SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, tasta 2 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

joi, 30 ianuarie 2020

,,Acolo unde lumea se sfârșește'', de Geraldine McCaughrean


O altă carte propusă ca lectură pentru copii, dar de o categorie de vârstă mai mare, este ,,Acolo unde lumea se sfârșește'', de autoarea de origine britanică Geraldine McCaughrean, unul dintre cei mai îndrăgiți și apreciați autori de literatură pentru copii. A scris mai mult de 170 de cărți, inclusiv Petre Pan în Scarlet. De mică și-a găsit adevărata vocație în scris, susținând că ceea ce o face să scrie este dorința de-a scăpa dintr-o lume nesatisfăcătoare. Motto-ul ei este: ,,nu scrie despre ceea ce știi, scrie despre ceea ce vrei să știi''. Opera ei include numeroase reluări de povești clasice pentru copii: Odiseea, El Cid, Povestirile din Canterbury, Moby Dick, O mie și una de nopți, Gilgamesh.
A câștigat Medalia Carnegie, de trei ori Premiul Whitbread pentru cărți pentru copii, Premiul pentru ficțiune pentru copii acordat de ziarul The Guardian, de patru ori bronzul la Premiul Smarties.
În fiecare an, în miezul verii, Quill și prietenii săi sunt duși pe Stânca Războinicului, un pinten abrupt de piatră aflat în mijlocul oceanului, să vâneze păsările care cuibăresc acolo. Dar, vara aceasta, barca nu mai vine să-i ia înapoi acasă. Cu siguranță, numai sfârșitul lumii ar putea fi motivul pentru care au fost abandonați în bătaia furtunilor, condamnați să reziste foamei și spaimei de moarte. Cum oare ar putea supraviețui? Ca să aflați răspunsul, vă invit să pășiți și voi în această lume plină de mistere.

Lectură plăcută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu