SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, tasta 2 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

marți, 10 mai 2011

Unitate şi diversitate în Uniunea Europeană







A doua ediţie a proiectului educativ intitulat ,,Unitate şi diversitate în Uniunea Europeană'', iniţiat de Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia'' şi coordonat de profesor Corina Negruţiu a avut loc ieri, 9 mai 2011, începând cu ora 12,30, la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Stiinţele Comunicării Oradea. Acest proiect a adunat sub umbrela sa participanţi din mai multe judeţe: Bihor, Arad, Caraş Severin, Timiş, Dolj, Maramureş, Satu Mare, Târgu Mureş, Sibiu, Vâlcea, Botoşani etc. pentru a răspunde unei mari provocări. Scopul proiectului a fost familiarizarea elevilor cu statele componente ale Uniunii Europene, conştientizarea cu privire la rolul Uniunii Europene în promovarea unor atitudini şi valori comune pentru întreaga Europă. Concursul a urmărit să încurajeze elevii în căutarea de informaţii, să gândească creativ, să aibă o abordare critică şi analitică asupra realităţiilor sociale, culturale sau politice despre Uniunea Europeană, să-şi exprime original punctele de vedere. Partener al acestui proiect a fost şi Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai'', Secţia pentru copii şi tineret, participând la evaluarea lucrărilor şi la marea festivitate cu o contribuţie semnificativă la acordarea premiilor în cărţi.

În concurs s-au înscris peste 280 de elevi, îndrumaţi de profesorii lor, din care 110 au obţinut premii , menţiuni şi diplome. S-a desfăşurat în două etape, faza locală şi faza interjudeţeană şi pe trei secţiuni:

- Secţiunea Eseu cu tema Unitate şi diversitate în Uniunea Europeană

- Secţiunea Prezentări PPT cu tema Ţările Uniunii Europene - instituţii şi organizaţii

- Secţiunea Postere cu tema O Europă unită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu