Crăciunul - sărbătoarea nașterii Domnului

 

Vine Crăciunul! Pentru cei mai mulți dintre noi, sărbătorile sunt un prilej de bucurie, întrucât Crăciunul este pentru copii cea mai așteptată sărbătoare. Și pe măsură ce creștem, îi descoperim sfințenia și veșnicia. Colindele, bradul cu steaua în vârf, steaua care nu se stinge niciodată, vestind marea bucurie și taina îmbelșugată: Nașterea Domnului nostru Isus Hristos. Și colindele care ne umplu inimile și ni-L aduc pe Pruncul Ceresc în casă. ,,O, ce veste minunată'' și ,,Florile dalbe'', binecunoscutele colinde ne umplu casele de lumină, de blândețe și pace. 

Sărbătoarea Nașterii Domnului - Crăciunul, este cea mai mare și mai frumoasă sărbătoare a creștinătății, de mare încărcătură sufletească, ce ne aduce în suflet multă bucurie prilejuită de atâtea datini și obiceiuri. Totuși, pentru copii, această sărbătoare vine cu o serie de nedumeriri și frământări din partea copiilor. De ce se numește Crăciun? Ce s-a întâmplat la Nașterea Domnului? De ce împodobim brăduți? De ce vine Moș Crăciun cu cadouri? De ce cântăm colinde? Și câte și mai câte ...

La serbările organizate în grădinițe și în școli, cu ocazia sărbătoririi Crăciunului, în costume specifice, copiii interpretează cu măiestrie și bucurie roluri din scenete ce au la bază obiceiuri și tradiții populare. Astfel, prin intermediul lor, copiii își amplifică trăirile afective, dau frâu liber imaginației, acestea constituind momente de neuitat din viața fiecăruia, copil și adult.   

Vom încerca să trecem în revistă numeroase tradiții românești (și sunt multe, căci vorba aceea, ,,câte bordeie, atâtea obiceie''), oferind locul de cinste Nașterii Domnului. Să ne bucurăm cu toții de această sărbătoare, începutul mântuirii noastre. Să ne bucurăm de frumoasele noastre obiceiuri care împodobesc sărbătoarea creștină nu atât material, cât și duhovnicește, prin evlavia și bucuria din care s-a născut. Și să nu uităm că, dacă noi împodobim sărbătoarea cu lumini și culori, decoruri și daruri, Dumnezeu o împodobește cu lumina Dumnezeirii și cu lumina îngerilor Săi, care înconjoară un Prunc Sfânt așezat într-o iesle săracă și o Mamă Fecioară ...

Surse: Pascu, Ana - Tradiții legate de nașterea Domnului: o poveste despre Pruncul - Dumnezeu, editura Meteor Publishing, București, 2017;

Bal, Delia - Crăciunul copiilor: între tradițional și modern, editura Grinta, Cluj-Napoca, 2007           

Crăciunul - tradiții, istoria și originile sărbătorii

 

,,Apoi, Grinch s-a gândit la ceva ce nu avusese niciodată până atunci! Cum ar fi dacă Crăciunul – s-a gândit el – nu ar veni dintr-un magazin. Poate Crăciunul… înseamnă mai mult de atât!’’ Dr. Seuss

Putem spune că dintre sărbătorile de iarnă cele mai așteptate e Crăciunul care este perceput ca o sărbătoare a bucuriei care face să înflorească în sufletele noastre bunătatea, frumusețea, credința, speranța, tot ce avem noi mai bun, mai nobil. Ca adulți simțim încă mirosul Crăciunului copilăriei noastre, mirosul de scorțișoară, nucă și vanilie din cozonacii pregătiți de bunica. Crăciunul este ziua în care s-a născut Isus Hristos, iar atmosfera de Crăciun ne aduce bucurie și ne amintește cu precădere de anii minunați ai copilăriei, de emoția așteptării împodobirii bradului, de momentul la care visăm să-l întâlnim pe Moș Crăciun. În afară de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creștine, Crăciunul e așteptat cu mare entuziasm de toată lumea și ne gândim cu drag la cadourile lui Moș Crăciun, la colinde, la mirosul de brad și la vâscul din pragul ușii. Dar mai mult decât atât, tradițiile legate de Crăciun aduc simboluri naturale vechi de sute de ani. Astfel, bradul deține rolul principal în această perioadă, împodobitul acestuia fiind cel mai îndrăgit obicei de sărbători, datorită simbolurilor care i se asociază: iubire (pentru că este împodobit de întreaga familie), bucurie și fericire (pentru că sub el sunt puse cadourile), magie (se spune că Moș Crăciun nu vine în casele unde nu se găsește un brad), viață, trăinicie și sănătate (pentru că este mereu verde, chiar și când afară e zăpadă).
     Șosete tricotate, crenguțe de brad, globulețe, fundițe, ghirlande colorate, oameni de zăpadă, steluțe și fulgi, toate acestea ne vor ajuta să intrăm mai ușor în atmosfera de sărbătoare. Să nu uităm de îndrăgitele colinde care însoțesc aceste sărbători minunate. Totul începe în Ajunul Crăciunului, când, dis-de-dimineață, cetele de copii cântă bucuroși la geam, așteptând cu nerăbdare să primească de la gazdă nuci și colăcei. Se spune că e bine să primești colindători, pentru că urarea lor aduce noroc, iar dacă nu primești cu colindul vei fi urmărit de ghinion. După ce termină de urât colindătorii, gazda îi invită în casă și le oferă mere, nuci, dulciuri și colaci. Nucul simbolizează belșugul și longevitatea, iar merele bunăstare și bogăție.
     Începând cu prima zi de Crăciun și până la Bobotează, copiii umblă cu Steaua, ei numindu-se colindători sau crai, pe cap purtând coroane de hârtie colorată. Tot acum are loc și Vicleimul sau Irozii, când tinerii pun în scenă nașterea lui Hristos, șiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul și adesea înfruntarea necredinței, personificate printr-un copil sau printr-un cioban. Colinde precum ,,O, ce veste minunată’’, ,,Domn, domn să-nălțăm’’, ,,Noi umblăm să colindăm’’ ,,O, brad frumos’’, ,,Trei păstori’’, ,,Deschide ușa, creștine’’, ,,Coborât-o, coborât’’, ,,Noi, în seara de Crăciun’’ sunt cunoscute de noi toți.
    Aprinderea lumânărilor în perioada Crăciunului este o tradiție veche ce reprezintă nașterea lui Isus și reînnoirea vieții, puritate, speranță, găsirea drumului bun în viață.
La fel și agățarea coronițelor de ușa casei este un obicei originar din Europa, unde, de Crăciun, porțile se decorau cu ramuri veșnic verzi, pentru a invita în casă spiritele pădurii. Există crezul că aceste spirite ar aduce sănătate și noroc. Oamenii încă își mai împodobesc casele cu coronițe de brad și de laur, ca mod de a-și întâmpina prietenii și rudele.
   Crăciunul reprezintă nașterea lui Isus și este un moment pe care îl sărbătorim cu bucurie în fiecare an.

Surse:

 http://www.traditii.ro/craciun.php?nr_articol=40

https://florynleahu.wordpress.com/2009/12/29/istoria-si-originile-craciunului-2/

Sărbătoarea Crăciunului - origine, tradiții

Crăciunul, cea mai cunoscută și îndrăgită dintre sărbătorile creștine este celebrat în întreaga lume, an de an, pe data de 25 decembrie. Această sărbătoare a Nașterii lui Isus Hristos datează din secolul al III-lea și a devenit de-a lungul secolelor și o sărbătoare a familiei, marcată de obiceiuri precum: colindele, împodobitul bradului și darurile moșului, mult așteptate de copiii din întreaga lume.
Originile cuvântului ,,Crăciun'' sunt diverse. Astfel, origini latine ale sale se regăsesc în Italia, Portugalia, Spania, unde ,,Crăciun'' se spune ,,Natale''(Italia), ,,Natal'' (Portugalia) și ,,Natividad'' (Spania). Totodată, originile sărbătorii vin și de la vechii gali din Franța, deoarece ,,Crăciun''(,,Noel'', în franceză) ar proveni din două cuvinte ale galilor - ,,noio''(nou) și ,,hel''(soare), făcând referire la celebrarea solstițiului de iarnă de către vechii gali.
În limba română, originea latină a continuat să existe până azi pentru a desemna sărbătoarea Crăciunului - ,,creatio, - onis'', însemnând ,,naștere''. În engleză, se spune ,,Christmas'' (Mesa de Crăciun''), în germană ,,Weichnachten'' (Nopțile Sfinte), în olandeză ,,Kerstmis'', iar în greacă ,,Chrisstouyenna''.
La români, sărbătorile de Crăciun sunt adevărate sărbători de suflet. Amintirile copilăriei care ne revin puternic în minte, zăpezile bogate de altădată și prevestitoare de rod îmbelșugat, colindele și clinchetele de clopoței, mirosul proaspăt de brad, dar și de cozonaci, nerăbdarea așteptării darurilor sub pomul de Crăciun, toate creează în sânul familiei o atmosferă de basm, liniște sufletească și iubire. Este ocazia când toți se reunesc: părinți, copii, nepoții își fac daruri și se bucură de clipele minunate petrecute alături de cei dragi, cu credința că, prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor, vor avea un an mai bogat.
La sate sunt păstrate mult mai bine datinile acestei perioade a anului, una dintre cele mai răspândite datini fiind colindatul, un ritual compus din texte ceremoniale, dansuri și gesturi. Prin urmare, în ajunul Crăciunului, cete de colindători, costumate tradițional, urează pe la casele gospodarilor pentru sănătate, fericire și prosperitate, împlinirea dorințelor în Noul An. Un alt simbol specific acestei frumoase și sfinte sărbători este Moș Crăciun, simbol a ceea ce avem noi mai bun. Înțelepciunea, corectitudinea, voioșia, buna dispoziție sunt doar câteva din trăsăturile moșului care a devenit celebru de la jumătatea secolului al XX-lea. Deși nu are ,,decât'' 384 de ani, Moș Crăciun dă o fugă până la marele depozit de jucării care se află într-un loc ascuns și plin de taine pe care i l-a lăsat moștenire tatăl lui, primul Moș Crăciun. Aici, ajutat de spiriduși și de zânele bune, Moșul alege fiecare dar pentru copiii care i-au scris, apoi dă o raită și pe la reni, să vadă dacă au mâncare de ajuns și apă, după care continuă să citească mesajele primite de la copii. Se știe că toți copiii cuminți primesc darurile preferate în seara de Ajun.

Cine a fost Sfântul Nicolae? Povestea nuielușei lui Moș Nicolae. Sfântul Nicolae în lume

Sfântul Nicolae este sărbătorit pe 6 decembrie și e considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar și al marinarilor, al brutarilor și al celor acuzați pe nedrept. Sfântul Nicolae este cel de la care a pornit tradiția oferirii de cadouri. S-a născut în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi. Încă de mic, Sfântul Nicolae a avut o chemare spre viața religioasă, întrucât, rămânând orfan, a folosit averea rămasă de la părinții săi pentru a-i ajuta pe cei săraci și, totodată, pentru a ridica o biserică. După mai multe fapte bune pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae a salvat și cetatea Myra, tot din Lichia, de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-și vândă grâul acolo.
De asemenea, în credința populară, Sfântul Nicolae mai este cunoscut și sub numele de San-Nicoară. Se spune că el păzește soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el pentru a ajunge la tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără căldură și fără lumină. În unele zone ale țării, în ziua de Sfântul Nicolae, oamenii aduc în casă crenguțe de pomi fructiferi pe care le păstrează în apă lângă icoane ca să înflorească până de Anul Nou. Dacă aceste crenguțe vor înflori până când Anul Nou se sfârșește, anul care vine va fi unul foarte roditor și plin de satisfacții. În popor, se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna cu adevărat, iar în această zi, Moșul își scutură barba sură și începe să ningă, dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.
Conform tradiției populare, în noaptea sfântă de sărbători, când cerurile se deschid și pentru noi, muritorii de rând, se spune că timp de o secundă, Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în drepta Domnului.

Tradiția ne spune ca în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii să-și pregătească ghetuțele, să fie curate, pentru a primi daruri, iar pe cei obraznici și neascultători îi așteaptă o surpriză neplăcută: să primească în loc de cadouri, o nuielușă. Aceasta având rolul de a le aminti să devină ascultători. Astfel, povestea nuielușei lui Moș Nicolae a devenit celebră în lume, dar a plecat tot de la o faptă făcută de Nicolae în timpul vieții. Sfântul Nicolae, pe atunci episcop de Myra, i-a dat o palmă ereticului Arie, care a îndrăznit să hulească cele bisericești, de aici rămânând tradiția, conform căreia, celor care nu ascultă, Moș Nicolae să nu le aducă daruri, ci o nuielușă din ram de măr. Nuielușa lui Moș Nicolae are și o parte bună, întrucât dacă e pusă-n apă și înflorește până la Crăciun, înseamnă că Sfântul l-a iertat, iar dacă nu, înseamnă că supărarea lui e mult prea mare.
Povestea străveche ne amintește că Sfântul Nicolae a ajutat trei fete sărace din orașul în care locuiau, aducându-le noaptea o pungă cu galbeni, drept zestre, în timp ce fetele dormeau. Fetele stăteau într-o casă foarte sărăcăcioasă, iar tatăl lor se gândea chiar să-și vândă copilele pentru a se îmbogăți.
Sfântul Nicolae a auzit, însă, despre această nenorocire ce se petrecea în orașul acela și, noaptea, pe furiș, a aruncat o pungă cu galbeni în camera fetei celei mai mari. Așa, fata a reușit să se mărite foarte repede. La fel a procedat Moș Nicolae și cu celelalte două surori în următorii doi ani și toate trei s-au măritat cu zestrea primită cu ajutorul Sfântului Nicolae.
De asemenea, creștinii din acele vremuri au păstrat memoria a numeroase minuni făcute de Sfântul Ierarh Nicolae - mare făcător de minuni. A adus la viață un corăbier căzut de pe catarg, a oprit prin rugăciune și post furtuna de pe mare sau a vindecat boli incurabile.

În Franța, Sfântul Nicolae este însoțit de un personaj numit Le Pere Fouettad. În Germania, vine împreună cu un aghiotant. El are un sac în spate și un băț în mână, iar aghiotantul este o ființă înfricoșătoare. În Danemarca, acela care aduce daruri cară un sac în spinare și este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez, în speranța că va fi mâncată de elfi, personaje despre care se crede că-l ajută pe cel care aduce cadouri. Polonezii cred că darurile vin de la stele, în timp ce maghiarii spun că ele sunt aduse de îngeri. Tradiția moșului care aduce cadouri copiilor a apărut în Scandinavia, cu multe mii de ani înainte de Hristos. Zeul Odin al vikingilor călătorea în timpul iernii prin toată lumea, călare pe un cal cu opt picioare, oferindu-le daruri celor buni și pedepsindu-i pe cei răi. În creștinism, această tradiție a fost înlocuită de Sfântul Nicolae și Moș Crăciun. În Siria, cadourile vin cu o cămilă tânără în data de 6 ianuarie, la creștinii din Ghana moșul care aduce daruri vine din junglă, iar în Hawaii el coboară din barcă.

Crăciunul - povești despre Crăciun, istoria bradului de Crăciun, originile colindelor

Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, aduce an de an în familii obiceiuri precum colindatul și împodobirea bradului, sub care copiii, dar și cei mari, așteaptă cu nerăbdare darurile aduse de Moș Crăciun. Creștinii sărbătoresc pe 25 decembrie nașterea lui Isus din Nazaret. Astfel, în anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie, iar împăratul roman Aurelian a proclamat această dată ,,Natalis Solis Invicti'', festivalul nașterii invincibilului Soare. Numit inițial ,,festivalul nașterii'', sărbătoarea creștină care marca venirea pe lume a fiului lui Dumnezeu s-a răspândit pe tot continentul european. Prin urmare, în anul 432, Crăciunul era sărbătorit în Egipt, iar la sfârșitul secolului al VI-lea a ajuns și în Anglia. La sfârșitul secolului al VIII-lea, Crăciunul devenea o tradiție împământenită și în nordul Europei. Mai mult de un mileniu, creștinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstițiului de iarnă: în Franța până în anul 1564, în Rusia până în vremea țarului Petru cel Mare, iar în Țările Române până la sfârșitul secolului al XIX-lea. În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.
În epoca modernă însă, Crăciunul este asociat cu împodobirea bradului, mersul la biserică, mesele copioase în familie, dar și cu venirea lui Moș Crăciun, obiceiuri care astăzi sunt de nelipsit din aproape toate colțurile lumii și care se trag din lunga istorie a serbărilor luminii, împletite cu datini și tradiții, răspândite pe tot cuprinsul globului.
În ceea ce privește istoria bradului de Crăciun, putem spune că împodobirea bradului își are originile în Germania, la fel și simbolistica arborelui ,,cu cetina tot verde'', care era asociat din vremuri cu viața. În Antichitate, iarna era asociată cu moartea plantelor și, implicit, a vieții. Pentru că rămâneau mereu verzi, brazii și pinii erau considerați arbori sfinți. Tradiția de a decora casele și hambarele cu crengi de brad a fost integrată și după trecerea la creștinism, aceasta practicându-se de Anul Nou pentru a speria diavolii și pentru a-i ține departe de gospodărie. În Georgia, brazii de Crăciun se numeau Chichilaki și erau făcuți din crengi de nuci și ulmi, așezate sub forma unei piramide ce poate avea chiar și trei metri înălțime.
În Polonia a existat un vechi obicei păgân pentru zeul tunetului, Thor. Stejarul lui Thor era un copac sacru pentru multe triburi din regiune, după creștinarea lor, stejarul fiind înlocuit cu  bradul sau pinul, ale căror forme triunghiulare amintesc de Sfânta Treime. Primele indicii legate de decorarea unor brazi ar fi fost găsite în nordul Germaniei și pe teritoriul Lituaniei și Estoniei (Livoniei). Brazii erau împodobiți cu fructe, dulciuri și ghirlande pentru ucenici și copii, iar după reforma protestantă, astfel de brazi puteau fi văzuți în casele familiilor din înalta societate. O altă poveste spune că, în jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis atârnând în el mere roșii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea, însă, familiile creștine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe și dulciuri. Dar înainte de asta, în secolul al XII-lea, oamenii obișnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creștinătății.

Povestea suflătorului de sticlă și a primului glob

Renumitul glob de sticlă, ornament nelipsit din brazii de Crăciun, are o istorie de peste 150 de ani, care a început într-un mic orășel din Germania, Lauscha. La mijlocul secolului al XIX-lea, un suflător de sticlă, pe nume Hans Greiner avea să confecționeze primele globuri din sticlă. Pentru că era sărac, acesta a decis să-și facă propriile ornamente care au constat în mici globuri și ghirlande de sticlă. Primele globuri din sticlă aveau, de cele mai multe ori, forma unor nuci și a unor fructe.

Originile colindelor

Primele colinde au fost cântate în Europa, în urmă cu mii de ani, dar în acea perioadă ele aveau o cu totul altă însemnătate. Unul din cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care, în secolul al XVII-lea, a interzis colindele.
Cel mai vechi cântec creștin de Crăciun este ,,Jesus refulsit omnium'', compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc îi aparține lui Ritson și datează din 1410. În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunțat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat și că nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor și acompaniate la chitară. Una dintre ele era ,,Silent Night, Holy Night'', care în prezent este cântată în peste 180 de limbi străine de milioane de oameni.   

Legenda lui Moș Crăciun

Moș Crăciun, acel bătrânel simpatic, îmbrăcat în costum roșu, cu obrăjiori roșii, barbă lungă și o burtică mare, se presupune că trăiește în Laponia, alături de soția sa, Crăciuneasa și de spiridușii care-l ajută să confecționeze jucării și să le împacheteze frumos, pentru a le duce copiilor cuminți și ascultători, cu sania trasă de reni. 

Sfântul Nicolae din Myra (Demre) reprezintă sursa primară de inspirație pentru Moș Crăciun. El a trăit în secolul al IV-lea și a fost un episcop creștin al provinciei Licia din Anatolia bizantină, fiind renumit pentru faptul că împărțea daruri oamenilor săraci. 

De asemenea, există tot felul de legende legate de existența acestui Moș Crăciun. Una din legende, ne spune că Fecioara Maria vrând să-l nască pe Pruncul Isus, îi cere lui Moș Ajun ajutor, dar acesta o refuză pe motiv că este sărac, însă i-a spus să meargă la fratele lui mai mic și mai bogat. Urmând sfatul lui Moș Ajun, Maria ajunge la casa lui Moș Crăciun unde soția acestuia, Crăciuneasa o primește, dar o trimite să nască în grajdul animalelor, deoarece soțul ei era un om rău și necredincios. Se spune, că soția lui ar fi ajutat-o pe Maria să nască, însă, când Moș Crăciun a aflat acestea, s-ar fi înfuriat și i-ar fi tăiat mâinile soției sale. Fecioara Maria a vindecat-o însă, reușind să-i lipească mâinile la loc. Văzând acestea, Moș Crăciun ar fi devenit ,,primul creștin'', cerându-i iertare lui Dumnezeu pentru toate păcatele sale. A doua zi, acesta și-a împărțit averea copiilor săraci, iar de atunci, în fiecare an, în Ajunul Nașterii Domnului, Moș Crăciun merge cu sania trasă de reni la copii cu darurile mult așteptate. 

    O altă legendă spune că, demult, în vremuri neștiute, trăia la marginea unui oraș un bătrân care tot timpul anului făcea jucării pe care le vindea în Ajunul Crăciunului. Astfel, într-o seară, în timp ce se-ntorcea acasă după o zi în care stătuse să vândă jucării la târg, privirea i-a fost atrasă de ce a văzut prin fereastra unei case sărăcăcioase. Aici, erau trei copilași săraci, triști pentru că nu primiseră nicio jucărie. Copilașii vorbeau cu glas tare, iar Moș Crăciun auziseră că voiau măcar un soldățel de plumb cu care să se joace toți trei frații fără să se certe între ei. Și-atunci, bătrânelul Crăciun, uitându-se mai atent în sac, găsește pe fundul sacului un soldățel de plumb pe care, bucuros, l-a dăruit celor trei copii, reușind astfel să le îndeplinească celor trei frățiori dorința. Urmându-și fericit și liniștit drumul spre casă, Moș Crăciun întâlnește o căprioară rănită pe care a ajutat-o să se pună pe picioare. În semn de recunoștință, căprioara i-a spus moșului că-i va îndeplini orice dorință pentru bunătatea sa. Dorința moșului era aceea, să poată să dăruiască câte o jucărie fiecărui copil din lume, în special celor săraci. Astfel, căprioara i-a îndeplinit dorința. Hainele moșului s-au transformat în hainele roșii atât de bine cunoscute, iar în fața lui o sanie trasă de reni. Moș Crăciun s-a urcat în sanie și a trecut într-un tărâm plin de case frumos colorate și luminate, unde trăiau spiridușii care-l ajutau să facă și șă împacheteze cadourile pentru copii. 

Etnologii au identificat cuvântul ,,moș'' cu vârsta zeului Mithra, care era viu 365 sau 366 de zile, apoi îmbătrânea, murea și învia la începutul anului. Pe de altă parte, în zonele rurale în special, acest bătrân era văzut ca o ființă supranaturală, având de multe ori ca ocupație, păstoritul, îmbrăcat în costum popular. O altă versiune a legendei, spune că: ziua de naștere a lui Moș Crăciun era sărbătorită la solstițiul de iarnă, când soarele se face foarte mic, tot mai mic, ca apoi să se nască din nou. Așa credea lumea mai demult, că Moș Crăciun moare în fiecare iarnă și se naște iar și iar și că, odată cu el, chiar și soarele moare și reînvie sub forma unui copilaș. 

Mai există o legendă care ne vorbește despre un păstor bătrân, nimeni altul decât Moș Crăciun și a câinelui său credincios. La lăsarea serii, bătrânul își dorește să-și găsească un loc călduț în care să poată sta peste noapte. Mergând el prin noapte, câinele începe să-i vorbească. Îi spune că vede o stea extrem de luminoasă pe cer și-l îndeamnă s-o urmeze. Bătrânul păstor urmează steaua și în scurt timp, într-un pustiu, găsesc un grajd în care se afla o femeie și Pruncul Ei. Văzând acestea, păstorul (care era de fapt Moș Crăciun) învelește femeia și copilul cu blana de oaie pe care o avea pe el. Pentru a nu-i fi frig peste noapte, bătrânul se așează între oi, să se încălzească. Dis-de-dimineață, cum plecă din grajd, păstorul a fost înconjurat de o lumină albă și strălucitoare. Acesta își dă seama că a venit sfârșitul și ajunge în fața lui Dumnezeu. Pentru că i-a oferit Maicii Domnului și Pruncului haina ce-o avea pe el, Dumnezeu l-a răsplătit și l-a pus să fie cel care aduce bucurii în fiecare an. 

De asemenea, olandezii l-au adoptat pe Moș Crăciun și l-au denumit Sinter Klass. După ce l-au îmbrăcat cu o mantie verde cu glugă, olandezii l-au dus peste ocean în Statele Unite ale Americii, unde numele său a devenit Santa Claus. 

În anul 1820, scriitorul new-yorkez Clement Claude Moore l-a ,,înzestrat'' pe Santa Claus cu o sanie trasă de opt reni. Mai târziu, i s-a schimbat hainele verzi cu un costum roșu și o căciulă albă. În anul 1939, poetul Robert May a mai adăugat un personaj în povestea lui Moș Crăciun, pe renul Rudolf, al cărui nas roșu, luminos ghidează sania moșului.     

Halloween. Istorie, tradiţii. obiceiuri

Halloweenul este o sărbătoare celtică, preluată în zilele noastre de multe popoare, sărbătoare care a fost influenţată de numeroase culturi. În Imperiul Roman era cunoscută drept ,,Ziua Pomona'', la celtici era festivalul ,,Samhain'', iar la creştini ,,Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor''. Vechii celţi credeau că graniţa dintre lumea aceasta şi cea de dincolo se sărbătoreşte în ziua de Samhain, permiţând spiritelor, bune sau rele, s-o traverseze. Cei care se deghizau îndepărtau, astfel, spiritele malefice. În Scoţia, rolul spiritelor era jucat de tineri îmbrăcaţi în alb cu feţele mascate sau înnegrite. Cu această ocazie, tinerii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje înfricoşătoare şi colindă din casă în casă, întrebând: ,,Trick or Treat?'' (,,Păcăleală sau Dulciuri?), ca o ameninţare de genul că dacă nu li se dau dulciuri, persoana colindată va fi victima unei farse.

Tradiţii şi obiceiuri de Halloween

Sculptarea dovleacului, acel ,,jack-o'-lantern'' (lanterna lui Jack), provine din obiceiul de Ziua Tuturor Sfinţilor, de confecţionare a unor felinare din napi sau dovleci pentru luminarea sufletelor din purgatoriu. Acest obicei de sculptare a dovlecilor este atestat de la 1837şi a fost asociat iniţial cu vremea recoltelor, nefiind specific Halloweenului decât spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Costumele de Halloween înfăţişează figuri supranaturale, monştri, schelete, fantome, vrăjitoare şi diavoli. Imaginile specifice acestei sărbători provin din obiceiurile naţionale, operele literare de ficţiune gotică şi horror sau din filmele horror clasice, precum: Frankenstein, Dracula, Mumia. Elemente ale toamnei, cum ar fi dovlecii, cocenii de porumb şi sperietorile de ciori sunt şi ele omniprezente în casele tuturor celor care sărbătoresc Halloweenul.
Printre alte imagini de Halloween se numără temele morţii, răului şi ocultului sau monştri legendari. Culorile specifice acestei sărbători sunt negru şi portocaliu.
De Halloween sau ,,Mischef Night'', în unele părţi ale Regatului Unit, oamenii obişnuiesc să-şi scoată uşile din balamale. Legenda spune că pentru a fi feriţi de spiritele rele, uşa ar trebui aruncată într-un iaz.

Jocuri şi alte activităţi de Halloween

Există şi foarte multe jocuri asociate acestei sărbători. Unul din ele se numeşte dunking sau apple bobbing şi constă în culegerea cu dinţii a unor mere ce plutesc într-un lighean sau în alt vas cu apă. O variantă a jocului implică aşezarea în genunchi pe un scaun, ţinerea unei furculiţe între dinţi şi tentativa de a lăsa furculiţa să cadă într-un măr. De asemenea, fetelor nemăritate li se spune că dacă stau într-o cameră întunecată şi se uită în oglindă, în noaptea de Halloween, vor vedea chipul viitorului soţ. În schimb, dacă sunt sortite să moară înainte de cununie, li se va arăta un craniu.
Un alt joc bazat pe superstiţii şi atestat prin anii 1900 implică coji de nucă. Oamenii scriau simboluri cu lapte pe hârtie albă. După uscare, hârtia era împăturită şi introdusă în coji de nucă. Când coaja de nucă era încălzită, laptele devenea cafeniu şi scrisul apărea pe ceea ce altfel ar fi apărut a fi hârtie albă. Pentru a juca acest joc, simbolurile din hârtie se puneau pe o farfurie. Cineva intra într-o cameră întunecată şi îşi punea mâna pe o bucată de gheaţă, apoi o punea pe o farfurie. Bileţelul se lipea apoi de mână. Printre simboluri se numărau: semnul dolarului pentru bogăţie, nasturele pentru burlăcie, degetarul pentru tors, arcanul pentru sărăcie, bobul de orez pentru cununie, umbrela pentru călătorie, ceaunul pentru necazuri, trifoiul cu patru foi pentru noroc, moneda pentru bogăţie, inelul pentru cununie rapidă şi cheia pentru celebritate. Printre mâncărurile tradiţionale de Halloween se numără şi merele glazurate sau caramelizate care se obţin prin ungerea merelor întregi cu un sirop dulce lipicios, iar uneori se adaugă miez de nucă măcinată.
Un obicei ce persistă în Irlanda de astăzi este gătirea de barmbrack, o prăjitură uşoară cu fructe, în care se introduc un inel, o monedă sau alte ,,farmece''. Se spune că, cei care mănâncă un barmbrack cu inel îşi vor găsi dragostea în anul următor, tradiţie asemănătoare cu cea a prăjiturii regelui la bobotează.

Mâncăruri asociate sărbătorii

• Barmbrack (Irlanda)
• Caramele (Marea Britanie)
• Măr caramelizat/glazurat (Marea Britanie şi Irlanda)
• Porumb caramelizat 
• Colcannon (Irlanda)
• Bomboane în formă de cranii, dovleci, lilieci, viermi
• Dovleac, plăcintă de dovleac, pâine de dovleac
• Seminţe de dovleac prăjite
• Porumb dulce prăjit
• Prăjituri Soul   

     

Crăciunul la noi şi în lume

,,Crăciunul ridică o baghetă magică asupra acestei lumi şi sub ea totul devine mai frumos.''  Charles Dickens

Istoria Crăciunului

De Sfântul Nicolae şi până la Sfântul Ion, românii se simt în sărbători, cea mai aşteptată sărbătoare fiind Crăciunul ,,sărbătoarea naşterii Domnului''. Cu mulţi ani înainte de Hristos, romanii sărbătoreau pe zeul lor Saturn cu procesiuni, dansuri şi scenete de teatru. Istoricii spun însă, că se sărbătorea deja Crăciunul în 336 d.Chr., la Roma.

Legenda

În folclor se spune că Fecioara Maria, însoţită fiind de Iosif, umbla din casă-n casă şi cerea să le ofere adăpost. Ajunşi la casa unor bătrâni, Crăciun şi Crăciunoaie, nu sunt primiţi de aceştia, pentru a nu le spurca locul prin naşterea unui prunc zămislit din greşeală. Dar, până la urmă, Crăciunoaia văzând-o pe Maria că nu mai poate rezista, o ajută pe aceasta să nască. Crăciun, soţul Crăciunoaiei, văzând toate acestea, se supără şi-i tăie babei mâinile. Apoi, Crăciunoaia, cum a putut, a umplut un ceaun cu apă, l-a încălzit şi l-a dus pentru a scălda copilul. Maria îi zise babei să bage mâinile în apă şi, când aceasta îşi băgă mâinile în apă, ele crescuseră la loc. De aceea, se spune că, moaşele au mâini binecuvântate.

Bradul de Crăciun

Primii brăduţi de Crăciun au fost împodobiţi în Alsacia, acum mai bine de 1000 de ani, cu trandifiri de hârtie colorată, cu dulciuri, cu mere. De asemenea, bătrânii spun că lumânările şi luminiţele din bradul de Crăciun alungă răul din lume, din casă, din suflet, iar în vârful bradului se aşează o stea despre care se zice că este Steaua Polară din ţinuturile de gheaţă de la Polul Nord, unde locuieşte Moş Crăciun.

Moş Crăciun

Se pare că termenul Santa Claus a apărut în SUA prin contactul imigranţilor olandezi cu poporul american. Santa Claus este anglicizarea lui ,,Sinterklass'' care înseamnă Sfântul Nicolae în limba olandeză.

Clement Moore a fost cel care a scris ,,The Night Before Christams'' pentru familia sa. Astfel, în poemul său, apare imaginea moşului blând şi bun care merge cu sania trasă de reni, intră pe horn şi lasă cadourile din sacul său sub brăduţ.

Crăciunul în lume

Iran - Baba Noel

Irlanda Daidi na Nollaig

Italia - Babbo Natale

Lituania - Kaledu Senelis

Malta - San Niklaw

Mexic - El Ninito Dios

Norvegia - Julenissen

Portugalia - Pai Natal

Rusia - Ded Moroz

Scoţia - Daidain na Nollaig

Serbia, Bosnia şi Hertzegovina - Deda Mraz

Spania - Papa Noel, San Nicolas

Suedia - Jultomten

SUA - Santa Claus

Turcia - Noel Baba

Colindatul

Colindatul pe la case constituie un obicei străvechi. Ele se cântă în perioada Crăciunului, iar multe dintre ele sunt legate de imaginea lui Moş Crăciun. Cântecele respective atrag norocul sau binecuvântarea asupra oamenilor şi gospodăriilor pentru tot anul care urmează. Cântecele de stea cu care suntem familiarizaţi astăzi (mai ales ,,Steaua sus răsare ... '') sunt de origine bisericească.

Scrisoare către Moş Crăciun

Obiceiul de a redacta o scrisoare către Moş Crăciun este o tradiţie de Crăciun. Satul lui Moş Crăciun din Finlanda a fost înfiinţat în 1985. Din acel an au fost primite peste 12,5 milioane de scrisori din peste 197 de ţări.

Din România ua fost trimise peste 33 000 de redactări spre această destinaţie.