SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, interior 119 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

joi, 17 noiembrie 2016

Sâmbăta când vine Sambo, de Paul Maar

Cartea ”Sâmbăta când vine Sambo” poartă semnătura de autor a lui Paul Maar, un scriitor german contemporan de literatură pentru copii, ale cărui poveşti despre Sambo au avut un mare succes în rândul copiilor, unele stând la baza unor ecranizări foarte cunoscute.
Iniţial, cartea a apărut în limba germană în anul 1973 şi a fost tradusă în limba română în versiunea Humanitas Junior 2011 de către Alexandru Al. Şahighian. Este o carte care cuprinde şi ilustraţii asociate întâmplărilor din cele opt capitole care poartă numele zilelor săptămânii.

Evenimentele se petrec pe parcursul a două săptămâni, despre prima săptămână relatându-se succint în primul capitol (”Sâmbătă - 5 mai”), iar restul întâmplărilor sunt redate pe larg pentru fiecare zi, în capitolele următoare.
Cursul povestirii este marcat de coincidenţe care au loc între numele fiecărei zile şi evenimente care îi schimbă treptat şi complet viaţa personajului Gambrino Berebum, un funcţionar angajat la firma domnului Boubătrân şi care stă cu chirie la doamna Pătlăgica ( duminică joacă domino şi aude ştiri despre Republica Dominicană, luni primeşte în dar ridichi-de-lună, marţi mănâncă marţipan, miercuri îi ajunge un colet de la Miercurea-Ciuc, ş.a.m.d., sâmbătă întâlneşte un Sambo).
Sambo aduce în viaţa temătorului Gambrino Berebum (sau dnului Bramburino, cum îi spune gazda batjocoritoare) normalitatea sau libertatea de exprimare. Este vorba de acea libertate de exprimare specifică copiilor, libertate căreia regulile sociale încă nu i-au denaturat esenţa, astfel încât cuvintele să fie măsurate şi răsmăsurate (chiar înghiţite!) până la a-şi pierde total funcţia (aceea de a exprima gânduri şi sentimente, de a susţine argumente şi atitudini, de a servi ca mijloc real de comunicare a sinelui).
Teama de a-şi pierde slujba şi locuinţa unde stă cu chirie îl fac pe Gambrino să tacă şi să înghită mereu agresiunile de tot soiul care vin dinspre Boubătrân şi Pătlăgica.
Sambo devine copilul lui pentru o săptămână şi, prin versuri, replici şi întâmplări meşteşugite cu puţină magie, reuşeşte să pună început schimbării de atitudine a ”tăticuţului”.

Cartea este savuroasă. Scriitorul jonglează cu stereotipurile sociale şi de mentalitate ale adultului, făcându-le praf prin prestaţia personajului Sambo, care nu este nici om, nici animal, ci o ”bâzdâganie”.

Pentru copii, cartea ar putea fi semnalul că pot pune întrebări şi da replici adulţilor, este perfect normal. Chiar dacă stilul dur al lui Sambo nu este modelul, ci modul autorului de a sublinia antiteza între curajul lui Sambo şi teama paralizantă a lui Gambrino.
Deci, o doză de încredere şi aprobare pentru curiozitatea copiilor, aprobare pe care şi Gambrino i-o acordă în final ”copilului” său.

Pentru adulţi, este o palmă răsunătoare pe amândoi obrajii.
Adulţii, care pleacă prea des urechea la funcţia interlocutorului, nu la tonul şi cuvintele lui.
Adulţii, care văd uneori în şcoală doar locul unde disciplina, care nu învinge acasă, devine triumfătoare prin orice mijloace asupra copilului mult prea curios şi îndrăzneţ (profesorul din carte poartă numele sugestiv de Dnul Trosc).
Adulţii, care se gândesc foarte mult la locul de muncă, amânând îndelung împlinirea dorinţei copilului de a petrece timp cu el.
Adulţii, care se plâng mereu de tonul vocii copiilor şi îşi doresc adesea mai multă cuminţenie şi ascultare, iar când o obţin regretă că acel ”ceva” magic al copilului (simbolizat de petele albastre ale lui Sambo) dispare.

Maar oferă, în paralel, câteva idei.
Zile petrecute împreună atunci când copilul şi le doreşte, a-i lăsa pe copii să ne ajute în stilul lor, a-i ajuta să-şi aleagă scoala potrivită, a reacţiona când altii ne calcă în picioare şi ne nedreptăţesc pentru a-i învăta şi pe ei să o facă.
Altfel spus, să nu-i reducem la tăcere şi să petrecem timp de calitate cu ei.

În final, singurul lucru pe care Gambrino şi-l mai doreşte este ca Sambo să nu mai plece niciodată.

Cartea este complexă. Merită citită cel puţin pentru umor (care este extraordinar: nume, situaţii, etc) şi cele câteva gânduri vechi şi noi pe care ni le (re)activează.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu