SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, interior 119 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

vineri, 11 ianuarie 2019

Am nevoie de pace, de Bana Alabed


S-ar putea să găsiți oarecum incomodă cartea pe care v-o supun atenției azi. Purtând un titlu atât de sugestiv pentru lumea în care trăim și pentru cel puțin un moment de mare impact din viața fiecăruia, ea este opera unei fetițe, Bana Alabed, și tratează tema refugiaților din Siria, o țară lovită de un cumplit război civil în ultimul deceniu, fapt care a dus la distrugerea a numeroase orașe și la uriașe dislocări de populație spre Turcia și Europa.
”Am nevoie de pace” este replica Banei după ce viața lor este complet dată peste cap de raidurile și bombardamentele guvernamentale. Cu bagajele gata făcute, familiile se refugiază în subsolurile blocurilor. Frigul, foamea, setea, teama și pericolul sunt peste tot. Oameni dragi mor și spitalele sunt bombardate pentru a nu putea fi tratați. 
Cu toate acestea, viața trebuie să continue. Se nasc încă doi frați. Bana își meșterește  parc și piscină în bucătărie, femeile din cartier încropesc o școală într-una dintre clădiri pentru ca educația copiilor să nu sufere și timpul să nu treacă fără folos. 
Pentru o perioadă de timp se așterne o relativă acalmie, dar echilibrul este fragil. Rețelele de socializare și limba engleză, pe care o învață alături de mama ei, o ajută pe fetiță să transmită informații către lumea întreagă. Uneori se întreabă dacă lumii îi pasă de soarta lor. De ce nu intervine nimeni? Oare nu îi crede nimeni? Și atunci face noi poze, colaje și filmulețe în care arată greutățile prin care trec familiile siriene.
Din loc în loc, în carte sunt inserate pasaje scrise de mama Banei, sub forma unor scrisori adresate acesteia, însă și nouă, ca atunci când explică că a avea copii în acele condiții nu e o prioritate, însă așa este viața, chiar dacă cineva ar putea spune că este o nesăbuință să aduci pe lume copii în vremuri de război.
Urmează plecarea în Turcia și exilul.
Vă invit să citiți o altfel de istorie. Lectură plăcută!

joi, 10 ianuarie 2019

Kaștanka, de A. P. Cehov

Anton Pavlovici Cehov (1860-1904), prozator și dramaturg rus a cărui opere, printre care celebrele Livada cu vișini, Dramă la vânătoare, Salonul numărul 6, Cerere în căsătorie sau Unchiul Vania, au continuat să fie foarte apreciate de-a lungul timpului, piesele sale de teatru bucurându-se și azi de interesul oamenilor de teatru și al publicului. Autorul însuși nu și-ar fi putut imagina succesul ulterior al lucrărilor sale, dar iată că și Kaștanka, povestirea scrisă în 1887, beneficiază de o ediție nouă în 2018, apărută la editura Art în traducerea Antoanetei Olteanu, la mai bine de 130 de ani distanță.
Kaștanka este povestea unei cățelușe ce seamănă cu o vulpe. Ea trăiește alături de familia unui tâmplar, se bucură de rămășițele de mâncăruri primite, de atenția plină de cruzime a băiatului tâmplarului și de mirosul de lac și clei ce definește și dă identitate locului asimilat de ea cu ideea de acasă
Într-o zi, cățelușa se pierde de stăpânul ei cam bețivan, după o plimbare lungă prin oraș, pe la clienții acestuia. Așa ajunge în fața ușii unui circar, care o ia în casă, se comportă bine cu ea, o hrănește și o face parte a spectacolului său de la circ, alături de celelalte animale ale sale. Amintirile Kaștankăi despre viața la atelierul tâmplarului se îndepărtează, dar nu complet, astfel că în decursul primului spectacol la care ia parte, când tâmplarul și fiul său prezenți la reprezentație o strigă, cățelușa trece peste tot ce-i stătea în cale și ajunge în sală la cei doi, urmându-i apoi acasă. Poate că acesta ar fi principala semnificație a acestei povestiri, aceea că indiferent de greutățile și neplăcerile trăite în mediul de viață în anii de început, să împiedici sufletul să simtă legătura cu trecutul este un lucru imposibil. 
Vă doresc lectură plăcută!