SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, interior 119 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

marți, 19 februarie 2019

miercuri, 13 februarie 2019

O săptămână cu susul în jos, de Carl-Johan Forssen Ehrlin

O altă carte interesantă care merită citită și care vine în sprijinul părinților, dar și copiilor care sunt puși în situația de a face față unor probleme de zi cu zi este ,,O săptămână cu susul în jos'', scrisă de Carl-Johan Forssen Ehrlin, specialist în științele comportamentului și maestru practician în programare neurolingvistică. Este, de asemenea, de mulți ani, unul dintre cei mai importanți instructori, vorbitori și directori de curs suedezi în domeniul leadership-ului, comunicării și dezvoltării personale. În prezent, activează ca scriitor, publicând cărți despre leadership și dezvoltare personală în paralel cu cele destinate copiilor. Această carte îl are ca protagonist pe Tudor, un băiețel ca oricare altul. Îi place să se cațere în copaci, să se plimbe cu bicicleta și să se joace cu prietenii. Familia sa tocmai s-a mutat într-un oraș nou și, în prima săptămână după mutare, prietenul nostru încearcă o mulțime de emoții noi, pe care nu le-a mai simțit înainte și ... totul pare că merge pe dos!
Cartea ,,O săptămână cu susul în jos'' nu este o carte obișnuită. Inspirat de psihologia comportamentală și de tehnici de comunicare - schimbarea culorii durerii pentru a o putea diminua, modificarea unei imagini mentale pentru a transforma sentimentele pe care le provoacă, înlocuirea fluxului de emoții negative cu unele pozitive, cartea le va oferi copiilor instrumentele de care au nevoie pentru a gestiona mai ușor situațiile de zi cu zi. Totodată, îi învață pe adulți să comunice mai bine și să-i îndrume pe cei mici în momentele dificile.

Copilul din cărți, de Oliver Jeffers

Azi, 13 februarie 2019, vă propun spre lectură cartea scriitorului Oliver Jeffers, un renumit artist și un mare creator de povești, a cărui operă îmbracă multe forme, intitulată ,,Copilul din cărți''. Mult îndrăgitele sale cărți ilustrate au primit numeroase premii și au fost traduse în peste 30 de limbi. Originar din Irlanda de Nord, Oliver locuiește acum în Brooklyn, New York. 
O fetiță, un copil din cărți, pornește într-o călătorie pe o mare de cuvinte și ajunge la casa unui băiețel. Îl invită să o însoțească într-o aventură în lumea poveștilor. ...unde, cu doar un strop de imaginație, orice se poate întâmpla. Personajele minunate create de Oliver Jeffers călătoresc prin fascinantele ținuturi tipografice ale lui Sam Winston în acest omagiu extraordinar adus magiei și puterii poveștilor. 
Adunate laolaltă de un fir simplu al poveștii, ilustrațiile unice din ,,Copilul din cărți'', oferă o experiență de lectură de neuitat, care îi va îndemna pe cititorii de toate vârstele să exploreze lumi magice, să-și pună întrebări și să-și imagineze propriile povești nemuritoare. 

luni, 11 februarie 2019

Ziua îndrăgostiților – o istorie a felicitărilor. Tradiții și obiceiuri de Sfântul Valentin


 


Se spune că sărbătoarea dragostei își are originile în Roma Antică, existând doi martiri cu numele de Valentin, care au murit în numele creștinismului: Valentin din Terni și Valentin din Roma. Legenda spune că Sfântul Valentin s-ar fi îndrăgostit de fiica unuia dintre paznici și i-ar fi trimis acesteia o scrisoare pe care s-a semnat ,,de la Valentinul tău’’.
În Franța, ziua de 14 februarie devine o festivitate a dragostei, sărbătorită anual. Prima felicitare scrisă pe un pergament datează din 1415, imediat după bătălia de la Agincourt, când închis în Turnul Londrei, Ducele de Orleans, îi scrie soției sale o scrisoare de dragoste care este și azi păstrată în colecția de manuscrise ale British Library. Tot aici găsim o altă scrisoare de dragoste în limba engleză trimisă de Margery Brews logodnicului ei, John Paston, scrisoare în care-și descrie iubitul ca fiind al ei,,mult iubit Valentin’’.
Prin urmare, primele felicitări de Sfântul Valentin au fost trimise în secolul al XVIII-lea, fiind realizate manual. Cei îndrăgostiți decorau hârtiile cu diverse simboluri ale dragostei, scriind câteva rânduri persoanei iubite, apoi erau lăsate în cutia poștală, strecurate pe sub ușă sau lăsate sub preșul de la intrare. În epoca georgiană a Marii Britanii au apărut pentru prima dată felicitările tipărite. Cel mai vechi exemplar datează din 1797 și este păstrat la York Castle Museum. Felicitarea a fost trimisă de către o femeie pe nume Catherine Mossday către Mr. Brown, în Londra.
În ceea ce privește tradițiile și obiceiurile de Sfântul Valentin, putem spune că această zi aduce multă bucurie în Statele Unite ale Americii, unde sărbătoarea este respectată cu strictețe de îndrăgostiți și chiar i s-a acordat o zi liberă pentru a putea fi sărbătorită așa cum se cuvine.
În Franța este sărbătorită cu mult entuziasm. Se spune că Charles, Duce de Orleans, a fost primul tânăr francez care a trimis prima scrisoare de dragoste de Ziua Îndrăgostiților – așa-numita ,,Valentine’’. Însă nu toți care doreau să trimită scrisori de dragoste nu aveau talent la scris, prin urmare ei au apelat la alte modalități, precum: cărți poștale, conținând mesaje elegante și, de asemenea, mai trimiteau și ciocolată.
În Marea Britanie, de Ziua Îndrăgostiților, un rol esențial îl aveau copiii care cântau câteva melodii speciale fiind astfel răsplătiți pentru gestul lor cu fructe și bani.
În Italia, fetele obișnuiesc să se trezească înainte de răsărit, iar legenda spune că primul bărbat pe care-l vor vedea pe fereastră, acela le este alesul.
În Vietnam, de Sfântul Valentin, cuplurile se îmbracă în aceeași culoare. În Japonia, Ziua Îndrăgostiților, se sărbătorește atât pe 14 februarie, cât și pe 14 martie. Pe 14 februarie, fetele sunt cele care le oferă băieților ciocolată neagră și cadouri. În martie, băieții le întorc favorul, oferindu-le fetelor ciocolată albă. Din acest motiv, ziua de 14 martie este numită și Ziua Albă. În Bangladesh, Nepal și India, nu toată lumea are voie să sărbătorească această zi. Studenții pot face ce vor, însă liceenii sunt pedepsiți dacă sunt prinși cu mesaje de dragoste. În Slovenia, de Sfântul Valentin, oamenii muncesc câmpul. Considerat unul din sfinții primăverii, acesta ajută la creșterea florilor și plantelor. În această țară, dragostea este sărbătorită pe 12 martie, de Sfântul Gregory. În Danemarca, se obișnuiește ca de această zi să trimiți ghiocei presați persoanelor dragi.
În Finlanda și Estonia, aceasta este mai mult o sărbătoare a prieteniei decât a îndrăgostiților. Pe 14 februarie se oferă multe cadouri, însă se fac și multe căsătorii.
În Portugalia, ziua de Valentine’s Day e similară cu cea din America, însă cadourile sunt ceva mai elaborate. În loc de ciocolată și flori, fetele primesc coșuri cu mâncare fină și brânză.

miercuri, 23 ianuarie 2019

Elefantul magicianului, de Kate DiCamillo

Sentimente vii, râsete și un impuls motivațional în direcția susținerii propriilor vise și dorințe, aș spune că sunt doar câteva  dintre bucuriile pe care le oferă lectura cărții lui DiCamillo. Cei care sunteți familiarizați cu scrisul acestei ambasadoare a literaturii pentru copii veți găsi în acest roman toate acele elemente care v-au fascinat în lecturile anterioare.
Dintre scrierile semnate de Kate DiCamillo amintesc Flora și Ulise: aventurile iluminate, Ramie NigthingaleMiraculoasa călătorie a lui Edward Tulane și Povestea lui Desperaux.
Elefantul magicianului a apărut în 2009 (la noi, în 2017). Cartea spune povestea lui Peter. El este băiatul de zece ani (crescut de prietenul militar al tatălui său care murise pe front), cel care descoperă în adâncul său amintirea vagă, nesigură, a surorii sale născută firavă și rămasă și ea orfană, pe care o credea pierdută, mai ales că relatările tutorelui său o prezintă moartă la naștere.
Celălalt personaj impresionant este Leo Matienne, vecinul lui Peter și polițist local, omul care își pune întrebări (”ce ar dacă?”, ”oare este posibil?”, ”de ce ?”, etc.) și cel care îi va adopta pe cei doi copii, după ce se regăsesc.
Dar care este locul elefantului în povestea lui Peter? Ghicitoarea pe care Peter o consultă cu privire la soarta surorii lui, Adele, îi spune că elefantul îl va duce la aceasta. În aceeași seară, la opera din oraș, magicianul care deschidea spectacolul, în loc să ofere un buchet de crini unei doamne aristocrate aflată în rândurile din față, ”greșește” formula și-i așează în poală un elefant. Urmează arestarea lui și a elefantului și o rumoare nemaipomenită în întreg orașul. Pentru Peter este confirmarea faptului că ghicitoarea îi spusese adevărul, iar tutorele o minciună. Acum trebuie să ajungă la elefant, iar elefantul să-l ducă la sora lui.
Pentru a reuși acest lucru, mai mulți oameni din oraș se antrenează în aventura cu elefantul.
Citiți și aflați ce se va întâmpla cu elefantul, magicianul, aristocrata infirmă după accident, Peter și ceilalți. Cartea este fascinantă. Conține multă imaginație și multă emoție.
Lectură plăcută!

vineri, 11 ianuarie 2019

Am nevoie de pace, de Bana Alabed


S-ar putea să găsiți oarecum incomodă cartea pe care v-o supun atenției azi. Purtând un titlu atât de sugestiv pentru lumea în care trăim și pentru cel puțin un moment de mare impact din viața fiecăruia, ea este opera unei fetițe, Bana Alabed, și tratează tema refugiaților din Siria, o țară lovită de un cumplit război civil în ultimul deceniu, fapt care a dus la distrugerea a numeroase orașe și la uriașe dislocări de populație spre Turcia și Europa.
”Am nevoie de pace” este replica Banei după ce viața lor este complet dată peste cap de raidurile și bombardamentele guvernamentale. Cu bagajele gata făcute, familiile se refugiază în subsolurile blocurilor. Frigul, foamea, setea, teama și pericolul sunt peste tot. Oameni dragi mor și spitalele sunt bombardate pentru a nu putea fi tratați. 
Cu toate acestea, viața trebuie să continue. Se nasc încă doi frați. Bana își meșterește  parc și piscină în bucătărie, femeile din cartier încropesc o școală într-una dintre clădiri pentru ca educația copiilor să nu sufere și timpul să nu treacă fără folos. 
Pentru o perioadă de timp se așterne o relativă acalmie, dar echilibrul este fragil. Rețelele de socializare și limba engleză, pe care o învață alături de mama ei, o ajută pe fetiță să transmită informații către lumea întreagă. Uneori se întreabă dacă lumii îi pasă de soarta lor. De ce nu intervine nimeni? Oare nu îi crede nimeni? Și atunci face noi poze, colaje și filmulețe în care arată greutățile prin care trec familiile siriene.
Din loc în loc, în carte sunt inserate pasaje scrise de mama Banei, sub forma unor scrisori adresate acesteia, însă și nouă, ca atunci când explică că a avea copii în acele condiții nu e o prioritate, însă așa este viața, chiar dacă cineva ar putea spune că este o nesăbuință să aduci pe lume copii în vremuri de război.
Urmează plecarea în Turcia și exilul.
Vă invit să citiți o altfel de istorie. Lectură plăcută!

joi, 10 ianuarie 2019

Kaștanka, de A. P. Cehov

Anton Pavlovici Cehov (1860-1904), prozator și dramaturg rus a cărui opere, printre care celebrele Livada cu vișini, Dramă la vânătoare, Salonul numărul 6, Cerere în căsătorie sau Unchiul Vania, au continuat să fie foarte apreciate de-a lungul timpului, piesele sale de teatru bucurându-se și azi de interesul oamenilor de teatru și al publicului. Autorul însuși nu și-ar fi putut imagina succesul ulterior al lucrărilor sale, dar iată că și Kaștanka, povestirea scrisă în 1887, beneficiază de o ediție nouă în 2018, apărută la editura Art în traducerea Antoanetei Olteanu, la mai bine de 130 de ani distanță.
Kaștanka este povestea unei cățelușe ce seamănă cu o vulpe. Ea trăiește alături de familia unui tâmplar, se bucură de rămășițele de mâncăruri primite, de atenția plină de cruzime a băiatului tâmplarului și de mirosul de lac și clei ce definește și dă identitate locului asimilat de ea cu ideea de acasă
Într-o zi, cățelușa se pierde de stăpânul ei cam bețivan, după o plimbare lungă prin oraș, pe la clienții acestuia. Așa ajunge în fața ușii unui circar, care o ia în casă, se comportă bine cu ea, o hrănește și o face parte a spectacolului său de la circ, alături de celelalte animale ale sale. Amintirile Kaștankăi despre viața la atelierul tâmplarului se îndepărtează, dar nu complet, astfel că în decursul primului spectacol la care ia parte, când tâmplarul și fiul său prezenți la reprezentație o strigă, cățelușa trece peste tot ce-i stătea în cale și ajunge în sală la cei doi, urmându-i apoi acasă. Poate că acesta ar fi principala semnificație a acestei povestiri, aceea că indiferent de greutățile și neplăcerile trăite în mediul de viață în anii de început, să împiedici sufletul să simtă legătura cu trecutul este un lucru imposibil. 
Vă doresc lectură plăcută!