Ouă încondeiate - tradiție și semnificație

Încondeierea sau ,,împistrițul'' ouălor reprezintă un obicei străvechi în tradiția românească. Astfel, ouăle încondeiate sunt o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale. Întrucât oul roșu este purtătorul unor semnificații profunde legate de Învierea lui Hristos și de reînnoirea naturii, creștinii s-au ostenit să-l încondeieze, desenând cu ceara motive decorative ancestrale de o rară frumusețe. Oul văzut ca un simbol primordial, sămânța vieții, potrivit tradiției, este vopsit și încondeiat în zilele de joi și sâmbăta din Săptămâna Mare. Oul încondeiat ne transmite bucurie, uimire, smerenie, împăcare, având ca simboluri soare, lună, cruce, modele din natură (plante, animale, obiecte casnice), precum și modele de țesături populare. Motivele ornamentației ouălor încondeiate sunt numeroase și fiecare motiv este prezentat în mai multe variante în funcție de regiune. Nicăieri, însă, mai mult ca în Bucovina acest obicei nu este ridicat la nivel de artă. Motivele folclorice folosite sunt: spicul de grâu, soarele, frunza și bineînțeles nelipsitul simbol creștin, crucea.În Muntenia și Oltenia, motivele ornamentale sunt naturaliste, dar cu mai puține culori.
În Transilvania și Banat se remarcă încondeierea printr-o mare varietate de modele și culori, iar Țara Bârsei este renumită pentru desenul și compoziția ornamentală și cromatică de o mare finețe. Oamenii, chiar și copiii, au simțit nevoia de a decora oul prin diverse metode, cum ar fi: ceară colorată, vopsele, mărgele, etc. Decorarea ouălor cu ceară colorată se face cu ajutorul unui instrument special, care poartă numele de chișiță (un fel de condei), care constă într-o bucățică de lemn care are în capăt un mic tub de metal (cupru) prin care trece ceara topită, colorată prin numeroase procedee. Decorarea ouălor cu vopsele se face tot cu ajutorul cerii, prin procedeul ,,batic''. Oul alb, golit de conținut, se decorează cu ceara pe spațiile ce urmează să rămână albe. Se scufundă oul în vopsea galbenă, se scoate, se usucă și se aplică ceara pe spațiile care vor rămâne, în final, galbene. După care oul se va scufunda totodată în vopsea roșie. Procedeul se repetă în funcție de numărul de culori, pornindu-se de la culorile mai deschise până la cele mai intense. În final oul se dă cu un strat de lac care va da strălucire oului.
Iată câteva simboluri și semnificații utilizate: linia dreaptă verticală = viață; linia dreaptă orizontală = moarte; linia dublă dreaptă = eternitate; linia cu dreptunghiuri = gândirea și cunoașterea; linia ușor ondulată = apa, purificarea; spirală = timpul; spirala dublă = legătura dintre viață și moarte.
Dintre cele mai utilizate motive amintesc următoarele:
- Crucea - semnul creștinătății- în județul Muscel apare o cruce mică în punctul de încrucișare a două bețe și în cele patru compartimente câte o figură, care pe alte ouă se numește ,,argeșeanca'' sau ,,goanga''.
- Crucea Paștelui - crucea cu care creștinii împodobesc pasca pe care o duc la biserică, în noaptea Învierii, numit în unele zone și ,,Ziua Paștelor''.
- Crucea românească și crucea rusească sau crucea moldovenească - este reprezentată printr-o cruce cu alte cruciulițe la capete
- Crucea nafurei - crucea încrestată pe pâinea din care se împarte nafura la slujba bisericească
- Steaua - un alt motiv răspândit în Bucovina și în tot vechiul Regat, Vâlcea.
Sărat, acest motiv este întâlnit și cu numele de ,,floarea stachinei'' sau ,,steaua ciobanului''.
- Mănăstirea - tot un simbol al creștinătății
- Regnul animal: albina, broasca, șarpele, spicul grâului;
- Motive vegetale: frunza bradului, garoafa, spicul grâului;
- Unelte casnice și de câmp: grebla, lopata, fierul plugului;
- Motive luate din industria casnică: clinul, ce se formează la croirea cămășilor și mânecilor

1 Martie, mărțișor- istorie, tradiție și superstiții

Povestea mărțișorului ne trimite în vremuri cu zei, războinici, eroi și civilizații care au ajutat la crearea culturii noastre. Încă din cele mai vechi timpuri, prima zi a lunii martie a fost înzestrată cu semnificații mistice legate de mărțișor, atribuindu-i-se calitatea de talisman protector și totodată, un obiect artizanal ce oferă un echilibru în lupta dintre Bine și Rău.

În calendarul vechi, 1 Martie marca începutul unui An Nou, iar simbolul culorilor alb și roșu reprezenta lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii, albul însemnând pace, iar rosul război. Mai mult decât atât, cercetările arheologice de demult au scos la iveală amulete care datau de acum cca. 8000 de ani și erau formate din pietricele vopsite în alb și roșu înșirate pe o ață. În acele vremuri se obișnuia practica sacrificiilor umane și animale cu scopul de a îmbuna zeii pentru venirea primăverii. Astfel, roșul sângelui era asociat cu viața, adorația și sacrificiul, iar albul semnifica puritatea zăpezii, iarna și trecutul.

Tot în vremuri demult apuse, pe data de 1 Martie, mărțișorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor. Șnurul din care era alcătuit, se lega fie la mână, fie la piept și se purta de la 1 martie până se arătau semnele de biruință ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărțișorul se lega fie de un pom înflorit, fie era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: ,,Ia-mi negrețele și dă-mi albețele.’’

Unul dintre cele mai interesante mituri legate de originile mărțișorului îl reprezintă acela al luptei dintre Primăvară și Iarnă. Astfel, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a observat la marginea unei păduri un ghiocel superb care răsărea de sub pătura de zăpadă a iernii. Fiind hotărâtă să-l ajute, a dat zăpada la o parte, fapt ce a înfuriat extrem de tare Iarna, aceasta chemând vântul și gerul pentru a distruge ghiocelul. Primăvara a încercat să salveze ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit din cauza mărăcinilor înghețați. Din degetul ei s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care a căzut peste floare și a salvat-o. Pentru a sărbători Victoria Primăverii asupra Iernii, mărțișorul a căpătat cele două culori, simbolizând sângele roșu pe zăpada alba.

În unele județe ale României,există tradiția ca mărțișorul să fie purtat doar în primele două săptămâni. În localitățile transilvănene, mărțișoarele sunt atârnate de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se considera că astfel se pot speria duhurile rele. În județul Bihor, se credea că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoși și mai sănătoși. În Banat, fetele se spală cu zăpadă pentru a fi mereu iubite. Tot aici, dar și în Bucovina, fetele sunt cele care le oferă băieților mărțișoare care sunt făcute chiar de mâna lor. În Dobrogea, mărțișoarele sunt purtate până la venirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare și înaripată. În Moldova și Maramureș, fetele oferă băieților mărțișoare, ca și în Banat și Bucovina, deosebirea fiind că și băieții, la rândul oferă fetelor mărțișoare de 8 Martie. Sărbătoarea mărțișorului se poate întâlni în zona Balcanilor la Aromâni și Megleno-Români, precum și la Bulgari care o numesc Martenița.  

Un personaj traditional în legenda mărțișorului de la care provin celebrele babe care se sărbătoresc de la 1 martie este Baba Dochia. În tradiția popular, aceasta era o femeie rea și capricioasă și se spune că primele 9 zile ale lunii martie aduc vremuri schimbătoare la fel ca și firea Babei Dochia.

Printre superstițiile legate de această lună, se numără următoarele:

-          * Moșii Sfinți bat cu bețele în pământ gonească inghețul, să vină căldura dând drumul primăverii;

-         *  Dacă plouă în ziua de Mucenici, sigur va ploua și de Paști;

-          * Se zice că în această zi vin berzele aducătoare de noroc și de…copii;

-         *  Dacă tuna pe 9 martie, var ava fi roditoare;

-          * Dacă tuna înainte de această zi, în Săptămâna Albă, vara va fi seacă;

-          * Apa de ploaie, căzută acum, de Moși este bună pentru dureri de cap și de ochi;

-          * Cei care au livadă sau vie, trebuie să bea 40 de păhărele cu vin și să verse câteva picături pe vie sau pomi pentru ca plantelor să le meargă bine tot anul și roadele să fie bogate

“Postul creştin şi alimentaţia sănătoasă”

În perioada 26-27 martie 2013 copiii de la Şcoala Gimnazială "Dimitrie Cantemir" au marcat a doua săptămână din Postul Mare, printr-o activitate extracurriculară în care au vorbit despre postul creştin pentru copii, despre alimentaţia sănătoasă şi, la finalul activităţii, au făcut o salata de fructe.

Organizatorul activităţii a fost profesor de religie, Nichita Diana; grupul ţintă au fost elevii şcolii (I - a D, a - II - a B, a - III - a B, a VIII - a B etc.), iar colaboratori au fost: profesor religie Turcu Amalia, profesor pentru învăţământul primar Maghiari Liliana, învăţător Coşarcă Tatiana, profesor pentru învăţământul primar Pece Daniela. Activitatea s-a desfăşurat cu aportul conducerii unităţii furnizoare de educaţie.

În desfăşurarea activităţii s-a urmărit stimularea interesului copiilor pentru înţelegerea şi pǎstrarea tradiţiilor legate de Sfânta Sǎrbǎtoare a Învierii Domnului, explicarea importanţei postului pentru creştini, în mod general, pentru copii în mod special, argumentarea legăturii dintre post – rugăciune – milostenie şi faptele bune pentru copii, cunoaşterea şi utilizarea unor tehnici de lucru cu diverse materiale şi ustensile, proiectarea, confecţionarea şi evaluarea unor produse simple, dezvoltarea capacităţii de cooperare în scopul realizării unui produs, dezvoltarea şi stimularea expresivităţii şi creativităţii copiilor, conştientizarea efectelor pozitive ale unei alimentaţii sănătoase.

Finalul activităţii a fost marcat de impresiile şi părerile personale ale participanţilor, care şi-au manifestat dorinţa de a mai realiza şi finaliza astfel de activităţi, în care să se îmbine partea moral-religioasă cu abilităţile de cooperare, colaborare şi finalizarea unui produs. Activitatea va continua şi săptămâna viitoare în cadrul programului "Să ştii mai multe, să fii mai bun", când copiii vor merge la Biserică pentru a se pregăti de întâmpinarea Învierii Domnului.

Paştele. Obiceiuri şi tradiţii

După Crăciun, cea mai frumoasă sărbătoare de familie este Paştele. Paştele este sărbătoarea creştină a Învierii Domnului. Ultima săptămână a postului care precede sărbătoarea este săptămâna mare, care începe cu duminica Floriilor şi se termină cu duminica pascală. Înainte de anul 325 i.H. Paştele se sărbătorea în diferitele zile ale săptămânii, chiar şi vinerea, sâmbăta şi duminica. În acel an, s-a convocat consiliul de la Nicaea de către împăratul Constantin. Sărbătoarea începe de fapt cu duminica Floriilor, când se sărbătoreşte intrarea lui Hristos în Ierusalim. Slujba de Înviere începe de la miezul nopţii, aşa este încă din Evul Mediu, când oamenii aşteptau răsăritul soarelui pentru a se porni în procesiune spre biserică.
În această săptămână se merge la biserică, se termină postul de 40 de zile şi natura renaşte. În ziua de joi a săptămânii mari clopotele încetează să mai bată, vor mai bate doar Sâmbăta Mare. Această zi este totodată şi începutul chinurilor Mântuitorului. Vinerea este ziua răstignirii lui Hristos, cea mai mare zi de post. Ziua de vineri era considerată mereu zi fără noroc. În această zi nu se obişnuiau muncile legate de cultivarea pământului sau de creşterea animalelor, nu se aprindea foc şi nu se cocea pâine. Cel mai important moment al zilei este sfinţirea apei botezătoare la biserică. Se spunea că prima persoană care urmează să fie botezată cu această apa "nouă" va avea noroc toată viaţa.
Mâncarea tradiţională este carnea de miel pregătită după mai multe reţete specifice. Mielul este simbolul lui Hristos. Oul simbolizează renaşterea. În unele regiuni ziua de luni este ziua stropitului. Binecunoscut obicei pascal este stropitul fetelor, în a doua zi de Paşti, fetele sunt stropite în Ardeal cu apă de colonie, obicei unguresc, iar în Polonia, Germania şi Ucraina fetele se stropesc cu apa obişnuită.
Conform credinţei religioase, obiceiul îşi are rădăcinile în faptul că evreii i-au stropit cu apă pe adepţii lui Iisus care aduceau vestea învierii Domnului. Ouăle roşii aveau menirea de a ţine răul departe şi simbolizau sângele lui Hristos. Iepuraşul aducător de ouă roşii provine de pe meleaguri germane şi simbolizează fertilitatea. Ouăle încondeiate sunt un obicei popular şi religios românesc, care în Moldova şi Bucovina a devenit artă. Cojile de ouă folosite la prepararea aluatului nu se ard şi nici nu se aruncă oriunde, ci pe o apă curgătoare, pentru ca peste vară uliul să nu atace găinile şi puii, de asemenea pentru a se duce în ţara Blajinilor, să le dea de ştire că a sosit Paştele (vechi obicei popular din Moldova).
Simboluri pascale
* Crucea
Crucea este simbolul crucificării, opusul învierii. Totuşi, la consiliul de la Nicaea, în anul 325 i.H., Constantin a decretat că întocmai crucea să fie simbolul oficial al creştinismului. Crucea nu este numai simbolul pascal, dar este utilizată foarte mult de biserica catolică, ca simbol al credinţei.
* Iepuraşul
Iepuraşul nu este o inovaţie modernă. Simbolul provine încă din vremea festivalurilor păgâne de Eastre. Simbolul pământesc al zeiţei Eastre era iepurele. Germanii au adus cu ei simbolul iepuraşului pascal în America. Numai după războiul civil devine răspândit ca fiind simbol creştin. De fapt, sărbătoarea Paştelui nu era celebrată în America până la acea dată. Iepuraşul aducător de ouă roşii provine de pe meleaguri germane şi simbolizează fertilitatea.
* Oul
Oul simbolizează învierea. Ouăle roşii aveau menirea de a ţine răul departe şi simbolizau sângele lui Hristos.
* Mielul
Reprezintă victoria vieţii asupra morţii. Îl simbolizează pe Cel care trebuie sacrificat pentru propria mântuire. Mieii sunt membrii turmei lui Dumnezeu.
* Scorpionul
Simbolul lui Iuda.
* Măgarul
Crucea albă de pe greabăn măgarul o are graţie faptului că L-a adus pe Iisus la Ierusalim în Duminica Floriilor.
* Fluturele
Simbolul vieţii lui Iisus: omida reprezintă întruparea omenească; coconul este moartea trupească, fluturele simbolizează Învierea.
* Păunul
De vreme ce se credea că păunul este nemuritor, este simbolul vieţii veşnice.

În atelierul desfăşurat în secţie copiii au realizat lucrări deosebite.

Elevii de la Şcoala cu clasele I-VIII Oşorhei, judeţul Bihor, având ca profesor de limba şi literatura română pe Amalia Ţoca, au scris poezii amintind Învierea şi semnificaţia iepuraşului de Paşte...

ÎNVIEREA DOMNULUIMercea Camelia clasa a V-a

E sărbătoarea Învierii Domnului aproape
Şi sufletu-i cuprins de nerăbdare,
E ziua scrisă cu roşu-n calendare
Care durerile vrea să le îngroape.

În noaptea care vine
Iisus din nou învie
Mormântul de soldaţi ferecat
Îngerii pe Hristos L-au apărat.

Acum a înviat,
Şi oamenilor S-a arătat,
Uimiţi, cuprinşi de frică,
În faţa lor S-a transformat.

În noaptea de Înviere
Ne închinăm Lui cu toţii
Ca să ne ierte:
Părinţii, bunicii şi nepoţii.

Ne-a dat atunci o lecţie supremă,
De ce e-n stare El pentru noi,
Prin moartea Lui nedreaptă însă demnă,
Credinţa bună, găsitu-şi-a locaş în noi.

Şi-n fiecare an, noi toţi creştinii,
Să luăm aminte de acei martiri
Ce-au luptat cu credinţă în Hristos
Şi dragostea Lui le-a rămas azi cu folos.

Că-n clopotul ce bate
Inimile ne răzbate,
Şi aminteşte an de an
Că Învierea nu-i în van.

Ca durerile să-ngroape
Ne vine El an de an
Şi-i cuprinsă-ntreaga lume
De HRISTOS un singur nume!

MOARTEA DOMNULUI IISUSLuncan Ruben, clasa a V-a A

Domnul Iisus a murit
Pe o cruce răstignit.
Viaţa Lui a dat-o
Dragostea mi-a lăsat-o.

Piroane în mâini şi-n
picioare i-au pus,
Şi o suliţă în coastă
pentru noi L-au străpuns.
….duşmanii.

Pe dealul Golgota Iisus a murit,
Pe o cruce de lemn.
Soldaţii au fost cei care L-au scuipat,
Dar Domnul Iisus i-a iertat.
…cu toţii.

El şi-a dat viaţa pentru tine
Ca tu să fii acum salvat.
El a stat plângând pe cruce
Şi ei oţet I-au dat.
….fiind însetat.

Dar El a stat şi-a îndurat
Când L-au condamnat,
Iar apoi pe cruce El a stat
Şi duhul Tatălui şi-a dat.
….cum scris a stat.

Mi-e greu să mă gândesc…
Pentru El vreau să mă jertfesc,
Că sunt un păcătos
Şi fără El nu am folos.
….e dragostea-n Hristos.

Dar lumea asta-i mare
Cu El s-a năruit,
Al meu păcat mare
Când L-au batjocorit.
….nu L-au iubit.
Şi-notdeauna-L răstignesc
Când Îl supăr păcătuiesc,
Dar aşteaptă de la mine
Să-I aduc mai mult bine.
…ce folos de nu-I cu mine?

Domnul Iisus a murit
Pe-o cruce răstignit.

HRISTOS A ÎNVIAT!Lazăr Sergiu clasa a V-a A

Hristos a înviat
Dintr-un mormânt întunecat
Arătându-se către oameni uimiţi,
Veniţi cu toţii să-L primiţi!
Cu multe ouă roşii...
Cu suflete curate
Ca să Îi slujim,
Şi să Îl cinstim,
Că El a înviat
Şi sufletul Şi-a dat.
De Paşte-I înviat
Hristos mare Împărat
De dragul nostru-al tuturor
A rămas printre noi şi sufletul ni-l dă.

IEPURAŞULBara Natanael clasa a V-a A

Iepuraşul bucuros
Că a înviat Hristos,
Îşi vopseşte coş cu ouă,
Foarte mândru-n stropi de rouă.

Iar în roşu le vopseşte
Şi cu roşu le stropeşte
Că Hristos a înviat
Şi la cer S-a înalţat.

1 Martie - sărbătoarea primăverii, sărbătoarea bucuriei

După zilele triste şi reci de iarnă, toţi oamenii aşteaptă cu nerăbdare sosirea primăverii. Fericirea pentru renaşterea naturii, încrederea în bucuria vieţii, însufleţeşte gândul şi inima fiecărui om. Odată cu venirea primăverii, soarele începe să-şi recapete forţele, iar întreaga natură se trezeşte şi ea la viaţă, transmiţând oamenilor o stare de beatitudine, optimism şi speranţă de mai bine. Florile încep şi ele să-şi deschidă petalele, să parfumeze aerul cu mireasma lor îmbietoare şi să zâmbească cerului albastru-cristalin. Un parfum uşor de toporaşi se răspândeşte la adierea vântului din amurg. Rândunica cea voioasă, turturica, sturzul şi alţi vestitori ai primăverii, ne oferă un concert de neuitat. Primăvara e asociată cu luna martie, luna în care primim fel de fel de mărţişoare viu colorate şi le oferim, la rândul nostru, celor dragi, în semn de respect şi admiraţie. Astfel, se oferă tot felul de mărţişoare, de la cele cu coşari, cu cheiţi, buburuze, cu potcoave, sub formă de inimioare, până la cele cu steluţe, cu trifoi cu patru foi, care se spune că sunt aducătoare de noroc.

Totodată, luna martie, respectiv numele de ,,mărţişor'' sunt de asemenea asociate zeului Marte, zeul războiului, al agriculturii, naturii şi al primăverii. Martie stă sub semnul luptei dintre bine şi rău, dintre întuneric şi lumină. Legat de culoarea şnurului care se pune la mărţişor, se consideră că roşul semnifică viaţa, este un însemn al femeii, iar albul semnifică limpezimea, luciditatea şi este un însemn al bărbatului.

De asemenea, venirea primăverii e strâns legată şi de mitul Babei Dochia, un personaj legendar păgân. În zilele noastre se mai păstrează tradiţia populară ca fiecare om să-şi aleagă câte o babă şi cum va fi vremea în acea zi, aşa va fi pentru el (ea) tot restul anului, aşa va fi şi firea omului, caracterul său moral. Tot despre această ,,babă Dochia'' avem păstrate şi alte legende din popor. Cea mai cunoscută dintre ele fiind cea cu stâncile de pe vârful Munţilor Bucegi (,,Babele''). Legenda spune că baba Dochia a pornit prea devreme cu turma de oi la munte, iar la plecare şi-a luat cu ea cele 9 cojoace, însă, pe drum vremea s-a încălzit şi baba a fost nevoită să-şi mai dea jos din cojoace. În vârful muntelui începe să ningă şi să viscolească, iar baba îngheaţă împreună cu turma ei.

O altă legendă ne spune că baba Dochia este o soacră rea, care-i cere tinerei nurori să-i aducă fragi la 1 martie, ceea ce este imposibil. Astfel, fără ştirea babei, un moşneag o ajută pe tânăra fată să-i aducă fragi. Baba se păcăleşte, crezând că nora nu-şi poate duce la îndeplinire sarcina şi porneşte cu turma la munte. Dar Dumnezeu, pe drum o pedepseşte şi vremea rea o transformă în stană de piatră.

Revenind la mărţişor, el trebuie purtat cu mândrie, cu demnitate, întrucât el este un talisman aducător de sănătate, belşug, noroc şi fericire. Mărţişorul poate fi purtat, conform tradiţiei populare, până când înfloresc trandafirii sau cireşii, până când vin berzele, iar data la care se dă jos mărţişorul este una care marchează biruinţa primăverii, a Soarelui ce a stat în cumpănă în zilele Babelor.

Coordonate culturale ale lunii februarie

În luna februarie aniversăm un alt mare scriitor, reprezentant de seamă al prozei româneşti contemporane.

Sorescu, Marin (n. 19 februarie 1936, la Bulzeşti, jud. Dolj – d. 8 decembrie 1996, la Bucureşti). A fost poet, prozator, dramaturg, esseist şi traducător.
Poezia lui Sorescu acoperă o zonă largă, stilul său ironic trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. Astfel, multe dintre volumele sale sunt dedicate copiilor: ,,Unde fugim de-acasă?’’,,Cirip-ciorap’’, ,,O aripă şi-un picior’’ sau ,,Despre cum era să zbor’’, ,,Ocolul infinitului mic pornind de la nimic’’.
De asemenea, Sorescu s-a remarcat în literatura română şi ca traducător. Operele lui au fost traduse în: SUA, Canada, Mexic, Brazilia, Columbia, India, Anglia, Germania, Franta, Grecia, Suedia, Italia, Olanda, Spania, Portugalia, China, Singapore, Rusia, Cehia, Slovacia, Serbia, Macedonia, Bulgaria ş.a., totalizând peste şaizeci de cărţi apărute în străinătate.
Ca dramaturg, Sorescu a publicat vol. ,,Setea muntelui de sare’’ ce cuprinde trilogia Iona, Matca, Paracliserul, precum şi comediile ,,Există nervi’’ şi ,,pluta meduzei’’.

Sărbătoarea naţională a Dragostei la români va fi sărbătorită în 24 februarie.
Pe 24 februarie se iubeşte, se iubeşte în stilul dulce românesc, în cel mai curat şi mai intens mod. Este zi de primăvară, iar natura revine la viaţă, păsările presară bucurie, florile anotimpului ne încântă simţurile, voia bună e la ea acasă, pe plaiurile mioritice.
Este ziua lui Dragobete, numit şi Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeş şi puternic, ce ne aduce iubirea în casă şi în suflet. Legenda povesteşte despre Dragobete ca fiind un personaj mitologic, similar lui Eros, al vechilor greci, şi lui Cupidon, al românilor, ce oficia în cer, la începutul fiecărei primăveri, nunta tuturor animalelor, tradiţie ce s-a extins treptat până în rândul oamenilor şi a dat naştere unor obiceiuri specifice românilor din sudul şi nordul Dunării.

Câteva obiceiuri de Dragobete:
Românul de aici işi mai aduce înca aminte de obiceiul de demult al fetelor şi băieţilor, care, în ziua lui Dragobete, se primeneau în haine curate de sărbătoare şi porneau cu voie bună înspre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele, tămâioasă, pe care le aşezau la icoane şi le foloseau la diverse farmece de dragoste. Înspre ora prânzului, fetele porneau în goană înspre sat, fuga fiecăreia atrăgând după sine câte un băiat şi nu unul oarecare, ci acela care le îndrăgea. De işi prindea aleasa, acesta îi fura o sărutare în văzul lumii, sărutare ce simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an de zile. De aici şi celebra zicală "Dragobetele sărută fetele!", mult îndrăgită de fetele nerăbdătoare, ce purtau în suflet speranţa primirii a cât mai multor sărutări, ce erau menite să le aducă acestora dragoste pe deplin în viitor. Flăcăii strânşi în cete sau mulţimile de fete obişnuiau ca în ziua de Dragobete să îşi cresteze braţul în formă de cruce, după care îşi suprapuneau tăieturile, devenind astfel fraţi, respectiv surori de cruce.
Tradiţia mai spune că, în această zi, când biserica creştină sărbătoreşte Aflarea Capului Sfantului Ioan, oamenii îşi întrerupeau toate muncile, curăţându-şi şi aranjându-şi însă casa, pentru a-l întâmpina sum se cuvine pe zeul iubirii, care nu venea singur, ci însoţit de aşa-numitele zâne Dragostele, ce le şopteau vorbe de amor îndrăgostiţilor.
Fiecare avea grijă ca această zi să nu îi prindă fără pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg parcursul anului, până la următoarea zi de Dragobete.
Prilej de bucurie şi bunăstare, Dragobetele reprezintă una dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român.
Această sărbătoare apare şi la alte popoare, de exemplu la americani dragostea este sărbătorită în data de 14 februarie de Sfântul Valentin.

Crăciunul

Crăciunul în lumea minunilor

Frumuseţea tainică a Crăciunului, care ne-a vrăjit copilăria şi ne bucură an de an, îşi are rădăcinile în sufletul adânc al strămoşilor noştri. Belşug, lumină, bucurie, meri în floare, ca în colindul „Lerui, ler". „Am socotit întotdeauna că, atunci când soseşte Crăciunul, este o sărbătoare binecuvântată, o vreme a bunătăţii, a iertării, a milosteniei şi a veseliei – singura perioadă pentru mine, când toţi bărbaţii şi femeile par să-şi deschidă la unison inimile ferecate şi să-i considere pe cei mai puţin norocoşi decât ei adevăraţi tovarăşi de drum. Aşa încât, deşi Crăciunul nu mi-a adus niciodată vreun grăunte de aur sau de argint în buzunare, sunt convins că mi-a făcut totuşi mult bine şi că-mi va face mereu. Şi atunci spun: Binecuvântat fie Crăciunul!", este o replică din „Poveste de Crăciun" de Charles Dickens, povestea copilăriei noastre. Beculeţe colorate, oferte apetisante, reclame strălucitoare, pregătirea părinţilor, toate acestea îi fac pe cei mici să ardă de nerăbdare cu gândul la Moş Crăciun, la cozonaci şi daruri.
Odată cu apropierea Crăciunului, pentru câteva zile de vacanţă, cei care au posibilitatea se întreabă unde e mai bine să petreacă aceste zile: pe zăpadă, în faţa şemineului sau a pârtiilor de schi, să facă lungi plimbări pe malul mării sau a lacurilor sau să aleagă între o călătorie culturală prin capitalele europene şi, de ce nu, o croazieră pe mare. Crăciunul şi Anul Nou se anunţă cele mai bune zile ale anului, zile şi nopţi de party, de mese festive, cu fastuoşii brazi împodobiţi şi cu bucuria de a fi alături de cei dragi.

Crăciunul sau Nașterea Domnului (nașterea lui Iisus Hristos) este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 6 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungește în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.
Sărbătoarea Naşterii Domunului – Crăciunul – este cea mai mare şi mai frumoasă sărbătoare a creştinătăţii, de mare încărcătură sufletească, care ne aduce în suflet multă bucurie prilejuită de atâtea datini şi obiceiuri. La serbările organizate în grădiniţă şi în şcoală cu ocazia sărbătoririi Crăciunului, în costume specifice, copiii interpretează cu măiestrie şi bucurie roluri din scenete ce au la bază obiceiuri şi tradiţii populare. Prin intermediul lor copiii îşi amplifică trăirile afective, dau frâu liber imaginaţiei, acestea constituind momente de neuitat din viaţa fiecăruia, copil şi adult.
Aşadar, să aprindem cu toţii, copii şi adulţi, candelele sufletelor noastre, să ne deschidem inimile pentru ca bucuria şi liniştea Crăciunului să ne lumineze şi să încălzească pretutindeni.
Legat de etimologia cuvântului ,,crăciun'', mulți cercetători (Pericle Papahagi, Vasile Pârvan, Sextil Pușcariu, Theodor Capidan, Nicolae Drăganu), consideră că termenul provine din latinescul calatio cu forma sa de acuzativ calationem. La romani prin calatio se înțelegea convocarea poporului de către preoții păgâni în fiecare zi de întâi a lunii pentru anunțarea sărbătorilor din luna respectivă, și, prin extindere, sărbătoarea în general, căci cea mai importantă calatio era aceea de la 1 ianuarie. Crăciunul are atribuţiile unui zeu solar, plasat, asemănător şi altor zei solari (Saturn, Mithra), la solstiţiul de iarnă.
Generaţia de sfinţi-moşi care apare la sfârşitul anului (Nicoară, Spiridon, Ajun, Crăciun) indică apropierea sfârşitului de an şi îmbătrânirea timpului. Din informaţiile etnografice şi folclorice aflăm că aceşti “sfinţi” erau nişte personaje curioase, cu trăsături bivalente: aveau forţe miraculoase, specifice zeilor şi eroilor din basme, dar şi calităţi şi defecte, specifice oamenilor. Astfel, Crăciunul era imaginat ca o simplă persoană profană: ,,om bătrân”, ,,un pastor bătrân cu barba ca omătul”, ,,un uncheş bătrân cu barba albă, “vecinul lui Moş Ajun”, ,,fratele mai mic al lui Moş Ajun”, ,,omul care a tăiat mâinile Crăciunesei” etc. Sub influenţa creştinismului, Crăciunul apare însă ca şi figura apocrifă: ,,mai mare peste ciobanii din staulul unde s-a născut Hristos”, ,,mai bătrân decât toţi apostolii”, ,,născut mai înainte decât toţi oamenii”, ,,soţul femeii care a moşit pe Maria” etc.
Crăciun apare în română, în sârbo-croată şi în maghiară. În limbile slave, kracun ,,apare în vecinatatea lumii romanice - el lipseşte din polonă - căci termenul este de origine latină". În limbile romanice, termenii pentru a denumi "Crăciunul" sunt derivaţi din latinescul natalis şi din latinescul calendas. Cuvântul Crăciun în limba română este cuvânt de origine populară. În Biserica din Constantinopol, sărbătoarea Naşterii Domnului la 25 decembrie s-a introdus prin anul 379 sau 380, când Sfântul Grigorie de Nazianz a ţinut o cuvântare teologică specială. Biserica Armeană n-a primit sărbătoarea Naşterii Domnului la 25 decembrie şi a rămas la vechea tradiţie orientală a Epifaniei.
O dată cu generalizarea sărbătorii individualizate a Naşterii Domnului, la 25 decembrie, în Bisericile din tot Imperiul Roman din a doua jumătate a secolului al IV-lea şi în secolul al V-lea, prima mare sărbătoare bisericească a anului se muta de la 6 ianuarie la 25 decembrie, luând cu ea şi atributele de An Nou, ,,Crăciunul fiind socotit în popor drept An Nou - până astazi, - având unele caractere ce amintesc în chipul cel mai evident de ,,Kalendae Januaria. Anul Nou civil de la 1 ianuarie este numit în popor, până astăzi, Crăciunul mic.

Bradul de Crăciun pe mapamond
Tradiţia spune că pomul de Crăciun se împodobeşte în seara de 24 spre 25 decembrie, adică în ajunul Crăciunului. Împodobirea pomului de Crăciun este un obicei foarte vechi, care se pare că a apărut iniţial în Occident.
În secolul XV-lea, în provincii precum Alsacia şi Lorena, pomii se împodobeau de Anul Nou şi nu de Crăciun. Treptat tradiţia a fost preluată şi în Spania, Italia, Franţa şi Elveţia. De asemenea, se poate ca la originea obiceiului să stea popoarele nordice care îşi împodobeau casele de Crăciun cu ramuri de brad şi de vâsc.
În anumite zone ale Rusiei în ajunul Crăciunului se mergea în pădure şi se alegea cel mai frumos brad. Acesta era împodobit cu lumânări aprinse, bomboane şi jucării.
În Anglia obiceiul bradului de Crăciun a pătruns prin intermediul negustorilor germani stabiliţi în Anglia, care obişnuiau să-şi decoreze casele de sărbători.
Un alt mit spune că obiceiul decorării bradului provine de la egipteni, care îşi decorau casele cu frunze de palmier în ziua solstiţiului de iarnă. Obiceiul a fost preluat mai apoi şi de romani, care au folosit brazii în locul palmierilor. În tradiţia românească se spune că este bine ca bradul să fie ţinut în casă până la Sfântul Ion. Natural sau artificial, bradul de Crăciun nu trebuie să lipsească din casa nici unuia dintre noi.
În câteva ţări din Africa Centrală, perioada Crăciunului coincide cu sfârşitul culegerii recoltei de cacao, aşa cum se întâmplă în Ghana, unde este adus un aşa zis brad, care este de fapt un exotic mango. În Kenia, copiii aşteaptă în casă cadouri şi dulciuri, iar în Nigeria, unde tradiţia Crăciunului este sărbătorită, deoarece sunt mulţi catolici, se lasă uşile deschise, ceea ce semnifică că oricine vine este bine primit, fetele regizează în casă dansuri pe muzica tambururilor, iar băieţii poartă măşti de lemn.

CRĂCIUN FERICIT CU MULTĂ SĂNĂTATE!

din partea colectivului de bibliotecari de la Secţia pentru copii şi tineret.

Carnaval de Halloween

Halloween-ul este una dintre cele mai vechi sărbători, originile ei găsindu-se cu mii de ani în urmă la numeroase culturi. Pentru a sărbători sufletele pierdute, precum şi pentru a alunga spiritele rele, la sfârşitul lunii octombrie se organizau festivaluri cu diferite nume.

Sărbătoarea pe care o cunoaştem sub numele de Halloween are deja tradiţie şi la noi. Elevii şcolilor ,,Avram Iancu'' şi ,,Roman Ciorogariu'', însoţiţi de profesoarele Delia Istrate şi Patricia Marcu, au participat la carnavalul organizat la Secţia pentru copii şi tineret, miercuri, 27 octombrie 2010, începând cu ora 14. Activitatea a constat în cinci probe: un concurs de poveşti de groază, o paradă a măştilor şi costumelor, un concurs de întrebări despre semnificaţia sărbătorii de Halloween, o probă practică de decorat dovleci deja sculptaţi şi proba artistică de dans. Elevii au dat dovadă de multă imaginaţie atât în conceperea poveştilor, cât şi a costumelor. Poveştile au fost creaţii personale, unii tineri optând pentru prezentarea lor în limba engleză, alţii, în limba română. Din juriu au făcut parte bibliotecarele Viorica Moisi şi Simona Popa, precum şi Denisa Corbu, elevă în clasa a VII-a la Şcoala "Avram Iancu". Premiile au fost oferite de Biblioteca Judeţeană şi au constat în diplome şi cărţi.

sursa: Crişana

Tradiţii pascale la popoarele lumii

Concurs dedicat tradiţiilor şi obiceiurilor de Paşte, la diferite popoare

Vineri, la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” din Oradea

Concurs dedicat tradiţiilor şi obiceiurilor de Paşte, la diferite popoare Elevi din clasele IV-VIII de la Şcoala cu clasele I-VIII „Avram Iancu” din Oradea au participat, vineri (26 martie 2010), la un concurs dedicat tradiţiilor şi obiceiurilor de Paşte, la diferite popoare (precum: Spania, Anglia, Franţa, Germania şi România).

Directorul instituţiei, dna Ligia Mirişan, a salutat această activitate, apreciind faptul subiectul este cât se poate de actual, lumea întreagă pregătindu-se pentru marele praznic – Învierea Domnului. După o introducere în tema tradiţiilor şi obiceiurilor pascale la diferite popoare, realizată de Simona Popa, bibliotecară, cele cinci echipaje (reprezentând cele cinci ţări prezente în concurs) au fost invitate să urmărească prezentarea în power point. Reprezentanţii celor cinci echipaje au răspuns la întrebări, au încondeiat, rostogolit şi căutat ouă ascunse de gazde, iar în final au fost răsplătiţi cu diplome şi cărţi. A fost prezentă şi directoarea şcolii (prof. Gheorghina Bârlădeanu), felicitând concurenţii şi dascălii (prof. Delia Curpaş, Patricia Marcu, Liana Moruţ, Raluca Bucur, Cristina Vaida, Mariana Milian şi Florina Bora) Echipa Secţiei pentru copii şi tineret: Mariana Barna, Mariana Buda şi Adelina Boga,Simona Popa a înmânat premii câştigătorilor.

Pentru mai multe poze click aici Sursă: ovidan.ro

Dragobetele la români

DRAGOBETELE LA ROMÂNI

Cu ocazia sărbătoririi ,,Dragobetelui'', am desfăşurat pe 24 februarie 2010, la ora 13:00, la secţia copii şi tineret a Bibliotecii Judeţene ,,Gheorghe Şincai'' din Oradea, o activitate în cadrul căreia, elevi de la Şcoala cu cls. I-VIII ,,Alexandru Roman'', Oradea, au interpretat o scenetă din binecunoscuta tragedie a lui William Shakespeare ,,Romeo şi Julieta'', apoi fiecare elev a prezentat câte o creaţie proprie legată de tema iubirii, au citit poezii de dragoste, iar în final activitatea s-a încheiat cu un dans expresiv modern prin care Julieta l-a impresionat pe Romeo.

Etimologic, acest cuvânt provine din slavă, cunoscut sub mai multe denumiri (,,Vobritenia'', ,,Rogobete'', ,,Bragobete'') şi însemnând ,,a fi drag''.
La noi, Dragobetele este cunoscut ca o sărbătoare a iubirii, fiind totodată considerat un veritabil ,,Cupidon românesc''.
Legate de această sărbătoare, de-a lungul timpului s-au păstrat numeroase tradiţii şi obiceiuri:
- în această zi, fetele strâng viorele şi tămâioasă, pe care le păstrează la icoane, acestea fiind apoi folosite în diferite farmece de dragoste;
- în unele locuri, există obiceiul ca fetele mari să strângă apă din omătul netopit, apa având proprietăţi magice şi datorită ei, fetele deveneau mai frumoase, mai drăgăstoase şi mereu iubite;
- se spune că, dacă în această zi ai norocul să auzi pupăza, vei fi harnic tot anul; dacă plouă, primăvara va veni devreme şi va fi frumoasă
- în această zi nu se ţese, nu se cârpeşte, nu se lucrează la câmp sau în fierărie;
- dacă sufli într-o păpădie, vei avea atâţia copii câte seminţe rămân pe ea;
- primul nume de băiat/bărbat auzit în această zi, va fi numele celui ales/sortit;
- te vei căsători cu un bărbat sărac şi vei fi fericită, dacă va zbura deasupra ta o vrabie şi te vei căsători cu unul bogat, dacă vei vedea un sticlete.

Sărbători fericite şi un an nou cu bucurii!

În ceas de linişte şi tihnă când afară ninge potolit, aud acorduri vesele într-o armonie a bucuriei. Pe acest fond de pace vă îndemn, dragi copii, să colindaţi şi voi veştile bune pe vesele strune, pentru al tuturor Crăciun fericit !

E vremea colindelor !

Un grup de elevi din clasele IX - XII, de la Colegiului Tehnic ,,Traian Vuia'' Oradea, coordonaţi de profesoarele Negruţiu Corina şi Bocea Ioana, au încântat personalul bibliotecii cu două colinde autentice (Asta-i seară, seară sfântă şi Florile Dalbe), colinde preluate de la rapsodul popular preot prof. Erdei Miron de la Biserica Înălţarea Sfintei Cruci din cartierul Oncea. Evenimentul s-a desfăşurat azi, 14 decembrie 2009, ora 14,00, în Secţia pentru copii şi tineret şi pe holul Bibliotecii Judeţene ,,Gheorghe Şincai''.

Superstiţiile de Halloween

Sărbătoarea de Halloween a fost împrumutată de-a lungul timpului de tot mai multe ţări ale lumii, dată fiind imigrarea irlandezilor către state mult mai dezvoltate, aceştia aducând cu sine tradiţiile şi obiceiurile lor. Începând cu secolul al XX-lea, Halloweenul şi-a pierdut însă specificul religios. Superstiţiile de Halloween au fost şi ele uitate de-a lungul timpului. Iată ce credeau cei ce ţineau această sărbătoare:
- dacă o fată tânără, necăsătorită îşi punea sub pernă în noaptea de Halloween o floare de rozmarin şi o monedă de argint, ea îl va visa pe viitorul soţ;
- dacă în noaptea de Halloween auzeai în urma ta paşi, nu era bine să te întorci; se considera că era zgomotul produs de un spirit ce venise pe pământ pentru a te lua pe lumea cealaltă;
- dacă mergeai în acea seară la o cină era bine să vorbeşti în timp ce mâncai, altfel, spiritele erau încurajate să vină la masă;
- dacă o fată tânără se ducea în acea noapte la un rău cu o lampă şi privea în apă, ea ar fi trebuit să vadă reflexia chipului celui care îi era sortit ca soţ;
- oamenii credeau atunci că diavolul era culegător de alune, de aceea în noaptea de Halloween alunele erau folosite pentru farmece şi vrăji;
- poveştile spun că, dacă, în acea seară purtai hainele pe dos şi dacă la miezul nopţii priveai cerul, vedeai o vrăjitoare;
- dacă în timpul nopţii flacăra depăşea marginea candelei, se considera că în apropierea ta se află o fantomă;
- spiritele se vor speria la auzul unui clopot;
- se spunea că, dacă un liliac îţi zbura în interiorul casei în noaptea de Halloween era semn că în casă erau spirite şi fantome, dacă liliacul zbura pe lângă casă jucăuş, va fi vreme bună;
- o lumânare aprinsă într-un dovleac scobit ţineau spiritele rele departe;
- aducea ghinion dacă în timpul anului aprindeai o lumânare rămasă de la Halloween; de asemenea de Halloween trebuia să aprinzi lumânări noi dacă voiai să îţi aducă noroc;
- tot aducatoare de noroc era considerată şi aprinderea unei lumânări portocalii la miezul nopţii, urmând a fi lăsată arzând până la răsărit;
- persoana care este născută în ziua de Halloween va putea vedea şi totodată comunica cu spiritele;
- dacă vezi un păianjen în seara de Halloween, este spiritul unei persoane care ţi-a fost foarte apropiată şi care veghează asupra ta.