Crăciunul în lumea minunilor
Frumuseţea tainică a Crăciunului, care ne-a vrăjit copilăria şi ne bucură an de an, îşi are rădăcinile în sufletul adânc al strămoşilor noştri. Belşug, lumină, bucurie, meri în floare, ca în colindul „Lerui, ler". „Am socotit întotdeauna că, atunci când soseşte Crăciunul, este o sărbătoare binecuvântată, o vreme a bunătăţii, a iertării, a milosteniei şi a veseliei – singura perioadă pentru mine, când toţi bărbaţii şi femeile par să-şi deschidă la unison inimile ferecate şi să-i considere pe cei mai puţin norocoşi decât ei adevăraţi tovarăşi de drum. Aşa încât, deşi Crăciunul nu mi-a adus niciodată vreun grăunte de aur sau de argint în buzunare, sunt convins că mi-a făcut totuşi mult bine şi că-mi va face mereu. Şi atunci spun: Binecuvântat fie Crăciunul!", este o replică din „Poveste de Crăciun" de Charles Dickens, povestea copilăriei noastre. Beculeţe colorate, oferte apetisante, reclame strălucitoare, pregătirea părinţilor, toate acestea îi fac pe cei mici să ardă de nerăbdare cu gândul la Moş Crăciun, la cozonaci şi daruri.
Odată cu apropierea Crăciunului, pentru câteva zile de vacanţă, cei care au posibilitatea se întreabă unde e mai bine să petreacă aceste zile: pe zăpadă, în faţa şemineului sau a pârtiilor de schi, să facă lungi plimbări pe malul mării sau a lacurilor sau să aleagă între o călătorie culturală prin capitalele europene şi, de ce nu, o croazieră pe mare. Crăciunul şi Anul Nou se anunţă cele mai bune zile ale anului, zile şi nopţi de party, de mese festive, cu fastuoşii brazi împodobiţi şi cu bucuria de a fi alături de cei dragi.
Crăciunul sau Nașterea Domnului (nașterea lui Iisus Hristos) este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 6 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungește în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.
Sărbătoarea Naşterii Domunului – Crăciunul – este cea mai mare şi mai frumoasă sărbătoare a creştinătăţii, de mare încărcătură sufletească, care ne aduce în suflet multă bucurie prilejuită de atâtea datini şi obiceiuri. La serbările organizate în grădiniţă şi în şcoală cu ocazia sărbătoririi Crăciunului, în costume specifice, copiii interpretează cu măiestrie şi bucurie roluri din scenete ce au la bază obiceiuri şi tradiţii populare. Prin intermediul lor copiii îşi amplifică trăirile afective, dau frâu liber imaginaţiei, acestea constituind momente de neuitat din viaţa fiecăruia, copil şi adult.
Aşadar, să aprindem cu toţii, copii şi adulţi, candelele sufletelor noastre, să ne deschidem inimile pentru ca bucuria şi liniştea Crăciunului să ne lumineze şi să încălzească pretutindeni.
Legat de etimologia cuvântului ,,crăciun'', mulți cercetători (Pericle Papahagi, Vasile Pârvan, Sextil Pușcariu, Theodor Capidan, Nicolae Drăganu), consideră că termenul provine din latinescul calatio cu forma sa de acuzativ calationem. La romani prin calatio se înțelegea convocarea poporului de către preoții păgâni în fiecare zi de întâi a lunii pentru anunțarea sărbătorilor din luna respectivă, și, prin extindere, sărbătoarea în general, căci cea mai importantă calatio era aceea de la 1 ianuarie. Crăciunul are atribuţiile unui zeu solar, plasat, asemănător şi altor zei solari (Saturn, Mithra), la solstiţiul de iarnă.
Generaţia de sfinţi-moşi care apare la sfârşitul anului (Nicoară, Spiridon, Ajun, Crăciun) indică apropierea sfârşitului de an şi îmbătrânirea timpului. Din informaţiile etnografice şi folclorice aflăm că aceşti “sfinţi” erau nişte personaje curioase, cu trăsături bivalente: aveau forţe miraculoase, specifice zeilor şi eroilor din basme, dar şi calităţi şi defecte, specifice oamenilor. Astfel, Crăciunul era imaginat ca o simplă persoană profană: ,,om bătrân”, ,,un pastor bătrân cu barba ca omătul”, ,,un uncheş bătrân cu barba albă, “vecinul lui Moş Ajun”, ,,fratele mai mic al lui Moş Ajun”, ,,omul care a tăiat mâinile Crăciunesei” etc. Sub influenţa creştinismului, Crăciunul apare însă ca şi figura apocrifă: ,,mai mare peste ciobanii din staulul unde s-a născut Hristos”, ,,mai bătrân decât toţi apostolii”, ,,născut mai înainte decât toţi oamenii”, ,,soţul femeii care a moşit pe Maria” etc.
Crăciun apare în română, în sârbo-croată şi în maghiară. În limbile slave, kracun ,,apare în vecinatatea lumii romanice - el lipseşte din polonă - căci termenul este de origine latină". În limbile romanice, termenii pentru a denumi "Crăciunul" sunt derivaţi din latinescul natalis şi din latinescul calendas. Cuvântul Crăciun în limba română este cuvânt de origine populară. În Biserica din Constantinopol, sărbătoarea Naşterii Domnului la 25 decembrie s-a introdus prin anul 379 sau 380, când Sfântul Grigorie de Nazianz a ţinut o cuvântare teologică specială. Biserica Armeană n-a primit sărbătoarea Naşterii Domnului la 25 decembrie şi a rămas la vechea tradiţie orientală a Epifaniei.
O dată cu generalizarea sărbătorii individualizate a Naşterii Domnului, la 25 decembrie, în Bisericile din tot Imperiul Roman din a doua jumătate a secolului al IV-lea şi în secolul al V-lea, prima mare sărbătoare bisericească a anului se muta de la 6 ianuarie la 25 decembrie, luând cu ea şi atributele de An Nou, ,,Crăciunul fiind socotit în popor drept An Nou - până astazi, - având unele caractere ce amintesc în chipul cel mai evident de ,,Kalendae Januaria. Anul Nou civil de la 1 ianuarie este numit în popor, până astăzi, Crăciunul mic.
Bradul de Crăciun pe mapamond
Tradiţia spune că pomul de Crăciun se împodobeşte în seara de 24 spre 25 decembrie, adică în ajunul Crăciunului. Împodobirea pomului de Crăciun este un obicei foarte vechi, care se pare că a apărut iniţial în Occident.
În secolul XV-lea, în provincii precum Alsacia şi Lorena, pomii se împodobeau de Anul Nou şi nu de Crăciun. Treptat tradiţia a fost preluată şi în Spania, Italia, Franţa şi Elveţia. De asemenea, se poate ca la originea obiceiului să stea popoarele nordice care îşi împodobeau casele de Crăciun cu ramuri de brad şi de vâsc.
În anumite zone ale Rusiei în ajunul Crăciunului se mergea în pădure şi se alegea cel mai frumos brad. Acesta era împodobit cu lumânări aprinse, bomboane şi jucării.
În Anglia obiceiul bradului de Crăciun a pătruns prin intermediul negustorilor germani stabiliţi în Anglia, care obişnuiau să-şi decoreze casele de sărbători.
Un alt mit spune că obiceiul decorării bradului provine de la egipteni, care îşi decorau casele cu frunze de palmier în ziua solstiţiului de iarnă. Obiceiul a fost preluat mai apoi şi de romani, care au folosit brazii în locul palmierilor. În tradiţia românească se spune că este bine ca bradul să fie ţinut în casă până la Sfântul Ion. Natural sau artificial, bradul de Crăciun nu trebuie să lipsească din casa nici unuia dintre noi.
În câteva ţări din Africa Centrală, perioada Crăciunului coincide cu sfârşitul culegerii recoltei de cacao, aşa cum se întâmplă în Ghana, unde este adus un aşa zis brad, care este de fapt un exotic mango. În Kenia, copiii aşteaptă în casă cadouri şi dulciuri, iar în Nigeria, unde tradiţia Crăciunului este sărbătorită, deoarece sunt mulţi catolici, se lasă uşile deschise, ceea ce semnifică că oricine vine este bine primit, fetele regizează în casă dansuri pe muzica tambururilor, iar băieţii poartă măşti de lemn.
CRĂCIUN FERICIT CU MULTĂ SĂNĂTATE!
Frumuseţea tainică a Crăciunului, care ne-a vrăjit copilăria şi ne bucură an de an, îşi are rădăcinile în sufletul adânc al strămoşilor noştri. Belşug, lumină, bucurie, meri în floare, ca în colindul „Lerui, ler". „Am socotit întotdeauna că, atunci când soseşte Crăciunul, este o sărbătoare binecuvântată, o vreme a bunătăţii, a iertării, a milosteniei şi a veseliei – singura perioadă pentru mine, când toţi bărbaţii şi femeile par să-şi deschidă la unison inimile ferecate şi să-i considere pe cei mai puţin norocoşi decât ei adevăraţi tovarăşi de drum. Aşa încât, deşi Crăciunul nu mi-a adus niciodată vreun grăunte de aur sau de argint în buzunare, sunt convins că mi-a făcut totuşi mult bine şi că-mi va face mereu. Şi atunci spun: Binecuvântat fie Crăciunul!", este o replică din „Poveste de Crăciun" de Charles Dickens, povestea copilăriei noastre. Beculeţe colorate, oferte apetisante, reclame strălucitoare, pregătirea părinţilor, toate acestea îi fac pe cei mici să ardă de nerăbdare cu gândul la Moş Crăciun, la cozonaci şi daruri.
Odată cu apropierea Crăciunului, pentru câteva zile de vacanţă, cei care au posibilitatea se întreabă unde e mai bine să petreacă aceste zile: pe zăpadă, în faţa şemineului sau a pârtiilor de schi, să facă lungi plimbări pe malul mării sau a lacurilor sau să aleagă între o călătorie culturală prin capitalele europene şi, de ce nu, o croazieră pe mare. Crăciunul şi Anul Nou se anunţă cele mai bune zile ale anului, zile şi nopţi de party, de mese festive, cu fastuoşii brazi împodobiţi şi cu bucuria de a fi alături de cei dragi.
Crăciunul sau Nașterea Domnului (nașterea lui Iisus Hristos) este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 6 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungește în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.
Sărbătoarea Naşterii Domunului – Crăciunul – este cea mai mare şi mai frumoasă sărbătoare a creştinătăţii, de mare încărcătură sufletească, care ne aduce în suflet multă bucurie prilejuită de atâtea datini şi obiceiuri. La serbările organizate în grădiniţă şi în şcoală cu ocazia sărbătoririi Crăciunului, în costume specifice, copiii interpretează cu măiestrie şi bucurie roluri din scenete ce au la bază obiceiuri şi tradiţii populare. Prin intermediul lor copiii îşi amplifică trăirile afective, dau frâu liber imaginaţiei, acestea constituind momente de neuitat din viaţa fiecăruia, copil şi adult.
Aşadar, să aprindem cu toţii, copii şi adulţi, candelele sufletelor noastre, să ne deschidem inimile pentru ca bucuria şi liniştea Crăciunului să ne lumineze şi să încălzească pretutindeni.
Legat de etimologia cuvântului ,,crăciun'', mulți cercetători (Pericle Papahagi, Vasile Pârvan, Sextil Pușcariu, Theodor Capidan, Nicolae Drăganu), consideră că termenul provine din latinescul calatio cu forma sa de acuzativ calationem. La romani prin calatio se înțelegea convocarea poporului de către preoții păgâni în fiecare zi de întâi a lunii pentru anunțarea sărbătorilor din luna respectivă, și, prin extindere, sărbătoarea în general, căci cea mai importantă calatio era aceea de la 1 ianuarie. Crăciunul are atribuţiile unui zeu solar, plasat, asemănător şi altor zei solari (Saturn, Mithra), la solstiţiul de iarnă.
Generaţia de sfinţi-moşi care apare la sfârşitul anului (Nicoară, Spiridon, Ajun, Crăciun) indică apropierea sfârşitului de an şi îmbătrânirea timpului. Din informaţiile etnografice şi folclorice aflăm că aceşti “sfinţi” erau nişte personaje curioase, cu trăsături bivalente: aveau forţe miraculoase, specifice zeilor şi eroilor din basme, dar şi calităţi şi defecte, specifice oamenilor. Astfel, Crăciunul era imaginat ca o simplă persoană profană: ,,om bătrân”, ,,un pastor bătrân cu barba ca omătul”, ,,un uncheş bătrân cu barba albă, “vecinul lui Moş Ajun”, ,,fratele mai mic al lui Moş Ajun”, ,,omul care a tăiat mâinile Crăciunesei” etc. Sub influenţa creştinismului, Crăciunul apare însă ca şi figura apocrifă: ,,mai mare peste ciobanii din staulul unde s-a născut Hristos”, ,,mai bătrân decât toţi apostolii”, ,,născut mai înainte decât toţi oamenii”, ,,soţul femeii care a moşit pe Maria” etc.
Crăciun apare în română, în sârbo-croată şi în maghiară. În limbile slave, kracun ,,apare în vecinatatea lumii romanice - el lipseşte din polonă - căci termenul este de origine latină". În limbile romanice, termenii pentru a denumi "Crăciunul" sunt derivaţi din latinescul natalis şi din latinescul calendas. Cuvântul Crăciun în limba română este cuvânt de origine populară. În Biserica din Constantinopol, sărbătoarea Naşterii Domnului la 25 decembrie s-a introdus prin anul 379 sau 380, când Sfântul Grigorie de Nazianz a ţinut o cuvântare teologică specială. Biserica Armeană n-a primit sărbătoarea Naşterii Domnului la 25 decembrie şi a rămas la vechea tradiţie orientală a Epifaniei.
O dată cu generalizarea sărbătorii individualizate a Naşterii Domnului, la 25 decembrie, în Bisericile din tot Imperiul Roman din a doua jumătate a secolului al IV-lea şi în secolul al V-lea, prima mare sărbătoare bisericească a anului se muta de la 6 ianuarie la 25 decembrie, luând cu ea şi atributele de An Nou, ,,Crăciunul fiind socotit în popor drept An Nou - până astazi, - având unele caractere ce amintesc în chipul cel mai evident de ,,Kalendae Januaria. Anul Nou civil de la 1 ianuarie este numit în popor, până astăzi, Crăciunul mic.
Bradul de Crăciun pe mapamond
Tradiţia spune că pomul de Crăciun se împodobeşte în seara de 24 spre 25 decembrie, adică în ajunul Crăciunului. Împodobirea pomului de Crăciun este un obicei foarte vechi, care se pare că a apărut iniţial în Occident.
În secolul XV-lea, în provincii precum Alsacia şi Lorena, pomii se împodobeau de Anul Nou şi nu de Crăciun. Treptat tradiţia a fost preluată şi în Spania, Italia, Franţa şi Elveţia. De asemenea, se poate ca la originea obiceiului să stea popoarele nordice care îşi împodobeau casele de Crăciun cu ramuri de brad şi de vâsc.
În anumite zone ale Rusiei în ajunul Crăciunului se mergea în pădure şi se alegea cel mai frumos brad. Acesta era împodobit cu lumânări aprinse, bomboane şi jucării.
În Anglia obiceiul bradului de Crăciun a pătruns prin intermediul negustorilor germani stabiliţi în Anglia, care obişnuiau să-şi decoreze casele de sărbători.
Un alt mit spune că obiceiul decorării bradului provine de la egipteni, care îşi decorau casele cu frunze de palmier în ziua solstiţiului de iarnă. Obiceiul a fost preluat mai apoi şi de romani, care au folosit brazii în locul palmierilor. În tradiţia românească se spune că este bine ca bradul să fie ţinut în casă până la Sfântul Ion. Natural sau artificial, bradul de Crăciun nu trebuie să lipsească din casa nici unuia dintre noi.
În câteva ţări din Africa Centrală, perioada Crăciunului coincide cu sfârşitul culegerii recoltei de cacao, aşa cum se întâmplă în Ghana, unde este adus un aşa zis brad, care este de fapt un exotic mango. În Kenia, copiii aşteaptă în casă cadouri şi dulciuri, iar în Nigeria, unde tradiţia Crăciunului este sărbătorită, deoarece sunt mulţi catolici, se lasă uşile deschise, ceea ce semnifică că oricine vine este bine primit, fetele regizează în casă dansuri pe muzica tambururilor, iar băieţii poartă măşti de lemn.
CRĂCIUN FERICIT CU MULTĂ SĂNĂTATE!
din partea colectivului de bibliotecari de la Secţia pentru copii şi tineret.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu