Ultimele zile ale taberei de vară s-au desfășurat conform planului de activități pe perioada 1 - 12 iulie 2019, pe serii.
În data de 9 iulie, a venit rândul celei de-a treia serie de copii.
Astfel, marți, pe data de 9 iulie, am continuat să prezentăm istoria scrisului, a tiparului, biblioteci celebre din alte timpuri până-n zilele noastre, câteva sfaturi pentru iubitorii de carte, de asemenea câteva trucuri pentru a stăpâni arta lecturii, apoi câteva lucruri importante de reținut referitor la ce trebuie să conțină o bibliotecă personală.
După ce au ascultat și vizionat cu deosebit interes prezentarea despre istoria scrisului, cele două voluntare Sorana și Giulia le-a propus copiilor un joc intitulat ,,Imagidice'', un joc foarte antrenant care i-a pus pe copii să formuleze fiecare o propoziție logică cu imaginile care le-au ieșit aruncând cu zarurile, iar la finalul jocului, au pus cap la cap propozițiile și au imaginat o povestioară drăguță cu animăluțe și multă veselie.
Apoi, domnul dr. Vasile Deac i-a așteptat la laboratorul de conservare, unde le-a vorbit despre cât de important e să avem grijă de cărți, să nu le lăsăm să se deterioreze și, pe cât posibil să prevenim așezarea cărților în locuri unde pot să se dezvolte factori patogeni care dăunează hârtiei.
A doua zi, am reluat prezentarea pe slide-uri a câtorva imagini despre biblioteci, despre procedeul de tipărire a unei cărți, după care le-am pus întrebări pentru a vedea ce au reținut din prezentările expuse. I-am mai întrebat dacă le-a plăcut în această tabără, iar copiii au răspuns în cor că le-a plăcut foarte mult și și-au exprimat dorința de a mai participa la taberele organizate și altă dată.
Apoi, șefa secției de împrumut carte pentru copii și tineret, doamna dr. Mariana Barna și bibliotecarele au jucat ,,Lupul și oile'', iar după joc, copiii s-au pregătit pentru atelierul unde au fabricat hârtie din materiale reciclabile, conform indicațiilor date de doamnele bibliotecare Marianca, Adelina și Simona și a celor două voluntare, Sorana și Giulia. Din hârtiile produse, copiii își vor putea confecționa cărți, carnețele și alte obiecte.
Au făcut, de asemenea, și o vizită la legătorie, unde doamna Lili le-a arătat multe lucruri interesante legate de carte și despre cum trebuie prinse filele unei cărți, procedeele de lipire, de presare, de tăiere a marginilor unei cărți.
Iată că am ajuns și la ultima zi din această tabără, zi în care a avut loc și festivitatea de închidere a taberei, odată cu acordarea diplomelor pentru participanți.
În această ultimă zi, am adunat împreună impresii din zilele anterioare cu această serie, am depănat amintiri frumoase încercând să le transmitem bucuria și încrederea că am reușit să facem din aceste zile, petrecute împreună, un minunat și fermecat tărâm al cărților, al jocului și, totodată, al cunoașterii.
Am continuat ziua în același ton vesel cu puțină mișcare propusă de doamna bibliotecară Soica Marianca cu un dans de fitness pentru copii pe muzica îndrăgitei artiste din Columbia Shakira. Apoi, cei de la fundația Euro Education Foundation le-a pregătit copiilor fișe de desenat reprezentând imagini de flori, de prinți și prințese, de eroi din povești cunoscute, iar ei trebuia să picteze pe hârtia presată aceste imagini.
Le-am mai propus un alt joc nu atât interesant, cât foarte amuzant ,,Telefonul american'', coordonat de doamnele bibliotecare Marianca Soica, Simona Popa și Adelina Boga.
După aceea, copii au mai făcut o scurtă vizită și la secția de carte veche.
La sfârșit, cei prezenți au fost recompensați cu dulciuri și o diplomă de participare.