Colaborarea dintre Colegiul Tehnic Vadu Crişului cu Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai'' a început o dată cu proiectul încheiat de profesorul documentarist Mihaela Gavriluţ, profesorul de limba şi literatura română Livia Alb şi cei 8 elevi din clasele a X-a şi a XI-a, cu bibliotecarii Secţiei pentru copii şi tineret: Adelina Boga, Simona Corbu, Mariana Soica şi Mariana Barna, şef birou, cam pe la începutul anului 2012. Obiectivul colaborării noastre contă în realizarea unei monografii a liceului din Vadu Crişului, cu titlul 60 de ani de educaţie, 60 de ani de cultură. Proiectul înglobează nouă activităţi destul de complexe, care au ca obiectiv principal formarea şi dezvoltarea competenţelor de cercetare documentară pentru elevi. Deja echipa parteneră de la Vadu Crişului a parcurs aproape cinci activităţi ce au constat în fixarea planului de idei, interviuri realizate fiilor comunei, fotografii, vizită la bibliotecă. Ieri, 14 iunie am avut plăcerea de a lucra efectiv cu ei la activitatea de documentare. Am discutat despre structura lucrării şi regulile de întocmire a unei bibliografii, am consultat mijloacelor de informare din bibliotecă. Activitatea practică a constat în consultarea ziarului Crişana începând din anul 1952, anul înfiinţării liceului. Echipa de la biblioteca judeţeană va realiza o bibliografie cu lucrări generale, speciale şi vom ajuta la realizarea unei bibliografii cu referinţe din presa locală. Partea de prelucrare a datelor culese de elevi din arhiva şcolii ne va reveni tot nouă. Faptul că acest proiect va avea şi un sponsor pentru editarea unui volum, până pe la mijlocul anului 2013 trebuie finalizat. Sperăm că lansarea monografiei să fie la Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai'' Oradea.
9 Mai - Ziua Europei
Acum 5 luni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu