Crăciunul - povești despre Crăciun, istoria bradului de Crăciun, originile colindelor

Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, aduce an de an în familii obiceiuri precum colindatul și împodobirea bradului, sub care copiii, dar și cei mari, așteaptă cu nerăbdare darurile aduse de Moș Crăciun. Creștinii sărbătoresc pe 25 decembrie nașterea lui Isus din Nazaret. Astfel, în anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie, iar împăratul roman Aurelian a proclamat această dată ,,Natalis Solis Invicti'', festivalul nașterii invincibilului Soare. Numit inițial ,,festivalul nașterii'', sărbătoarea creștină care marca venirea pe lume a fiului lui Dumnezeu s-a răspândit pe tot continentul european. Prin urmare, în anul 432, Crăciunul era sărbătorit în Egipt, iar la sfârșitul secolului al VI-lea a ajuns și în Anglia. La sfârșitul secolului al VIII-lea, Crăciunul devenea o tradiție împământenită și în nordul Europei. Mai mult de un mileniu, creștinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstițiului de iarnă: în Franța până în anul 1564, în Rusia până în vremea țarului Petru cel Mare, iar în Țările Române până la sfârșitul secolului al XIX-lea. În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.
În epoca modernă însă, Crăciunul este asociat cu împodobirea bradului, mersul la biserică, mesele copioase în familie, dar și cu venirea lui Moș Crăciun, obiceiuri care astăzi sunt de nelipsit din aproape toate colțurile lumii și care se trag din lunga istorie a serbărilor luminii, împletite cu datini și tradiții, răspândite pe tot cuprinsul globului.
În ceea ce privește istoria bradului de Crăciun, putem spune că împodobirea bradului își are originile în Germania, la fel și simbolistica arborelui ,,cu cetina tot verde'', care era asociat din vremuri cu viața. În Antichitate, iarna era asociată cu moartea plantelor și, implicit, a vieții. Pentru că rămâneau mereu verzi, brazii și pinii erau considerați arbori sfinți. Tradiția de a decora casele și hambarele cu crengi de brad a fost integrată și după trecerea la creștinism, aceasta practicându-se de Anul Nou pentru a speria diavolii și pentru a-i ține departe de gospodărie. În Georgia, brazii de Crăciun se numeau Chichilaki și erau făcuți din crengi de nuci și ulmi, așezate sub forma unei piramide ce poate avea chiar și trei metri înălțime.
În Polonia a existat un vechi obicei păgân pentru zeul tunetului, Thor. Stejarul lui Thor era un copac sacru pentru multe triburi din regiune, după creștinarea lor, stejarul fiind înlocuit cu  bradul sau pinul, ale căror forme triunghiulare amintesc de Sfânta Treime. Primele indicii legate de decorarea unor brazi ar fi fost găsite în nordul Germaniei și pe teritoriul Lituaniei și Estoniei (Livoniei). Brazii erau împodobiți cu fructe, dulciuri și ghirlande pentru ucenici și copii, iar după reforma protestantă, astfel de brazi puteau fi văzuți în casele familiilor din înalta societate. O altă poveste spune că, în jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis atârnând în el mere roșii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea, însă, familiile creștine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe și dulciuri. Dar înainte de asta, în secolul al XII-lea, oamenii obișnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creștinătății.

Povestea suflătorului de sticlă și a primului glob

Renumitul glob de sticlă, ornament nelipsit din brazii de Crăciun, are o istorie de peste 150 de ani, care a început într-un mic orășel din Germania, Lauscha. La mijlocul secolului al XIX-lea, un suflător de sticlă, pe nume Hans Greiner avea să confecționeze primele globuri din sticlă. Pentru că era sărac, acesta a decis să-și facă propriile ornamente care au constat în mici globuri și ghirlande de sticlă. Primele globuri din sticlă aveau, de cele mai multe ori, forma unor nuci și a unor fructe.

Originile colindelor

Primele colinde au fost cântate în Europa, în urmă cu mii de ani, dar în acea perioadă ele aveau o cu totul altă însemnătate. Unul din cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care, în secolul al XVII-lea, a interzis colindele.
Cel mai vechi cântec creștin de Crăciun este ,,Jesus refulsit omnium'', compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc îi aparține lui Ritson și datează din 1410. În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunțat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat și că nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor și acompaniate la chitară. Una dintre ele era ,,Silent Night, Holy Night'', care în prezent este cântată în peste 180 de limbi străine de milioane de oameni.