SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, tasta 2 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

miercuri, 3 aprilie 2019

Păpușarul din Cracovia, de R. M. Romero


O altă recomandare de lectură este cartea ,,Păpușarul din Cracovia'', de R. M. Romero, scriitoare de origine cubano-americană, care locuiește în Munții Stâncoși alături de familia și animalele ei. În timpul liber, citește basme, merge în excursii, studiază limbile străine și profită de fiecare prilej de a scrie. Cartea aceasta este dedicată copiilor pierduți în Holocaust. Este o poveste despre puterea dragostei și dorința de a supraviețui. 
Karolina este o păpușă vie dintr-un regat unde regele și regina au fost detronați. Când un vânt straniu o poartă de pe Tărâmul Păpușilor în Cracovia, ea îl întâlnește pe Păpușar, un om cu o putere neobișnuită și cu un trecut marcat. Păpușarul este o ființă retrasă, dar atitudinea plină de compasiune și de curaj a Karolinei îl îndeamnă să se deschidă și chiar să-și facă prieteni, pe un violonist și fiica acestuia. Însă traiul lor pașnic este tulburat de soldații naziști care invadează Polonia. Karolina și Păpușarul își dau seama că prietenii lor evrei sunt în pericol și se hotărăsc să-i ajute cu orice preț. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu