Ziua Internațională a Alfabetizării

 

,,Alfabetizarea este mijlocul de identificare, înțelegere, interpretare, creație și comunicare, toate acestea într-o lume aflată în schimbare rapidă și într-un proces accelerat de mediatizare și digitalizare’’.

În anul 1966, Conferința Generală UNESCO a declarat data de 8 septembrie drept ,,Ziua Internațională a Alfabetizării’’, prilej cu care a fost introdusă și noțiunea de ,,alfabetism funcțional’’.

În 1975, UNESCO organizează Simpozionul pentru Alfabetizare și adoptă, totodată, Declarația Persepolis, alfabetizarea fiind descrisă ca o condiție necesară eliberării omului, și nu doar ca limitându-se la ,,procesul de-a deprinde abilitățile de citire, scriere și calcul matematic’’.

Astfel, anul 1990 este declarat Anul internațional al alfabetizării, iar rolul critic al alfabetizării este subliniat prin Conferința Mondială a Educației pentru Toți, precum și prin actul intitulat Cadrul de Acțiune pentru Întrunirea Nevoilor de Bază în Învățare. În următorii 15 ani se înființează Institutul UNESCO pentru Învățarea Continuă, sunt organizate, de asemenea, o serie de întruniri și sunt adoptate declarații care să promoveze educația universală de calitate, echitabilă și incluzivă.

Considerată a fi un promotor al dezvoltării sustenabile a individului, permițându-i acestuia accesul la educație, oportunități de muncă și condiții de trai mai bune, alfabetizarea în viziunea UNESCO reprezintă mai mult decât o sumă de abilități de bază ce vizează, cititul, scrisul și calculul matematic.

Cu toate acestea, la nivel global se estimează un număr de cel puțin 750 de milioane de tineri și adulți care nu știu să citească sau să scrie și de 250 de milioane de copii care nu reușesc să atingă un nivel minim, de bază, al abilităților de alfabetizare – ceea ce are drept consecință excluderea, a tuturor și a fiecăruia dintre ei, de la posibilitatea participării sociale și comunitare.

Alfabetizarea reprezintă primul pas către libertate, către eliberarea de constrângerile sociale și economice. Este percheziția dezvoltării, atât individuale, cât și colective. Reduce nivelurile sărăciei și ale inegalităților, creează bunăstarea și ajută la eradicarea problemelor de nutriție și de sănătate publică.      

sursa: https://cronicadepsihologie.ro/ziua-internationala-a-alfabetizarii/

Uită-te pe unde mergi, de Jason Reynolds

 

Autorul american de romane și poezie pentru publicul tânăr, pentru adulți și clasele medii, inclusiv Ghost, finalist al Premiului Național al Cărții pentru literatura pentru tineri și Look Both Ways, câștigător al Medaliei Carnegie, Jason Reynolds ne propune o carte intitulată ,,Uită-te pe unde mergi''. 

Cartea aceasta trebuia să înceapă în stil mare, afirmă autorul. Mai exact, trebuia să înceapă cu povestea autobuzului școlar care a picat din cer. Dar n-a văzut nimeni faza. N-a auzit nimeni nimic. Toată lumea era ocupată să vorbească despre urși de apă, să-i buzunărească pe trecători, să facă liste, să-i înfrunte pe bătăuși, să execute saluturi complicate, să pună la cale o evadare, să inventeze poante, să se dea cu cremă, să depășească situații dificile, dar mai ales să se întoarcă acasă de la școală. 

O carte curajoasă, cât zece cartiere diferite, despre ce se întâmplă după ce sună ultimul clopoțel la sfârșitul ultimei ore, dar și despre ocolurile pe care le facem uneori nu doar în drum spre casă, ci și în viață. 

Cartea de bucate a lui Pettson și Findus, de Sven Nordqvist

 Binecunoscutul scriitor de origine suedeză și un bun ilustrator de cărți pentru copii, Sven Otto Rickard Nordqvist, cel mai cunoscut pentru serialele sale, Pettson și Findus, despre bătrânul fermier Pettson și talentata sa pisică, Findus, ne propune o altă carte la fel de interesantă și, totodată, amuzantă intitulată ,,Cartea de bucate a lui Pettson și Findus''. 
 Findus are mereu tot felul de pofte, iar Pettson nu are încotro și trebuie să i le facă. De data asta însă, motanul vine cu o idee strălucită: ce-ar fi ca moșul să adune într-o carte de bucate toate rețetele mâncărurilor pe care le pregătește? Zis și făcut! Iată-i gătind împreună tot felul de bunătăți, pentru că e știut: nicio rețetă a lui Pettson nu poate fi la fel de savuroasă fără ajutorul neprețuit al lui Findus. 

Lectură plăcută!

Activitate proiect - ''Kinderprogramm''

 

Biblioteca Județeană “Gheorghe Șincai” Oradea, prin Secțía pentru copii și Tineret , dă startul unui proiect pilot susținut în limba germană - ”Kinderprogramm”.

Activitățile se vor ține săptămânal, timp de o lună, la sediul instituției , sala  Ludotecă situată la etaj 1.

Nivelul cunoștințelor de bază este binevenit, dar nu e condiție necesară pentru participanți. Sunt invitați  copiii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, care știu deja, sau vor să învețe ABC-ul limbii germane,  prin cântec și joc. Mesajul activităților va fi unul motivațional, pozitiv pentru  stima și încrederea de sine,  anume că

                                  -  Oricine poate face un lucru bine -

Partener  principal în acest proiect este dl. Christoph Horrix, reprezentant al HOLA-Vital-Support- Germania.  Înscrierile au demarat deja și se încheie pe 23aug.2021, iar activitățile vor începe din 30 aug.2021. Detalii suplimentare puteți obține la sediul instituției sau telefonic la 0359-800363, int.2

,,Duminică și alte povestiri cu Iosifel'', de Lavinia Braniște

 Azi vă propun să lecturați o poveste amuzantă, frumos relatată de autoarea română Lavinia Braniște, născută în Brăila în anul 1983. Ea lucrează, totodată, ca traducător de cărți pentru copii. 

,,Era luna mai, iar bunicul își petrecea ore în șir în grădina din spatele casei, printre răsadurile de roșii. Verifica în fiecare zi grămăjoarele de pământ de la rădăcină și se asigura că tulpinițele sunt suficient de stabile. Unele aveau deja araci. Apoi trăgea furtunul și lăsa apa să curgă printre straturi, până se făceau mici băltoace cu bulbuci albi, iar la urmă, când apa era în sfârșit înghițită, Iosifel vedea cum ies râme grase din pământul moale și se zbat neputincioase. 

Punea mâna pe ele curios. Mai întâi doar un deget, până s-a lămurit că nu înțeapă, apoi a prins curaj să le ia cu totul și să le ridice în aer și să se uite la ele în soare. 

- Dacă aveam găini, le dădeam la găini, a zis bunicul odată. 

Pentru Iosifel, găina era tot un fel de câine, avea tot un fel de suflet de câine, adică, iar el a luat râma și a împins-o lui Max. Cățelul nu a reacționat deloc, așa că i-a împins-o în gură, iar atunci, simțind mișcarea, ochii lui au devenit X-uri, cerând să i se poruncească limpede ceva. 

Bunicul a început să râdă. 

- Măi, copilule ... Nu dai râme la cățel, râmele sunt pentru păsări.
I-a luat râma, a făcut o gaură cu degetul în pământul apos, a băgat-o acolo și a astupat-o cu grijă.

De ce ai băgat-o acolo? a întrebat Iosif.

Las-o să trăiască.   

- Cum să trăiască dacă ai îngropat-o?

- Păi ea acolo trăiește, în pământ.

- Dar n-are aer! a strigat băiatul.

- Ba da, în pământ e și aer.

- Și ce mănâncă? 

- Pământ! a zis bunicul râzând în hohote, când l-a văzut nedumerit.

Iosifel era complet pierdut, bunicul a vrut să-l mângâie pe obrazul moale, dar și-a dat seama că e murdar pe mâini de la lucrul în grădină, așa că doar l-a atins un pic cu dosul palmei.

- Ai tot timpul să-nțelegi, i-a spus el.

Apoi, devenit dintr-odată mult mai aspru și parcă alt om, s-a încruntat, s-a aplecat și mai tare către el și i-a zis:

- Să nu te prind că intri în grădină, să calci pe roșii! Ai înțeles?

Iosifel l-a luat pe Max în brațe și a luat-o la fugă pe aleea de ciment care mergea de-a lungul casei. S-a așezat pe treptele de la intrare și l-a strâns în brațe pe cățelul electronic, rămas între timp fără vlagă. Ar fi trebuit să-l roage pe bunicul să îl bage în priză, la încărcat, dar acum nu mai avea curaj. O să-l țină așa până o să vină mama. 

Ce ciudat se poartă bunicul! Uneori îl iubește mult, alteori parcă nici nu-l cunoaște pe Iosif. Și poveștile lui despre toate ciudățeniile.

Auzi, cum să fie aer sub pământ? Cât trebuie să sape o râmă și cât trebuie să-și țină respirația până ajunge să dea de aer?

L-a zgâlțâit un pic pe Max, în speranța că ochii verzi și pixelați i se mai aprind măcar un pic. Dar degeaba.''

Oare poți să iubești pe cineva chiar dacă nu înțelegi cum funcționează?

 

Ziua Mondială a Jocului

 

,,Jocul copiilor nu este o simplă activitate fizică . Este plin de semnificație și sens. ‘’
                                                                                                                   F. Froebel
 
Frederic Froebel a formulat cea mai completă definiție a jocului ,,în joc copilul își exprimă liber interiorul său, după legile naturale și necesitatea interiorului însuși. Jocul e cel mai curat product intelectual al omului de această treaptă, și e totodată modelul și copia întregii vieți omenești, a tainicei vieți interioare din om.’’
Jocul a fost recunoscut de mult timp ca ocupând un loc semnificativ în viața copiilor. Încă de la începutul secolului al XVIII-lea, Rousseau scria despre importanța observării jocului pentru a învăța despre copii și a-i înțelege. Importanța universală a jocului pentru integritatea și dezvoltarea naturală a copiilor a fost subliniată prin proclamarea jocului de către Organizația Națiunilor Unite ca reprezentând un drept universal și inalienabil al copilăriei.
Astfel, putem spune că jocul e un exercițiu pregătitor (K. Gross), prin joc copilul trece de la pasivitate la activitate (S. Freud), devine stăpânul propriei sale experiențe (E. Erikson).
Jocul este unica activitate centrală a copilăriei. Copiii nu au nevoie să fie învățați cum să se joace și nici nu trebuie determinați să se joace. Joaca este spontană, de obicei agreabilă, voluntară și fără un scop.
Cercetările au relevat existența unei legături neîndoielnice între joc și prezența zâmbetului, a râsului și a altor expresii de bucurie. Frumusețea oricărui joc constă în faptul că dincolo de respectarea regulilor răzbate spontaneitatea cea mai profundă, reacțiile cele mai personale. În spatele oricărui joc se ascunde o poveste, mai veche sau mai nouă, povestea spusă de inițiatorul jocului.
Scopul principal al jocurilor, pe lângă rolul lor de amuzament, este de a stimula dezvoltarea inteligenței copilului. La toți copiii există o dorință de a învăța, de a explora, de a cunoaște, o imensă curiozitate înnăscută, o poftă de a crește și de a progresa, un simț al efortului atunci când este vorba să atingă un scop fixat.
Se spune destul de des că, înainte de o anumită vârstă, ,,totul era o joacă’’. În realitate, nimic nu este numai o joacă. În realitate, copilul mic se dezvoltă și învață amuzându-se. Pentru el, nu există diferențe între a se juca și a învăța. Cuvintele sunt constituite din simboluri, iar acestea reprezintă abstracții. Lumea copilului este una a lucrurilor concrete și trebuie abordată ca atare atunci când vrei să iei contact cu un copil. Copiii trăiesc în lumea prezentului; totuși, multe dintre experiențele pe care le întâlnesc în lumea adultă sunt orientate către viitor. Astfel, când copilul se joacă, se poate spune că el este prezent în totalitate. Nu spunem despre un copil care citește o poveste că ,,Se joacă’’. Jucăriile sunt folosite de către copii precum cuvintele, iar jocul este limbajul lor. Prin procesul jocului, copilul experimentează senzația de a deține controlul. În jocul lor, copiii exprimă în mod inconștient întâmplări, experiențe, preocupări și probleme.
Frank (1982) sugera că jocul este calea prin care copiii învață ceea ce nimeni nu-i poate învăța. Este modul în care ei explorează și se orientează în lumea reală a spațiului  și a timpului, a lucrurilor, animalelor, structurilor și oamenilor. Angrenându-se în procesul jocului, copiii învață să trăiască în lumea noastră de înțelesuri și valori, în același timp, explorând, experimentând și învățând în propriile moduri, individuale Joaca  îi ajută pe copii să dea frâu liber imaginației, să învețe capcanele propriei culturi și să dezvolte abilități. Jucându-se, ei își exprimă individualitatea, propria personalitate, și se folosesc de resurse interioare ce pot fi încorporate în personalitatea lor. Jocul oferă, totodată, un mijloc prin intermediul căruia pot fi rezolvate conflicte și pot fi comunicate emoții. ,,Joaca sa liberă constituie exprimarea a ceea ce vrea el să facă. Când se joacă liber și fără scop, el exprimă o perioadă de gândire și acțiune independentă. Eliberează emoțiile și atitudinile ce stau să iasă la suprafață.’’
Totodată, jocul are un rol fundamental în dezvoltarea copilului. Este dovada bunei sale sănătăți fizice, psihice și intelectuale. Este cel mai bun mijloc pentru învățare, căci prin joc, copilul învață ușor, fără să-și dea seama. Prin joc, copilul învață, de asemenea, să se concentreze, să-și respecte partenerul de joacă, să construiască, să-și dezvolte și să-și structureze imaginația.
Modul în care copilul reflect și percepe lumea este diferit de al adultului. Psihologul Jean Piaget este cel care, a pus în evidență evoluția treptată a inteligenței copilului, în funcție de anumite intervale de vârstă. Patru factori esențiali explică dezvoltarea sa. Primul este maturizarea: bebelușul se naște dotat cu anumite capacități, numite reflexe, care nu trebuie să fie antrenate și care vor dispărea la cei mai mulți. Al doilea factor este experiența fizică: aceasta înseamnă că pentru a se dezvolta intelectual, copilul trebuie să intre în contact fizic cu mediul său înconjurător, cu obiectele, cu locurile, cu persoanele. Al treilea factor este transmiterea culturală și social. Explorarea mediului înconjurător nu-l învață pe copil să vorbească, să se joace, să se spele, micile obiceiuri din viața de zi cu zi, specific fiecărei țări, respectiv fiecărei familii. Și, ultimul factor ar fi autoreglarea. Copiii se nasc cu o forță interioară care-I conduce în direcția unei adaptări intelectuale din ce în ce mai performante. Ei merg de la simplu la complex, de la obiectul real la simbolul său, de la concret la abstract.

Surse: ,,Mică enciclopedie a jocurilor'', de Miloș Zapletal, București, Editura Sport-Turism, 1980;

           ,,Terapia prin joc. Arta relaționării'', de Gary L. Landreth, București, Editura For You, 2017;

           ,,Jocuri pentru copii de la o zi la șase ani:150 de jocuri antrenante'', de Anne Bacus, București,                  editura Teora, 2004

Paștele. Semnificația Paștelui și a Iepurașului pentru copii

 

Sărbătoarea Paștelui este încărcată de simboluri și tradiții păstrate cu sfințenie de-a lungul timpului. Pentru copii, Paștele înseamnă venirea Iepurașului cu multe cadouri, mai ales dacă au fost cuminți. Iepurașul le aduce ouă și iepurași de ciocolată, jucării, hăinuțe și pantofiori noi. Pentru a-l primi așa cum se cuvine pe Iepuraș, copiii se pregătesc din timp: cu ouă pictate, cu mai puține boacăne, cu ajutor dat mămicilor la gătirea celor de trebuință pentru sărbătoarea Paștelui și cu sufletul curat, așa cum numai copiii îl au.

Dar cine este, de fapt, acest Iepuraș? Și, căutând să răspundem la această întrebare, am descoperit că acest mic și misterios personaj este înconjurat de o multitudine de mituri și legende. Vă puteți imagina că iepurele nu e singurul care aduce ouă de Paște! În funcție de credințe și regiuni, sunt diferite animale care au misiunea de a le aduce copiilor ouă precum: barza, vulpea, cocoșul sau chiar cucul. Astfel, iepurele alb a fost întotdeauna un simbol al purității și fertilității. În mod similar, în tradițiile celtice și scandinave, iepurele era simbolul zeiței mamă. Totodată, legendele spun că iepurașul vine din vremuri străvechi și a avut prima căsuță pe meleagurile germane. Tot acolo s-au preparat pentru prima dată dulciurile în formă de iepurași, făcute din aluat și zahăr. Azi, iepurașul a devenit personajul cel mai îndrăgit de către cei mici, întrucât poate fi comparat cu venirea lui Moș Crăciun.

De asemenea, potrivit legendei lui Eostre și a iepurașului de Paște. Se spune că Eostre a găsit o pasăre cu aripi înghețate și a salvat-o transformând-o într-un iepure. Legenda iepurașului de Paște mai este legată și de povestea tristă a unei femei sărace , care nu-și permitea să le ofere dulciuri copiilor ei. Pentru a compensa acest lucru și a-i înveseli pe copii, aceasta a decorat ouă și le-a ascuns în grădină. A doua zi, copiii au văzut un iepure și au crezut că iepurașul a pus ouăle! De atunci, în fiecare an, copiii fac un cuib de frunze, mușchi sau iarbă pe care îl pun în grădină, sperând că iepurele de Paște îl va umple cu ouă peste noapte. Copiii trebuie învățați de mici că Paștele este o mare sărbătoare creștină care semnifică învierea Domnului Iisus Hristos. El a fost răstignit pe cruce pentru păcatele lumii, dar, printr-o minune, a înviat din morți. În Sfânta Noapte a Învierii, copiii trebuie să participe alături de întreaga familie la ritualurile specifice de Paște: să meargă la biserică, să ia lumină, să aducă lumina acasă, iar pe urmă, la masa de sărbătoare, să ciocnească ouă roșii cu cei dragi și să mănânce cozonac, pască și friptură de miel. Există obiceiul ca în Săptămâna Mare, părinții, bunicii sau învățătorii să-i ducă pe copii la biserică pentru a se împărtăși. Trebuie să le spunem copiilor că prin Sfânta împărtășanie, Hristos este cu ei și-i apără de toate relele.

Tot în preajma sărbătorilor pascale trebuie să-i încurajăm pe copii să facă fapte bune: să ofere din puținul lor altor copii care au și mai puțin decât ei, să-i ajute pe cei vârstnici, să se abțină de la răutăți și de la vorbe urâte. În acest fel, îi obișnuim de mici să fie buni și să le pese de cei din jurul lor.

Iepurele de Paște va rămâne pentru totdeauna un simbol iubit. Chiar dacă originea să rămâne misterioasă, are acest dar magic care aduce bucurie și stele în ochii noștri, ceea ce, în opinia noastră, este cel mai important!

 

Surse: https://a1.ro/lifestyle/family/semnificatia-pastelui-si-a-iepurasului-pentru-copii-id56854.html 

https://www.la-doi-pasi.ro/sfaturi/care-este-povestea-iepurasului-de-paste.html