SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, tasta 2 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

marți, 19 septembrie 2017

Căsuța din strada Puh, de A.A. Milne

Alan Alexander Milne (1882 - 1956) este un autor englez de literatură pentru copii, cunoscut în special pentru acele patru cărți care l-au avut ca sursă de inspirație pe fiul său, Christopher Robin și au fost ilustrate de Ernest H. Shepard (”Când eram foarte tineri”, ”Ursulețul Winnie”, ”Acum suntem șase” și ”Căsuța din strada Puh”).
El a scris și piese de teatru, un roman polițist, eseuri politice și un volum autobiografic. A fost editor și antologator.
”Căsuța din strada Puh” este ultima din seria celor patru, apărută în 1928. Sub acest titlu sunt adunate aventurile celebrelor personaje Aiurel, Winnie, Purceluș, Tigrișor, Iepure, Kanga și, desigur, Christopher Robin. 
Este iarnă și Aiurel suferă de frig. Prietenii îi construiesc o casă.
Tigrișor apare pe neașteptate în bârlogul lui Winnie și îi este foame. Deși credea că știe ce-i place să mănânce, constată că nici mierea, nici ghindele, nici ciulinii nu-i sunt pe plac. Dar care este mâncarea lui favorită? Aflăm din carte și, mai mult, aflăm cum este organizată expediția de căutare a lui Micuț, unul dintre rudele și prietenii lui Iepure.
Printre toate celelalte, arta de a compune poeme și cântece își face loc între preocupările personajelor lui Milne. Fiecare personaj are propriile-i vise și preocupări. Uneori ezită să le împărtășească, dar mereu constată că împreună se pot ajuta să treacă peste toate, se sprijină, se amuză, se tachinează și se completează.
Dar copilăria lui Christopher trece repede. Personajele vor rămâne și vor călători în sufletul lui și al cititorilor.
”Winnie, promite-mi că n-o să mă uiți niciodată. Nici măcar când o să am o sută de ani.”
”Winnie a dat din cap. 
- Promit, a zis.”

Lectură plăcută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu