SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, tasta 2 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

joi, 21 februarie 2019

Fetița din trenul orfanilor, de Christina Baker Kline

Documentându-se dintr-o perioadă din istoria Statelor Unite ale Americii (1854-1929) când  autoritățile au găsit soluția ajutorării copiilor orfani sau provenind din familii destabilizate emoțional și social prin a-i urca în așa-zisele „trenuri ale orfanilor” și a-i plasa în familii de suport, autoarea, Christina Baker Kline, o scriitoare americană cu rădăcini irlandeze prezintă o tulburătoare poveste din acest trecut al continentului nord-american, mixată cu o alta, asemănătoare, care se petrece la timpul prezent.
Molly, o adolescentă care trece de la o familie la alta, aflându-se acum într-una în care nu se simtă iubită , în special de către „mama”, încearcă să atragă atenția vopsindu-și o șuviță de păr în albastru, apoi furând o carte de la biblioteca din localitate. Are un singur prieten la școală, Jack, iar acesta o convinge pe mama lui să-i propună femeii pentru care lucra să o primească pe Molly să-și facă cele douăzeci de ore în folosul comunității, curățindu-i podul de vechituri. Ceea ce nu-i spunei bătrânei Vivian este motivul real pentru care are nevoie de munca în folosul comunității, folosind pretextul unui proiect pentru școală.
Adevărul este că pe lângă situația dificilă de viață în care se găsește Molly, ea trebuie să se confrunte și cu părerea oarecum deja formată despre ea în cercul de cunoștințe cum că ar fi o hoață și un copil pus pe rele.
Cu Vivian, însă, Molly descoperă cum este să fii înțeles și acceptat. Treptat, vârstnica doamnă, supraviețuitoare a trenurilor orfanilor, își deapănă amintirile pe măsură ce lăzile din podul ei se deschid și ajunge la sufletul fetei. Jacheta pe care o fată cumsecade care lucra pentru prima familie în care a fost plasată o încurajase să o păstreze, în ciuda urâțeniei, serviciul de ceai primit cadou de nuntă, toate au o poveste.
Cele două povești de viață merg în paralel, câte un capitol dedicat fiecăreia, cu Molly, care merge la școală și se deschide către lume din în ce mai mult, și Vivian traversându-și copilăria încă o dată de la înălțimea celor mai bine de nouăzeci de ani ai săi. Drama care se scurge printre pagini este atât de subtilă încât este greu de crezut că cititorul nu se va simți și el cuprins de valuri de emoții: tristețe, speranță, uimire, satisfacție, în special la final, când lucrurile se îndreaptă.
Scrisul este captivant și-și extrage forța nu din prezentarea evenimentelor, ci din reflecția pe care o determină.
Ne aflăm în fața unei ediții pentru tineri a romanului ”Trenul orfanilor”. Deci, dragi tineri, vă invit să citiți această carte impresionantă. Chiar și pentru cei pentru care ideea de orfan nu are asocieri precise cu situația acestor persoane, autoarea a rezervat bucăți de viață în care fiecare om se poate regăsi sau la care poate reflecta.
Lectură plăcută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu