,,Duminică și alte povestiri cu Iosifel'', de Lavinia Braniște

 Azi vă propun să lecturați o poveste amuzantă, frumos relatată de autoarea română Lavinia Braniște, născută în Brăila în anul 1983. Ea lucrează, totodată, ca traducător de cărți pentru copii. 

,,Era luna mai, iar bunicul își petrecea ore în șir în grădina din spatele casei, printre răsadurile de roșii. Verifica în fiecare zi grămăjoarele de pământ de la rădăcină și se asigura că tulpinițele sunt suficient de stabile. Unele aveau deja araci. Apoi trăgea furtunul și lăsa apa să curgă printre straturi, până se făceau mici băltoace cu bulbuci albi, iar la urmă, când apa era în sfârșit înghițită, Iosifel vedea cum ies râme grase din pământul moale și se zbat neputincioase. 

Punea mâna pe ele curios. Mai întâi doar un deget, până s-a lămurit că nu înțeapă, apoi a prins curaj să le ia cu totul și să le ridice în aer și să se uite la ele în soare. 

- Dacă aveam găini, le dădeam la găini, a zis bunicul odată. 

Pentru Iosifel, găina era tot un fel de câine, avea tot un fel de suflet de câine, adică, iar el a luat râma și a împins-o lui Max. Cățelul nu a reacționat deloc, așa că i-a împins-o în gură, iar atunci, simțind mișcarea, ochii lui au devenit X-uri, cerând să i se poruncească limpede ceva. 

Bunicul a început să râdă. 

- Măi, copilule ... Nu dai râme la cățel, râmele sunt pentru păsări.
I-a luat râma, a făcut o gaură cu degetul în pământul apos, a băgat-o acolo și a astupat-o cu grijă.

De ce ai băgat-o acolo? a întrebat Iosif.

Las-o să trăiască.   

- Cum să trăiască dacă ai îngropat-o?

- Păi ea acolo trăiește, în pământ.

- Dar n-are aer! a strigat băiatul.

- Ba da, în pământ e și aer.

- Și ce mănâncă? 

- Pământ! a zis bunicul râzând în hohote, când l-a văzut nedumerit.

Iosifel era complet pierdut, bunicul a vrut să-l mângâie pe obrazul moale, dar și-a dat seama că e murdar pe mâini de la lucrul în grădină, așa că doar l-a atins un pic cu dosul palmei.

- Ai tot timpul să-nțelegi, i-a spus el.

Apoi, devenit dintr-odată mult mai aspru și parcă alt om, s-a încruntat, s-a aplecat și mai tare către el și i-a zis:

- Să nu te prind că intri în grădină, să calci pe roșii! Ai înțeles?

Iosifel l-a luat pe Max în brațe și a luat-o la fugă pe aleea de ciment care mergea de-a lungul casei. S-a așezat pe treptele de la intrare și l-a strâns în brațe pe cățelul electronic, rămas între timp fără vlagă. Ar fi trebuit să-l roage pe bunicul să îl bage în priză, la încărcat, dar acum nu mai avea curaj. O să-l țină așa până o să vină mama. 

Ce ciudat se poartă bunicul! Uneori îl iubește mult, alteori parcă nici nu-l cunoaște pe Iosif. Și poveștile lui despre toate ciudățeniile.

Auzi, cum să fie aer sub pământ? Cât trebuie să sape o râmă și cât trebuie să-și țină respirația până ajunge să dea de aer?

L-a zgâlțâit un pic pe Max, în speranța că ochii verzi și pixelați i se mai aprind măcar un pic. Dar degeaba.''

Oare poți să iubești pe cineva chiar dacă nu înțelegi cum funcționează?

 

Ziua Mondială a Jocului

 

,,Jocul copiilor nu este o simplă activitate fizică . Este plin de semnificație și sens. ‘’
                                                                                                                   F. Froebel
 
Frederic Froebel a formulat cea mai completă definiție a jocului ,,în joc copilul își exprimă liber interiorul său, după legile naturale și necesitatea interiorului însuși. Jocul e cel mai curat product intelectual al omului de această treaptă, și e totodată modelul și copia întregii vieți omenești, a tainicei vieți interioare din om.’’
Jocul a fost recunoscut de mult timp ca ocupând un loc semnificativ în viața copiilor. Încă de la începutul secolului al XVIII-lea, Rousseau scria despre importanța observării jocului pentru a învăța despre copii și a-i înțelege. Importanța universală a jocului pentru integritatea și dezvoltarea naturală a copiilor a fost subliniată prin proclamarea jocului de către Organizația Națiunilor Unite ca reprezentând un drept universal și inalienabil al copilăriei.
Astfel, putem spune că jocul e un exercițiu pregătitor (K. Gross), prin joc copilul trece de la pasivitate la activitate (S. Freud), devine stăpânul propriei sale experiențe (E. Erikson).
Jocul este unica activitate centrală a copilăriei. Copiii nu au nevoie să fie învățați cum să se joace și nici nu trebuie determinați să se joace. Joaca este spontană, de obicei agreabilă, voluntară și fără un scop.
Cercetările au relevat existența unei legături neîndoielnice între joc și prezența zâmbetului, a râsului și a altor expresii de bucurie. Frumusețea oricărui joc constă în faptul că dincolo de respectarea regulilor răzbate spontaneitatea cea mai profundă, reacțiile cele mai personale. În spatele oricărui joc se ascunde o poveste, mai veche sau mai nouă, povestea spusă de inițiatorul jocului.
Scopul principal al jocurilor, pe lângă rolul lor de amuzament, este de a stimula dezvoltarea inteligenței copilului. La toți copiii există o dorință de a învăța, de a explora, de a cunoaște, o imensă curiozitate înnăscută, o poftă de a crește și de a progresa, un simț al efortului atunci când este vorba să atingă un scop fixat.
Se spune destul de des că, înainte de o anumită vârstă, ,,totul era o joacă’’. În realitate, nimic nu este numai o joacă. În realitate, copilul mic se dezvoltă și învață amuzându-se. Pentru el, nu există diferențe între a se juca și a învăța. Cuvintele sunt constituite din simboluri, iar acestea reprezintă abstracții. Lumea copilului este una a lucrurilor concrete și trebuie abordată ca atare atunci când vrei să iei contact cu un copil. Copiii trăiesc în lumea prezentului; totuși, multe dintre experiențele pe care le întâlnesc în lumea adultă sunt orientate către viitor. Astfel, când copilul se joacă, se poate spune că el este prezent în totalitate. Nu spunem despre un copil care citește o poveste că ,,Se joacă’’. Jucăriile sunt folosite de către copii precum cuvintele, iar jocul este limbajul lor. Prin procesul jocului, copilul experimentează senzația de a deține controlul. În jocul lor, copiii exprimă în mod inconștient întâmplări, experiențe, preocupări și probleme.
Frank (1982) sugera că jocul este calea prin care copiii învață ceea ce nimeni nu-i poate învăța. Este modul în care ei explorează și se orientează în lumea reală a spațiului  și a timpului, a lucrurilor, animalelor, structurilor și oamenilor. Angrenându-se în procesul jocului, copiii învață să trăiască în lumea noastră de înțelesuri și valori, în același timp, explorând, experimentând și învățând în propriile moduri, individuale Joaca  îi ajută pe copii să dea frâu liber imaginației, să învețe capcanele propriei culturi și să dezvolte abilități. Jucându-se, ei își exprimă individualitatea, propria personalitate, și se folosesc de resurse interioare ce pot fi încorporate în personalitatea lor. Jocul oferă, totodată, un mijloc prin intermediul căruia pot fi rezolvate conflicte și pot fi comunicate emoții. ,,Joaca sa liberă constituie exprimarea a ceea ce vrea el să facă. Când se joacă liber și fără scop, el exprimă o perioadă de gândire și acțiune independentă. Eliberează emoțiile și atitudinile ce stau să iasă la suprafață.’’
Totodată, jocul are un rol fundamental în dezvoltarea copilului. Este dovada bunei sale sănătăți fizice, psihice și intelectuale. Este cel mai bun mijloc pentru învățare, căci prin joc, copilul învață ușor, fără să-și dea seama. Prin joc, copilul învață, de asemenea, să se concentreze, să-și respecte partenerul de joacă, să construiască, să-și dezvolte și să-și structureze imaginația.
Modul în care copilul reflect și percepe lumea este diferit de al adultului. Psihologul Jean Piaget este cel care, a pus în evidență evoluția treptată a inteligenței copilului, în funcție de anumite intervale de vârstă. Patru factori esențiali explică dezvoltarea sa. Primul este maturizarea: bebelușul se naște dotat cu anumite capacități, numite reflexe, care nu trebuie să fie antrenate și care vor dispărea la cei mai mulți. Al doilea factor este experiența fizică: aceasta înseamnă că pentru a se dezvolta intelectual, copilul trebuie să intre în contact fizic cu mediul său înconjurător, cu obiectele, cu locurile, cu persoanele. Al treilea factor este transmiterea culturală și social. Explorarea mediului înconjurător nu-l învață pe copil să vorbească, să se joace, să se spele, micile obiceiuri din viața de zi cu zi, specific fiecărei țări, respectiv fiecărei familii. Și, ultimul factor ar fi autoreglarea. Copiii se nasc cu o forță interioară care-I conduce în direcția unei adaptări intelectuale din ce în ce mai performante. Ei merg de la simplu la complex, de la obiectul real la simbolul său, de la concret la abstract.

Surse: ,,Mică enciclopedie a jocurilor'', de Miloș Zapletal, București, Editura Sport-Turism, 1980;

           ,,Terapia prin joc. Arta relaționării'', de Gary L. Landreth, București, Editura For You, 2017;

           ,,Jocuri pentru copii de la o zi la șase ani:150 de jocuri antrenante'', de Anne Bacus, București,                  editura Teora, 2004

Paștele. Semnificația Paștelui și a Iepurașului pentru copii

 

Sărbătoarea Paștelui este încărcată de simboluri și tradiții păstrate cu sfințenie de-a lungul timpului. Pentru copii, Paștele înseamnă venirea Iepurașului cu multe cadouri, mai ales dacă au fost cuminți. Iepurașul le aduce ouă și iepurași de ciocolată, jucării, hăinuțe și pantofiori noi. Pentru a-l primi așa cum se cuvine pe Iepuraș, copiii se pregătesc din timp: cu ouă pictate, cu mai puține boacăne, cu ajutor dat mămicilor la gătirea celor de trebuință pentru sărbătoarea Paștelui și cu sufletul curat, așa cum numai copiii îl au.

Dar cine este, de fapt, acest Iepuraș? Și, căutând să răspundem la această întrebare, am descoperit că acest mic și misterios personaj este înconjurat de o multitudine de mituri și legende. Vă puteți imagina că iepurele nu e singurul care aduce ouă de Paște! În funcție de credințe și regiuni, sunt diferite animale care au misiunea de a le aduce copiilor ouă precum: barza, vulpea, cocoșul sau chiar cucul. Astfel, iepurele alb a fost întotdeauna un simbol al purității și fertilității. În mod similar, în tradițiile celtice și scandinave, iepurele era simbolul zeiței mamă. Totodată, legendele spun că iepurașul vine din vremuri străvechi și a avut prima căsuță pe meleagurile germane. Tot acolo s-au preparat pentru prima dată dulciurile în formă de iepurași, făcute din aluat și zahăr. Azi, iepurașul a devenit personajul cel mai îndrăgit de către cei mici, întrucât poate fi comparat cu venirea lui Moș Crăciun.

De asemenea, potrivit legendei lui Eostre și a iepurașului de Paște. Se spune că Eostre a găsit o pasăre cu aripi înghețate și a salvat-o transformând-o într-un iepure. Legenda iepurașului de Paște mai este legată și de povestea tristă a unei femei sărace , care nu-și permitea să le ofere dulciuri copiilor ei. Pentru a compensa acest lucru și a-i înveseli pe copii, aceasta a decorat ouă și le-a ascuns în grădină. A doua zi, copiii au văzut un iepure și au crezut că iepurașul a pus ouăle! De atunci, în fiecare an, copiii fac un cuib de frunze, mușchi sau iarbă pe care îl pun în grădină, sperând că iepurele de Paște îl va umple cu ouă peste noapte. Copiii trebuie învățați de mici că Paștele este o mare sărbătoare creștină care semnifică învierea Domnului Iisus Hristos. El a fost răstignit pe cruce pentru păcatele lumii, dar, printr-o minune, a înviat din morți. În Sfânta Noapte a Învierii, copiii trebuie să participe alături de întreaga familie la ritualurile specifice de Paște: să meargă la biserică, să ia lumină, să aducă lumina acasă, iar pe urmă, la masa de sărbătoare, să ciocnească ouă roșii cu cei dragi și să mănânce cozonac, pască și friptură de miel. Există obiceiul ca în Săptămâna Mare, părinții, bunicii sau învățătorii să-i ducă pe copii la biserică pentru a se împărtăși. Trebuie să le spunem copiilor că prin Sfânta împărtășanie, Hristos este cu ei și-i apără de toate relele.

Tot în preajma sărbătorilor pascale trebuie să-i încurajăm pe copii să facă fapte bune: să ofere din puținul lor altor copii care au și mai puțin decât ei, să-i ajute pe cei vârstnici, să se abțină de la răutăți și de la vorbe urâte. În acest fel, îi obișnuim de mici să fie buni și să le pese de cei din jurul lor.

Iepurele de Paște va rămâne pentru totdeauna un simbol iubit. Chiar dacă originea să rămâne misterioasă, are acest dar magic care aduce bucurie și stele în ochii noștri, ceea ce, în opinia noastră, este cel mai important!

 

Surse: https://a1.ro/lifestyle/family/semnificatia-pastelui-si-a-iepurasului-pentru-copii-id56854.html 

https://www.la-doi-pasi.ro/sfaturi/care-este-povestea-iepurasului-de-paste.html

 

Bibliotecă, bibliotecar, cărți...educație

 Cu ocazia ,,Zilei Bibliotecarului'', vă prezentăm câteva citate frumoase despre bibliotecă, bibliotecari, cărți:

23 aprilie - ,,Ziua Bibliotecarului''. Profesia de bibliotecar

 

,,Fiecare bibliotecar este, într-o oarecare măsură, un arhitect. Acesta îşi construieşte colecţia sub forma unui labirint în interiorul căruia cititorul trebuie să îşi croiască un drum, să se descopere pe sine însuşi şi să trăiască''. 

                                                                                         citat din Michel Melot

Regăsindu-se printre profesiile cele mai bogate în semnificații, cu o încărcătură emoțională, culturală și enciclopedică aparte, profesia de bibliotecar vorbește despre dedicare, despre vocație și despre energia creativă a oamenilor cărții. Întrucât legătura care se stabilește între bibliotecari și utilizatorii serviciilor de bibliotecă este unică și deosebit de importantă, această profesie se bucură atât de respect, cât și de empatia diferitelor categorii de public. 

Considerată de mulți o adevărată citadelă a cărților, biblioteca are valențe complexe. Pe de o parte, bibliotecarii sunt profesioniști cu diverse specializări care lucrează cu dedicare pentru comunități cultivate, iar pe de altă parte, caracterul universal al cunoștințelor prezente în biblioteci face ca bibliotecarii să fie percepuți ca ,,magicieni'' ai informației. 

Astfel, începând cu anul 2005, comunitatea bibliotecară sărbătorește în fiecare an, pe data de 23 aprilie ,,Ziua Bibliotecarului''. Totodată, în această zi, se sărbătorește și ,,Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor'' și se comemorează, de asemenea, dispariția lui William Shakespeare și al lui Miguel de Cervantes, personalități recunoscute ale culturii universale. 

Acesta este și un bun prilej de a face cunoscut în societate, rolul bibliotecilor și, prin excelență, al bibliotecarului. La început, bibliotecarul avea de partea sa numai coridoarele nesfârșite de titluri din timpuri străvechi până-n prezent. Treptat, el s-a adaptat la era tehnologiei și la revoluția informației, învățând diferite programe de calculator, pentru a crea baze de date din ce în ce mai complexe. 

Utilizatorii sunt diverși, prin personalitatea lor, asemenea și nevoile și pretențiile sale. Bibliotecarul este unul singur, el se distribuie fără să se împartă, asemenea luminii solare, zi de zi și nicio zi nu-i seamănă alteia. Profesia sa nu se rezumă doar la lucrul cu publicul, el a început să-și dezvolte abilitățile profesionale în direcția scrierii de proiecte, a intermedierii între parteneri, atunci când o acțiune sau un proiect presupune, implicarea mai multor specialiști. Bibliotecarul îmbină, în munca pe care o desfășoară, profesionalism a activității zilnice și e chemat să anticipeze noi servicii de bibliotecă. Pentru a veni în întâmpinarea profesiei sale, bibliotecarul cultivă relațiile existente la locul de muncă, prin conjugarea intereselor, viziunilor și personalităților diverse ale echipei din cadrul unui departament în ceea ce privește îndeplinirea sarcinilor cotidiene de serviciu. Atunci când personalitatea bibliotecarilor se completează, când fiecare are deschiderea necesară de a oferi echipei talentul și experiența sa și, mai cu seamă, atunci când jocul fragil al personalităților este gestionat cu bunăvoință și prietenie, lucrul în echipă devine cu adevărat ziditor. 

Suntem ființe sociale și, indiferent de statutul socio-profesional al fiecăruia dintre noi, ocupăm, în mod individual și alături de colegi, un loc bine definit în comunitate. În această mare familie socială, bibliotecarul ocupă acel loc pe care însuși îl dorește și, dorindu-l, își dă bună măsură a faptelor sale, venind în întâmpinarea nevoilor prezente și anticipări ale utilizatorilor serviciilor de bibliotecă. 

Surse: www.bjvrancea.ro/marturii-si-marturisiri-despre-bibliotecar

           https://anpbr.org.ro

  

Deodată în adâncul pădurii, de Amos Oz

 

O altă recomandare, de data aceasta pentru cei mari este cartea ,,Deodată în adâncul pădurii'', scrisă de prozatorul și eseistul israelian Amos Oz, care s-a născut la Ierusalim, părinții săi fiind originari din Polonia și Rusia. La 15 ani se stabilește în kibbutzul Hulda. Primul său volum de povestiri ,,Acolo unde urlă șacalii'', apare ]n 1965, fiind urmat de romanul ,,Altundeva poate''. Scriitorul continuă să publice cărți de ficțiune: ,,Până la moarte'', ,,Atinge apa, atinge vântul'', ,,Muntele Sfatului Rău'', ,,Sumki'', ,,Odihna desăvârșită'', ,,Cutia neagră'' , ,,Să nu pronunți: noapte'', ,,Aceeași mare'', etc. 
Împrumutând elemente din tradiția biblică, din folclorul idiș și din legendele europene, povestirea inițiatică ,,Deodată în adâncul pădurii'' oferă o parabolă magistrală despre toleranță, compasiune și speranță. 
Un sat pierdut între munți, înconjurat de păduri sumbre și stăpânit de teamă și tristețe. Cândva, demult, un blestem pare să-l fi lovit: toate vietățile - insecte, păsări, câini, pisici, chiar și peștii din râu - l-au părăsit. Înspăimântați de o creatură misterioasă pe care o numesc Nehi, oamenii se închid în case, seară de seară, și nu le dau voie copiilor să intre în pădure. Mai ales tăcerea bântuie mica așezare, căci nimeni nu vrea să-și amintească, nici să vorbească de animalele pierdute și de viața de dinainte. Însă doi copii, curajoși, Mati și Maia, sunt atrași e taina întunericului și se hotărăsc să afle ce se ascunde în adâncul pădurii și în inimile oamenilor. 

Prietenul meu, norul, de Sabine Bohlmann

 În această săptămână vă recomand ca lectură pentru cei mici cartea ,,Prietenul meu, norul'', scrisă de îndrăgita autoare de origine germană Sabine Bohlmann, născută în Munchen, Bavaria, și totodată cea mai faimoasă voce germană în dublarea filmulețelor pentru copii. Datorită vocii sale foarte înalte și blânde, ea este adesea obișnuită să copieze copii mici și adolescenți. Ea lucrează și ca scriitor și are 6 cărți pentru copii: ,,Mit Leib und Seele'' (Cu burtă și suflet), ,,Vera Wesskamp'', ,,Happy Holiday'', ,,Hotel Mama'', ,,Our Charly'', ,,Marienhof''. 

Cartea pe care am să v-o prezint ,,Prietenul meu, norul'' este o poveste plină de fantezie despre o prietenie neobișnuită. Autoarea ne pune o întrebare: ,,Ce te faci dacă, într-o zi, îți cade un nor în cap?'' 
Iar noi îi răspundem: Foarte simplu, îl pui în geanta de grădiniță și îl iei cu tine acasă, fiindcă e amuzant să locuiești împreună cu un nor. Îl poți plimba în lesă, ca pe un pudel, și te poți distra de minune alături de el, pe el și în el. Și dacă află părinții? Nicio problemă, poți face împreună cu ei castele de nori și vă puteți juca de-a v-ați ascunselea. 
Însă ce se întâmplă când norul se face tot mai mare, iar la masă nu-i mai poți vedea pe cei din jur de atâta ceață?
Atunci e timpul pentru un consiliu de familie și trebuie luată o hotărâre, care nu e deloc ușoară ...