SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, tasta 2 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

luni, 22 mai 2017

Eu sunt Malala

Povestea Malalei Yousafzai, "tânăra care a luptat pentru educaţie şi a schimbat lumea", este o incursiune extraordinară în lumea musulmană, în viaţa femeilor care trăiesc acolo, în problematica socială şi educaţională din zona văii Swat din Pakistan. 
Apropierea de Afganistan şi situaţia politică din zonă aduc noi provocări pentru locuitorii văii, cum ar fi fundamentaliştii islamici talibani şi organizaţiile lor militare, iar reacţiile statului pakistanez nu sunt de natură să mulţumească populaţia de rând, altfel neputincioasă în faţa armelor talibanilor, lucru scos în evidenţă de Malala.
Aceasta este atmosfera în care se derulează evenimentele din viaţa tinerei Malala. Ea este ancorată strâns în problemele familiei şi ale societăţii, dar rămâne totuşi un copil preocupat de notele de la şcoală, care se joacă şi se ceartă cu fraţii, vecinii, prietenii. În sufletul ei, crede că are o misiune specială. Pe lângă asta, încurajările tatălui o fac să se simtă capabilă de fapte mari.
Scrisă pe pământ străin, după ce talibanii încearcă să o omoare şi fuge din ţară, cartea este grupată în jurul a ceea ce însemna "acasă" pentru tânăra pakistaneză: casa familiei, şcoala, obiceiurile, locurile şi, desigur, evenimentul care a dus-o pe pământ britanic.
Ediţia Youngart din 2015 a acestui volum este dedicată tinerilor cititori,  copiiilor din lumea întreagă care n-au acces la educaţie, tuturor celor care luptă pentru drepturile lor fundamentale şi pentru educaţie.
Foarte inteligent scrisă, istorisirea se mişcă între momente de descrieri calme şi confruntări încleştate, creând o apropiere, o complicitate cu cititorul, captând interesul acestuia. Ne găsim, fără excepţie, de partea personajului principal.
Lectură plăcută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu