Oradea, a rămas cunoscut în lume ca un mare istoric, filolog, traducător şi scriitor român, dar şi ca reprezentant al Şcolii Ardelene. S-a dovedit un poliglot, cunoscând limbile: greacă, latină, maghiară, germană, italiană şi franceză. În scopuri didactice, Gheorghe Şincai a tradus şi a elaborat manualele fundamentale ,,Abecedarul'', ,,Gramatica'', ,,Aritmetica'' şi ,,Catehismul''. De asemenea, în anul 1811 a publicat lucrarea istorică, scrisă sub forma analelor, numită sugestiv ,,Hronica românilor şi a mai multor neamuri''.

Mureşanu, Andrei s-a născut la 16 noiembrie 1816 în Bistriţa şi a murit la 12 octombrie 1863 la Braşov. El a fost un mare poet şi revoluţionar român din Transilvania. A început să publice poezie în revista ,,Foaie pentru minte, inimă şi literatură''. Poezia sa e din ce în ce mai combativă, mai legată de frământările sociale ale poporului. Cu acest prilej acrie ,,Răsunetul'' care devine marşul revoluţionarilor din Transilvania. Activitatea poetică a lui Mureşanu nu este deosebit de extinsă, ea are însă toate caracteristicile liricii paşoptiste.

Drumeş, Mihail s-a născut la 26 noiembrie 1901 în Ohrida, Macedonia şi a murit la 27 februarie 1982, la Bucureşti. El a fost cunoscut în literatura română ca un mare romancier român, foarte popular în perioada interbelică. Urmează Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti. Debutează la revista ,,Flamura'' în 1922, debutul său editorial, de altfel, cu volumul de nuvele şi schiţe ,,Capcana''. La moartea sa, Drumeş a lăsat în urma sa, în manuscris numeroase volume de proză, piese de teatru, scenarii de filme, prelucrări. Opera sa cuprinde: nuvele ,,Capcana''; piese de teatru ,,Ioana d'Arc''; romane ,,Invitaţie la vals'', ,,Scrisoare de dragoste'', ,,Elevul Dima dintr-a şaptea'', ,,Se revarsă apele''.

vineri, 28 octombrie 2011

Căsuţa lui Winnie & Princess



Grupa mijlocie de la Grădiniţa ,,Căsuţa lui Winnie & Princess'' din Oradea, cu educatoarele Cărăşel Monica şi Druţă Ioana au poposit în Ludoteca Secţiei pentru copii şi tineret a bibliotecii, azi 28 octombrie 2011 de la 11,30, pentru a răsfoi cărţile din dotare şi a le citi, cum ştiu ei mai bine - prin imagini.

Scurtă incursiune în istoria scrisului şi a cărţii



Masteranzi din anul I de la Facultatea de Litere de la Universitatea din Oradea au asistat la o lecţie de biblioteconomie în sala de lectură pentru cartea veche a bibliotecii, ieri 27 octombrie 2011, începând cu ora 13,30. Călătoria în istoria scrisului şi a cărţii realizată de Mariana Barna, şef birou la Secţia pentru copii şi tineret, doctor în istorie, a pornit cu relatarea unor informaţii referitoare la primele mijloace de comunicare până la scrisul propriu-zis, la descoperirea alfabetului şi a diferitelor scrieri pe diferite suporturi. S-a vorbit despre istoria tiparului, despre cartea evului mediu - manuscrisul - cu exemple concrete din bogăţia noastră naţională, despre cartea tipărită, în special de cele 4 incunabule existente în fondul bibliotecii, cu posibilitatea vizualizării şi analizei a două dintre acestea: ,,Defensorium curatorum'' şi ,,Fasciculum temporum''. Cursul a continuat cu prezentarea cărţii vechi româneşti, cu accent pe ,,Cazania lui Varlaam'' aflată în două exemplare la noi în bibliotecă. Despre istoria tiparul şi despre fondul de carte veche românescă a Bibliotecii Judeţene ,,Gheorghe Şincai'' din Oradea le-a vorbit directorul adjunct Tavaszi Hajnal, doctorand la istorie.

Colaborarea cu viitorii profesori va continua prin : dr. Chivari Moţoc Elena, lector la Facultatea de Litere, pentru alte subiecte din cultura şi civilizaţia românescă.

vineri, 7 octombrie 2011

Aniversările culturale ale lunii octombrie



În această lună urmează să-i aniversăm pe alţi mari scriitori ai literaturii române, printre care îl amintim pe Mihail Sadoveanu.


Sadoveanu, Mihail s-a născut la 5 noiembrie 1880 la Paşcani şi a murit la 19 octombrie 1961 la Bucureşti. De-a lungul vieţii, Sadoveanu a fost scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician şi om politic român, fiind totodată considerat cel mai mare prozator român din toate timpurile. A fost, de asemenea, numit de către Geo Bogza ,,Ştefan cel Mare al literaturii române''.

Opera sa cuprinde: romane ,,Neamul Şoimăreştilor'', ,,Şoimii'', ,,Zodia cancerului sau vremwea Ducă-i Vodă'', ,,Creanga de aur'', ,,Fraţii Jderi'' (4 vol. - Ucenicia lui9 Ionuţ, ,,Izvorul alb'', ,,Oamenii Măriei sale'', ,,Nicoară Potcoavă'' ); nuvele (,,Împărăţia apelor'', ,,Ţara de dincolo de negură'', ,,Valea Frumoasei''); povestiri (,,Bordeienii'', ,,Hanu-Ancuţei'', ,,Dureri înăbuşite'', ,,Locul unde nu s-a întâmplat nimic'', ,,Haia Sanis'').

joi, 6 octombrie 2011

Vizite, înscrieri şi alte activităţi

De la începutul anului şcolar am avut plăcerea de a primi grupuri organizate coordonate de profesori de diferite specialităţi şi profesori-diriginţi din diverse şcoli şi liceee din Oradea şi judeţ pentru a se familiariza cu secţiile bibliotecii, pentru a cunoaşte oferta informaţională, sau pentru a desfăşura câte o oră de biblioteconomie ori de învăţarea limbii engleze.

14.09.2011 - Colegiul Naţional ,,Iosif Vulcan'', clasa a IX-a B, profesor Elena Moţoc-Chivari - vizită şi prezentarea mijloacelor de informare
20.09.2011 - Colegiul Naţional ,,Iosif Vulcan'', clasa a V-a B, profesor Elena Moţoc-Chivari - vizită şi prezentarea mijloacelor de informare
22.09.2011 - Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu'', clasa a IX-a, profesor Ardelean Laura - o oră de dirigenţie
03.10.2011 - Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia'', clasa a IX-a G, profesor Ciugudean Luminiţa - vizită şi prezentarea mijloacelor de informare
05.10.2011 - Colegiul Naţional ,,Iosif Vulcan'', clasa a IX-a F, profesori: Krenek Claudia şi Beltechi Lioara - oră de biblioteconomie

05.10.2011 - Liceul Teologic Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu'', clasa a II-a, profesor învăţământ primar: Vesea Maria, Anamaria Ţirban şi profesor de limba şi literatura engleză, Barna Iulia Lorena - prezentarea secţiei şi desfăşurarea orei de limba engleză
05.10.2011 - Şcoala cu clasele I-VIII Brusturi, clasa a III-a şi a IV-a, învăţători: Bârlău Livia, Lasc Florentina şi colaboratorii: Marc Adela, Ciorcanu Felicia, Sacadati Amalia - vizită

luni, 3 octombrie 2011

Ecouri de la ,,Noaptea Bibliotecilor"


Organizat pentru prima oară, evenimentul a avut un impact deosebit în rândul orădenilor, în noaptea de 1 spre 2 octombrie 2011, începând cu ora 18 până la 24. Încă de la intrarea în bibliotecă tineri şi mai vărstnici au profitat de ocazie şi s-au înscris gratuit, în acordurile de chitară ale lui Oliver Bader. În hol şi-au etalat standuri cu cărţi editurile orădene. Vizitatorul a avut posibilitatea să participe la conferinţe ştiinţifice şi prezentări de carte, reviste şi edituri, să asculte lectura de proză şi poezie, să participe la vernisaje de pictură, prezentare powerpoint de carte veche.
Cei mici au participat la atelierul de origami organizat de Editura ,,Casa'', la colţul poveştilor împreună cu actorii: Petre Ghimbăşan (în limba română) şi Szabo Barna, Stefan Bodor Maria, Balogh Judit (în limba maghiară). Părinţii şi copiii au participat la dezbaterea temei ,,Importanţa lecturii'' în colaborare cu Fundaţia Ruhama. O parte din utilizatorii restanţieri au returnat cărţile fără penalizări.