Scriitorul englez Michael Morpungo este un convertit de la profesia didactică la aceea de om al literelor. Felul său de a mânui arta cuvintelor, rostite și scrise, a cucerit generații de copii. Una dintre cele mai cunoscute scrieri de-ale sale este ”Calul de luptă”.
Este câștigătorul a numeroase premii literare și inițiatorul unui proiect social destinat copiilor din mediul urban care îi ajută pe aceștia să cunoască viața la țară și să-și atingă un tip de potențial despre care nici nu știu că-l posedă, în absența contactului cu activitățile specifice vieții la țară.
În 1999 publică cartea ”Regatul lui Kensuke”, în care descrie aventura unui băiat de 11 ani, Michael, după ce pleacă cu părinții pe mare.
Există câteva momente-cheie în acțiunea romanului: primul este cel în care părinții lui Michael își pierd slujbele, iar armonia și siguranța familiei au de suferit; un alt moment important este acela în care familia deja dezorientată se regrupează în jurul tatălui care ia decizia de a cumpăra din economiile familiei o barcă.
Călătoria pe mare este o aventură în sine, dar nu se poate compara cu ceea ce urmează momentului în care Michael cade peste bordul navei. Împreună cu el, câinele și mingea, și ei parte a planului divin de salvare a băiatului.
Ajuns pe o insulă, sfârșit și flămând, este conștient de prezența unei alte ființe acolo. Treptat descoperă că un fost medic, acum doar un bătrân japonez bun și înțelept, naufragiat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, își ducea zilele pe insulă în compania urangutanilor și gibonilor. Viața acestuia, admirabil aranjată de experiența șederii îndelungate acolo, se scurgea în același mod de zeci de ani.
Bătrânul îl ajută să supraviețuiască. Michael îl învață engleza. Împreună construiesc focul destinat atragerii potențialilor salvatori, pescuiesc, joacă fotbal și învață despre conviețuire, despre oameni și aspirațiile lor, despre sinceritate, valori și emoții.
Acum sunt ca o familie. Tată și fiu.
Dar Michael ar vrea ca familia lui să știe că trăiește și ca el să se întoarcă în lumea civilizată.
Această carte ar merita să fie studiată la școală. Sunt atâtea aspecte pur umane tratate de Morpungo, teme preferate de autor precum rezistența în fața adversităților vieții sau importanța valorilor morale, care pot deschide orizonturi de cunoaștere a sinelui în rândul generațiilor tinere. Ea poate fi considerată un roman de aventuri, prin numeroasele întâmplări palpitante cu care este țesută. Dintr-un punct de vedere, asigură o punte de legătură între generații și poate facilita înțelegerea dintre acestea.
Cu siguranță, este o carte fabuloasă. Nu ne miră, fiind vorba de Michael Morpungo.
De asemenea, iubitorii lui ”Robinson Crusoe” (Daniel Defoe), vor regăși în carte aceeași atmosferă și se vor bucura de imaginea insulei, de organizarea vieții în singurătate și izolare și alte locuri comune pentru cele două scrieri.
Lectură plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu