Învățăm? Ce plăcere!, de Brigitte Weninger

Azi, joi, 28 februarie 2019, vă propun ca lectură cartea autoarei Brigitte Weninger, intitulată ,,Învățăm? Ce plăcere!''. Înainte însă de a vă prezenta cartea, am să vă dau câteva date biografice despre autoare. Brigitte s-a născut în Kufstein, Austria. După ce a lucrat timp de 20 de ani ca educatoare, ea s-a dedicat scrisului. A publicat peste 50 de cărți, a fost tradusă în 30 de limbi și, de-a lungul timpului, a primit numeroase premii. Unele dintre cele mai de succes cărți ale sale sunt cele care îl au ca personaj pe simpaticul iepuraș Matei, care sunt și educative. Dintre cărțile cu Matei, acest iepuraș drăgălaș, citite cu deosebit interes și foarte îndrăgite de către cei mici, amintesc următoarele titluri: ,,Ajutor, Matei! O fantomă!'', ,,'Matei o iubește pe mami', ,,Matei, campion la fotbal'', ,,Paște Fericit, Matei!'', ,,De ce vă certați, Matei?'', ,,Crăciun fericit, Matei!''. 

Sim, șoricelul, știe deja să scrie și să citească. L-a învățat mama lui. Prietenii săi își doresc să poată învăța și ei aceste lucruri minunate. Așa că, împreună, creează o școală în pădure ca Sim să-i poată învăța tot ce știe. Puțin câte puțin, fiecare dintre ei contribuie ca profesor, deoarece realizează că mereu se poate învăța ceva de la cei din jur. Devine o adevărată plăcere pentru toți! Astfel, se transformă la rândul lor în elev și profesor, pentru beneficiul tuturor. Totuși, nu toată lumea crede că are ceva de împărtășit. Henri, ariciul, credea că nu știe ceva folositor ca să-i învețe pe prietenii săi. Însă ce se întâmplă în continuare demonstrează că și el are talente ascunse. 

Un lucru este sigur:odată ce au învățat ceva, nimeni nu le poate lua noul talent.

1 Martie, mărțișor- istorie, tradiție și superstiții

Povestea mărțișorului ne trimite în vremuri cu zei, războinici, eroi și civilizații care au ajutat la crearea culturii noastre. Încă din cele mai vechi timpuri, prima zi a lunii martie a fost înzestrată cu semnificații mistice legate de mărțișor, atribuindu-i-se calitatea de talisman protector și totodată, un obiect artizanal ce oferă un echilibru în lupta dintre Bine și Rău.

În calendarul vechi, 1 Martie marca începutul unui An Nou, iar simbolul culorilor alb și roșu reprezenta lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii, albul însemnând pace, iar rosul război. Mai mult decât atât, cercetările arheologice de demult au scos la iveală amulete care datau de acum cca. 8000 de ani și erau formate din pietricele vopsite în alb și roșu înșirate pe o ață. În acele vremuri se obișnuia practica sacrificiilor umane și animale cu scopul de a îmbuna zeii pentru venirea primăverii. Astfel, roșul sângelui era asociat cu viața, adorația și sacrificiul, iar albul semnifica puritatea zăpezii, iarna și trecutul.

Tot în vremuri demult apuse, pe data de 1 Martie, mărțișorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor. Șnurul din care era alcătuit, se lega fie la mână, fie la piept și se purta de la 1 martie până se arătau semnele de biruință ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărțișorul se lega fie de un pom înflorit, fie era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: ,,Ia-mi negrețele și dă-mi albețele.’’

Unul dintre cele mai interesante mituri legate de originile mărțișorului îl reprezintă acela al luptei dintre Primăvară și Iarnă. Astfel, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a observat la marginea unei păduri un ghiocel superb care răsărea de sub pătura de zăpadă a iernii. Fiind hotărâtă să-l ajute, a dat zăpada la o parte, fapt ce a înfuriat extrem de tare Iarna, aceasta chemând vântul și gerul pentru a distruge ghiocelul. Primăvara a încercat să salveze ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit din cauza mărăcinilor înghețați. Din degetul ei s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care a căzut peste floare și a salvat-o. Pentru a sărbători Victoria Primăverii asupra Iernii, mărțișorul a căpătat cele două culori, simbolizând sângele roșu pe zăpada alba.

În unele județe ale României,există tradiția ca mărțișorul să fie purtat doar în primele două săptămâni. În localitățile transilvănene, mărțișoarele sunt atârnate de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se considera că astfel se pot speria duhurile rele. În județul Bihor, se credea că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoși și mai sănătoși. În Banat, fetele se spală cu zăpadă pentru a fi mereu iubite. Tot aici, dar și în Bucovina, fetele sunt cele care le oferă băieților mărțișoare care sunt făcute chiar de mâna lor. În Dobrogea, mărțișoarele sunt purtate până la venirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare și înaripată. În Moldova și Maramureș, fetele oferă băieților mărțișoare, ca și în Banat și Bucovina, deosebirea fiind că și băieții, la rândul oferă fetelor mărțișoare de 8 Martie. Sărbătoarea mărțișorului se poate întâlni în zona Balcanilor la Aromâni și Megleno-Români, precum și la Bulgari care o numesc Martenița.  

Un personaj traditional în legenda mărțișorului de la care provin celebrele babe care se sărbătoresc de la 1 martie este Baba Dochia. În tradiția popular, aceasta era o femeie rea și capricioasă și se spune că primele 9 zile ale lunii martie aduc vremuri schimbătoare la fel ca și firea Babei Dochia.

Printre superstițiile legate de această lună, se numără următoarele:

-          * Moșii Sfinți bat cu bețele în pământ gonească inghețul, să vină căldura dând drumul primăverii;

-         *  Dacă plouă în ziua de Mucenici, sigur va ploua și de Paști;

-          * Se zice că în această zi vin berzele aducătoare de noroc și de…copii;

-         *  Dacă tuna pe 9 martie, var ava fi roditoare;

-          * Dacă tuna înainte de această zi, în Săptămâna Albă, vara va fi seacă;

-          * Apa de ploaie, căzută acum, de Moși este bună pentru dureri de cap și de ochi;

-          * Cei care au livadă sau vie, trebuie să bea 40 de păhărele cu vin și să verse câteva picături pe vie sau pomi pentru ca plantelor să le meargă bine tot anul și roadele să fie bogate

Bestia, de Alex Flinn

Operă a scriitoarei americane Alex Flinn, ”Bestia” este un roman de ficțiune, dar și unul de dragoste, o reinterpretare modernă a poveștii ”Frumoasa și bestia”. Câteva elemente moderne, precum chat-ul online unde se duc discuții în comunitatea celor transformați de soartă (sau vrăjitoare) în ființe greu de suportat și înțeles de către cei din jur, plasează evenimentele în lumea tinerilor. De altfel, personajele cărții sunt și ele la vârsta adolescenței.
Bestia - Kyle, Adrian - are șaisprezece ani și este fiul unui cunoscut prezentator de televiziune. Fiindcă a dus mereu o viață bună și învățând de la tatăl său un comportament cel puțin neprietenos (de fapt, nesimțit și batjocoritor) față de oamenii aflați într-o poziție inferioară din punct de vedere social și material celei proprii, Kyle nu se gândește prea mult și decide să-i joace o festă unei fete grase, dizgrațioase și ciudate, apărută de nicăieri în școala lui.
Acesta o invită pe ”năpăstuita soartei” la bal, deși știa deja că are parteneră. Pe cine? Bineînțeles, cea mai populară fată din școală. Una pe măsura lui, pe care, desigur, n-o iubea. Era ”scris în stele” ca el, fiu de vedetă, și ea, fata populară, să fie împreună, să fie perechea balului.
Un alt personaj este Kendra, fata-vrăjitoare, care, în replică la festa lui Kyle, îl admonestează cu un ”O să vezi!” foarte sugestiv, care se concretizează apoi într-o vrajă în toată puterea cuvântului, Kyle devenind o bestie hidoasă, acoperită peste tot corpul cu păr, cu unghiile transformate în gheare, cu dinți enormi și voce groasă.
Va avea doi ani la dispoziție să rupă vraja făcând o fată să-l iubească, așa inimaginabil de urât cum era acum. Sau, dacă ar fi să folosim cuvintele Kendrei, am spune că era așa cum era de fapt. Urâciunea din sufletul lui trecuse în contul aspectului fizic. Oh, ce dezamăgire! Deșertul interior dat în vileag!
După ce trece peste această lovitură și peste atitudinea tatălui, vedem un Kyle retras într-o reședință privată, tot pe banii tatălui (deși, el fiind parțial responsabil de hidoșenia interioară a fiului său, poate că plățile pentru cheltuielile cu ascunsul fiului celui urât nu sunt decât polițe obișnuite), tot neînfruntând nici jumătate din injuriile, frustrările, umilirile și respingerea de care au avut parte alții de la el, sau de care au parte, în general, oamenii, atunci când nu-și permit să se retragă din fața uraganului răutății umane. Fie ei cu o diformitate evidentă sau pur și simplu lipsiți de mijloacele minime de existență decentă, peste oamenii obișnuiți trec valurile vieții și tăvăluguri de dispreț și respingere, greutăți și umilințe, dacă nu cumva uitare și completă abandonare și asta nu timp de DOI ANI!!!
Dar, după cei doi ani, timp în care ajunge la experiența iubirii, se transformă într-un om mai bun și revine la înfățișarea umană, Kyle, devenit Adrian, metamorfozat sub aspect sufletesc, reia viața de unde a lăsat-o. Are o tentativă de a o judeca pe iubita lui de acum, salvatoarea lui, după vechile criterii, dar își aminteste ce este cu adevărat important.
Sufletul, nu învelișul său de trup.
Frumusețea interioară, nu hainele scumpe care-ți iau privirile.
Valorile reale...
Mi-aș dori să știu părerea voastră despre cel de-al treilea personaj principal, fata care joacă rolul salvatoarei lui Kyle.
Nu v-am povestit nimic despre condiția ei, dar veți descoperi citind cartea.
Puteți să ne scrieți în secțiunea ”Comentarii”.
Lectură plăcută!

Ziua Internațională a Basmelor

Basmul reprezintă mai mult decât ,,o poveste de adormit copiii'', iar părinții reprezintă un factor cheie în educația și dezvoltarea psiho-socială a copilului. Astfel, la vârsta copilăriei, basmele și poveștile sunt mai mult decât simple istorisiri. Ele reprezintă un instrument foarte important aflat la îndemâna părinților, pentru a stimula dragostea de lectură și cărți, totodată curiozitatea intelectuală a celor mici, dar și un instrument pentru a consolida legătura afectivă copil-părinte. De asemenea, putem afirma faptul că basmul provoacă la un exercițiu de imaginație, întrucât în basme se poate întâmpla orice, iar copilul e fericit că, indiferent ce dificultăți ar exista, totul se sfârșește cu bine, binele învinge întotdeauna răul. Prin personajele literare se pot forma comportamente morale, căci copiii se identifică și preiau din calitățile sau defectele acestora. De cele mai multe ori, ei vor să fie harnici, curajoși, cinstiți, corecți, asemeni lui Făt-Frumos și Ileana Cosînzeana. Dar sunt și copii cărora le place să se identifice cu personajele negative: zmeii, zgripțuroaicele, vrăjitorii, vrăjitoarele, căpcăunii, etc. 

Preluarea modelelor negative poate fi datorată și agresivității și frustrărilor neexprimate sau poate fi efectul fenomenelor agresive pe care ei le văd în desenele animate și care sunt destul de des promovate la televizor. Totodată, în basmele fantastice, copilul descoperă existența unor lumi complexe, guvernate de reguli și principii. Atunci când zmeul cel mare din basmul ,,Greuceanu'', de Petre Ispirescu a furat de pe cer soarele și luna, copilului îi va fi stârnit interesul să descopere funcționalitatea universului. El se va întreba, de exemplu, cum se ajunge la soare, cum este format cerul sau ce este luna. Astfel, copiii pun întrebări părinților, se bucură pentru victoria personajului cu care se identifică, devin triști sau îngrijorați atunci când personajul respectiv se află în dificultate și învață să-și definească propriile emoții în raport cu anumite situații de viață.

Anumite personaje negative, întruchipate în balaur sau zmeu sunt folosite drept mijloace educative pentru pedepsirea copilului. Afirmații de genul ,,O să vină balaurul să te mănânce dacă nu ești cuminte'' pot provoca la copil anumite frici, anxietăți care ulterior se pot transforma în fobii sau dependențe de alte persoane. 

O modalitate eficientă de a-i apropia pe copii de carte și de a le trezi interesul pentru a citi basme este acela de-a evidenția dintr-un basm tot ceea ce este mai atrăgător, de-a le prezenta o acțiune incitantă și de-a ne opri brusc pentru a-i determina să citească pentru a afla continuarea și finalul acțiunii. Nu este suficient doar să citim. Învățătorul și părintele trebuie să vadă ce-a înțeles copilul, să-l determine să prezinte conținutul basmului. De multe ori, copiii vor începe să povestească momentul care le-a plăcut cel mai mult, sărind peste anumite evenimente importante. Prin urmare, ei trebuie direcționați în sensul așezării acțiunilor în ordinea desfășurării lor. 

Prin urmare, basmele și poveștile se aleg și în funcție de vârstă și în raport cu nivelul exprimării. Astfel, în clasele primare mici se aleg basme scurte a căror povestire nu durează mai mult de 10 minute. Un copil de clasa I trebuie să fie capabil să așeze în ordine logică 20 - 40 de propoziții, iar pentru unul de clasa a IV-a sunt necesare 15 - 20 minute pentru a formula o povestire de cca 100 propoziții. Acțiunea basmului în primii trei ani de învățământ, ar trebui să fie liniară, să se desfășoare în ordine normală, să se întrerupă fără să se revină la o acțiune anterioară. În clasa a IV-a, copiii vor putea să facă legături între acțiuni, astfel le putem pune la dispoziție basme cu întâmplări în planuri paralele. Un alt lucru important de care trebuie să se țină seama în selectarea basmelor este numărul personajelor: le clasele I și a II-a se recomandă lecturi cu 2, 3 maxim 4 personaje, pe când la clasele III - IV pot fi citite ți înțelese cu ușurință și basmele cu personaje multiple. 

Basmul trebuie să aibă și un limbaj cât mai accesibil, fără prea multe regionalisme și arhaisme greu de explicat. Un exemplu sunt povestirile lui Ion Creangă, incontestabilele capodopere ale literaturii române, dar pe care, dacă le prezinți într-un limbaj autentic nu pot fi înțelese de copiii din alte zone ale țării sau dacă încercăm să le explicăm, aceștia își vor însuși un limbaj regional. De aceea, indicat ar fi să apelăm la textele adaptate și modificate sub forma literară. Nu putem recomanda aceleași basme tuturor copiilor pentru că nu toți au aceeași capacitate și nivel de înțelegere și reținere. 

În concluzie, putem spune că basmele sunt tablouri ale vieții, reflectând în ele problemele majore ale existenței: nașterea, căsătoria, calitatea fizică și morală a copiilor, a părinților buni sau vitregi, ridicarea prin merite a tânărului sărac, originea bogăției și a sărăciei, valoarea conduitei morale, aspirația și posibilitatea omului de a birui boala și moartea, spațiul și timpul, de a supune forțele ostile ale naturii, de a-și face viața mai ușoară și mai frumoasă. Așadar, copilul este creatorul propriilor imagini, iar povestitorul fiind cel ce le sugerează verbal. Pătrunzând într-o lume nouă pe care n-o cunoaște, copilul încearcă să și-o imagineze și să judece după propriile idei, faptele prezentate. 

Valoarea educativă a basmului constă în reliefarea unor calități morale cu care sunt înzestrate personajele pozitive: curaj și vitejie, hotărâre și perseverență în îndeplinirea țelului, spirit de sacrificiu, prietenie și umanism, respectarea cuvântului dat și îndeplinirea angajamentului luat, dârzenie și tărie în înfrângerea piedicilor și greutăților. Copiii trec prin stări emotive diferite, de la teama pentru răul care ar putea s-o piardă pe eroina îndrăgită, la bucuria că a scăpat cu bine din toate încercările pricinuite de personajele negative. Bunătatea, cinstea, curățenia sufletească, mărinimia sunt răsplătite totdeauna, poate mai târziu, dar nu, NICIODATĂ. Basmele îi atrag pe copii și datorită frumoaselor imagini vizuale construite prin comparații cu elemente concrete pe care copiii le rețin.  

Țara Nesfârșitelor Povești, de Kate Saunders

O altă recomandare pe ziua de azi este cartea ,,Țara Nesfârșitelor Povești'', de Kate Saunders. Autoare și jurnalisă, Kate a scris numeroase cărți pentru adulți și copii. Titlurile sale dedicate celor mici, cum ar fi ,,Beswitched'' și ,,The Whizz Pop Chocolate Shop'', au fost recompensate cu multe premii și au avut parte de o primire elogioasă. Astfel, Kate este o adevărată povestitoare, iar romanele sale pline de magie și nespus de amuzante, le oferă tinerilor cititori ocazia de a evada din viața cotidiană în lumi minunate, unde pot să exploreze și să se distreze după pofta inimii.

Ce s-ar întâmpla dacă ar exista o lume pusă în mișcare de imaginație? O lume a absurdului, unde oamenii și jucăriile lor trăiesc mult timp după ce au părăsit Lumea Dură ...și ce s-ar întâmpla dacă ușa dintre această lume și cealaltă ar fi spartă? Pentru a răspunde la aceste întrebări, eu am să vă prezint pe scurt cum s-au derulat evenimentele. Emily și sora ei, Holly, erau extrem de apropiate și făceau totul împreună, însă, din păcate, Holly a murit în urmă cu trei luni și lumea lui Emily s-a năruit. În mijlocul unui ocean de schimbări, Emily constată că îi lipsește ursulețul de pluș al lui Holly, pe nume Albăstrel, aproape la fel de mult cum îi lipsește sora ei. Dar Albăstrel a fost înmormântat cu Holly și niciunul dintre ei nu poate fi adus înapoi. Apoi, într-o noapte, Emily visează jucării care vorbesc și care-i spun că au venit din lumea jucăriilor cu un mesaj de la ursulețul Albăstrel. Emily este convinsă că se poate reîntâlni cu el. Dar se întâmplă ceva ciudat cu bariera dintre lumea jucăriilor și cea reală. O magie nu doar stranie, ci și periculoasă, se înfiltrează de dincolo și face ravaggii în lumea lui Emily. Acum ea trebuie să decidă dacă, pentru a-l găsi pe Albăstrel, merită să riște viața celor pe care îi iubește.

Invitație la lectură

Azi, 25 februarie 2019, vă propun ca lectură cartea autoarei Annette Moser, intitulată ,,Surpriza Prințesei Ida'', o carte de povești frumos ilustrată, care ne învață cât este de frumos să dăruiești. Înainte de a vă prezenta această carte, am să vă dau câteva date biografice despre autoare. Annette s-a născut în Hamburg, a studiat istoria germană și a artei din Bamberg și Roma, după care a lucrat câțiva ani ca lector într-un editor de cărți pentru copii și tineri. Crearea propriilor povești a fost întotdeauna visul ei. Astăzi, ea locuiește împreună cu familia ei în Landshut și se dedică în întregime scrisului.
Prințesa Ida așteaptă cu multă nerăbdare întoarcerea părinților săi. Ea vrea să le ureze bun-venit acestora și să le facă totodată o surpriză deosebită. Plină de idei și curajoasă, mica prințesă și prietenul său Filu, puiul de bufniță, pleacă în căutarea darului desăvârșit. Pe drum, Ida vine în ajutorul multor prieteni, astfel încât uită că timpul trece. În scurtă vreme, se întunecă, iar regele și regina urmează să sosească dintr-o clipă într-alta. Cine să o mai ajute acum pe mica prințesă să pregătească surpriza? Și care este drumul care duce din pădurea fermecată spre castel?

Vizită

În cadrul programului ,,Școala Altfel'', ieri, 20 februarie 2019, ne-au vizitat elevi ai clasei a III-a, de la Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu'', însoțiți de dna învățătoare Mateaș Mărioara. După ce s-au familiarizat cu procedeul de înscriere la bibliotecă, cu secția de împrumut pentru copii și tineret, cu Ludoteca, copiii au ascultat cu deosebit interes o poveste intitulată ,,Cum a ajuns luna pe cer'' și în care este vorba despre patru flăcăi care, înfruntând multe obstacole, au izbutit să fure luna, comparată cu un gigant disc de argint. După ce au ascultat povestea cu luna, copiii au vizionat un filmuleț animat ,,Mașinuța de poliție'', pus la dispoziția lor de către dna Mirela Petronie de la secția Mediatecă. Iată câteva imagini de la această activitate:

Fetița din trenul orfanilor, de Christina Baker Kline

Documentându-se dintr-o perioadă din istoria Statelor Unite ale Americii (1854-1929) când  autoritățile au găsit soluția ajutorării copiilor orfani sau provenind din familii destabilizate emoțional și social prin a-i urca în așa-zisele „trenuri ale orfanilor” și a-i plasa în familii de suport, autoarea, Christina Baker Kline, o scriitoare americană cu rădăcini irlandeze prezintă o tulburătoare poveste din acest trecut al continentului nord-american, mixată cu o alta, asemănătoare, care se petrece la timpul prezent.
Molly, o adolescentă care trece de la o familie la alta, aflându-se acum într-una în care nu se simtă iubită , în special de către „mama”, încearcă să atragă atenția vopsindu-și o șuviță de păr în albastru, apoi furând o carte de la biblioteca din localitate. Are un singur prieten la școală, Jack, iar acesta o convinge pe mama lui să-i propună femeii pentru care lucra să o primească pe Molly să-și facă cele douăzeci de ore în folosul comunității, curățindu-i podul de vechituri. Ceea ce nu-i spunei bătrânei Vivian este motivul real pentru care are nevoie de munca în folosul comunității, folosind pretextul unui proiect pentru școală.
Adevărul este că pe lângă situația dificilă de viață în care se găsește Molly, ea trebuie să se confrunte și cu părerea oarecum deja formată despre ea în cercul de cunoștințe cum că ar fi o hoață și un copil pus pe rele.
Cu Vivian, însă, Molly descoperă cum este să fii înțeles și acceptat. Treptat, vârstnica doamnă, supraviețuitoare a trenurilor orfanilor, își deapănă amintirile pe măsură ce lăzile din podul ei se deschid și ajunge la sufletul fetei. Jacheta pe care o fată cumsecade care lucra pentru prima familie în care a fost plasată o încurajase să o păstreze, în ciuda urâțeniei, serviciul de ceai primit cadou de nuntă, toate au o poveste.
Cele două povești de viață merg în paralel, câte un capitol dedicat fiecăreia, cu Molly, care merge la școală și se deschide către lume din în ce mai mult, și Vivian traversându-și copilăria încă o dată de la înălțimea celor mai bine de nouăzeci de ani ai săi. Drama care se scurge printre pagini este atât de subtilă încât este greu de crezut că cititorul nu se va simți și el cuprins de valuri de emoții: tristețe, speranță, uimire, satisfacție, în special la final, când lucrurile se îndreaptă.
Scrisul este captivant și-și extrage forța nu din prezentarea evenimentelor, ci din reflecția pe care o determină.
Ne aflăm în fața unei ediții pentru tineri a romanului ”Trenul orfanilor”. Deci, dragi tineri, vă invit să citiți această carte impresionantă. Chiar și pentru cei pentru care ideea de orfan nu are asocieri precise cu situația acestor persoane, autoarea a rezervat bucăți de viață în care fiecare om se poate regăsi sau la care poate reflecta.
Lectură plăcută!

Atelierul de confecționat mărțișoare

O săptămână cu susul în jos, de Carl-Johan Forssen Ehrlin

O altă carte interesantă care merită citită și care vine în sprijinul părinților, dar și copiilor care sunt puși în situația de a face față unor probleme de zi cu zi este ,,O săptămână cu susul în jos'', scrisă de Carl-Johan Forssen Ehrlin, specialist în științele comportamentului și maestru practician în programare neurolingvistică. Este, de asemenea, de mulți ani, unul dintre cei mai importanți instructori, vorbitori și directori de curs suedezi în domeniul leadership-ului, comunicării și dezvoltării personale. În prezent, activează ca scriitor, publicând cărți despre leadership și dezvoltare personală în paralel cu cele destinate copiilor. Această carte îl are ca protagonist pe Tudor, un băiețel ca oricare altul. Îi place să se cațere în copaci, să se plimbe cu bicicleta și să se joace cu prietenii. Familia sa tocmai s-a mutat într-un oraș nou și, în prima săptămână după mutare, prietenul nostru încearcă o mulțime de emoții noi, pe care nu le-a mai simțit înainte și ... totul pare că merge pe dos!
Cartea ,,O săptămână cu susul în jos'' nu este o carte obișnuită. Inspirat de psihologia comportamentală și de tehnici de comunicare - schimbarea culorii durerii pentru a o putea diminua, modificarea unei imagini mentale pentru a transforma sentimentele pe care le provoacă, înlocuirea fluxului de emoții negative cu unele pozitive, cartea le va oferi copiilor instrumentele de care au nevoie pentru a gestiona mai ușor situațiile de zi cu zi. Totodată, îi învață pe adulți să comunice mai bine și să-i îndrume pe cei mici în momentele dificile.

Copilul din cărți, de Oliver Jeffers

Azi, 13 februarie 2019, vă propun spre lectură cartea scriitorului Oliver Jeffers, un renumit artist și un mare creator de povești, a cărui operă îmbracă multe forme, intitulată ,,Copilul din cărți''. Mult îndrăgitele sale cărți ilustrate au primit numeroase premii și au fost traduse în peste 30 de limbi. Originar din Irlanda de Nord, Oliver locuiește acum în Brooklyn, New York. 

O fetiță, un copil din cărți, pornește într-o călătorie pe o mare de cuvinte și ajunge la casa unui băiețel. Îl invită să o însoțească într-o aventură în lumea poveștilor. ...unde, cu doar un strop de imaginație, orice se poate întâmpla. Personajele minunate create de Oliver Jeffers călătoresc prin fascinantele ținuturi tipografice ale lui Sam Winston în acest omagiu extraordinar adus magiei și puterii poveștilor. 

Adunate laolaltă de un fir simplu al poveștii, ilustrațiile unice din ,,Copilul din cărți'', oferă o experiență de lectură de neuitat, care îi va îndemna pe cititorii de toate vârstele să exploreze lumi magice, să-și pună întrebări și să-și imagineze propriile povești nemuritoare. 

Ziua îndrăgostiților – o istorie a felicitărilor. Tradiții și obiceiuri de Sfântul Valentin

 

Se spune că sărbătoarea dragostei își are originile în Roma Antică, existând doi martiri cu numele de Valentin, care au murit în numele creștinismului: Valentin din Terni și Valentin din Roma. Legenda spune că Sfântul Valentin s-ar fi îndrăgostit de fiica unuia dintre paznici și i-ar fi trimis acesteia o scrisoare pe care s-a semnat ,,de la Valentinul tău’’.

În Franța, ziua de 14 februarie devine o festivitate a dragostei, sărbătorită anual. Prima felicitare scrisă pe un pergament datează din 1415, imediat după bătălia de la Agincourt, când închis în Turnul Londrei, Ducele de Orleans, îi scrie soției sale o scrisoare de dragoste care este și azi păstrată în colecția de manuscrise ale British Library. Tot aici găsim o altă scrisoare de dragoste în limba engleză trimisă de Margery Brews logodnicului ei, John Paston, scrisoare în care-și descrie iubitul ca fiind al ei,,mult iubit Valentin’’.

Prin urmare, primele felicitări de Sfântul Valentin au fost trimise în secolul al XVIII-lea, fiind realizate manual. Cei îndrăgostiți decorau hârtiile cu diverse simboluri ale dragostei, scriind câteva rânduri persoanei iubite, apoi erau lăsate în cutia poștală, strecurate pe sub ușă sau lăsate sub preșul de la intrare. În epoca georgiană a Marii Britanii au apărut pentru prima dată felicitările tipărite. Cel mai vechi exemplar datează din 1797 și este păstrat la York Castle Museum. Felicitarea a fost trimisă de către o femeie pe nume Catherine Mossday către Mr. Brown, în Londra.

În ceea ce privește tradițiile și obiceiurile de Sfântul Valentin, putem spune că această zi aduce multă bucurie în Statele Unite ale Americii, unde sărbătoarea este respectată cu strictețe de îndrăgostiți și chiar i s-a acordat o zi liberă pentru a putea fi sărbătorită așa cum se cuvine.

În Franța este sărbătorită cu mult entuziasm. Se spune că Charles, Duce de Orleans, a fost primul tânăr francez care a trimis prima scrisoare de dragoste de Ziua Îndrăgostiților – așa-numita ,,Valentine’’. Însă nu toți care doreau să trimită scrisori de dragoste nu aveau talent la scris, prin urmare ei au apelat la alte modalități, precum: cărți poștale, conținând mesaje elegante și, de asemenea, mai trimiteau și ciocolată.

În Marea Britanie, de Ziua Îndrăgostiților, un rol esențial îl aveau copiii care cântau câteva melodii speciale fiind astfel răsplătiți pentru gestul lor cu fructe și bani.

În Italia, fetele obișnuiesc să se trezească înainte de răsărit, iar legenda spune că primul bărbat pe care-l vor vedea pe fereastră, acela le este alesul.

În Vietnam, de Sfântul Valentin, cuplurile se îmbracă în aceeași culoare. În Japonia, Ziua Îndrăgostiților, se sărbătorește atât pe 14 februarie, cât și pe 14 martie. Pe 14 februarie, fetele sunt cele care le oferă băieților ciocolată neagră și cadouri. În martie, băieții le întorc favorul, oferindu-le fetelor ciocolată albă. Din acest motiv, ziua de 14 martie este numită și Ziua Albă. În Bangladesh, Nepal și India, nu toată lumea are voie să sărbătorească această zi. Studenții pot face ce vor, însă liceenii sunt pedepsiți dacă sunt prinși cu mesaje de dragoste. În Slovenia, de Sfântul Valentin, oamenii muncesc câmpul. Considerat unul din sfinții primăverii, acesta ajută la creșterea florilor și plantelor. În această țară, dragostea este sărbătorită pe 12 martie, de Sfântul Gregory. În Danemarca, se obișnuiește ca de această zi să trimiți ghiocei presați persoanelor dragi.

În Finlanda și Estonia, aceasta este mai mult o sărbătoare a prieteniei decât a îndrăgostiților. Pe 14 februarie se oferă multe cadouri, însă se fac și multe căsătorii.

În Portugalia, ziua de Valentine’s Day e similară cu cea din America, însă cadourile sunt ceva mai elaborate. În loc de ciocolată și flori, fetele primesc coșuri cu mâncare fină și brânză.