SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, tasta 2 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

miercuri, 23 ianuarie 2019

Elefantul magicianului, de Kate DiCamillo

Sentimente vii, râsete și un impuls motivațional în direcția susținerii propriilor vise și dorințe, aș spune că sunt doar câteva  dintre bucuriile pe care le oferă lectura cărții lui DiCamillo. Cei care sunteți familiarizați cu scrisul acestei ambasadoare a literaturii pentru copii veți găsi în acest roman toate acele elemente care v-au fascinat în lecturile anterioare.
Dintre scrierile semnate de Kate DiCamillo amintesc Flora și Ulise: aventurile iluminate, Ramie NigthingaleMiraculoasa călătorie a lui Edward Tulane și Povestea lui Desperaux.
Elefantul magicianului a apărut în 2009 (la noi, în 2017). Cartea spune povestea lui Peter. El este băiatul de zece ani (crescut de prietenul militar al tatălui său care murise pe front), cel care descoperă în adâncul său amintirea vagă, nesigură, a surorii sale născută firavă și rămasă și ea orfană, pe care o credea pierdută, mai ales că relatările tutorelui său o prezintă moartă la naștere.
Celălalt personaj impresionant este Leo Matienne, vecinul lui Peter și polițist local, omul care își pune întrebări (”ce ar dacă?”, ”oare este posibil?”, ”de ce ?”, etc.) și cel care îi va adopta pe cei doi copii, după ce se regăsesc.
Dar care este locul elefantului în povestea lui Peter? Ghicitoarea pe care Peter o consultă cu privire la soarta surorii lui, Adele, îi spune că elefantul îl va duce la aceasta. În aceeași seară, la opera din oraș, magicianul care deschidea spectacolul, în loc să ofere un buchet de crini unei doamne aristocrate aflată în rândurile din față, ”greșește” formula și-i așează în poală un elefant. Urmează arestarea lui și a elefantului și o rumoare nemaipomenită în întreg orașul. Pentru Peter este confirmarea faptului că ghicitoarea îi spusese adevărul, iar tutorele o minciună. Acum trebuie să ajungă la elefant, iar elefantul să-l ducă la sora lui.
Pentru a reuși acest lucru, mai mulți oameni din oraș se antrenează în aventura cu elefantul.
Citiți și aflați ce se va întâmpla cu elefantul, magicianul, aristocrata infirmă după accident, Peter și ceilalți. Cartea este fascinantă. Conține multă imaginație și multă emoție.
Lectură plăcută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu