SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, tasta 2 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

marți, 30 iulie 2019

Aventurile câinelui Păianjen, de Andy Mulligan


Azi, 30 iulie 2019, vă propun ca lectură cartea ,,Aventurile câinelui Păianjen'' a autorului englez cunoscut mai mult pentru cărțile de ficțiune. Opera sa este influențată puternic de experiențele sale ca voluntar în Calcutta, India, precum și ca profesor de engleză și de teatru în Brazilia, Vietnam, Filipine și Marea Britanie.
În această carte, Păianjen nu e un păianjen, e un cățel - și anume unul cxare tocmai și-a găsit o casă adevărată și un stăpân care-l iubește, pe nume Tom. Doar că, odată cu noua familie, lucrurile încep să meargă anapoda. Păianjen nu e obișnuit cu regulile oamenilor și, când se joacă, roade și răscolește totul prin casă. Și mai sunt și nemulțumirile lui Tom: neînțelegerile cu tatăl său, o nouă școală, un coleg răutăcios și bătăuș care-i face zile fripte. Poate păianjenul Firuță, care a apărut într-o bună zi din tavan și care de-atunci e mereu nemulțumit, are dreptate: Tom chiar nu-l iubește? Sau poate are dreptate pisica Lună și cățelul ar trebui să fugă, să-și găsească în altă parte fericirea? Păianjen trebuie să facă o călătorie lungă și aventuroasă, în care înțelege că locul lui este lângă Tom, care nu numai că-l iubește, dar are mare nevoie de el.
Lectură plăcută!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu