SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, tasta 2 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

vineri, 26 octombrie 2018

Recomandare de lectură


Azi, 26 octombrie 2018, vă propun ca lectură o carte foarte drăguță pentru copii intitulată ,,Talentul lui Noli'' de Eve Tharlet, o autoare născută în Alsacia, dar crescută în Freiburg. Povestea talentatei Noll este următoarea. Toate gâsculițele se duc cu încântare la lecțiile de zbor și înot. Dar nu și Noli. Ei nici măcar nu îi place să înoate. Cine a mai auzit ca unei gâște să nu-i placă să înoate? Este puțin deznădăjduită, simte că nu este la fel de bună cum sunt celelalte gâsculițe, însă tot ce știe sigur este că îi place să analizeze fluturi, iar, când mama o întreabă ce vrea să se facă atunci când va fi mare, aceasta îi răspunde ,,cercetătoare de fluturi''. Avea însă o problemă. Cum să țină pasul cu un fluture, dacă nu poate nici să meargă la pas, nici să înoate? Ei bine, Noli găsește o soluție cu care reușește să impresioneze pe toată lumea! Prin urmare, în această carte nostimă și încurajatoare, mult iubita autoare și artistă Eve Tharlet ne învață că fiecare are propriul ritm.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu