Prinţul iluziilor, de Stelian Ţurlea

Stelian Ţurlea este o figură importantă a publicisticii şi literaturii contemporane româneşti. A scris un număr de nouă cărţi pentru copii, dintre care "Prinţul iluziilor" îl surprinde pe fiul său, Daniel, în perioada adolescenţei timpurii, oarecum critic la adresa tutelei părinteşti, fals critic vis-a-vis de scrierile anterioare ale tatălui său, scrieri  în care n-ar fi fost nici măcar întrebat despre propriile simţăminte în situaţiile descrise de acestea. Oricum, este momentul ieşirii de sub aripa ocrotitoare a părintelui şi dovedirii independenţei. Oare câţi dintre părinţi pot spune că n-au trecut prin faza în care copilul lor ascultător, care citea, învăţa bine, se opunea prea puţin şi îşi manifesta voinţa încă în forme uşor de gestionat, au devenit "peste noapte" de nerecunoscut, critici, opoziţionişti şi rebeli?

Dar oare unde te duce sfidarea regulilor de dragul sfidării, nu pentru că valabilitatea lor este îndoielnică? 

Pe Daniel l-au dus într-o lume unde a fost nevoit să reînveţe respectarea regulilor şi unde i s-a spus foarte des că este nesupus şi obraznic. Faţă de acea lume, pretenţiile adulţilor din lumea lui reală păreau simple şi nevinovate indicaţii, reguli aproape opţionale. 

Aşteptările de diferite feluri ale adultului şi proaspetele iluzii de independenţă ale adolescentului sunt demontate. Trăiască regulile respectate după bunul plac al promotorilor lor! Respectarea lor uniformizează şi dă ocazia unor profitori-formatori de hipercetăţeni să-şi formeze proprii agenţi. "Hipercetăţenia te poate dezvăţa de toate metehnele. Trebuie doar să îi înveţi regulile. Disciplină, muncă, lege, nimic care să iasă din tipare. Asta-i reţeta fericirii!", iar în "democraţia hipercetăţenească fiecare cetăţean va fi egalul celorlalţi şi toată lumea va trăi în interacţiune". 

Dar totul este o iluzie, o înfruntare a ideilor în mintea moleşită de impactul căderii de pe stâncă a adolescentului pornit pe drumul independenţei faţă de părinţi.

Lectură plăcută!

Întreab-o pe Alice, de Autor anonim

Cineva spunea: "Câte cărţi citeşti, atâtea vieţi trăieşti". Cu siguranţă, această carte este ca o viaţă trăită prin intermediul evenimentelor descrise de autorul anonim. Scrisă sub forma unui jurnal, ea relatează un an din viaţa unei adolescente de cinsprezece ani, consumatoare de droguri şi se bazează pe jurnalul real al acesteia. 

Această carte este răscolitoare până la lacrimi. Traumatizantă, foarte puternică, ca o căzătură de la o înălţime ameţitoare.

Oricât te-ai obişnui cu genul de lucruri care se întâmplă unui om, (adolescent sau adult, în viaţa căruia nu domină raţiunea, ci amorţeala, panica sau ceaţa cauzate de dependenţe, de confuzia real-imaginar, de precipitarea evenimentelor fără urmă de planificare, de anturajele problematice), aşteptarea răului care însoţeşte citirea fiecărei pagini este încordată până la cel mai înalt nivel. 

Adolescenta este fiica unui profesor universitar şi are o familie drăguţă, un frate şi o soră mai mici, doi bunici extraordinari.

Iniţial, o găsim preocupată de greutatea ei corporală, de alte probleme, legate de şcoală sau specific adolescentine. Ea nu este fata populară din comunitate, marea "tragedie" a adolescentei din şcoala americană. Nu are cine-ştie-ce prieteni, pare în căutatea identităţii şi o faţetă a acestei căutări este încercarea de a slăbi. Aceasta este încercarea reuşită a vieţii ei. Până la un moment.

Urmează mutarea într-un nou oraş, datorată noului loc de muncă al tatălui, în legătură cu care este entuziasmată, însă adaptarea la noul mediu se dovedeşte a fi dificilă.

Kilogramele se acumulează din nou. Vacanţa de vară este aproape, iar tânăra se va întoarce în oraşul unde locuise iniţial, unde încă se găsesc bunicii ei. 

O invitaţie la o petrecere cu foşti colegi de şcoală aduce dezlănţuirea drogurilor în viaţa ei. Pentru adolescenta retrasă şi nesigură este începutul unei perioade de "trip-uri" şi reveniri la cuminţenie, fugi de acasă, umilinţe, promiscuitate, violenţă, frică şi măcinare. Jurnalului îi sunt încredinţate câteva experienţe atât de cutremurătoare, de imposibile încât, într-un moment de revenire, după aproape un an, acesteia nu-i vine să creadă că s-au  petrecut cu adevărat, deşi, în sufletul ei ştie că au fost reale.

Apelul la părinţi, de câte ori viaţa în mijlocul drogaţilor sau fugind de ei când aceștia încearcă s-o "înhaţe" din nou, îi aduce un sprijin enorm care o întăreşte, dar în legătură cu care nu conteneşte să se arate uimită. Iubirea părintească lasă totul în urmă, nu pune întrebări, nu critică, crede din nou, iartă şi sprijină. 

Lupta care o dă este extraordinară. Încearcă să-şi repună creierul, sufletul, viaţa pe făgaşul normal, învaţă, este cuminte, se fereşte de probleme, le împărtăşeşte părinţilor ameninţările la care este supusă.

Să le spună TOT este imposibil. O ruşine imensă o blochează. Îşi dă, însă, seama că, în lipsa acestor confesiuni amănunţite, părinţii ei par să ştie şi să înţeleagă perfect dificultăţile revenirii. 

Un episod cumplit are loc atunci când, după luni de abstinenţă de droguri (fără ajutor specializat, bazată doar pe o voinţă extraordinară de a fi mai bună, de a nu mai trăi groaznicele umilinţe şi coborâri în mizeria umanităţii subjugate de "acid, iarbă, speed, upper-e şi down-ere"), după moartea bunicilor şi chinuitoare gânduri despre descompunerea fizică după moarte, unul dintre foştii colegi de "trip-uri" îi pune prafuri pe nişte dulciuri. Efectul lor, pe fundalul măcinării deja menţionate, fac ca senzaţiile şi reacţiile ei s-o pună efectiv în pericol. Se automutilează, îşi face rău şi îşi vine în fire abia la spital, neştiind cu siguranţă ce s-a întâmplat. Urmează sanatoriul de bolnavi psihic şi revenirea în familie.

În ultimele luni, o poveste de iubire îi dă târcoale.

Finalul, este, sfârşitul a tot şi toate.

The Boston Globe spune despre această carte că este una care "ar trebui citită de către toţi adolescenţii şi părinţii de adolescenţi". 

Rochița lui Bill, de Anne Fine

Autoarea britanică Anne Fine este foarte cunoscută pentru cartea sa ”Copiii de făină”, pentru care a și câștigat o medalie Carnegie, dar și pentru multe alte scrieri pentru copiii de diferite vârste sau pentru adulți. Scrie prima carte la vârsta de 24 de ani și continuă să creeze punându-și talentul în sprijinul sufletului de copil.

Cartea ”Rochița lui Bill” a apărut în anul 1989, ilustrată de Philippe Dupasquier, și tratează o temă deosebit de interesantă: diferențele de gen. 

Oare ”a te pune în pielea celuilalt” nu este calea cea mai simplă de a-l înțelege pe acela?

 Așa că modalitatea prin care, pe parcursul cărții, Anne Fine evidențiază unele dintre cele mai comune stereotipuri cu privire la gen prezente la vârsta copilăriei și pubertății este traversarea unei zile obișnuite de școală de la un capăt la altul având atașată propriei identități o imagine nereprezentativă.

Personajul principal, Bill Simpson, este băiat, dar se trezește într-o zi în fața oglinzii, înainte de plecarea la școală, îmbrăcat într-o rochiță roz. Toată lumea din jurul lui pare că nu observă neobișnuitul situației, astfel că Bill petrece o zi întreagă, o foarte lungă zi, în postura de fetiță.

Frustrarea de a nu putea face lucruri banale precum folosirea buzunarelor (pe care rochia nu le avea) sau de a nu putea juca fotbal cu (și de la egal la egal cu) băieții sunt doar două din elementele care alcătuiesc tabloul limitărilor feminine la vârsta copilăriei. 

Sunt surprinse diferențele între preocupările fetelor și băieților, dar și aspecte ale alterității ce țin de poziționarea în spațiul școlar fizic sau nivelul crescut al cerințelor profesorilor cu privire la aspectul scrisului fetelor. 

Sunt și alte simptome ale realității diferențelor de gen care se văd în paginile cărții. Bill nu trage însă concluzii, trăiește acea zi în așteptarea sfârșitului ei și nu spune nimănui nimic. Nu întreabă pe nimeni cum s-a schimbat din băiat în fată. Dar înregistrează toate acele întâmplări care au fost ALTFEL decât se aștepta băiatul din el. Concluziile aparțin cititorului. Și pot fi foarte bogate și semnificative pentru înțelegerea celuilalt.

Bill se bucură doar atunci când își revine: ”INDIFERENT ce-a fost, s-a terminat!”

Lectură plăcută!

Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane, de Kate DiCamillo

Această nouă poveste despre destinul unui iepure, scrisă de Kate DiCamillo, atacă subiectul iubirii care cere împărtăşire.
Da, este ceva ce se petrece în lumea oamenilor, chiar şi între aceştia şi animalele lor de companie... dar între oameni şi jucăriile lor, o fi oare posibil?
Şi, ca şi cum nu era suficient să fie un iepure de porţelan, o jucărie care are extraordinara calitate de a auzi şi înţelege tot ce se petrece în jur, dar nu poate reacţiona (deci, nu-şi poate exprima iubirea, chiar dacă ar simţi-o - DAR n-o simte!!!), iepurele familiei Tulane ajunge curând să înţeleagă că propria-i neputinţă poate fi un motiv destul de întemeiat pentru ca el să fie blestemat.
Este convins că bunica Tulane a trimis asupra lui acest blestem, blestemul celor care nu răspund cu iubire deşi sunt înconjuraţi de fiinţe care-i iubesc.
Aventurile iepurelui Edward Tulane urmărit de blestem încep abia după ce, în timpul unei croaziere, cade în apa oceanului.
De acolo, salvat după mulţi ani de un pescar, ajunge să simtă pentru prima oară ataşamentul faţă de oamenii care-l ţin în casă, sau în buzunar, sau pe umăr ... sau în braţe. Va cunoaşte câţiva.
Şi astfel va pătrunde în lumea emoţiilor şi sentimentelor umane: tristeţe, speranţă, bucurie, surpriză, dezamăgire, iubire, dor ş.a.
Iar noi, cititorii, descoperim o poveste complexă şi frumoasă despre cum se învaţă iubirea privind lumea prin ochi de necuvântător supus întrutotul capriciilor destinului.
Finalul îi aduce lui Edward Tulane surpriza frumoasă a vieţii, răsplata pentru iubire şi dizolvarea blestemului.
Lectură plăcută!

Povestea lui Despereaux - de Kate DiCamillo

Scriitoarea americană Kate DiCamillo este cunoscută pentru lucrările ei de ficţiune destinate publicului tânăr, populate, nu de puţine ori, de personaje animale, aşa cum este cazul acestei cărţi a cărei primă ediţie a apărut în anul 2003, la noi fiind tradusă de Ioana Cătrună şi editată de RAO în 2008.

"Povestea unui şoarece, a unei prinţese, a unui castron de supă şi a unui mosorel cu aţă" cuprinde patru părţi în care curg separat, dar se şi întrepătrund întâmplările din viaţa personajelor noastre. Cum, când şi unde se nasc, cine le sunt părinţii, ce trăsături de caracter şi fizice au, cum ajung la locul de întâlnire al poveştii şi altele - sunt tot atâtea povestioare. Acest loc de întâlnire este castelul în a cărui subsol se găseşte întunecata temniţă, unde stăpânesc şobolanii. Lumina reprezintă "lumea deasupra", atrăgătoare şi năucitoare pentru cei obişnuiţi cu întunericul. Dar nu toţi cei de jos doresc să urce spre lumină. Ba dimpotrivă, regula spune că lumile sunt perfect separate. Orice intrare în lumea celorlalţi are efecte puternice asupra intrusului. Nici închisoarea, nici lumina de deasupra nu-şi întâmpină noii veniţi cu braţele deschise. La rândul lor, aceştia se fâstâcesc şi nu ştiu ce e de făcut într-o lume nouă.

Şoricelul Despereaux face greşeala de a vorbi cu oamenii, pătruns de muzica din salonul prinţesei Pea, în timp ce şobolanul Roscuro cade de pe candelabru în supa reginei, iar aceasta moare la vederea rozătorului din farfurie. 

Foarte interesante sunt legăturile de cauzalitate stabilite de autoare între diferitele acţiuni şi evenimente, dar şi tonul familiar cu care ne conduce de-a lungul cărţii, adresându-ni-se direct în mod frecvent, ca şi cum am fi lângă ea şi nu am scăpa din ochi scena pe care evoluează personajele.

Modul cum este scrisă această carte, povestea şi personajele ei te fac să te împrieteneşti cu ea imediat. Găseşti acolo glasul povestitorului şi ecoul gândurilor personajelor care vine până la tine. Imaginile sunt  extrem de sugestive şi bine plasate, iar povestea foarte interesantă. 

Lectură plăcută!

Aventurile lui Cepelică, de Gianni Rodari

 ”Aventurile lui Cepelică”, de Gianni Rodari, apar pentru prima dată în anii '50, de atunci fiind traduse și reluate în noi și mai noi ediții. Rodari este un cunoscut scriitor și jurnalist italian al secolului XX, apreciat pentru scrierile sale pentru copii, printre care se numără ”Povești la telefon” sau ”Gramatica fanteziei”.

Această carte ne vorbește despre Cepelică, fiul lui Cepeloi, adică fiul unei familii de cepe.

Cepelică poartă, la fel ca frații și surorile lui, un nume ce derivă din cuvântul ceapă. 

După ce stăpânii locului, conduși de Prințul Lămâie, fac o vizită în zona unde trăiesc membrii familiei de cepe, bătrânul Cepeloi este arestat, din motive absolut absurde și trimis pe viață la închisoare.

După acel moment, Cepelică își vizitează tatăl la închisoare și-i promite să studieze ticăloșii din toată lumea, dat fiind că ei sunt cei care rămân liberi, în timp ce oamenii buni intră la închisoare și sunt persecutați, după spusele lui Cepeloi.

Astfel, Cepelică ajunge să cunoască foarte mulți oameni. Cu unii dintre ei o să se împrietenească, pe alții o să-i pedepsească cum va putea pentru ticăloșia lor. Fiecare capitol este un prilej de a cunoaște și rezolva noi situații de viață.

Citiți și distrați-vă. Gianni Rodari ne captează atenția cu personaje și replici haioase, întâmplări tulburătoare și neașteptate, soluții neobișnuite la situații și mai neobișnuite.

Polyanna sau Secretul mulţumirii

sursa: www.google.ro

Iată o carte din care putem afla un secret foarte, dar foaaarte valoros: CUM PUTEM SĂ FIM FERICIȚI ÎN FIECARE ZI CU TOT CEEA CE AVEM...(veți spune: ... şi dacă ar fi atât de simplu, ca o carte să ne ajute să descoperim bunătatea şi mulţumirea! ... și totuşi ... Pollyanna propune tuturor jocul învățat de la tatăl ei, un misionar creștin - jocul bucuriei). La sfârşitul acestei lecturi ne cuprinde sentimentul că trebuie să fim mai atenți la bucuria pe care o emană copiii din jurul nostru și să ne angajăm împreună cu ei, de fiecare dată, cu entuziasm,  în descoperirea și redescoperirea lumii. Să ne lăsăm molipsiți de entuziasmul lor.

Deci ”Pollyanna”  nu este doar o carte pentru și despre copii, ci și una din care adulții își pot recupera o parte din inocența, optimismul și lipsa de griji de altădată. Această poveste este  și expresia nevoii copiilor de a primi de la familie valori  pe care să se poată bizui toată viața.
Scrierea lui Eleanor H. Potter apare în 1913 și are o continuare - ”Pollyanna domnișoară” (1915). Cartea a fost tradusă în aproape toate limbile, a fost transformată în film și a avut un ecou deosebit.
Pollyanna este o fetiță de unsprezece ani care rămâne orfană și este trimisă să locuiască cu o mătușă, mătușa Polly, care nu este căsătorită, nu are copii și nici nu-și dorește să ocrotească o orfană decât în măsura în care acest lucru îi liniștește conștiința și o face să aibă sentimentul datoriei împlinite.
Personalul din casa mătușii, vecinii și întreaga comunitate află curând de jocul bucuriei și suportă o schimbare majoră la nivelul mentalității.
Lectură plăcută!

Prezentare carte

Semnalăm apariţia volumului ,,Rolul activităţilor extracurriculare desfăşurate în cadrul parteneriatelor cu instituţii de cultură şi educaţie'', apărut la Editura Aureo, coordonator  Mariana Barna. Lucrarea este rezultatul Simpozionului naţional desfăşurat pe două secţiuni: română şi maghiară, la Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai'' Oradea, în data de 6 aprilie 2012.

Volumul reuneşte lucrările a peste 100 de participanţi care prezintă modalităţi inedite de realizare a activităţilor extracurriculare, evidenţiind colaborarea între diversele instituţii, descriind diverse tipuri de activităţi extraşcolare, prezentând o arie largă de acţiuni desfăşurate, fiind un adevărat suport informaţional pentru participanţi.

Ideea organizării acestui simpozion a apărut din necesitatea promovării rezultatelor activităţilor din cadrul parteneriatelor încheiate de bibliotecă cu diferite instituţii educaţionale, asociaţii, fundaţii din judeţ şi din ţară. Evenimentul a fost la prima ediţie, având un adevărat succes se impune organizarea şi a altor ediţii în următorii ani.

Prezentare de carte - Spaima mărilor

Această carte intitulată sugestiv ,,Spaima mărilor'' este o carte drăguţă, un mic roman de aventuri, adresat categoriei de vârstă cuprinsă între 12 şi 13 ani, structurat pe şapte capitole, fiecare capitol fiind tot mai interesant şi, totodată, inspirat de romanele lui Jules Verne.

Acţiunea romanului ni-l aduce în prim-plan pe savantul Aronax, care împreună cu soţia lui, Ana şi câţiva prieteni, pornesc într-o aventură pe mare, în căutarea şi capturarea monstrului marin, cauza tuturor problemelor pe care navele pornite în larg au avut-o, monstru care la final s-a dovedit a fi aşa cum ni-l descrie şi autorul acestei cărţi ,,o caracatiţă uriaşă cu patru ochi şi trei rânduri de dinţi în gură, de pe partea ventrală, iar pe burtă avea două tentacule cu câte un fel de vârf de formă conică, cu care găurea probabil navele. În spatele ochilor avea două orificii prin care împrăştia substanţe nocive'', ce răspândeau  moarte printre peşti şi alte vietăţi.  

Sunt copil de grădiniţă

Semnalăm apariţia volumului de poezii ,,Sunt copil de grădiniţă'', versuri cu dedicaţie şi scenete, autoare Galina Pantea. Cartea a apărut la Editura Aureo din Oradea, 2011, cuprinde 60 poezii despre grădiniţă, familie, poveşti şi jucării, prieteni necuvântători, prezintă natura cu frumuseţile ei şi câteva exerciţii de numărat, socotit şi citit. Scenetele ,,Grădinarul şi legumele'' şi ,,Greierele şi furnica'' încheie acest volum cu ilustraţii realizate de copii, fiecare poezie purtând o dedicaţie. Autoarea, fost dascăl, a încercat să transpună în versuri amintirile şi imaginile luminoase a mai multor generaţii pe care le-a educat de-a lungul carierei. O felicităm pentru realizare!

Cântecul Cidului - prezentare de carte

Această carte intitulată ,,Cântecul Cidului'' oferă copiilor prilejul de a se familiariza cu povestea vestitului cavaler medieval Rodrigo Ruy Diaz, supranumit şi Cidul, care în anul 1081 a fost exilat de către regele Alfonso al VI-lea al Castiliei şi Leonului. Cidul este nevoit, împreună cu cei şaizeci de cavaleri, să meargă încotro văd cu ochii. În drumul său, Cidul se opreşte în Burgos, dar este alungat. Îl învinge apoi pe contele de Barcelona şi cucereşte Valencia. În cele din urmă, Cidul moare în ziua de Rusalii. Astfel, ,,Cântecul Cidului'' rămâne una din marile epopei medievale europene.

Iluzia iubirii

Manuela Fazecaş, profesor de limba şi literatura română la Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu'', colaboratoarea noastră în atragerea elevilor spre bibliotecă, spre carte şi lectură, are o afinitate deosebită faţă de opera criticului şi istoricului literar Garabet Ibrăileanu. În Iluzia iubirii, autoarea realizează o analiză şi o retrospecţie psihologică a ficţiunii din romanul Adela. Valentin Chifor, profesor universitar doctor la Universitatea din Oradea, spunea: ,,Lucrarea glosează cărţi ale lui Schopenhauer (Viaţa. Amorul. Moartea), Sonata Krautzer a lui Lev N. Tolstoi, Jurnalul seducătorului a lui Kirkegaard, Adela, romanul de analiză al criticului G. Ibrăileanu, capodopera lui Sadoveanu, Locul unde nu s-a întâmplat nimic, pe Shakespeare, T. de Molina sau pe B. Shaw etc., se întemeiază pe Biblie - Marele cod, în relaţie cu literatura şi convoacă în demersul critic o bibliografie referenţială de bun nivel, din care nu lipsesc G. Călinescu, N. Manolescu, I. Biberi, E. Fromm, C. Ciopraga, M. Papahagi, Monica Spiridon etc. Iluzia iubirii este un studiu dens, temeinic, nuanţat, oferind înterpretări fertile în spinoasa problematică a unei teme “eterne”, care cunoaşte multiple chipuri, faţete existenţiale şi literare. ''
Precum există un spectru al culorilor, iubirea are şi ea un spectru al ei, de culori, căreia pentru a-i putea înţelege şi recunoaşte binefacerile trebuie privită şi în neîmplinirea ei.
Lucrarea de faţă aceasta face. Am putea-o numi chiar „Neîmplinirea iubirii”, căci fiecare operă aleasă şi cercetată la „microscopul” geloziei, idealului, seducerii îşi dezvăluie culorile reci şi dureroase a neîmplinirii, a iubirii „descompusă” de gelozie, de iluzie, de orgoliu sau seducere.
Introducerea lucrării demonstrează necesitatea iubirii, mai mult chiar, rolul ei existenţialist. Orice om încearcă a-şi salva nemurirea – iubind. Felul în care omul percepe iubirea, cum se comportă ajuns în posesia iubirii, care odată descoperită necesită un efort mult mai mare pentru a fi păstrată şi a-i pătrunde în continuare tainele, este hotărâtor pentru orice destin.
Iubirea... „este faptul fundamental al existenţei, voinţa de a trăi sau, mai bine de a nu muri.[...] În strigătul de iubire, bărbatul cere ajutor femeii împotriva morţii. De aceea, „amorul” e tare ca moartea. [...] Voinţa de a nu muri, exprimată în fiecare zâmbet, în fiecare inflexiune a vocii, în fiecare gest al celor doi, ştiinţa a identificat-o cu elementul etern - plasma originală - viaţa în sine [...]
Amorul este absenţă a răului suprem - adică a morţii, este deci senzaţia supremă: aceea a existenţei”, spunea G. Ibrăileanu, în romanul Adela. (romanul-jurnal, care i-a adus Premiul Naţional pentru Proză).
Şi pentru că iubirea înseamnă existenţă, nimeni, niciodată nu a scăpat şi nu va putea scăpa de această stare, greu de exprimat în cuvinte...
Într-un aforism semnificativ găsim anticipată ezitarea lui Garabet Ibrăileanu de a destina tiparului romanul Adela: „în scrisul tău destinat publicului pune ideile tale, dar niciodată sentimentele tale”. Emil Codrescu - eroul romanului - la fel ca şi autorul este victima fatalităţii, a lipsei de dragoste maternă - care-şi va pune amprenta în atitudinile, reflecţiile lui în faţa iubirii, a vieţii şi de ce nu şi a morţii. Pentru că Adela este o carte despre poezia acestor mari neînţelesuri: viaţa, iubirea şi moartea. Manuela Fazecaş

Enciclopedia zmeilor - prezentare

Cartea intitulată alegoric ,,Enciclopedia zmeilor'' este prefaţată de o scurtă introspecţie în lumea fantastică a zmeilor, o lume situată la hotarul dintre bine şi rău. Această carte cuprinde două părţi.

Prima parte, intitulată sugestiv ,,Universul'' ne prezintă 11 specii de zmei, împreună cu habitatul lor, cu anatomia, geografia, istoria, armele pe care le folosesc în luptele lor, ocupaţiile, economia, civilizaţia, limba lor, ştiinţa, artele şi literatura.

Partea a doua, intitulată simplu ,,Poveştile'', ne introduce într-o lume, unde zmeii prind viaţă şi se află în prim-planul acţiunii.

Este o carte frumos ilustrată pentru copii între nouă şi ,,nouăzeci'' de ani, după cum ne spune plin de umor chiar autorul, carte pe care o puteţi găsi la secţia de împrumut pentru copii şi tineret şi pe care vă aşteptăm s-o răsfoiţi cu plăcere.