SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, interior 119 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

vineri, 7 ianuarie 2011

Coordonate culturale ale lunii ianuarie

În luna ianuarie vom continua seria evenimentelor culturale cu aniversarea altor mari scriitori, reprezentanţi de seamă ai literaturii române şi universale, printre care îi amintim pe: Ion Heliade-Rădulescu, Jack London, Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu, Ion Luca Caragiale.


Heliade - Rădulescu, Ion (n. 6 ianuarie 1802, Târgovişte - d. 27 aprilie 1872, la Bucureşti) a fost scriitor, filolog, tipograf, editor, prozator, critic. Heliade - Rădulescu este, de asemenea, o personalitate importantă a momentului paşoptist din literatura română, un deschizător de drumuri în ceea ce priveşte ideologia romanismului. O trăsătură specifică fiind împletirea elementelor clasice cu cele romantice.
,,Sburătorul'', opera sa reprezentativă este totodată şi prima baladă cultă, care valorifică mitul folclorc al zburătorului.


London, Jack (n. 12 ianuarie 1876, San Francisco - d. 22 noiembrie 1916, California) este pseudonimul literar al lui John Griffith Chaney. A fost un mare scriitor şi jurnalist american. Surprinzător frumos, plin de râsete, agitat şi curajos pentru un defect mereu dornic de aventură pe uscat sau pe mare, el a fost una dintre figurile cele mai atractive şi romantice din vremea lui.
Meritele prozei sale sunt incontestabile.
Printre capodoperele sale se numără romanele ,,Colţ alb'', ,,Chemarea străbunilor'', ,,Aventura cea mare'', ,,Aventuri în Alaska'', ,,Campionul greilor'', ,,Canionul'', ,,Căutătorul de aur'', ,,Croazieră cu Snark'', ,,Înainte de Adam'', ,,Lupul de mare'', ,,Mihail, câine de circ'', etc.

Eminescu, Mihai (n. 15 ianuarie 1850, la Botoşani sau Ipoteşti - d. 15 iunie 1889, la Bucureşti), un om de mare valoare culturală, supranumit ,,Luceafărul'' poeziei româneşti, a fost şi prozator, jurnalist, sufleur, copist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
De-a lungul vieţii, Eminescu a scris poezii cu tematică diferită (natura, dragostea, cosmosul, visul, etc). Opera sa cuprinde specii ca: idila (,,Dorinţa'', ,,Sara pe deal'', ,,Lacul'', O, rămâi ...''); egloga (,,Floare albastră''); satira (,,Junii corupţi'', ,,Epigonii'', ,, Împărat şi proletar'',,Scrisorile I, II, III, IV, V''); elegia (,,Revedere'', ,,Mai am un singur dor''); glossa (,,Glossă''); poeme (,,Luceafărul'', ,,Călin (file din poveste)'', ,,Memento mori''); doina (,,Ce te legeni ...'', ,,Doina'').
Astfel, Eminescu a fost o personalitate copleşitoare. Ca poet, s-a remarcat prin forţa de sinteză a izvoarelor autohtone şi universale, prin imaginaţie bogată şi fantezie creatoare, prin înălţarea filosofică şi printr-o viziune cosmică şi mitologică asupra omului.

Odobescu, Alexandru (n. 23 ianuarie 1834, la Bucureşti - d. 10 noiembrie 1895) a fost scriitor, arheolog şi om politic român. Format la şcoala clasicismului francez şi la aceea a antichităţii, om de gust şi de ştiinţă, Odobescu scrie o proză admirabilă în eleganţă şi puritate. Nuvelele sale istorice - ,,Mihnea-Vodă cel Rău'', ,,Doamna Chiajna'' şi mai ales spiritualul ,,Pseudokynegetikos'' au încântat generaţiile trecute şi prezente.
,,Pseudokynegetikos'', despre care George Călinescu afirma că este un text în care autorul ,,bate câmpii cu graţie'', închideîn el consideraţii estetice şi descrierea a trei opere de artă, un basm (Povestea lui Făt-Frumos împărat cu noroc la vânat) şi chiar şi un fragment autobiografic în care autorul povesteşte despre o vânătoare de dropii în Bărăgan.

Caragiale, Ion Luca (n. 30 ianuarie 1852, la Haimanale - d. 9 iunie 1912, la Berlin) a fost un dramaturg desăvârşit, nuvelist, pamfletar, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român. De asemenea, Caragiale este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori români, după Mihai Eminescu.
Opera sa cuprinde comedii (,,O noapte furtunoasă'', ,,O scrisoare pierdută'', ,,Conu Leonida faţă cu reacţiunea'', ,,D'ale carnavalului''); volumul ,,Momente şi schiţe''; nuvele (,,În vreme de război'', ,,O făclie de Paşte'', ,,La hanul lui Mânjoală'') ; schiţe (,,D-l Goe'', ,,Bubico'', Vizită'', ,,Lanţul slăbiciunilor''); povestiri (,,Kir Ianulea'', ,,Abu Hassan'', ,,Calul dracului'').

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu