Sărbătoarea de Dragobete

 

Ai fi mirat să afli că tinerii știu mai puține lucruri despre Dragobete decât copiii, întrucât ei sunt cei care află primii despre această sărbătoare a iubirii la noi, din diferite surse: cărți de povești, de la grădiniță și din gurile bunicilor care încă mai știu ce reprezintă cu adevărat această sărbătoare încărcată cu mister și legende secrete. Pentru mulți, Dragobetele este un tânăr chipeș, un Cupidon al celor îndrăgostiți. Putem aminti, totodată, și de iubirea față de părinți, iubirea față de natură, iubirea față de sine, acceptarea și împlinirea printr-un sentiment în care legenda spune că trebuie să te scufunzi cu spiritul. 
Legendele ne mai spun că Dragobetele nu se lăsa văzut, deoarece oamenii l-au dezamăgit. Astfel, îl vor simți doar cei care sunt dispuși să pătrundă mai departe cu gândul, cei care nu au nevoie să vadă pentru a crede.

Dragobetele devine o sărbătoare minunată, un moment în care, mai presus de orice, trebuie să-ți amintești să iubești, sincer și curat ca un început de primăvară. În povești, ni se spune să avem doar gânduri bune în această zi, să purtăm haine curate și să avem casele înfrumusețate. Totodată, legendele ne îndeamnă să mergem la biserică și să ducem buchete de flori la icoana Maicii Domnului. 

Se mai spune că, aceia care vor să aibă un an plin de dragoste curată, trebuie ca în ziua de Dragobete să realizeze buchete de flori în care să-și aștearnă cele mai frumoase gânduri de iubire, fiecare adresat persoanelor dragi din viață, câte o floare pentru fiecare persoană specială, împreună cu un gând bun. Buchetul se leagă strâns ca o familie unită, se lasă pe o masă curată, într-o vază din sticlă transparentă, în lumina soarelui strălucitor. Se spune că soarele va purifica inima celui care a realizat buchetul, iar pe cei ,,din buchet'' îi va binecuvânta soarele.

 

surse:  https://ro.wikipedia.org/wiki/Dragobete

Curiozități pentru mari și mici

 

Știați că în Africa se vorbesc 2.000 de limbi?

  

          

     

 

Africa, cel mai cald continent al lumii, se întinde pe o suprafață de 30 de milioane de kilometri pătrați. Dintre toate continentele, acesta are cel mai mare număr de țări: 54. Cea mai nouă țară este Sudanul de Sud, care și-a câștigat independența din 2011. Algeria este țara cu cea mai mare suprafață:2.381.740 km pătrați, iar Cairo, capitala Egiptului este orașul cel mai populat, cu 20 de milioane de locuitori.

 Un sfert din suprafață totală a continentului este ocupată de deșertul Sahara: 8,5 km pătrați. În sudul Africii se află cascada Victoria, una dintre cele mai mari din lume. Aceasta are 1,6 km lățime și o cădere de 107 metri. Lacul Turkana din Kenya este cel mai mare lac din deșert, din lume. Acesta are aproximativ 32 km lățime și 290 km lungime. Cel mai înalt munte al Africii se află în Tanzania și poartă numele de Kilimanjaro. Cele trei vârfuri ale muntelui sunt: Kibo, cu cel mai înalt punct, Uhuru, Mawenzi și Shira.

Pe teritoriul Africii de astăzi trăiesc sute de populații diferite. Deseori, mai multe populații trăiesc în aceeași țară. Islamul este religia practicată în nord, în timp ce în celelalte regiuni se întâlnesc atât credințe tradiționale, cât și cea creștină. Acum o sută de ani, țări europene – precum Anglia, Franța, Germani și Portugalia – stăpâneau întinse regiuni din continentul african. Astăzi, toate țările de pe acest continent sunt independente. Majoritatea populației trăiește în orașe mici, sate sau ferme. În imaginile de mai jos avem două tipuri de așezări. Prima reprezintă Nordul Africii, și anume zona munților Atlas. Tot ce vedem în acest orășel de munte a fost creat cu un scop. Locuințele sunt lipite unele de altele tocmai pentru ca localnicii să se poată adăposti de soarele puternic, dar și de praful deșertului ce-i înconjoară. Din loc în loc pot fi observate cereale puse la uscat pe acoperișuri, unde sunt ferite de animale. Curțile interioare servesc familiilor pentru relaxare, pentru a sta de vorbă în nopțile răcoroase. A doua imagine, din Niger, ne prezintă o parte a așezării locuite de populația Hausa, care trăiește din munca pământului. Caprele de la care oamenii obțin lapte și carne sunt animale rezistente la secetă și foamete. Clădirile sub formă de cupolă sunt destinate stocării grâului. Putem observa că unele sunt ridicate puțin de la sol pentru a putea împiedica insectele și rozătoarele să intre. 

Artizanatul practicat în Maroc are o tradiție îndelungată în privința vopsirii materialelor. Priviți cum oamenii din imaginea următoare stau pe vase ceramice uriașe în care se află coloranți. În marea lor majoritate, acești ,,coloranți de cadă’’ sunt preparați din plante. Roșul se obține din mac, iar bejul din semințe de curmal. Alți coloranți se obțin din minerale, de exemplu, negrul se obține din antimoniu, care se găsește în minereul de stibină. Persoanele din imagine vopsesc lână, fibre din bumbac și piei tăbăcite. Din acestea se vor realiza apoi covoare, carpete, haine, perne sau pantofi.

 

În climatul favorabil al Egiptului sunt cultivate curmalele pe care le găsim mai meru în magazinele noastre. Spre vârfurile copacilor din imagine putem vedea mănunchiurile aurii de curmale gata pentru a fi recoltate. După ce un cățărător agil adună curmalele, familia sa le asortează și le așează pe sol pentru a se usca la soare. Culorile indică fermierilor stadiile prin care trece fructul până la uscare: auriu, galben, roșu și, la final, maro. În ceea ce privește comerțul cu fructe, în unele țări din Africa foametea atinge cote alarmante, în timp ce alte produse produc importante cantități de fructe tropicale, legume, etc., din care multe sunt exportate. Solurile fertile, mai ales cele din apropierea fluviilor Niger și Volta, din vestul continentului, permit obținerea de recolte bogate.

 

Știați că? ...

• în Africa se vorbesc peste 2.000 de limbi?

• numele african al cascadei Victoria este ,,fum ce tună’’ (Mosi-oa-Tunya) ?

• fiecare zebră are lat model de dungi?

• elefanții pot consuma 200 kg de vegetație pe zi?

• în Maroc producția de covoare de lână este o sarcină exclusiv feminină?

• în trecut se credea că deținerea unui covor de lână aduce noroc proprietarului?

• penele păsărilor flamingo sunt albe, dar se colorează datorită hranei pe care o consumă?

• în deșertul Namib nu ser zărește nicio suprafață cu apă, zona fiind uscată de peste 55 de milioane de ani?

• crocodilul de Nil poate atinge 6 metri lungime și masa de 748 de kilograme? 

• cea mai înaltă dună de nisip din lume se află în deșertul Namib și are 383 de metri?

 

Surse: ,,Atlasul ilustrat al lumii pentru copii’’, de Nicholas Harris, București, Corint Junior, 2020

           ,,Prima mea carte despre lume’’, de Elizabeth Carney, București, Litera, 2019

           ,,Terra văzută de sus, pentru copii’’de Yann Arthus-Bertrand, Bucure;ti, Ad Libri, 2003

 

Ce înseamnă să ai o sclipire de geniu? Evrika?

 

V-ați gândit vreodată, dragi copii, cum ar fi viața noastră dacă nu ar fi existat acele mici sclipiri de geniu care au schimbat mersul lucrurilor pe planeta noastră?

Faceți un exercițiu de imaginație, închideți ochii, respirați adânc: o lume ... fără foc, hârtie, tipar, electricitate, mașini, avioane? Fără cărți, filme, telefon, muzică, medicamente, computere, călătorii în spațiu și multe altele? Așa este că pare de neimaginat o astfel de lume? Iar dacă viața noastră este așa cum o cunoaștem noi acum, acest fapt se datorează ideilor geniale pe care anumiți oameni le-au avut de-a lungul istoriei. Unii dintre aceștia au devenit inventatori celebri, în timp ce alții au rămas necunoscuți pentru lume, unii au devenit bogați, iar alții au murit săraci, și, uneori, o idee a fost rodul mai multor minți luminate. Dar toate au schimbat lumea noastră în bine și ne-au oferit posibilitatea ca azi să ne trăim viața așa cum o cunoaștem noi.

 Știați că? ...

 ● Evrika este una dintre cele mai folosite interjecții din lume?

● Primul om care a folosit acest cuvânt celebru a fost Arhimede din Siracuza, un învățat al lumii antice? Se spune că Arhimede era atât de fericit atunci când a rezolvat un mister, încât, fiind în cadă, a uitat să se mai îmbrace și s-a repezit pe stradă, strigând: ,,Evrika, Evrika!’’, adică ,,Am găsit, am găsit!’’. Ceea ce descoperise era o lege a fizicii care avea să-i poarte numele și care spune că: un corp scufundat într-un lichid este împins de către acesta, de jos în sus, cu o forță egală cu greutatea volumului de lichid dislocuit de către corp.

● Sclipire de geniu înseamnă:

   ● un gând bun prin care, într-un mod inteligent și surprinzător, rezolvăm o anumită problemă?

   ● o descoperire întâmplătoare, și totuși, nu prea, deoarece numai ,,mințile pregătite’’ sunt capabile să prindă din zbor semnificația unui lucru și să o transforme într-o idee genială?

 

 ● o idee extraordinară care se naște prin observarea unui eveniment aflat în desfășurare?

   De exemplu, frații Montgolfier, care au inventat primul balon zburător după ce au observat că aerul cald din soba lor urcă, împreună cu bucățile de hârtie arsă.

  ● serendipitate, adică să descoperi lucruri noi, să ai idei nemaipomenite, în timp ce cauți altceva? În legenda insulei Serendippo (insula Ceylon din Sri Lanka de azi), trei prinți căutau o prințesă pe care nu au găsit-o niciodată, dar în schimb au descoperit comori la care nici nu visau.

  ● să ai imaginație? Deoarece capacitatea noastră de a ne închipui, fantezia însăși dă naștere sclipirilor geniale

  

 Și pentru că aceste idei inovatoare sunt patrimoniul speciei noastre, să știți, dragi copii, că fiecare dintre noi am fost geniali cel puțin o dată în viață, că am avut o mică sclipire de geniu care ne-a ajutat să rezolvăm în mod uimitor o anumită situație!

Surse: ,,100 de idei geniale care au schimbat lumea’’, de Luca Novelli, București, Editura Litera Mică, 2017            

             ,,Arhimede și începuturile științei’’, de Jeanne Bendick, București, Humanitas Junior, 2018

             ,,Evrika!Cele mai importante descoperiri științifice din toate timpurile’’, Mike Goldsmith, București, Didactica Publishing House, 2018

             ,,Cine sunt eu? Carte-joc de cultură generală. 75 de personalități din toate timpurile’’, de Juliette Saumande, București, Litera, 2018

             ,,Invenții geniale, inventatori celebri’’, de Aura Brais, București, Coresi, 2009

 

 

Imperiul Mogul

                                                      

Spre sfârșitul anilor 1400, descendenții conducătorului mongol Timur, au fost alungați din Asia Centrală de tătarii mongoli. Ei s-au mutat în sud și-au atacat India, în 1526, organizând o mare invazie. Curând, au cucerit nordul Indiei și, pe la 1600, avansau spre sud, în Deccan. Un secol mai târziu, controlau India, cu excepția sudului extrem. Mogulii erau administratori buni și, deși musulmani, au permis supușilor hinduși și sikh să-și păstreze religia. Pe la 1700, Imperiul Mogul a fost atacat de hindușii maratha din vestul Indiei, iar francezii și englezii au ocupat porțiuni din teritoriul lui. În anii 1800, englezii i-au învins pe francezi și dominau India mogulă.

Adoptarea obiceiurilor: Negustorii europeni, au adoptat obiceiurile și mijloacele de transport ale indienilor pentru a câștiga autoritate în fața populației.

Colaborare: Negustorii hinduși cooperau adesea cu populația hindusă, maratha, împotriva conducătorilor moguli musulmani. Îi furnizau arme pentru atacarea mogulilor.

Templul de aur: Religia sikh a fost fondată de guru Nanuk, la începutul anilor 1500, și își avea baza în Punjab. Cel mai sfânt loc al său era Templul de Aur, de la Amritsar.

Pictura mogulă: Împărații moguli angajau artiști pentru a picta scene detaliate din literatură și legende, precum și studii de animale și plante.

Hajj (Pelerinaj): În fiecare an, musulmanii cucernici se îndreaptă spre Surat pentru a se îmbarca pe vasele cu destinația portul Jeddah, de la Marea Roșie. De-acolo, merg pe jos, în hagialîk (pelerinaj), la Mecca, orașul sfânt din Orientul Mijlociu.

Britanicii: Compania britanică a Indiilor de Est a fost fondată în anul 1600, pentru a face comerț cu Asia de est. Mai târziu, și-a îndreptat atenția spre India.

Groapa neagră de la Clacutta: În iunie 1756, 145 de prizonieri britanici au fost deținuți peste noapte, de către nawabul (conducătorul) Bengalului, într-o mică închisoare subterană. 23 dintre ei nu au murit sufocați.

Negustorii arabi: Negustorii din Arabia și Africa de Est făceau negoț cu aur, pietre prețioase, fildeș și cafea, pe care le aduceau în India, traversând Oceanul Indian și cumpărau de-aici bumbac, mătase, mirodenii și vopsele.

Bogățiile imperiului

Mogulii administrau un sistem bancar eficient, bazat pe monede din aur și argint, care oferea credite negustorilor din Asia și Africa. Comerțul de peste Oceanul Indian cu europenii și arabii a adus mari bogății imperiului. Agricultura mogulă era prosperă, cu recolte de cereale mai mari decât cele din Europa, în timp ce industria metalurgică producea oțel de bună calitate. India mogulă avea și cea mai mare industrie textilă din lume, exportând bumbac în întreaga lume.

                                                       

Construcții mogule

Mogulii erau constructori talentați, ridicând în India multe palate splendide și mausolee (morminte), înconjurate de grădini și bazine cu apă. Cea mai renumită construcție este Taj Mahal, mausoleul construit în anii 1630, la Agra, pentru Shah Jahan și soția sa. Orașul Agra a fost construit din ordinul împăratului Akbar I, între anii 1571-1584, dar oamenii au locuit acolo numai 14 ani, din cauza rezervelor limitate de apă. Mai târziu, a fost ridicată o nouă capitală, la Delhi.

Surse: ,,Atlasul explorărilor și al imperiilor’’, de Simon Adams, București, Enciclopedia RAO, 2008

 

De ce au păsările pene?

Nu numai pentru a zbura. Pinguinii și struții nu sunt păsări apte de zbor, dar totuși au pene. În urmă cu 150 de milioane de ani, primele animale care semănau cu păsările aveau penaj, dar nu puteau zbura. Probabil că și unii dinozauri sau puii lor, purtau veștmânt înaripat. Astăzi, doar păsările au pene. Ele s-au dezvoltat din solzii reptilelor. Aceștia s-au descuamat treptat și au format pungi cu aer, pe care păsările le folosesc în avantajul lor: le protejează corpul de pierderile de căldură. Asemenea oamenilor, păsările au o temperatură destul de ridicată și constantă de circa 40 de grade Celsius. Abia mai târziu, își folosesc ele penajul pentru a cuceri înălțimile.

Datorită unui strat foarte subțire de grăsime, penajul este protejat de apă și, de aceea, unele păsări, acvatice, cum ar fi: rațele și lebedele, plutesc la suprafață.

Penajul mai este și un bun camuflaj, deși multe păsări au pene viu colorate pentru a atrage atenția femelelor.

Dacă privim cu lupa o pană, nu putem să nu observăm această alcătuire uimitoare. Ea are rămurele

subțiri și groase care se încârligă, îmbinând astfel suplețea cu rezistența.

  

 Știați că? ...

 * Păsările trebuie să petreacă mai mult timp cu îngrijitul penajului. Ca să-l curețe, câteodată fac băi cu apă de nisip, trecând apoi fiecare pană prin cioc. Asta pentru a o lustrui și pentru a îndepărta corpurile străine sau paraziții. La sfârșit, ung penele cu ulei din glanda uropigiană aflată la coadă.

* Înălțimea maximă cunoscută la care poate zbura o pasăre a fost stabilită accidental când un avion de linie s-a ciocnit la 11.277 de metri cu un vultur-pleșuv african. Acolo sus, temperaturile sunt coborâte cu mult sub 0 grade Celsius, iar aerul este atât de rarefiat, încât omul nu poate supraviețui. Cel mai înalt munte, Muntele Everest, are doar 8900 de metri înălțime.

* Păsările nezburătoare sunt mult mai mari și mai grele. Ștruțul poate atinge 150 de kilograme și, deși nu poate zbura, aleargă rapid și pe distanțe mari.

* Lăstunul doarme chiar și în zbor. Când nu clocește, el stă zile în șir în aer. Acolo se hrănește prinzând insecte, zboară la suprafața apei și bea doar înmuindu-și ciocul, și, dacă este obosit, se ridică la înălțime și se lasă purtat de curenții de aer.

 

De ce are păunul ,,ochi’’ în penaj?

 În niciun caz pentru a vedea sau pentru a-i înspăimânta pe dușmani. Sunt doar niște pete de culoare în formă de ochi. Există însă o specie de fluturi, numită ochi de păun, care are un desen asemănător pe aripi și al cărui rol este de a-i îndepărta pe inamici. Păunul mascul își poartă penajul splendid al cozii cu peste 100 de ochi pentru a o impresiona pe păuniță. El își face coada roată doar la dansul de împerechere. Cozile femelelor păun nu sunt atât de impresionante. La păuni, ca și la multe alte animale, păunițele își caută masculii. Ele aleg păunii cu penele cele mai frumoase și cu cei mai mulți ochi. Ele pot fi sigure astfel că masculii sunt sănătoși și puternici, și vor avea urmași pe măsură. Păunul cu coada sa roată le-a făcut și oamenilor o impresie puternică. El a fost adus din India și a ajuns până în bazinul mediteranean și în China. Unele popoare l-au venerat în cadrul ritualurilor religioase, iar altele îl consideră simbol al vanității.

 

Știați că? ....

● Păunul a fost considerat o pasăre decorativă şi preferat de regi şi împăraţi, încă de acum 4.000 de ani. Aceştia obişnuiau să-şi populeze grădinile cu păuni, în scop decorativ.

● Media de viaţă a păunilor este de 20 de ani, însă cei domesticiţi, care au condiţii de viaţă mai uşoare, pot trăi până la 40 de ani.
● Păunii sunt păsări mari şi impresionante, mai ales datorită cozii, ajungând să aibă o greutate de până la 6 kg, iar ca lungime, cu tot cu coadă, ajung să măsoare 1,50 m.
● Se crede că păunii nu pot zbura, însă adevărul este cu totul altul. Păunii pot zbura dar numai pe distanţe mici. Acest lucru face ca păunii să fie incluşi în categoria celor mai mari păsări zburătoare.
● Culoarea superbă a penelor de pe gât şi modelul caracteristic de pe coadă cu “ochi de păun” sunt calităţile care îi fac atragători pe păuni, iar Păunul Indian este cel mai cunoscut. Culoarea lui predominantă este albastru-turcoaz.

● În mitologia indiană, păunii sunt numiţi “vehiculele zeilor”, deoarece legenda spune că Karthikeya, fiul lui Shiva, zbura pe spatele unui păun.

 

Surse: ,,Întrebări și răspunsuri. Natură și animale’’, de dr. Rainer Kӧthe, București, Enciclopedia RAO, 2008

,,Enciclopedie ilustrată’’, de David Burnie, București, Enciclopedia RAO, 2007

Ziua iubitorilor bibliotecilor (cititori, bibliotecari, șoareci :) )

                                              

      

     ,,Dacă ai o grădină și o bibliotecă, ai tot ceea ce îți trebuie''.                                                                                           (Marcus Tullius Cicero)

În calendarul cultural ,,Ziua iubitorilor bibliotecilor'' este sărbătorită pe data de 14 februarie, fiind o zi în care se presupune că trebuie să ne arătăm dragostea pentru toți cei care iubesc bibliotecile. Având în vedere faptul că tot mai multe cărți apar în format electronic și tinerii, în special, acea categorie care calcă destul de rar pragul bibliotecilor, când nu au de studiat pentru școală, iar cărțile de care au nevoie sau nu se găsesc în librării sau sunt foarte scumpe. De ce iubim bibliotecile? Pentru că are un farmec aparte, Azi putem găsi o carte căutând în baza de date computerizată după titlu, după autor, etc și să mergem direct la raft, să luăm cartea, s-o înregistrăm în fișa de cititor și să plecăm. Să ne plimbăm printre rafturi are mai mult farmec atunci când nu știm exact ce vrem să citim. De asemenea, și sala de lectură are farmecul ei. E liniște: doar din când în când, se mai aude foșnetul ușor al paginilor întoarse. Uneori, cineva scapă pe jos un obiect mai greu și toți cei prezenți tresar, smulși ca din visare, dar nimeni nu comentează. 
Cum își arată dragostea pentru biblioteci cei care le iubesc?! Depinde în ce oraș suntem, în ce țară. Cei care au tradiții vechi în a dona bani sau cărți diferitelor instituții de cultură donează bani bibliotecilor locale sau donează cărți. Alții merg la bibliotecă în ziua de 14 februarie (chiar dacă nu au motiv) și împrumută cărți la sala de lectură sau vizionează filme, ascultă muzică - e un mod prin care, mărind numărul ,,vizitatorilor'' se justifică existența bibliotecilor în comunitatea respectivă. Deși se spune că trăim în ,,era Internetului'', nu tot ce e stocat digital poate fi accesat în rețeaua publică, întrucât bibliotecile dețin o mare cantitate de date ,,digitalizate'', informații pe care nu le găsim online oriunde. Bibliotecile care se respectă oferă asistență cititorilor în a găsi informații din cele mai diverse și rare în orice domeniu, informații care s-ar putea să nu fie găsite într-o carte cumpărată sau online. Bibliotecile dețin, totodată, colecții de ziare - de la cele mai vechi la cele mai noi - și au (ar trebui să aibă) fișe (pe film sau altfel) pentru fiecare ziar; multe altele pot fi aflate într-o bibliotecă. 
Ziua de 14 februarie este și una potrivită pentru a-i încuraja să treacă pragul unei biblioteci pe cei care nu sunt obișnuiți s-o facă - unii nici nu știu că este (sau unde este) o bibliotecă în localitatea lor de reședință. 
Prin urmare, o bibliotecă e mai mult decât un spațiu unde găsești informații. Biblioteca este un univers care conține mii de universuri. Bibliotecile sunt ca un sanctuar, o oază de liniște, departe de agitația vieții cotidiene, oferim un loc în care pot fi acumulate noi cunoștințe despre lume și viață, unde sunt oameni care se aseamănă. 
Biblioteca este, totodată, un loc unde se întâlnesc membri unei comunități, un loc unde pot împărtăși gânduri și idei, unde pot afla lucruri noi. Pentru acestea și pentru multe altele, unii oameni iubesc bibliotecile. 

sursa:  https://diana-kundalini.blogspot.com/2019/02/ziua-iubitorilor-de-biblioteci.html        

,,Regele Fistichiu și împăratul malefic'', de Andy Riley

 

Azi, 28.01.2021, vă propun ca o recomandare de lectură cartea ,,Regele Fistichiu și împăratul malefic'', scrisă de autorul  britanic Andy Riley, care a mai fost și caricaturist și scenarist renumit. Andy a scris o mulțime de scenarii amuzante pentru cinematografie și televiziune și chiar a câștigat premii, cum ar fi Premiul Bafta sau Emmy. Pentru televiziune, Andy a fost coautor la scenariile ecranizărilor unor cărți precum Bunicuța hoțomană, Băiatul în rochie și Robbie the Reindeer. Îi plac foarte mult pălăriile de cowboy și poate să scoată un FO HO HO genial. 

         Iată că ai ajuns departe, departe de tot. Ai trecut Câmpiile Yermului, ai ocolit Sălbăticia Crong și ai staționat pe tărâmul Edwinland, unde domnește Edwin, Regele Fistichiu. Are 9 ani, e super amuzant și e înconjurat de prieteni de nădejde. Ea face lucrurile complicate și găsește soluții pentru orice. De exemplu, dacă ai nevoie de un urs dansator pentru o petrecere aniversară, o chemi pe Jill. Dacă ursul i-a mâncat cuiva un braț și e nevoie de cineva care să scrie o scrisoare de iertare, tot la ea apelezi. Mai este și Megan, cu ideile ei trăsnite de cântece la lăută și cu voioșia care îl înveselește pe Edwin Fistichiul. 
        Probabil ai vizitat deja statul și locuitorii lui - țărani harnici și de treabă, în general. Numai stai să vezi ce repede se poate schimba un om când nu mai are parte de dulciuri. Iar dacă ți-au zis părinții s-o lași mai moale cu ciocolata, știau ei ce spuneau. Dacă  nu ți se pare important, ia aminte. Nu ști când o să apară vreun împărat care să pună stăpânire pe țara ta și să interzică toate distracțiile. 
        De cealaltă parte a liniei punctate, trecând de câmpurile noroioase și de cocioabele țăranilor, locuiește împăratul Nurbison. E malefic cât cuprinde și stă mereu cu ochii pe Edwinland. Invidios și ofticos, vrea cu orice preț să pună mâna pe tărâmul vecin. Iar slăbiciunea supușilor lui Edwin îi este servită Împăratului Malefic ca o minge la fileu. Și de-acolo pornește toată tevatura. 
Cartea este de-a dreptul fistichie, plină de aventuri absurde și amuzante, prietenoasă și călduroasă, scrisă cu naturalețea cu care ar privi un copil lumea din jurul lui.

Dor de Eminescu

 

Mihai Eminescu – să ne amintim cu drag și dor de ,,Luceafărul poeziei românești’’

,,Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuală stă la nivelul culturii europene de astăzi. Cu neobișnuita lui stăruință de a ceti, de a studia, de a cunoaște, el își înzestra fără preget memoria cu operile însemnate din literatura antică și modernă. Cunoscător al filozofiei, în special al lui Platon, Kant și Schopenhauer, și nu mai puțin al credințelor religioase, mai ales al celei creștine și buddaiste, admirator al Vedelor, pasionat pentru toate operile poetice din toate timpurile, posedând știința celor publicate până astăzi din istoria și limba română, el afla în comoara ideilor astfel culese materialul concret de unde să-și formeze înalta abstracțiune care în poeziile lui ne deschide așa de des orizontul fără margini al gândirii omenești.’’ (Titu Maiorescu)

Poet, prozator și publicist, personalitate copleșitoare (G. Călinescu), Mihai Eminescu a sintetizat în creația sa literară izvoarele folclorului național, lirica germană și europeană, filozofia modernă asupra timpului și vieții. Temele majore ale gândirii umane (infinitul, trecerea timpului, moartea, nașterea, dragostea, natura, etc) sunt puse în ,,țesătura’’ liricii sale cu inspirația artistică a romanticilor. Prima ediție a poeziilor lui Eminescu, a consacrat antum geniul liric al creatorului literaturii române de vizibilitate universală. ,,Până la Eminescu, poezia română a fost: imagine la Alecsandri, sunet la Bolintineanu, idee la Alexandrescu, temă la I. H. Rădulescu. Cu Eminescu ea primește dimensiunea gândirii poetice într-o sinteză originală pe care am putea-o numi ,,miracolul eminescian’’, nu pentru că s-ar fi ivit fără o cauză, ci pentru că până la el literatura română a avut doar poeți, el este însă Poetul. (Eugen Todoran)

Un domeniu explorat mai puțin de publicul larg îl reprezintă proza, unde excepționale construcții sunt: Geniu pustiu, Cezara, Sărmanul Dionis, ș.a.

Spațiul edenic din ,,Călin – file din poveste’’ are același animism zoologic și aceeași geografie fizică tributară ținuturilor paradisiace:,,El dădu de un izvor de apă vie și dulce, care se repezea cu mult zgomot din fundul unei peșteri ...Deodată văzu ca o zare de senin, dar îi păru că îi scapă. Văzând că ea nu piere, el s-apropie și văzu o bortă cât ai băga mâna, care corespundea undeva ...se uită la ea ... văzu tufișuri mari și-i veni un miros adormitor, greu de înlăturat; nu numai un bolovan păru că se mișcă. El îl urni – bolovanul se-ntoarse ca-n țâțâni și lăsă o mică intrare, pe care o putea trece târându-se. El intră repede ... și când își întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămase încremenit de frumusețea priveliștei.’’ E în insula lui Euthanasius ,,gândi el uimit, și pășea încet, minunându-se la fiecare pas. Până și insectele erau îmblânzite în acest rai. Fluturii curioși, albaștri, auriți, roșii îi acoperiră părul lung și negru, încât capul lui părea presărat cu flori. Aerul acestei insule era plin de sărbători murmuitoare ale albinelor, bondarilor, fluturilor ... Albinele înconjioară bâzâind pe unul și tânărul împărat al raiului. ‘’

Pe aceeași consubstanțialitate a universului și a umanului se bazează și crearea unui microcosmos, cel al ființei, doar istoric efemere: ,,Tu ești o vioară în care sunt închise toate cântările, numai ele trebuiesc trezite de o mână măiastră. ‘’

Surse kantiene, idealismul german, schopenhauerianul ,,lumea ca vis’’ (pe plan filozofic) sunt diluate literar, formula dogmatic-filozofică a raționamentului fiind așezată alături de influențele metempsihozei, ale reîncarnărilor succesive ale sufletului, de teoriile husserliene și bergsoniene asupra cunoașterii timpului.

Cadrul – canon romantic al prozei fantastice – vehiculează motive și teme literare specifice: visul, umbra, evadarea din real, călătoria trasmundană, demonismul, nemurirea, armonia absolută.

G. Călinescu citește într-un registru ,,Sărmanul Dionis’’, refuzând caracterul ei de nuvelă fantastică, ,,în felul celor de la Poe la Hoffmann’’, argumentul stând în existența ,,unei enigme care să se dezlege până la fine. Dar ea n-are o enigmă, ci rămâne enigmă de la început până la sfârșit. De altminteri, Eminescu însuși, întrebat de junimiști dacă Dionis visează sau nu, a răspuns ironic: Da și nu. (...) Cititorul rămâne nedumerit, dacă privește lucrurile sub specia epică, dar dacă nu uită că materia povestirii aparține poeziei, înțelege că sub un lanț de viziuni se ascunde un simbol nerezolvabil, difuz. ‘’ (G. Călinescu)

Din vasta operă eminesciană mai fac parte și scrierile politice transpuse mare parte în formulă gazetărească, dar a căror valabilitate transcende efemerul apariției cotidiene.

De asemenea, viața lui externă e simplu de povestit, și nu credem că în tot decursul ei să fi avut vreo întîmplare din afară o înrîurire mai însemnată asupra lui. Ce a fost și ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului său înnăscut, care era prea puternic în a sa proprie ființă încît să-l fi abătut vreun contact cu lumea de la drumul său firesc. Ar fi fost crescut Eminescu în România sau în Franța, și nu în Austria și în Germania; ar fi moștenit sau ar fi agonisit el mai multă sau mai puțină avere; ar fi fost așezat în ierarhia statului la o poziție mai înaltă; ar fi întîlnit în viața lui sentimentală orice alte figuri omenești – Eminescu rămînea același, soarta lui nu s-ar fi schimbat.

Ce om era Eminescu?

Îl am și acum înaintea ochilor: chip frumos și blînd, fire mistică, străină, de lume, zămislită parcă-n alte plaiuri. Ce frunte măreață și încărcată de gînduri! Ce privire adîncă și visătoare izvorîtă din cea mai nobilă inimă omenească! Ce absolută și complectă desinteresare de tot ce e în legătură cu partea materială a vieții! Ai fi zis că plutea într-o atmosferă suprapămîntească. Lui nu i-a fost scris să se bucure de viață lungă. Intelectul îi surpă fizicul. Nervii lui, din cale-afară simțitori, vibrau ca o harpă eoliană la orice adiere a vîntului.

Sufletul lui, un vulcan în veșnică activitate, îl consumă zilele văzînd cu ochii, așa că flacăra geniului lui care a pîlpîit de la început prea de tot puternic, a trebuit să se stingă curînd, cum i s-a stins și amorul descris de el în următoarele nemuritoare versuri:

,,Era un vis misterios/Și blînd din cale-afară,/Și prea era de tot frumos,/De-a trebuit să piară.’’

Eminescu a fost o minune a naturii iute trecătoare; un meteor căzut din cer care prin fulgerătoarea sa dungă de foc, a revărsat o nouă și necunoscută pînă atunci lumină, asupra literaturii noastre românești. (N. Gane)

surse: ,,Ei l-au văzut pe Eminescu'', editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989
           ,,100 Cei mai mari scriitori ai lumii'', Burt, Daniel, editura Lider, București, 2005

,,Miss Edison, profesoara noastră genială, aiurită'', de Irene Zimmermann

 Azi, 13 ianuarie 2021, vă propun ca lectură pentru cei mici cartea ,,Miss Edison, profesoara noastră genială, aiurită'', de autoarea de origine germană Irene Zimmermann care trăiește în prezent și, începând cu anii '90, a devenit o autoare de succes pe piața cărților pentru copii și adolescenți - mai întâi cu povestiri polițiste pentru copii, iar apoi cu seria-cult Freche Madchen - freche Bucher! (Fete obraznice - cărți obraznice!), la care au contribuit și alți autori renumiți. Cărțile sale au fost traduse în 14 limbi străine, printre care turcă, italiană și chineză.
Oskar și Emma ar putea fi cei mai buni prieteni, dacă n-ar exista o problemă: Emma este invizibilă! Vina îi aparține ciudatei Miss Edison, care nu este doar profesoara de engleză a celor doi copii, ci și o inventatoare genială. 
Ultima ei idee- un scaner care te face invizibil, prin raza căruia a trecut accidental colega de clasă a lui Oskar, Emma. Din păcate, cea mai importantă piesă a scanerului s-a defectat, iar Oskar trebuie să se grăbească să o înlocuiască, altfel Emma rămâne invizibilă pentru totdeauna. Încercând să depășească problemele personale, Oskar va face tot ce îi stă în putință pentru a o salva pe Emma. 

 

Crăciunul - tradiții, istoria și originile sărbătorii

 

,,Apoi, Grinch s-a gândit la ceva ce nu avusese niciodată până atunci! Cum ar fi dacă Crăciunul – s-a gândit el – nu ar veni dintr-un magazin. Poate Crăciunul… înseamnă mai mult de atât!’’ Dr. Seuss

Putem spune că dintre sărbătorile de iarnă cele mai așteptate e Crăciunul care este perceput ca o sărbătoare a bucuriei care face să înflorească în sufletele noastre bunătatea, frumusețea, credința, speranța, tot ce avem noi mai bun, mai nobil. Ca adulți simțim încă mirosul Crăciunului copilăriei noastre, mirosul de scorțișoară, nucă și vanilie din cozonacii pregătiți de bunica. Crăciunul este ziua în care s-a născut Isus Hristos, iar atmosfera de Crăciun ne aduce bucurie și ne amintește cu precădere de anii minunați ai copilăriei, de emoția așteptării împodobirii bradului, de momentul la care visăm să-l întâlnim pe Moș Crăciun. În afară de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creștine, Crăciunul e așteptat cu mare entuziasm de toată lumea și ne gândim cu drag la cadourile lui Moș Crăciun, la colinde, la mirosul de brad și la vâscul din pragul ușii. Dar mai mult decât atât, tradițiile legate de Crăciun aduc simboluri naturale vechi de sute de ani. Astfel, bradul deține rolul principal în această perioadă, împodobitul acestuia fiind cel mai îndrăgit obicei de sărbători, datorită simbolurilor care i se asociază: iubire (pentru că este împodobit de întreaga familie), bucurie și fericire (pentru că sub el sunt puse cadourile), magie (se spune că Moș Crăciun nu vine în casele unde nu se găsește un brad), viață, trăinicie și sănătate (pentru că este mereu verde, chiar și când afară e zăpadă).
     Șosete tricotate, crenguțe de brad, globulețe, fundițe, ghirlande colorate, oameni de zăpadă, steluțe și fulgi, toate acestea ne vor ajuta să intrăm mai ușor în atmosfera de sărbătoare. Să nu uităm de îndrăgitele colinde care însoțesc aceste sărbători minunate. Totul începe în Ajunul Crăciunului, când, dis-de-dimineață, cetele de copii cântă bucuroși la geam, așteptând cu nerăbdare să primească de la gazdă nuci și colăcei. Se spune că e bine să primești colindători, pentru că urarea lor aduce noroc, iar dacă nu primești cu colindul vei fi urmărit de ghinion. După ce termină de urât colindătorii, gazda îi invită în casă și le oferă mere, nuci, dulciuri și colaci. Nucul simbolizează belșugul și longevitatea, iar merele bunăstare și bogăție.
     Începând cu prima zi de Crăciun și până la Bobotează, copiii umblă cu Steaua, ei numindu-se colindători sau crai, pe cap purtând coroane de hârtie colorată. Tot acum are loc și Vicleimul sau Irozii, când tinerii pun în scenă nașterea lui Hristos, șiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul și adesea înfruntarea necredinței, personificate printr-un copil sau printr-un cioban. Colinde precum ,,O, ce veste minunată’’, ,,Domn, domn să-nălțăm’’, ,,Noi umblăm să colindăm’’ ,,O, brad frumos’’, ,,Trei păstori’’, ,,Deschide ușa, creștine’’, ,,Coborât-o, coborât’’, ,,Noi, în seara de Crăciun’’ sunt cunoscute de noi toți.
    Aprinderea lumânărilor în perioada Crăciunului este o tradiție veche ce reprezintă nașterea lui Isus și reînnoirea vieții, puritate, speranță, găsirea drumului bun în viață.
La fel și agățarea coronițelor de ușa casei este un obicei originar din Europa, unde, de Crăciun, porțile se decorau cu ramuri veșnic verzi, pentru a invita în casă spiritele pădurii. Există crezul că aceste spirite ar aduce sănătate și noroc. Oamenii încă își mai împodobesc casele cu coronițe de brad și de laur, ca mod de a-și întâmpina prietenii și rudele.
   Crăciunul reprezintă nașterea lui Isus și este un moment pe care îl sărbătorim cu bucurie în fiecare an.

Surse:

 http://www.traditii.ro/craciun.php?nr_articol=40

https://florynleahu.wordpress.com/2009/12/29/istoria-si-originile-craciunului-2/