Stuart Little, de E. B. White

Una dintre cele trei cărți pentru copii ale scriitorului american E. B. White, Stuart Little cuprinde o poveste minunată despre un șoarece născut într-o familie de oameni. Acesta are aproape șase centimetri înălțime, dar este inteligent, spiritual și foarte activ.

Hoinărește înafara casei, cunoscând din ce în ce mai bine lumea orașului, ba chiar participă la întrecerea între vapoarele în miniatură, conducând un velier botezat ”Viespea”.

Am să enumăr doar câteva dintre lucrurile care mi-au plăcut și pentru care aș recomanda-o:

- dovezile de dragoste ale familiei față de Stuart și atmosfera foarte frumoasă din casa lor;

- descrierile autorului și ilustrațiile care le dau viață;

- momentul când Stuart devine învățător pentru o zi;

- prietenia cu pasărea Margalo și pretextul găsit de E. B. White pentru plecarea ei;

- ideea autorului de a-i ”construi” obiecte pe măsură: haine, lucrușoare, mașină, barcă ș.a., de a-l face atât de iubit și înțeles de către oameni. Acest lucru îi face pe copii să simtă că și ei pot iubi animalele, că le pot vorbi, că le pot ajuta să iasă din situații dificile, că le pot considera ”frățiori” și pot aprecia prietenia lor.

Sfârșitul este mai puțin obișnuit. Ne așteptam la ceva ”sigur”, însă ne putem imagina orice final.

Lectură plăcută!

Aniversările culturale ale lunii iulie

În luna iulie, seria evenimentelor culturale continuă cu aniversarea altor mari scriitori din literatura română și universală, precum: Jean de la Fontaine, Tudor Arghezi și Hector Malot.

Primul care deschide poarta evenimentelor culturale din această lună este renumitul fabulist francez Jean de la Fontaine care s-a născut la Chateau-Thierry pe data de 8 iulie 1621. Tatăl lui avea o slujbă de mâtre des eaux et forets în ducatul Chateau-Thierry, astfel încât putem să presupunem că viitorul fabulist s-a bucurat de o copilărie fericită și îmbelșugată. 

La vârsta de 20 de ani a intrat într-o congregație religioasă, pe care a părăsit-o curând. În 1647 a preluat slujba tatălui său și s-a însurat, dar căsnicia n-a fost una fericită. Studiază cu aviditate operele anticilor și citește scrierile autorilor francezi, italieni, spanioli. La 30 de ani va publica prima sa lucrare, o traducere în versuri din Terențiu. Abia în 1668 apar primele șase cărți ale fabulelor. Originalitatea fabulelor sale au fost recunoscute de marile spirite ale veacului său. Primii săi admiratori au fost Moliere, Doamna de Sevigne, La Bruyere.

Dintre cele mai cunoscute fabule ale lui La Fontaine se numără: Vulpea și strugurii, Corbul și vulpea, Greierele și furnica, Porumbelul și furnica, Lupul și mielul, Dreptatea Leului, Lupul și barza, Iepurele și broaștele, Cocoșul și vulpoiul, Calul și măgarul, Lupul și câinele, Leul și șoricelul. 

Ultimii doi ani ai vieții și i-a petrecut între Academia franceză și biserică, între scrierea psalmilor și cea a fabulelor. 

La sfârșitul anului 1692, fabulistul se îmbolnăvește grav și se apropie mai mult de biserică. Astfel, La Fontaine se stinge din viață la 13 februarie 1695. 

Un alt sărbătorit al acestei luni este marele scriitor român Tudor Arghezi care s-a născut la 21 mai 1880, la București. Cu acest prilej se împlinesc 50 de ani de la moartea scriitorului și poetului român. Este fiul lui Nae Teodorescu și al Mariei. Tudor Arghezi a fost călugăr, diacon, bijutier și ziarist. 

Între 1887 1891 urmează Școala primară ,,Petrache Poenaru'', apoi cursurile Gimnaziului ,,Cantemir-Vodă''. De la vârsta de 11 ani este nevoit să se întrețină singur, dând meditații. La 16 ani s-a angajat custode la o expoziție de pictură. Despre primele scrieri ale adolescentului poet, Al. Macedonski spunea: ,,Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și în străinătate, ca o culme a poeticii și a artei.'' Se spune că la 19 ani cel care avea să devină poetul Tudor Arghezi a trăit prima dramă a vieții sale. Iubita de care era îndrăgostit a murit și tânărul tulburat a încercat să-și caute alinarea îndreptându-se către Dumnezeu. Călugăr fiind, Arghezi n-a întrerupt nici activitatea literară și nici pe cea publicistică. A mai lucrat ca bijutier și ceasornicar în Elveția. 

Primul său volum de versuri ,,Cuvinte potrivite'' este primit de criticii vremii cu elogii. Se spune că unii critici au vorbit despre poetul român de la Eminescu încoace.''

Opera sa cuprinde volumele: ,,Cuvinte potrivite'', ,,Icoane de lemn'', tablete; ,,Flori de mucigai'', poezii; ,,Tablete din Țara de Kuty'', povestiri swiftiene; ,,Cărticica de seară'', Cimitirul Buna-Vestire'', roman parabolic; ,,Versuri alese'', ,,Bilete de papagal'', ,,Prisaca'', ,,Cântare omului'', ,,O furnică'', ,,Testament''.

S-a stins din viață la 14 iulie 1967 și a fost înmormântat cu funeralii naționale.

Ultimul sărbătorit care încheie seria evenimentelor culturale din acestă lună este scriitorul francez Hector-Henri Malot care s-a născut la 20 mai 1830, la Bouille-sous-Bois, Franța. Cu această ocazie se sărbătoresc 110 ani de la moartea acestuia. 

A studiat dreptul la Rouen și Paris, după care practică un timp notariatul, domeniul de activitate al tatălui său. A mai colaborat cu articole și încercări literare la diverse publicații, iar pasiunea pentru arta scrisului îl determină să lase dreptul și să-și dedice întreaga carieră literaturii. 

Hector-Henri Malot scrie și editează în totalitate peste 70 de romane, fiind comparat din punct de vedere al productivității cu Al. Dumas. Capodopera sa este însă romanul ,,Singur pe lume'' (Sans famille), pentru care a fost premiat de Academia Franceză.

Printre alte lucrări publicate de Malot se numără și următoarele: Un beau-frere, Une belle-mere, Romain Kalbris, Une Bonne affaire, Pages choisies. 

La 17 iulie Hector Malot se stinge din viață la Fontenay-sous-Bois.

   

Rochița lui Bill, de Anne Fine

Autoarea britanică Anne Fine este foarte cunoscută pentru cartea sa ”Copiii de făină”, pentru care a și câștigat o medalie Carnegie, dar și pentru multe alte scrieri pentru copiii de diferite vârste sau pentru adulți. Scrie prima carte la vârsta de 24 de ani și continuă să creeze punându-și talentul în sprijinul sufletului de copil.

Cartea ”Rochița lui Bill” a apărut în anul 1989, ilustrată de Philippe Dupasquier, și tratează o temă deosebit de interesantă: diferențele de gen. 

Oare ”a te pune în pielea celuilalt” nu este calea cea mai simplă de a-l înțelege pe acela?

 Așa că modalitatea prin care, pe parcursul cărții, Anne Fine evidențiază unele dintre cele mai comune stereotipuri cu privire la gen prezente la vârsta copilăriei și pubertății este traversarea unei zile obișnuite de școală de la un capăt la altul având atașată propriei identități o imagine nereprezentativă.

Personajul principal, Bill Simpson, este băiat, dar se trezește într-o zi în fața oglinzii, înainte de plecarea la școală, îmbrăcat într-o rochiță roz. Toată lumea din jurul lui pare că nu observă neobișnuitul situației, astfel că Bill petrece o zi întreagă, o foarte lungă zi, în postura de fetiță.

Frustrarea de a nu putea face lucruri banale precum folosirea buzunarelor (pe care rochia nu le avea) sau de a nu putea juca fotbal cu (și de la egal la egal cu) băieții sunt doar două din elementele care alcătuiesc tabloul limitărilor feminine la vârsta copilăriei. 

Sunt surprinse diferențele între preocupările fetelor și băieților, dar și aspecte ale alterității ce țin de poziționarea în spațiul școlar fizic sau nivelul crescut al cerințelor profesorilor cu privire la aspectul scrisului fetelor. 

Sunt și alte simptome ale realității diferențelor de gen care se văd în paginile cărții. Bill nu trage însă concluzii, trăiește acea zi în așteptarea sfârșitului ei și nu spune nimănui nimic. Nu întreabă pe nimeni cum s-a schimbat din băiat în fată. Dar înregistrează toate acele întâmplări care au fost ALTFEL decât se aștepta băiatul din el. Concluziile aparțin cititorului. Și pot fi foarte bogate și semnificative pentru înțelegerea celuilalt.

Bill se bucură doar atunci când își revine: ”INDIFERENT ce-a fost, s-a terminat!”

Lectură plăcută!

Tabăra "Prietenii bibliotecii" - săptămânile 2-3

 Am intrat în ultima săptămână de tabără.

Între timp, pe parcursul ultimelor două săptămâni, copiii care au ales Biblioteca Județeană ”Gheorghe Șincai” Bihor ca loc de joacă și recreere au avut ocazia să cunoască copii de vârsta lor și să participe la activități dintre cele mai diverse. 

CARTEA a fost la mare cinste, astfel că am citit povești și am folosit pauzele dintre două activități pentru a o cerceta.

Resursele MEDIATECII au fost valorificate în fiecare zi de luni, când copiii au vizionat unele dintre cele mai recente filme de desene animate intrate în colecția bibliotecii. În colaborare cu Inspectoratul de Poliție al județului Bihor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana s-au desfășurat activități de informare și prevenție, însoțite de scurte demonstrații și de materiale educaționale audiovizuale, atât la sediul bibliotecii, cât și la sediul I.S.U Crișana al județului Bihor, spre bucuria copiilor. 

Am făcut mișcare, am construit avioane și săbii, ne-am întrecut, ne-am pus în valoare imaginația și creativitatea, am vizitat târgul de produse tradiționale din imediata vecinătate, am făcut glume și ne-am împrietenit. Ne-am certat și ne-am împăcat. Am exersat disciplina, dar am și ocolit-o. Am învățat lucruri despre noi înșine. Ne-am testat abilitățile sociale și nu numai. ”Aud și uit, văd și țin minte, fac și înțeleg” spune proverbul chinezesc. Am făcut și am ”desfăcut” tot ce ne-au propus voluntarii și bibliotecarii, sperând să ne atragem laude și să putem spune: ”A mea/al meu e cea/cel mai frumos/frumoasă”.

Tabăra în imagini:

Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane, de Kate DiCamillo

Această nouă poveste despre destinul unui iepure, scrisă de Kate DiCamillo, atacă subiectul iubirii care cere împărtăşire.
Da, este ceva ce se petrece în lumea oamenilor, chiar şi între aceştia şi animalele lor de companie... dar între oameni şi jucăriile lor, o fi oare posibil?
Şi, ca şi cum nu era suficient să fie un iepure de porţelan, o jucărie care are extraordinara calitate de a auzi şi înţelege tot ce se petrece în jur, dar nu poate reacţiona (deci, nu-şi poate exprima iubirea, chiar dacă ar simţi-o - DAR n-o simte!!!), iepurele familiei Tulane ajunge curând să înţeleagă că propria-i neputinţă poate fi un motiv destul de întemeiat pentru ca el să fie blestemat.
Este convins că bunica Tulane a trimis asupra lui acest blestem, blestemul celor care nu răspund cu iubire deşi sunt înconjuraţi de fiinţe care-i iubesc.
Aventurile iepurelui Edward Tulane urmărit de blestem încep abia după ce, în timpul unei croaziere, cade în apa oceanului.
De acolo, salvat după mulţi ani de un pescar, ajunge să simtă pentru prima oară ataşamentul faţă de oamenii care-l ţin în casă, sau în buzunar, sau pe umăr ... sau în braţe. Va cunoaşte câţiva.
Şi astfel va pătrunde în lumea emoţiilor şi sentimentelor umane: tristeţe, speranţă, bucurie, surpriză, dezamăgire, iubire, dor ş.a.
Iar noi, cititorii, descoperim o poveste complexă şi frumoasă despre cum se învaţă iubirea privind lumea prin ochi de necuvântător supus întrutotul capriciilor destinului.
Finalul îi aduce lui Edward Tulane surpriza frumoasă a vieţii, răsplata pentru iubire şi dizolvarea blestemului.
Lectură plăcută!

Tabăra "Prietenii bibliotecii" - săptămâna I

https://www.facebook.com/pg/bibliobihor/photos/?tab=album&album_id=1406768156025837