Ziua Imnului Naţional al României

       Când vorbim de ,,Imnul Naţional al României’’ nu putem să nu ne gândim la Andrei Mureşanu, autorul care a înflăcărat mulţimile la luptă în timpul revoluţiei de la 1848 şi a continuat să fie cîntat chiar şi după aceea. Aron Densuşianu a scris despre el, un studiu amplu şi deosebit de elogios, iar mai târziu în a sa ,,Istorie a limbei şi a literaturei române’’, îl situa în fruntea poeţilor români, deasupra lui Gr. Alexandrescu, V. Alecsandri şi chiar M. Eminescu. El este descris ca fiind un poet modest, dar merituos, pe care tonul avântat al poeziei sale patriotice, al ,,Răsunetului’’ l-au împins în primul plan al atenţiei publice şi l-au făcut popular.

Andrei Mureşanu are un aer profetic aşa de grav şi de sincer în tristeţea lui că Densuşianu l-a crezut ,,om inspirat de divinitate’’.

Astfel, la 29 iulie 1998, se împlinesc 150 de ani de când, potrivit documentelor vremii, s-a intonat oficial, pentru prima dată, în cadrul unei manifestări care a avut loc în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, cântecul revoluţionar ,,Deşteaptă-te, române!’’ Creaţie cu adânc răsunet în conştiinţa neamului, acest cântec s-a dovedit a fi imnul fraternităţii, adevărată Marseilleză românească, cumulând contribuţia unui ardelean – Andrei Mureşanu şi a unui muntean – Anton Pann. Adevărat arc de cerc peste decenii şi veacuri, dar şi peste hotarele vechii Dacii, după 1989, versurile sale redobândind viaţă, recăpătându-şi rolul lor de altădată.

Cântec al mândriei naţionale, al răzvrătirii, al chemării la unitate şi luptă, Deşteaptă-te, române!’’ a încălzit pe asupriţi, a glorificat pe eroi, a încununat pretutindeni marile victorii şi a constituit hrana speranţelor într-o lume mai bună, într-o orânduire socială clădită pe dreptate şi libertate naţională. A fost ,,rând pe rând’’ strigăt de revoltă, voce a sângelui latinităţii, glas de independenţă, imn de reîntregire statală, odă eroică de izbândă seculară a poporului român. Deşteaptă-te, române! nu a cunoscut graniţe, răsunând pretutindeni în lume, acolo unde libertatea naţională trebuia stimulată pe calea muzicii: din Peninsula Balcanică până în Munţii Slovaciei, din centrele studenţeşti ale Imperiului Habsburgic până în inima Franţei republicane.

În concluzie, putem afirma faptul că poezia de acest tip nu putea să nu aibă ecou în Ardealul oprimat şi lirismul lui Mureşanu care a avut imitatori. Prestigiul poetului era mare (de pildă în Epigonii, Eminescu îl aseamănă cu miticul poet şi vede în el un ,,preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet’’), în ciuda atitudinii negatoare a lui Maiorescu. Deşi poet minor, Mureşanu a creat un text care, în lirica socială românească, se numără printre capodopere’’.